miercuri, iulie 23, 2008

diary of a dream

se făcea că locuiam într-o fabrică părăsită
eu eram o răgace şi te muşcam de un deget
gemeai surprinsă ca să mă ierţi
trebuia să-mi întind aripile şi împrăştii pulbere sclipitoare


lumea era o broască ţestoasă bătrînă de o mie de ani
stăteam cocoţaţi pe carapacea ei
mergeam încet dar sigur spre cei ce nu mai sînt

se fâcea că mergem la toate nunţile de pe pămînt
din pămînt
la închinat
lăsam un soare sau doi

*

părinţii noştri erau ultimii cai sălbatici
o vreme ne-am ţinut strîns de coama lor
ei fugeau spre moarte ca şi cum ar fi fugit spre tain
noi ne ţineam strîns de coama lor
fuga lor a trecut în oasele noastre

apoi a început să plouă şi nu s-a oprit
de parcă toate vieţuitoarele ar fi dat în plîns
vin apele îţi strigam vin apele
tu îmi spuneai
deschide-ţi braţele
pieptul
primeşte-le
cine ştie cînd va mai curge prin venele noastre ceva

*

uneori nu te mai simt aşa cum te simt
de obicei
nişte furnicături sau o căldură în piept
mă sperii îngrozitor ca atunci cînd visezi o cădere în gol
apoi te trezeşti lovind cu picioarele de marginea patului

duminică, iulie 20, 2008

conclusion

astăzi nu gîndesc
sînt îmbrăcat în alb
azi vreau doar să simt orice moarte care
răsare dimineaţa şi noaptea se ascunde după dealuri
astăzi nu am timp să fumez nu am timp de băut
pritene deci nu mă considera inutil
mîine voi scrie magnifice reportaje
despre oameni mai înalţi decît blocurile
mă voi întreba dacă există viaţă dincolo de fortral
dacă m-aş îndrăgosti de fortral aş fi regele fortralului
deci prietene nu mă urî
dimineaţa îmi tremură mîinile şi privirea
sînt numai un tremur ai putea spune că sînt regele tremurului
doar cînd mă gîndesc la tine mîinile mele se calmează
prietene hai cu mine să simţim tot
ura dragostea şi felul în care se moare
felul în care te poţi înălţa pînă la viezurele din cer care-şi spune
dumnezeu
astăzi sînt fericit nu am scris despre nicio moarte

ştii cum e
să stai în pat să încerci să adormi
şi de sub pat să răsară o mie de mîini ca nişte smîrcuri
să te tragă toate spre locul în care nu există copii
să te speli pînă ţi se duce pielea şi să rămînă carnea pulsînd
să te uiţi în derîdere la ea să-ţi spui la ce-mi foloseşti tu mie carne
la ce-mi foloseşti tu mie doamne
la ce-mi foloseşti tu mie fortral
la ce-mi foloseşti tu mie regat de alcool şi degradare

iar capul să-ţi fie plin de voci ca un cor mixt
în care cel ce plînge mai tare ţi se pare că e o soprană
iartă-mă copilule înecat că scriu despre tine
iartă-mă tu avortonule găsit într-o pubelă că scriu despre tine
iartă-mă trupule că încă te mai ţin în viaţă
nu mult te mai ţin
doar cît să mă pierd în altul

prietene nu mă lua în seamă
eu nu exist
eu sînt o umbră
o energie pe care o simţi din cînd în cînd ca atunci
cînd se ia curentul într-o instituţie şi se aprinde generatorul
de rezervă
eu sînt rezerva de oameni
cînd vom popula altă planetă

joi, iulie 10, 2008

inimă

lipit de scaunul maşinii celălalt trup împrăştiat prin torpedo îna faţa mea munţi cu urmele schiorilor care au murit vara trecută parcă şi pe-aici avusesem un pat o alee pavată în spatele blocului un loc de parcare ce mă doare mai mult mă doare că din toate nu mai rămîn decît fragmente ca nişte metal încins dintr-o explozie care îţi retează o mînă ori îţi rămîne o cicatrice pe faţă şi nimeni nu se mai uită la tine
cobor geamul şi-mi vine să urlu uitaţi-vă la coastele mele la sufletul meu la penisul meu mai mult de atît nu voi fi niciodată

să beau pînă mă refuză tot trupul ca atunci cînd mă dădea maică-mea afară
să zac ameţit pe un stadion şi să nu ştiu că dumnezeu a inventat jocul acesta cu animale sălbatice şi totuşi să-mi deschid pieptul să spun luaţi şi mîncaţi din acesta toţi acesta este trupul meu cine mănîncă din el nu va urî în veci să-ţi spun ce văd eu văd munţii aceştia au gheare şi apartamente toate cu numărul 18 să-ţi spun ce văd eu airbagul desfăcut ca o ţeastă în care copiii caută urmele celor ce-au fost părinţi un răsărit de alcool şi un apus ca o cobră regală

ploaia sparge parbrizul îmi intră în gură mă devorează ce uşurare iubito ce uşurare oare cum aş fi scăpat de tot acest junkyard care se cheamă trupul meu frate-miu mi-a luat un tricou pe care scrie my other body is a temple frînturi de gînduri mi se înfig în creier ca farurile unei maşini în miezul nopţii turnu severin roşiori pîrîul lui iov alejd şi cine dracu să mai ştie oraşele la adăpostul cărora m-am pişat cu senzaţia aceea de ruşine că fac ceva nefiresc oraşele în care nu mi-a deschis nimeni în haine de mag oraşele pe care am vrut să le populez dar am rămas atît de singur de parcă aş fi fost un i.a.s. părăsit în care nici vîntul nu intră

şi toată tristeţea asta care mă presează ca un tesc încărcat pînă la refuz cu struguri ca un concasor care sfarîmă kimberlitul singurul meu prieten are nişte cioturi în loc de mîini aş amesteca scuipat cu ţărînă să-i crească degete dar omul nu e copac şi nici copacul nu crede în oameni aş amesteca scuipat cu ţărînă tot ce fac e să urlu uitaţi-vă la coastele mele la sufletul meu la penisul meu mai mult de atît nu voi fi niciodată

dar e bine iubito atîta timp cît nu vorbim ca să cerem ceva ca să plîngem ceva ca să putem însemna ceva mimăm dependenţe mîine vom mai vedea la început îţi spui că e simplu să renunţi apoi te trezeşti într-o zi că bei că fumezi că te freci de scoarţa unui copac să nu uiţi cum e să dormi lîngă o femeie cea mai cumplită e dependenţa de căldură a două trupuri ce se apropie

soarele intră în mine ca un pickamer pielea vibrează şi crapă din mine ies milioane de vietăţi toate cu numele dragoste dacă spun moarte sîngele fierbe dacă spun inimă
se-nvîrte pămîntul

miercuri, iulie 02, 2008

prospectii seismice

astăzi e zi de plăţi în orbitele mele
locuiesc în chirie într-o mină proaspătă de uraniu
la 58 de metri sub soare
cît e ziua de lungă fac prospecţii seismice
dau găuri în pămînt şi provoc explozii controlate
unda lor se propagă pînă cînd dau de oase
în ochi mi se citeşte speranţa poate sînt oasele bunicii
pe care am îngropat-o demult i-am săpat groapa cu mîinile goale
scormoneam ca un pui din cei pe care îi îngrijea răbdătoare

în mina mea de uraniu nu există căldură
doar o stare de lipsă
eu nu am pat doar deformări ale celor ce-au dormit
lîngă mine

uneori îmi ling pielea să nu uit
gustul de oameni
gustul ăsta sărat mă calmează
mai urlu un nume şi numele capătă trup
niciodată un chip
nu pot doamne nu pot să mă leg de vreun om
în mina mea de uraniu sînt predispus la fixaţii

ca de exemplu să-mi număr zilele ca boabele de orez într-o strachină
să le înşir pe o sfoară făcută din tendoanele mele
apoi să le agăţ la gîtul iubitei şi trecătorii să-i spună
ce bine vă stă doamnă zilele altuia vi se asortează
cu ochii