de la o vreme îmi vine să urlu basta
daţi-mi ceva important de făcut
dar timpul mă tîrăşte după el
ca o mamă care încearcă să-şi scoată copilul
din raionul cu jucării
bizară senzaţie că tot ce am făcut pînă acum
a fost un joc de-a v-aţi ascunselea
am stat sprijinit de un stîlp şi mi-am ferit ochii
am numărat cu voce tare am căutat
dar n-am găsit niciodată pe nimeni
trezirea în fiecare dimineaţă îmi pare
un fel de obligaţie un fel de a-ţi schimba
cartea de identitate expirată
a început să plouă ca-n londra
faxul a rămas fără tuş
mă întreb dacă turcul care vindea kebab în casharlaton street
a dat faliment
cum arată ziua docurile din dover
constat că sînt un om care se mulţumeşte cu foarte puţin
aşa le spuneam greviştilor din wetsminster station
cu cît îţi doreşti mai puţin cu atît ţi se pare
că ai prea multe
mai visez uneori o femeie cîrlionţată
în care să pot locui o vreme ca un funcţionar liniştit
care vine întotdeauna la aceeaşi oră
îşi plăteşte chiria-n avans
şi-adoarme după ce bea o cană cu cidru
ori să fac din ea un pasaj subteran
pe toţi pereţii să scriu cu spray
teorii despre evoluţia noastră
despre cum doi nu se împarte niciodată la unu
dar unu se împarte întotdeauna în doi
unul cîte unul
oamenii tac
aşa cum se sting pe rînd felinarele
luni, august 30, 2010
vineri, august 27, 2010
Brazda de plug
Am muncit destul de mult la postul asta asa ca singura alternativa(strict tehnic) e sa las link.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13951594/brazdă_de_plug
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13951594/brazdă_de_plug
marți, august 24, 2010
R(emi)
Cînd mă trezesc dimineaţa primul lucru pe care îl fac e să beau două căni cu apă. Cică aşa se elimină toxinele acumulate peste noapte. Apoi propolis şi scoarţă de stejar pentru gingii. Apoi argilă dizolvată în apă. Eu numesc asta boala femeii nebune, care, după 40, descoperă medicina naturistă şi pe Dumnezeu.
De două luni de zile transformatorul de lîngă bloc scoate un bîzîit ciudat. Vecinii spun că se topeşte ceva acolo şi va lua foc mai devreme sau mai tîrziu. Îmi pusesem toate speranţele într-o explozie reuşită care să mă surprindă la balcon în timp ce fumez. Să văd cum dispare tot ce a fost al meu, tot ce am fost, în timp ce plutesc.
*
Pentru vreo două zile lucrările la dig s-au întrerupt. În timp ce excavau pămîntul au dat de nişte buncăre din al doilea război mondial. Au venit nişte arheologi şi tablagii de la prefectură, au făcut măsurători, apoi s-au cărat.
După asta în sat a izbucnit isteria. Ăia mai bătrîni, care prinseseră războiul, povesteau de ceva comori ascunse prin grădini. Vreo săptămînă de zile, cei care lucrau la reconstrucţia caselor au lăsat baltă munca şi au început să scormonească prin grădini. Cum dădeau de vreun cui ruginit făceau cerere la primărie să vină comisia de expertiză să verifice vechimea.
*
Aş putea să iau o pauză şi să-mi imaginez timpul ca pe zaţul de cafea. Să-mi întorc zilele cu susul în jos şi să-mi ghicesc. Nu e nimic poetic aici. E doar lehamite. Şi puţină prostie. Pentru că dacă ai avea pe cineva priceput la cititul semnelor ţi-ar fi prezis de mic ce şi cum o să ajungi. Cînd eram copil obişnuiam să mă joc de-a războiul. De cele mai multe ori mă jucam de unul singur. Pentru că nimeni nu prea voia să se joace cu băiatul lu dom' inginer. Ca o paranteză fie spus: se pare că ura faţă de taică-miu s-a cam înmuiat odată cu anii. Nu ştiu. Poate orice fel de ură se atrofiază odată cu muşchii.
Deci mă jucam de-a războiul. Dacă eram singur mă piteam într-un şanţ şi aruncam cu pietre în duşmani închipuţi din tractoare. Dacă aveam prieteni care să-mi ţină companie atunci ne prefăceam cu rîndul. Eu mă prefăceam că îi împuşc în inimă ei se prefăceau că mor. Cînd venea rîndul meu să fiu împuşcat nici de-a dracului nu voiam să mor. Rînjeam şi le spuneam că au tras în partea greşită. Că ei au tras în partea dreaptă şi eu m-am născut cu inima-n stînga.
Nu ştiu de ce. Mult timp am crezut că oamenii au inima în partea dreaptă.
Proabil de la învăţăturile preotului mi s-a tras. Cum că aia buni vor sta întotdeauna la dreapta.
*
Fîntîna ţinea acum loc de groapă de gunoi. Se umpluse cu saci menajeri peturi şi seringi. Ca de obicei trebuia să ardem gunoiul. Am luat un butoi de fier şi am scos din fîntînă sacii. Ai mei nici nu voiau să se apropie. Cîte un sac se mai spărgea şi cădeau pe jos amestecate coji de pepene conserve goale şi răhăţei de la bunică-miu. Focul a durat vreo cinci ore.
La ce te poţi în gîndi în tot timpul ăsta?
Că merii n-au fost stropiţi în primăvară şi acum sînt plini de omizi.
Că vecinul Babarez a furat toate prunele. Să-i stea rachiul în gît. Şi-a făcut firmă de proiectări doar că tembelul a pus uşa de la sediu firmei strîmb.
Că ai văzut pentru prima dată un castravete care a crescut în copac.
*
Fiecare om îşi are pustiul lui. Pe-al meu l-am botezat Capi.
De două luni de zile transformatorul de lîngă bloc scoate un bîzîit ciudat. Vecinii spun că se topeşte ceva acolo şi va lua foc mai devreme sau mai tîrziu. Îmi pusesem toate speranţele într-o explozie reuşită care să mă surprindă la balcon în timp ce fumez. Să văd cum dispare tot ce a fost al meu, tot ce am fost, în timp ce plutesc.
*
Pentru vreo două zile lucrările la dig s-au întrerupt. În timp ce excavau pămîntul au dat de nişte buncăre din al doilea război mondial. Au venit nişte arheologi şi tablagii de la prefectură, au făcut măsurători, apoi s-au cărat.
După asta în sat a izbucnit isteria. Ăia mai bătrîni, care prinseseră războiul, povesteau de ceva comori ascunse prin grădini. Vreo săptămînă de zile, cei care lucrau la reconstrucţia caselor au lăsat baltă munca şi au început să scormonească prin grădini. Cum dădeau de vreun cui ruginit făceau cerere la primărie să vină comisia de expertiză să verifice vechimea.
*
Aş putea să iau o pauză şi să-mi imaginez timpul ca pe zaţul de cafea. Să-mi întorc zilele cu susul în jos şi să-mi ghicesc. Nu e nimic poetic aici. E doar lehamite. Şi puţină prostie. Pentru că dacă ai avea pe cineva priceput la cititul semnelor ţi-ar fi prezis de mic ce şi cum o să ajungi. Cînd eram copil obişnuiam să mă joc de-a războiul. De cele mai multe ori mă jucam de unul singur. Pentru că nimeni nu prea voia să se joace cu băiatul lu dom' inginer. Ca o paranteză fie spus: se pare că ura faţă de taică-miu s-a cam înmuiat odată cu anii. Nu ştiu. Poate orice fel de ură se atrofiază odată cu muşchii.
Deci mă jucam de-a războiul. Dacă eram singur mă piteam într-un şanţ şi aruncam cu pietre în duşmani închipuţi din tractoare. Dacă aveam prieteni care să-mi ţină companie atunci ne prefăceam cu rîndul. Eu mă prefăceam că îi împuşc în inimă ei se prefăceau că mor. Cînd venea rîndul meu să fiu împuşcat nici de-a dracului nu voiam să mor. Rînjeam şi le spuneam că au tras în partea greşită. Că ei au tras în partea dreaptă şi eu m-am născut cu inima-n stînga.
Nu ştiu de ce. Mult timp am crezut că oamenii au inima în partea dreaptă.
Proabil de la învăţăturile preotului mi s-a tras. Cum că aia buni vor sta întotdeauna la dreapta.
*
Fîntîna ţinea acum loc de groapă de gunoi. Se umpluse cu saci menajeri peturi şi seringi. Ca de obicei trebuia să ardem gunoiul. Am luat un butoi de fier şi am scos din fîntînă sacii. Ai mei nici nu voiau să se apropie. Cîte un sac se mai spărgea şi cădeau pe jos amestecate coji de pepene conserve goale şi răhăţei de la bunică-miu. Focul a durat vreo cinci ore.
La ce te poţi în gîndi în tot timpul ăsta?
Că merii n-au fost stropiţi în primăvară şi acum sînt plini de omizi.
Că vecinul Babarez a furat toate prunele. Să-i stea rachiul în gît. Şi-a făcut firmă de proiectări doar că tembelul a pus uşa de la sediu firmei strîmb.
Că ai văzut pentru prima dată un castravete care a crescut în copac.
*
Fiecare om îşi are pustiul lui. Pe-al meu l-am botezat Capi.
duminică, august 15, 2010
vineri, august 13, 2010
Ultimul barcagiu
Nici n-a apucat bine nea Petrică să umple halba de bere că Bogdan a şi dat-o pe gît.
S-a şers de spumă apoi a mai cerut una.
Şi pînă la urmă l-au mai găsit pe barcagiu?
Da, îi zic. L-au găsit aseară pe la vreo opt.
Da unde l-au găsit? Că noi l-am căutat vreo trei ore pe Siret şi n-am reuşit. E drept că barca noastră gonflabilă cînd intră în vreo dolie de-abia face faţă. Plus că avem o cange degeaba. Trei metri de sfoară cînd apa e de cinci metri.
La prund nu mai era la prund după ce se făcuseră excavări pentru refacerea digului. Bogdan a mai luat o gură de bere. Bă, acolo fundul apei e plin de răgălii şi cangea se agăţa din cinci în cinci metri. Cum dracu să-l găseşti? Asta ca să ştii şi tu. Degeaba noi pompierii cărăm barca în spate şi-l căutăm în draci. Pînă nu-l umflă apa mortul nu iese la suprafaţă.
*
Demult obişnuiam să mă joc de unul singur. Cînd avea 16 ani şi urcam dealul Episcopiei îmi fixam o zi. De regulă 12 septembrie. Cînd e Sfîntul Emilian. Îmi spuneam atunci: ţine bine minte ziua asta. Cînd vei avea 25 de ani să ţi-o aduci aminte să vezi unde erai şi unde vei fi. La fel la 25 de ani. Ţine bine minte ziua asta să vezi unde vei fi la 30.
*
Nea Petrică mai pune o ţăpulică. De la halbă Bogdan trecuse la ţap. Asta e. Mi-au tăiat din salar. Mi-e şi ruşine cînd avem o intervenţie şi mergem cu maşina şi ne depăşesc toţi tîmpiţii din străinătate. Poţi să ai toate semnalele sonore şi luminoase în funcţiune că ei îţi arată degetul pe geam în timp ce te depăşesc.
Dă mă şi uite-aşa. Prostălanul n-avea clienţi la barcă şi l-a rugat unu' din sat să descarce o rabă de petriş. Pînă şi mă-sa zicea: oameni buni nu-i mai daţi bani copchilului că îi bea pe toţi. Da' el nu şi nu. A luat toate crîşmele la rînd apoi i s-a făcut de o baie.
Bă, zice Bogdan. Am avut control azi de la Bucureşti. Au venit doi. Unu' cre' că era colonel. Au inspectat maşina. Morţii mă-sii de maşină că ne-am întors de la barcagiu s-a supraîncălzit motorul şi am rămas pe pod. S-au uitat ăia pe la motor şi au început să mă întrebe tîmpenii despre cum funcţionează. Le-am dat cu flit. Le-am zis: frăţicule eu sînt şef de echipaj. Şoferul e plecat în concediu.
Să-i ia dracu'. Că noi dacă facem o pană tre' s-o plătim din buzunarul nostru. Pe ei îi doare în cur. Cînd predai maşina la schimbul de tură ea tre' să arate ca-n Nekerman
*
Cîn plecăm seara bunică-miu rămîne singur. Legăm porţile mari cu sîrmă şi le blocăm cu un căprior. Poarta mică o blocăm cu o scîndură. Are un lighean lîngă pat pentru nevoi dar de multe ori nu ajunge la el. O măsuţă cu un radio luat de la s.h. un teanc de reviste Lumina Creştinului în care mai publicam poezii religioase. Din vremea în care credeam că dacă iubeşti pe oricine ţi se iartă totul. Şi cîteva ziare de prin 2004. Ca să-i fie mai uşor maică-mea încercuise articolele semnate de mine.
Cum ar fi oare să-ţi petreci viaţa ţintuit într-un pat. Vocea de la radio să fie singura voce pe ca o auzi. Lumina aia gălbuie că un pui de cloşcă se stinge. Podul casei trosneşte şoarecii scormonesc după boabe uitate de porumb. Oare ce ţi-ar trece prin cap. Oare ce ţi-ar trece prin cap cînd te trezeşti în toiul nopţii într-un întuneric deplin şi nu-ţi dai seama dacă forma din faţa ta e doar o sobă de teracotă sau sfîrşitul ca o formă nedefinită ieşită din perete.
*
Bă şi doar trecea Siretul cu barca de atîţia ani. Cum dracu a uitat el să lege barca de şufă?
Bogdan alunga fumul de ţigară cu mîna de parcă ar fi vrut să îndepărteze o pînză de păianjen.
Se mai întîmplă. Probabil că era beat dacă a băut prin tăte crîşmele. A sărit în apă şi l-a lăsat inima.
Na că acuma nu ne ma ia nimeni cîte un leu să trecem dincolo. Că aşa lua el. Un leu de om.
*
Cînd eram mic cel mai mult îmi doream să văd pe sub apă.
S-a şers de spumă apoi a mai cerut una.
Şi pînă la urmă l-au mai găsit pe barcagiu?
Da, îi zic. L-au găsit aseară pe la vreo opt.
Da unde l-au găsit? Că noi l-am căutat vreo trei ore pe Siret şi n-am reuşit. E drept că barca noastră gonflabilă cînd intră în vreo dolie de-abia face faţă. Plus că avem o cange degeaba. Trei metri de sfoară cînd apa e de cinci metri.
La prund nu mai era la prund după ce se făcuseră excavări pentru refacerea digului. Bogdan a mai luat o gură de bere. Bă, acolo fundul apei e plin de răgălii şi cangea se agăţa din cinci în cinci metri. Cum dracu să-l găseşti? Asta ca să ştii şi tu. Degeaba noi pompierii cărăm barca în spate şi-l căutăm în draci. Pînă nu-l umflă apa mortul nu iese la suprafaţă.
*
Demult obişnuiam să mă joc de unul singur. Cînd avea 16 ani şi urcam dealul Episcopiei îmi fixam o zi. De regulă 12 septembrie. Cînd e Sfîntul Emilian. Îmi spuneam atunci: ţine bine minte ziua asta. Cînd vei avea 25 de ani să ţi-o aduci aminte să vezi unde erai şi unde vei fi. La fel la 25 de ani. Ţine bine minte ziua asta să vezi unde vei fi la 30.
*
Nea Petrică mai pune o ţăpulică. De la halbă Bogdan trecuse la ţap. Asta e. Mi-au tăiat din salar. Mi-e şi ruşine cînd avem o intervenţie şi mergem cu maşina şi ne depăşesc toţi tîmpiţii din străinătate. Poţi să ai toate semnalele sonore şi luminoase în funcţiune că ei îţi arată degetul pe geam în timp ce te depăşesc.
Dă mă şi uite-aşa. Prostălanul n-avea clienţi la barcă şi l-a rugat unu' din sat să descarce o rabă de petriş. Pînă şi mă-sa zicea: oameni buni nu-i mai daţi bani copchilului că îi bea pe toţi. Da' el nu şi nu. A luat toate crîşmele la rînd apoi i s-a făcut de o baie.
Bă, zice Bogdan. Am avut control azi de la Bucureşti. Au venit doi. Unu' cre' că era colonel. Au inspectat maşina. Morţii mă-sii de maşină că ne-am întors de la barcagiu s-a supraîncălzit motorul şi am rămas pe pod. S-au uitat ăia pe la motor şi au început să mă întrebe tîmpenii despre cum funcţionează. Le-am dat cu flit. Le-am zis: frăţicule eu sînt şef de echipaj. Şoferul e plecat în concediu.
Să-i ia dracu'. Că noi dacă facem o pană tre' s-o plătim din buzunarul nostru. Pe ei îi doare în cur. Cînd predai maşina la schimbul de tură ea tre' să arate ca-n Nekerman
*
Cîn plecăm seara bunică-miu rămîne singur. Legăm porţile mari cu sîrmă şi le blocăm cu un căprior. Poarta mică o blocăm cu o scîndură. Are un lighean lîngă pat pentru nevoi dar de multe ori nu ajunge la el. O măsuţă cu un radio luat de la s.h. un teanc de reviste Lumina Creştinului în care mai publicam poezii religioase. Din vremea în care credeam că dacă iubeşti pe oricine ţi se iartă totul. Şi cîteva ziare de prin 2004. Ca să-i fie mai uşor maică-mea încercuise articolele semnate de mine.
Cum ar fi oare să-ţi petreci viaţa ţintuit într-un pat. Vocea de la radio să fie singura voce pe ca o auzi. Lumina aia gălbuie că un pui de cloşcă se stinge. Podul casei trosneşte şoarecii scormonesc după boabe uitate de porumb. Oare ce ţi-ar trece prin cap. Oare ce ţi-ar trece prin cap cînd te trezeşti în toiul nopţii într-un întuneric deplin şi nu-ţi dai seama dacă forma din faţa ta e doar o sobă de teracotă sau sfîrşitul ca o formă nedefinită ieşită din perete.
*
Bă şi doar trecea Siretul cu barca de atîţia ani. Cum dracu a uitat el să lege barca de şufă?
Bogdan alunga fumul de ţigară cu mîna de parcă ar fi vrut să îndepărteze o pînză de păianjen.
Se mai întîmplă. Probabil că era beat dacă a băut prin tăte crîşmele. A sărit în apă şi l-a lăsat inima.
Na că acuma nu ne ma ia nimeni cîte un leu să trecem dincolo. Că aşa lua el. Un leu de om.
*
Cînd eram mic cel mai mult îmi doream să văd pe sub apă.
marți, august 10, 2010
Catrina lu' Pup
Fieeerrrr.... Fierrrrr...Fierrrr.
Din căruţa ticsită cu sobe mîlite de-abia se mai vedea ţiganul ăla mărunţel.
De cînd mic mă întrebam cum naiba ţiganii ăştia au vocea aşa de piţigăiată de se aude în juma' de sat.
Faţă în faţă cu mormîntul bunicii se căsca o groapă proaspătă. Groparii tocmiţi de prin sat stăteau lîngă monumentul eroilor şi sugeau dintr-o sticlă cu rachiu gălbui.
Am trecut uşor cu degetele peste crucea de ciment ca şi cum aş fi aranjat părul bunicii. Nu ştiam ce să fac mai mult. Am tot scris despre morţi dar n-am ştiut niciodată să-i plîng.
Alături movila proaspătă de pămînt îmi părea o căciuliţă îndesată pe creştetul unui nou-născut.
*
E curios cum o dată cu creşterea spaţiile se micşorează. Pe vremuri terenul de fotbal mi se părea imens. Acum l-aş fi străbătut doar din zece paşi. Dacă mă ridicam pe vîrfuri eram mai mare decît butucii de vie. Chiar mă întrebam dacă noi creştem în sensul corect. Adică noi ne înălţăm la suprafaţă dar poate în pămînt sînt lucruri mai mari decît noi. Poate că sub pămînt există alte unităţi de măsură iar terenul de fotbal ar putea străbate oamenii doar din zece paşi.
*
Miluţă mai ţii minte cînd mergeai la prăşit cu căştile pe urechi? Bunică-miu se ridicase din pat. Oasele îi trosneau ca puntea peste Siret cînd veneau mirii din satul vecin să-şi vadă miresele.
Ceilalţi au început să rîdă. Cînd prăşeai tu mă cu căştile pe urechi? În '96 fusesem în Austria şi-mi cumpărasem primul meu walkman. Aveam o singură casetă şi aia şutită de pe undeva. O ascultam în neştire la prăşit la scos cartofii la recoltatul sfeclei. Pînă a început să agaţe banda.
Mi-am ridicat ochii spre tavan. Cîteva muşte se zbăteau în lipiciul muscăriţelor. Pe uliţa acum asfaltată se auzeau chiote şi lăutari. La cîteva case mai încolo a lu' Burcă îşi mărita fata. Cunoscuse un băiat din satul vecin care lucra pe şantier în Irlanda.
Bunică-miu molfăia o clătită. Nu voia să-l vedem cînd mînca. Mai mult se îneca.
La ora 12 clopotul a început să bată Îngeru' Domnului. După ce s-a încheiat a început să bată din nou. Rar. În faţa bisericii feciorii de biserică au scos o năsălie.
*
Ai albit Miluţă. Ţi-ai lăsat barbă Miluţă. Da despre guvern tot de rău scrii? Ai grijă să nu care cumva să vină să te lege. Am zîmbit. De-abia înţelegeam ce spune. Mă gîndeam că după ce creştem toţi bunicii inventează o limbă numai a lor. O lume numai a lor în care noi sîntem personaje importante. Probabil că ei au nevoie de asta ca un fel de patalama care să le confirme că nu au dat greş. Că noi am ajuns oameni importanţi.
Apoi a început să vorbească în germană. Mai ştia cîteva frînturi pe care le învăţase în timpul războiului. S-a oprit brusc şi a întrebat: da' cine-a murit?
*
Cînd se termina vacanţa de vară şi trebuia să plecăm la oraş bunică-miu ne chema pe fiecare în odaie. Ne strecura în buzunar cîţiva bănuţi de parcă ne-ar fi pregătit să trecem dincolo. În autobuz ai mei mă întrebau de fiecare dată: cît ţi-a dat? Ştii că tre' să-i pui în casă pentru că sînt multe de cumpărat.
La plecare ai mei i-au lăsat în cărticica de rugăciune nişte bani pentru pîine şi banane. Da' cine-a murit? Catrina lu' Pup tataie. Catrina lu' Pup. Da' ce avea? Era bătrînă tataie. Cea mai bătrînă din sat.
Pe Catrina lu' Pup n-o puneau ţine prea mult în faţa bisericii. Era cald şi mai pe seară venea şi nunta lu' Burcă.
Cînd am plecat a dat radioul tare şi s-a întins înapoi în pat. Uneori se prăşeşte cu căştile pe urechi.
Uneori se moare ascultînd r.f.i.
Din căruţa ticsită cu sobe mîlite de-abia se mai vedea ţiganul ăla mărunţel.
De cînd mic mă întrebam cum naiba ţiganii ăştia au vocea aşa de piţigăiată de se aude în juma' de sat.
Faţă în faţă cu mormîntul bunicii se căsca o groapă proaspătă. Groparii tocmiţi de prin sat stăteau lîngă monumentul eroilor şi sugeau dintr-o sticlă cu rachiu gălbui.
Am trecut uşor cu degetele peste crucea de ciment ca şi cum aş fi aranjat părul bunicii. Nu ştiam ce să fac mai mult. Am tot scris despre morţi dar n-am ştiut niciodată să-i plîng.
Alături movila proaspătă de pămînt îmi părea o căciuliţă îndesată pe creştetul unui nou-născut.
*
E curios cum o dată cu creşterea spaţiile se micşorează. Pe vremuri terenul de fotbal mi se părea imens. Acum l-aş fi străbătut doar din zece paşi. Dacă mă ridicam pe vîrfuri eram mai mare decît butucii de vie. Chiar mă întrebam dacă noi creştem în sensul corect. Adică noi ne înălţăm la suprafaţă dar poate în pămînt sînt lucruri mai mari decît noi. Poate că sub pămînt există alte unităţi de măsură iar terenul de fotbal ar putea străbate oamenii doar din zece paşi.
*
Miluţă mai ţii minte cînd mergeai la prăşit cu căştile pe urechi? Bunică-miu se ridicase din pat. Oasele îi trosneau ca puntea peste Siret cînd veneau mirii din satul vecin să-şi vadă miresele.
Ceilalţi au început să rîdă. Cînd prăşeai tu mă cu căştile pe urechi? În '96 fusesem în Austria şi-mi cumpărasem primul meu walkman. Aveam o singură casetă şi aia şutită de pe undeva. O ascultam în neştire la prăşit la scos cartofii la recoltatul sfeclei. Pînă a început să agaţe banda.
Mi-am ridicat ochii spre tavan. Cîteva muşte se zbăteau în lipiciul muscăriţelor. Pe uliţa acum asfaltată se auzeau chiote şi lăutari. La cîteva case mai încolo a lu' Burcă îşi mărita fata. Cunoscuse un băiat din satul vecin care lucra pe şantier în Irlanda.
Bunică-miu molfăia o clătită. Nu voia să-l vedem cînd mînca. Mai mult se îneca.
La ora 12 clopotul a început să bată Îngeru' Domnului. După ce s-a încheiat a început să bată din nou. Rar. În faţa bisericii feciorii de biserică au scos o năsălie.
*
Ai albit Miluţă. Ţi-ai lăsat barbă Miluţă. Da despre guvern tot de rău scrii? Ai grijă să nu care cumva să vină să te lege. Am zîmbit. De-abia înţelegeam ce spune. Mă gîndeam că după ce creştem toţi bunicii inventează o limbă numai a lor. O lume numai a lor în care noi sîntem personaje importante. Probabil că ei au nevoie de asta ca un fel de patalama care să le confirme că nu au dat greş. Că noi am ajuns oameni importanţi.
Apoi a început să vorbească în germană. Mai ştia cîteva frînturi pe care le învăţase în timpul războiului. S-a oprit brusc şi a întrebat: da' cine-a murit?
*
Cînd se termina vacanţa de vară şi trebuia să plecăm la oraş bunică-miu ne chema pe fiecare în odaie. Ne strecura în buzunar cîţiva bănuţi de parcă ne-ar fi pregătit să trecem dincolo. În autobuz ai mei mă întrebau de fiecare dată: cît ţi-a dat? Ştii că tre' să-i pui în casă pentru că sînt multe de cumpărat.
La plecare ai mei i-au lăsat în cărticica de rugăciune nişte bani pentru pîine şi banane. Da' cine-a murit? Catrina lu' Pup tataie. Catrina lu' Pup. Da' ce avea? Era bătrînă tataie. Cea mai bătrînă din sat.
Pe Catrina lu' Pup n-o puneau ţine prea mult în faţa bisericii. Era cald şi mai pe seară venea şi nunta lu' Burcă.
Cînd am plecat a dat radioul tare şi s-a întins înapoi în pat. Uneori se prăşeşte cu căştile pe urechi.
Uneori se moare ascultînd r.f.i.
vineri, august 06, 2010
house of crosses
o dimineaţă pictată cu aerograful
pe aripa spate a unui intruder
asistenta şefă striga înveliţi dracului mortul
şi aprindeţi o lumînare
eu mă închipuiam băiatul cu chibriturile
dumnezeu mă întreba cît e duzina
la mate nu m-am priceput niciodată
ziceam doamne
dă şi matale cît te lasă inima
o zi două trei
e binevenită şi o prognoză pe termen lung
despre ceea ce se întîmplă în oameni
îmi jucam nopţile la darts prin casharlton
some weed some otis taylor cine pierdea
trebuia să şteargă englezeşte urmele ploilor englezeşti
de pe străduţele tipic englezeşti
pe mine cădea greul întotdeauna
trebuia să trăiesc viaţa ultimul vînzător ambulant de lozuri în plic
intram la harrold.s îmi cumpăram o sacoşă matlasată
o pălărie cadrilată
mă strecuram printre mesele din fast-fooduri
strigam într-o engleză stîlcită
ia lozul nene atăzi avem zodiace
poţi cîştiga o pereche de aripi
un bilet dus întors spre styx square
după cum ţi-e norocul
adevărul e că n-am fost făcut niciodată pentru lucruri măreţe
cum ar fi să conduc un autobuz supraetajat
plin de turişti japonezi care fac turul londrei
n-am fost niciodată unabomber să scriu manifeste copiilor nenăscuţi
în schimb de cînd am fost mic mama făcea naveta
la un liceu din oraş
şi-mi lega oameni de gît să am cu ce să intru în casă
pînă la 30 m-am tot întrebat
ce planuri are domnul cu mine
acum noaptea mă întorc pe o parte pe alta
ca o specie pe cale de dispariţie
captivă în petrolul deversat din plaforma british petroleum
rîd în somn
trag femeile de păr şi în loc să le spun că sînt frumoase
le vorbesc despre mine le spun
că m-am născut cu şapte stele în frunte
şi că se pot caza în trupul meu
ca în burj el arab
au toate condiţiile pentru o veşnicie
de neuitat
o dimineaţă pictată pe stadionul ghencea
muie rapid
un om de zăpadă mă tot îndeamnă
hai trage un bilet şi pune-ţi în gînd o dorinţă
dacă se poate
doar dacă se poate
să nu se mai lepede umbra de mine
pe aripa spate a unui intruder
asistenta şefă striga înveliţi dracului mortul
şi aprindeţi o lumînare
eu mă închipuiam băiatul cu chibriturile
dumnezeu mă întreba cît e duzina
la mate nu m-am priceput niciodată
ziceam doamne
dă şi matale cît te lasă inima
o zi două trei
e binevenită şi o prognoză pe termen lung
despre ceea ce se întîmplă în oameni
îmi jucam nopţile la darts prin casharlton
some weed some otis taylor cine pierdea
trebuia să şteargă englezeşte urmele ploilor englezeşti
de pe străduţele tipic englezeşti
pe mine cădea greul întotdeauna
trebuia să trăiesc viaţa ultimul vînzător ambulant de lozuri în plic
intram la harrold.s îmi cumpăram o sacoşă matlasată
o pălărie cadrilată
mă strecuram printre mesele din fast-fooduri
strigam într-o engleză stîlcită
ia lozul nene atăzi avem zodiace
poţi cîştiga o pereche de aripi
un bilet dus întors spre styx square
după cum ţi-e norocul
adevărul e că n-am fost făcut niciodată pentru lucruri măreţe
cum ar fi să conduc un autobuz supraetajat
plin de turişti japonezi care fac turul londrei
n-am fost niciodată unabomber să scriu manifeste copiilor nenăscuţi
în schimb de cînd am fost mic mama făcea naveta
la un liceu din oraş
şi-mi lega oameni de gît să am cu ce să intru în casă
pînă la 30 m-am tot întrebat
ce planuri are domnul cu mine
acum noaptea mă întorc pe o parte pe alta
ca o specie pe cale de dispariţie
captivă în petrolul deversat din plaforma british petroleum
rîd în somn
trag femeile de păr şi în loc să le spun că sînt frumoase
le vorbesc despre mine le spun
că m-am născut cu şapte stele în frunte
şi că se pot caza în trupul meu
ca în burj el arab
au toate condiţiile pentru o veşnicie
de neuitat
o dimineaţă pictată pe stadionul ghencea
muie rapid
un om de zăpadă mă tot îndeamnă
hai trage un bilet şi pune-ţi în gînd o dorinţă
dacă se poate
doar dacă se poate
să nu se mai lepede umbra de mine
marți, august 03, 2010
cu paporniţa plină
şi iată cum stau pe un pat de spital
dimineaţa graurii efectuează vizita medicală
ei sînt graurii rezidenţi şi învaţă acum
de exemplu dacă faci o injecţie împarţi fesa dreaptă în patru
şi înfigi acul în sfertul superior
mă palpează pe abdomen
şeful de secţie îi pune să ghicească ce boală am
nu există drum de întoarcere aşa cum dacă arunci
o piatră în apă nu va mai recunoaşte mîna
care a aruncat-o
bunică-miu stătea pe un pat cu fesul lui verde
pompierii scoteau apa din curtea vecină şi-o deversau
în curtea noastră
peste fîntîna în care era să mă înec
peste butucii de vie
şi peste viaţa care
tiptil
se furişa pe uşa din spate
să nu te trezească
am mers pe uliţă şi am adunat bălegar
aşa cum făceam pe vremuri
am astupat crăpăturile pieptului
m-am închis în el bunică-miu îmi zicea că o să fiu ăl mai dracu fierar
o să vină la mine şi lipovenii
să schimbe potcoavele cailor
mi-am pus limba pe nicovală şi-am început să bat
în ea cu ciocanul
fir-ai tu al naibii doar n-o fi cum vrei tu
eu ştiu meserie aşa că nu mă las
pînă n-ai să devii un cuvînt de iertare
dacă urli urletul tău nu există aşa cum dacă ai muşcat dintr-o gutuie
puful n-o va mai recunoaşte
şotînc şotînc soarele
străbătea cerul de parcă era o femeie care se întoarce de la vreun praznic
cu paporniţa plină
Abonați-vă la:
Postări (Atom)