joi, decembrie 22, 2011

snuff


de două zile colindăm toți paraliticii din cartier
pe unu îl cheamă pal
nevasta lui s-a cam săturat să-l ducă în fiecare zi pe brațe la budă
plînge cînd îi cîntăm ostașii lumii colindă
eu mă întreb care e de fapt paraliticul

mi-aș dori să fac un atac cerebral doar
pentru ca cineva să aibă grijă de mine
nu să mă plimb cu o chitară în spate
să cînt celor ce au pe cineva alături
mi-aș dori să fiu șofer la descarcerare
să stau dimineața cu moartea la o cafea
să-i ofer ceașca ce are bănuț

mi-aș dori să stau cu dumnezeu la masă
și să-i ofer colțul de pîine să rîd de el
să-i spun că o să-l iubească soacra
astăzi e ziua în care lipsesc din mine ca și cum
m-aș fi învoit de la serviciu

permiteți-mi să mă prezint
habar n-am cine sînt
dracu știe ce-am fost
mănînc o dată la două zile
fumez necontrolat și numai pe jumătate
cînd eram mic mi-am dorit o păpușă
vorbesc singur pe stradă
îmi vine să smulg inima din piept ca pe un capac de canal
s-o dau la remat
să iau bani buni pe ea
să întind mîna trecătorilor
dați-ți și mie de-un om
așa să vă ajute sfînta zi de joi

iată-mă fratele meu
iată-mă sora mea în toată splendoarea căderii
mă piș pe toate zidurile și pe toți copacii
marchez teritoriul
aici sînt eu care mor cu mitraliera în mînă ca ecaterina teodoriu
viața e o subtitrare la un film snuff


îmi vine să-mi tai mîinile și să le mănînc
poate așa n-o să mă apropii de nimeni
îmi vine să-mi scot ochii să-i fierb în apă termală
să-mi bat sufletul cu ciocanul să fac din el un gard de fier forjat
sînt omul care trăiește după cum i se scrie pe bilețele lăsate pe frigider
dimineața

în curînd o să plec
don.t cry for me argentina
am să ucid soarele o să-l strîng de gît cu o coardă de pian
în locul lui pe cer o să răsară inima mea
ca evita peron ieșind la balcon în fața mulțimii
am să-i cînt reginei are mama doi feciori
două sfinte sărbători
o să mă împart tuturor ca un sac de bani
căzut din cer

în curînd o să plec
trebuie să fiu prezent cu două ore înainte de marea trecere
o să-mi las cureaua bricheta și tot ce e de metal într-o covată
o să umblu desculț printre umbre
charon o să-mi ceară biletul cu un plictis mai mare decît iadul
lethe o să mă întîmpine la urcare
bună ziua sau noaptea cum vă e convenabil
gratuit vă oferim apă
e foarte important să vă așezați pe locul atribuit
în caz de ceva să puteți fi identificat
de aproapele(în cazul în care aveți așa ceva)

marți, decembrie 20, 2011

test de sarcină(jam session cu autor lipsă)


într-o zi vei înțelege că dimineața e un baton de cereale
pe care-l împarți cu celălalt
că lumina nu are sens dacă nu e cineva lîngă tine
care să-ți spună lucruri banale de genul azi te iubesc mai mult decît ieri
mai puțin decît mîine
cineva care să te ajute să-ți închei sutienul
să te privească pe furiș cînd îți faci ghetele
să se închine la semnul tău din naștere
pentru că toți sîntem însemnați
altfel moartea n-ar mai avea timp
să ne recunoască

obișnuiam să cred că soarele nu răsare
dacă nu există două trupuri care să-l conceapă
mă închipuiam primarul unui oraș în care toate femeile erau tu
toate străzile purtau numele tău și nu le interesa că ăsta e un clișeu
cînd nu erai lîngă mine te plîngeam ca pe Kim Jong-il
inima era o săpunieră din baia unei pensiuni agro-turistice
aștepta două mîini să o deschidă

cele mai triste minuni se întîmplă atunci cînd vezi ce mai rămîne
din oameni
un pachet de șervețele nazale cumpărat într-o gară de marțipan
din care mușca viscolul
o cădere în doi pe o stradă acoperită de gheață
(vezi?
pînă și căderile se întîmplă în doi)
clipocitul a două trupuri îmbrățișate ca apa lacului
sărutînd dalele din parcul st. james

de fiecare dată cînd cineva pleacă îmi fac o cruce cu limba
îmi spun că dacă viața va avea ceva cu noi ne va aduce împreună
îmi spun că unu e metastaza lui doi

ieri mi-am luat biletul spre londra
trupul meu e o aeronavă low-cost
în care cu întîrziere se-mbarcă cei ce odată au fost ai mei
tot mai des mă simt un gropar
pentru o sticlă de vin și-o găină
uit tot ceea ce altul nu poate




luni, decembrie 19, 2011

from scarborough fair with love(jam session cu autor lipsa


astăzi sînt el comandante
îți spun trage
nu vei ucide decît
un simplu om
lasă-mi timp de-o țigară
nu am nevoie de eșarfe să-mi acopere ochii
cei care mor iubesc întotdeauna pe cei ce ucid
nu am nevoie de cruce
aruncă-mă într-o groapă comună
pentru că știu foarte bine unde mi-e locul

adormisem sprijinit de rucsac într-un compartiment
gol ca un plămîn fără aer
m-am trezit speriat nu știam dacă plec ori dacă mă-ntorc
vocea ta a despicat noaptea în două
ca moise despărțind marea roșie
să treacă poporul ales

ți-ai lăsat capul în palma mea
ai adormit dacă muream atunci aș fi mulțumit domnului
că m-a făcut pentru asta
în schimb am visat că documentam o anchetă despre un om de afaceri
intrat în insolvență mă zvîrcoleam de parcă aș fi fost un creștin
aruncat leilor
nu ți-am spus

am ajuns să mă întreb de ce oamenii au mai multe drepturi ca animalele
dacă mergi pe stradă cu un cîine periculos trebuie să-i pui botniță
atunci de ce nu poartă botniță oamenii care te fac să crezi în ei
dacă te mușcă un cîine te vindeci
dacă te mușcă un om rămîi mutilat toată viața
am ajuns să mă întreb de ce nu există cuști pentru oameni
așa ca la zoo în loc de plăcuțe pe care să scrie vă rugăm nu hrăniți animalele
să scrie vă rugăm nu iubiți acești oameni

de ce sînt pedepsiți hoții și criminalii
dar oamenii care părăsesc oameni sînt absolviți de orice vină
le-aș scoate inima sufletul într-un fel de castrare chimică să nu mai poată face rău
le-aș coase mîinile de trup să nu mai poată cere tandrețe
le-aș zdrobi picioarele să nu mai poată să se apropie de alții
le-aș spînzura umbrele ca pe niște condamnați pentru crime împotriva umanității

nu mi-a mai rămas decît ura
care crește în mine ca o anacondă
m-am dus la diavol i-am zis frăție
ia tu acest suflet că eu n-am ce face cu el
diavolul a rînjit a răspuns
măi băiete eu nu iau suflete care se oferă așa ușor

m-am dus la dumnezeu ca-n bancul cu mircea și baiazid
iată vine-un sol de pace cun un suflet-n virf de băț
dumnezeu își dădea unghiile cu o ojă a întrebat
e de la prada?
în gîndul meu l-am suduit i-am zis da doamne
e pradă

am ajuns să cred că nu sînt om
altfel nu ar pleca toți
mă fac vinovat de un singur lucru
nu știu să ghicesc în ai mei


joi, decembrie 15, 2011

sicrie suspendate


aș putea să-ți vorbesc la nesfîrșit
despre cum stăteam la cozi la cinema 23 august
cînd se dădea sora 13
despre cum furam din atelierul bunicului fier forjat
mi-l legam de picioare și învățam să zbor peste brazi
ca luptătorul cu flautul
despre cît am plîns cînd s-au regăsit frații din lanțul amintirilor

am o frică stupidă că o să-mi pierd bagajele pe aeroport
și-o să ajung la frate-miu cu mîna goală
dimineața mă trezesc și mă iau la palme
mă întreb cu ce scop m-a făcut domnul pe lumea asta
domnul are ruptură de ligamente
merge în cîrjă prin cer îl aud noaptea îi bat în calorifer
să facă liniște

viața mea e un sicriu suspendat
sînt fiul tribului bo
arheologii se minunează încearcă să dezlege misterul
acestui ritual în care moartea vine pe dinăuntru
grăbește-te
pe sufletul acesta numit stîncă sau invers
cei cu mania grandorii vor construi
cel mai mare baraj hidrologic din lume

cert e că am o singură inimă
care mă face să ies în lume
un lup ieșind din pădure după hrană
într-o iarnă cumplită
cert e că am o singură inimă goală
o conservă de șport cumpărată de la rușii dîn piața sud
și desfăcută într-o cameră de cămin

aș putea să-ți vorbesc la nesfîrșit
despre ceea ce se întîmplă în mine
despre cum am făcut opt ani de judo
despre cum am făcut să nu știu ce mă doare
noaptea mă trezesc într-o junglă îl ucid pe shere khan
îmi vine să nu mai fiu om
m-am săturat de atîta neputință
mă dau de trei ori peste cap
mă transform în bagheera
îi apăr pe toți rătăciții din lume

nu știi cum e să trăiești cu blestemul că te-ai trezit dintr-o dată bărbat
și nu poți să plîngi de rușine să nu te vadă alții
sprijinit de fereastra unui vagon
singurul tău prieten e respirația





miercuri, decembrie 07, 2011

luminile din canary warf


moartea e o beție bună din care te trezești
fără dureri de cap
mulțumit că nu-ți mai aduci aminte
ce-ai făcut viața trecută

inima mea e o vită dusă la abator
cu botul umed își pleacă grumazul
rătăcesc pe străzi de ceață
fără tine sînt tom sawye r speriat
că și-a pierdut brățara norocoasă din piele de șarpe
la scăldat

mi s-a acrit să tot fiu o gară pustie dintr-un oraș
în care am ajuns după ce am adormit în tren
telefoane cu taxă inversă nu mai există
să pot suna pe cineva cunoscut
să-mi trimită bănuți pentru pleoape
să pot să mă-ntorc

îmi vine cîteodată să tai aripile îngerilor
de parc-aș tăia roțile unei mașini parcate  pe loc nepermis
să scriu cu degetul spală-mă pe caroseria prăfuită a cerului
să-mi tatuez în palmă un om
paote așa nu mai pleacă
să port pe umăr un diavol dresat care să-mi cînte de crîșmă
de moarte de jale
de ce-o vrea el

m-am convins
dacă repet ceva la nesfîrșit atunci devine real
mi-am repetat într-una că oamenii sînt oameni
pentru că pleacă
iertarea nu vine cînd ai nevoie
pentru că atunci n-ar mai exista iadul

am să mă prind în luptă dreaptă cu dmunzeu
din cînd în cînd un corb îmi va aduce în cioc apă
luminile din canary warf sînt de fapt lumînări
iar diminețile niște onglinzi pe care cei care-au plecat
ți le apropie de buze să se fie siguri
că mai respiri

de astăzi sînt omul care va ierta totul în locul celor ce nu pot să ierte
doar cel uitat are puterea asta


sâmbătă, decembrie 03, 2011

scrisoare catre un arici

măi domnișoară
nu mă mai plictisi că taică-tău lucrează în MAPN
că am să fiu singurul bărbat din viața ta
eu nici măcar nu știu ce dracu mă așteaptă acasă
intru în cameră am uitat
am angajat umbre să pună parchetul una îmi smulge o mînă
alta un ciorap
stai domnle avem de pus lemnul

să vorbim sincer
de cînd te-am cunoscut
am închis soarele în pieptul meu și i-am dat liber cînd am vrut
m-au arestat pentru lipsire de libertate
de cînd te-am cunoscut au murit toate zebrele tale de hîrtie
ăăă cum obișnuiai să înjuri
inima mea se bătea cu inima ta ca într-un reportaj de pe discovery
o să-ți spun foarte sincer
după ce facem dragoste
sînt singurul om care nu se ridică și pleacă

știi care e cea mare tristețe
am un bilet bacău  luton
dus întors de nu m-aș mai întoarce
de-aș muri azi aș spune uite fratele meu
e o zi bună să mori împlinit
să le beau toată berea din aeroport
și toată apa din avion
oricum nu găsesc cuvinte să-ți spun că-mi lipsești
și că nu am cu cine să-mpart

da măi domnișoara de la începutul textului
în inima mea soarele a eclozat țestoasele au început
să meargă mărunt pînă la mare
e o redacție pustie complet
ascult celelalte cuvinte și mă mai gîndesc dacă
mai cobor pe lumea asta



pentru că m-aș împărți ție
dar mi-e teamă că ai să te bulucești să treci
pe sub altar ca la moaștele sfîntului andrei
poaate ai să faci tahicardie o să vină smurdul
și-o să te învețe cum să respiri

sau poate o să-ți scriu ceva pe hîrtie
tu o să-mi scrii ceva o să vedem că nu sîntem poeți
o să facem avioane din tot ce am scris(între timp omleta cu scorțișioară se arde)
și-o să pariem pe cel care cade mai repede
o să jucăm navele
am să te las să cîștigi

de data asta

de fapt știi
sînt jack sparow nici azi nici mîine nu prea pot să mor
pentru că am furat puțin din ceea ce ești tu
nu am voie
nu am dreptul
ți-aș cînta ca nicu alifantis te rog pe tine umbră să redevii ființă
pentru că te port în mine ca un transport ilegal
de viață

măi domnișoară
e posibil să fiu iresponsabil
dar cum dracu ies din viața asta
dacă m-am pierdut prin tine?





vineri, noiembrie 25, 2011

scrisoare către umbra mea


draga mea
dacă ai putea vorbi știu ce mi-ai spune
dacă te prind în toane proaste ai scrîșni printre dinți
ce bou e ăsta de scrie propriei umbre
dacă ești binedispusă ai gîndi
uite mă și-a adus aminte de mine

te-aș ruga să mă scutești de întrebări și reproșuri
pentru că îți vreau binele
pentru că într-o zi va trebui să înveți
să te duci singură acasă
să povestești mamei cum mi-a mers ziua
să mănînci gogoșari în oțet
să adormi pe un post de radio
de teamă ca din șifonier să nu iasă furnici uriașe
dacă noaptea te trezești cu senzația că cineva respiră lîngă tine
ești doar tu suflînd în palmă
în speranța că

va trebui într-o zi
să te duci la cor în locul meu
să te prefaci că știi ave verum virginitas
să bei paharul de vin fiert și să fii un tenor la fel de bun ca mine
să minți să ierți să plîngi să-mi pregătești moartea
sincer îți spun
nu cred că mai fac prea mulți purici pe-aici

nu știu dacă ai venit pe lume odată cu mine
dar dacă mai ții minte
ne-am cunoscut pe vremea cînd aveam sandale de plastic și fugeam din ușă în ușă
să nu mă prindă vîntul de primăvarră
te-am salutat lăudat fie isus
mi-ai răspuns în veci amin
cînd venea preotul cu sfințitul îi sărutam măna
ne dădea bomboane
mai ții minte?

am împlinit 32
remus mi-a pictat o icoană cu spălarea picioarelor
pe spate a s scris 18 nov 20011
probabil știe el ce știe
luca îmi arăta colecția lui de insecte
o mîzgăleam pe maria cu pixul eram indieni
de atîta legănat copii cerul și-a schimbat scutecele
ai fost lîngă mine
cînd am cerșit colivă în poarta bisericii
cînd mi-a spart frate-miu capul
cînd am vrut să mă arunc în fața metroului
cînd am urcat pe mont blanc

da draga mea recunosc
e unul din momentele în care toată viața îți trece prin fața ochilor
pînă și numele din cartea de identitate nu vrea să mai aibă de-a face cu mine
într-o zi va trebui să înveți să fugi spre nici o direcție
așa cum am făcut eu
într-o zi va trebui să înveți că trebuie să plătești 10 euro bagajul de cală
să te așezi frumos pe locul tău rezervat și să te rogi
ca totul să se sfîrșească

îți spun adevărul
m-aș dărui cu toată ființa unei plante carnivore
dar așa de tare put a singurătate
că atunci cînd n-oi mai fi
dumnezeu vecinul meu de deasupra o să dea telefon
la deratizare


london here i come


astăzi nu știu cu ce să încep
femeia de la ghișeu îmi spune că la poprire
o treime din venituri mi se reține pînă la stingerea datoriei
după care trebuie să aduc de la administrația financiară adeverință de sistare
o mie de ochi ațintiți îmi vine să-i împung cu acul
sînt locuit de ființe străine fără chip fără sînge și-au făcut cortul
un fel de occupy wall street îmi lipsește forța să sting
orice revoltă

dimineața e un cuțit de bucătărie care îmi intră în piept
eu zac în cadă și urlu aidez-moi ma chère amie
femeia de lîngă mine se ridică și pleacă
îmi lasă o carte de vizită pe care scrie
charlotte corday

avion cu motor ia-mă și pe mine-n zbor
pînă în camden
să țin de urît femeilor bete
m-am săturat să vorbesc singur pe stradă
de parcă aș fi un preot care citește moliftele sfîntului vasile cel mare
e cumplit să trăiești fără să poți uita
cînd m-am născut afurisitele alea de ursitoare
ascultau armin van buuren
și nu mi-au auzit scîncetele

în fiecare seară cînd mă întorc acasă
umbra îmi spală parbrizul apoi se milogește
dă-mi și mie de o bucată de pîine
dă-mi și mie de o bucată de om
în camera mea se adăpostește un lup
îmi smulge ficații
a doua zi îmi cresc alții

dacă aș fi știu că dumnezeu e un executor bancar
nu mi-aș fi făcut descoperire de inimă
nu mi-am plătit rata la timp și-acum plătesc
o treime din ce trăiesc pînă cînd se va stinge
pustiul


astăzi cerul e insula utoya
trag la întîmplare în îngeri


joi, noiembrie 17, 2011

32


aș minți dacă aș spune că am pierdut tot
în fond nu am avut nimic
și totuși
pe zi ce trece mă simt un strugure necules
și uscat

nu am decît acest suflet pe care
într-un moment de nebunie mi l-am vîndut lui dumnezeu
sperînd că voi avea ce au alții
acum dumnezeu stă într-un colț
rînjește își freacă mîinile se gîndește
ce va face cu mine cînd voi fi al lui

am obosit să trăiesc întrebîndu-mă
cum și cînd se va termina această poveste
sînt hansel fără gretel
mușc singur din cerul acesta
cu acoperiș de cozonac și geamuri de zahăr


sâmbătă, noiembrie 12, 2011

miercuri, noiembrie 09, 2011

fade out hotel 2


de cu seară mi-am ascuțit dinții de scoarța unui castan
vreau să mușc pînă la sînge pămîntul acesta care mă ține strîns
poate așa o să mă elibereze
voluntar îmi pierd mințile
încep să cînt doamne tu mi-ai luat viii
dă-mi-i înapoi
dă-mi-i înapoi
că de nu eu vin cu pușca și cu trei copoi
și cu păsări-lăți-lungilă
;i cu sfarmă piatră să te frămînte puțin
mă rog sfîntului iuda să-mi aducă înapoi
tot ce-am pierdut

fac terapie cu electroșocuri
să mă conving că trăiesc
respir dar nu e un argument care mă mulțumește
sînt o casă părăsită în grabă de teama unui rîu de lavă
o femeie intră pe-ascuns
și fură ce se mai poate

marți, noiembrie 08, 2011

fade out hotel


n-a mai rămas nimic
mîinile mele s-au săturat și-au pus în desagă pustietatea
și au plecat în lume
inima vine o dată pe zi are grijă de mine
ca o bandantă ce spală un bătrîn
contra cost
ochii refuză lumina
ca pe un cec fără acoperire

viața mea e o cameră de hotel de două stele
din care pînă și gîndacii au plecat de teama pereților goi
mi-aș dori să fiu un bătrîn care vinde flori crescute în curte
să am o seră unde cresc andive ca pe niște copii care și-au făcut un rost
în viață

pe zi ce trece îmi pare că sînt dumnezeu
toți și-au întors fața de la mine pentru că n-am vrut
să ascult ori să iert
nu mă mai încălzește nici măcar gîndul
că poate
n-au știut să se roage

duminică, noiembrie 06, 2011

hero


am învățat că visul continuă și fără tine
la fel ca viața
am încercat să mă întorc  în vis
la femeiea care mă ținea de mînă
curios
o ducea bine
în locul dintelui care îmi căzuse crescuse altul
de parcă gura mea ar fi fost grădina domnului

aș fi erou dacă mi-aș salva măcar viața
de profesie salvez viețile altora
și uiți de tine dar poate într-un fel pentru asta ți se mai dă o zi
ce te faci atunci cînd nu mai ai ce să salvezi?
ești doar un perete dintr-un gang ce duce spre piață
și unde iarna trecută murise un cerșetor
iar pe crusta ta de var scrie
cu seu
costel

vineri, noiembrie 04, 2011

scrisoare catre cei ce nu-mi maisint(exact asta cum am scris)


hey bro
little bro
am avut o săptămînă nebună
pe aici s-au bătut două clanuri de țigani
cu săbii și topoare
un idiot a poluat apa Moldovei cu niște coloranți industriali
de o lună de zile îl blestem pe Mozart
că la cor partea cea mai grea din Ave verra virginitas e la tenori
și la repetiție sîntem doar doi
în oraș s-au tăiat copacii și se plantează betoane
ai grijă de vei veni vreodată
orașul ăsta e ciudos
te scuipă ca un transplat nereușit

ție cum îți merge afacerea cu motoare?
mai ții minte cum îți ziceam
bă ia-ți măcar o adeverință că ai terminat șase ani de medicină
din ro
și tu nu nu voiai să aștepți
dar să nu mai vorbim despre asta
ce-ți face genunchiul?
am avut săptămîna trecută un caz
un tip care muncea în italia a făcut accident cu mopedul
acum șase ani
nu s-a tratat a făcut tuberculoză osoasă
și acum are nevoie de o proteză
interioară

se pare că nu pot face nimic măreț fără tine
și invers
cum mai merge pictatul?
s-a întors oli din suedia?
eu aștept să se facă rece
să-mi iau paltonul și să mă cred leonard cohen
să scriu scrisori pe coji de nucă
care să înceapă așa

în curînd o să fac 32
și tot ce-mi aduc aminte e o sticlă de lacrima lui ovidiu
zdrobindu-se pe șosea
pentru că nu
nu vreau să-mi aduc aminte
în timpul zilei îi trăiesc pe cei care tocmai au dat ortu popii
noaptea mă trezesc sufocat ca atunci cînd ne plimbam cu intruderul prin londra
mi se aburise viziera de la cască nu mai vedeam nimic
m-am strîns așa de tare de tine
că ai oprit motorul și-ai zis
bă nu te mai ține de mine așa că mă sperii
atunci am jurat că pe motor nu mă mai urc niciodată

și geamantanul meu care mirosea a cîrnați
îl puteai recunoaște pe luton de la o poștă
plus jidvei
plus marlboro
nu tîmpenia aia de tabac pe care o fumați voi
radio blues
ucrainianul care creștea canabis în debara și de revelion i-ați făcut cadou
căciula pe care o primisei cadou

telefoanele de crăciun pe care ți le dădea mămica
dacă ai fost la biserică
cum dracu să găsești o biserică catolică în limba română
dacă mie îmi era frică să mă duc în pub să cer o bere

stai tu liniștit
vine o zi ca o cameră de hotel din care ți-e frică să ieși
pentru că ești cazat ilegal
femeiea îți aduce mîncare
o dată dragoste o dată sex
bacardi breezer tv
totul se rupe în tine
și dimineața te trezești carbonizat ca după un imens val de lavă
care a măturat pompeiul
te uiți la tine și-ți spui bine măcar că nu a avut timp să sufere

sau vine o zi în care îți aduci aminte de toate
te faci ghem în cameră și plîngi
sau pictezi sau scrii
ei bine
ziua vine peste tine ca o instanță de judecată
în care judecătoarea te întreabă
cu cine vrei să rămîi?
cu mami sau tati?

nu te teme
stau într-o redacție goală
pot să-ți spun că o duc bine
ne-au majorat salariul degeaba
dacă aș fi mucalit ți-aș spune
podul de piatră s-a dărîmat
a venit banca și m-a executat
silit
normal că nu avea altfel cum
partea bună sau proastă ia-o cum vrei
a lucrurilor
lîngă noi s-a deschis un magazin care vinde ceaiuri
patroana îmi spune că mă cunoaște
că am fost împreună

îmi aduc aminte
prima mea dragoste
am fost împreună și am lăsat-o pentru că avea pantofi scîlciați

de fiecare dată cînd scriu parcă aș fi un condamnat la moarte în
care se aruncă cu roșii și castraveți
eu vreau doar atît
un suflet o inimă cineva
să fie mare cît mont blanc
de unde să mă arunc cu parapanta











laparovision


am ajuns să cred că dumnezeu lucrează la descarcerare
dimineața taie patul contorsionat
îmi face respirație gură la gură
îmi verifică pupilele
îmi vinde gogoși despre viață

peste mine se așează tristețea ca bruma
peste parbrizul unei mașini
tanti maria a împlinit o sută de ani primarul a premiat-o cu 500 de lei
o pune să semneze procesul verbal de primire
pielea mea e un proces verbal semnat de cei ce-au plecat

noaptea mă mai trezește cîte un tren în mișcare
ascult minute în șir zgomotul sacadat
îmi pare că stau la pîndă
nu știu
o vînătoare de vii
sau poate o trecere ilegală de graniță
spre trupul unei femei
aș putea să-i fiu scaramouche
ori să-mi tai o ureche și să crească în loc
floarea soarelui

de la o vreme nu mai înțeleg nimic
nu știu dacă mă doare ceva ori sînt sub anestezie
îmi vine să-i trimit la dracu pe toți
și să m-apuc să merg fără țintă poate aflu
unde e capătul lumii
acolo cu voluptate
o să-mi las pe pămînt permisul auto cardul și buletinul
și-o să mă spînzur de ziua cu numărul
18

înainte de asta îmi fac inventarul organelor
poate ceva din mine ar putea salva un serafim în comă
inima puțin hipertensivă dar e ok
rinichi excelenți cornee la fel
mi s-a făcut atît de pustiu
că pot auzi cum fierbe lumina
în soare

vineri, octombrie 21, 2011

Dansul, masa si darul


După atîția ani de presă încă mă mai amuz. Mă amuză copios conferințele de presă pe care le susțin oamenii politici. Nu mă refer la cei de la centru ci la provinciali. Să fim bine înțeleși. Nu știu cum e în presa centrală, dar în provincie politica e întotdeauna pe bani. Pentru că nimeni n-are nici timpul nici nervii necesari să-și irosească o oră sau chiar mai mult ascultînd ce debitează un om politic. Să luăm două situații.
Să presupunem că vine marele ăef al partidului în județ. Șefuții tropăie de mama focului să organizeze conferința de presă cît mai bine. De regulă se începe cu masa și nu cu dansul. Cafea, fistic, apă alune sticksuri și alte mărunțișuri. Șeful cel mare poate să întîrzie sau poate nu. Sosește, se așază la prezidiu flancat de șefuți. Camerele pornesc, blitzurile nu contenesc de zici că-i noaptea Învierii. Dacă stai să-l asculți mai că l-ai crede. Ce-au făcut ăia cu țărișoara noastră, cît au furat, dar lasă că venim noi la putere și-o să curgă lapte și miere ca rima pe care tocmai am făcut-o. Bon. După o vreme îți zboară mintea în altă parte. Probabil, nu, nu probabil ci sigur e un fel de instinct de conservare, un mecanism fără de care nu ai mai ieși din sală întreg la cap. Asta e partea pe care o numesc de obicei dans. Încerci să fii atent, dar șansele sînt slabe. În vreme ce șeful cel mare vorbește de grandioasele proiecte tu te gîndești la codrii de aramă, la pădurea de argint, la cîți bani ai putea face dacă ai topi pădurea de argint. Cameramanii se joacă pe iphonuri, laptopurile sînt pline de ferestre de mess, totul îmbie la armonie și nicidecum la jihadul promis de căpetenia de trib de la prezidiu. Conferința se termină, șeful cel mare mulțumește presei, apoi dispare în negurile vremii, pentru că mai are cîteva filiale de vizitat. În urma lui rămîn șefuții ca niște amante îndurerate că bărbatul însurat s-a întors la nevastă deși le-a promis că scapă de ea pentru ele. Acuma urmează partea căreia noi îi zicem închinatul. Șefuții se strîng, șușotesc între ei: voi doi vă ocupați de televiziuni voi de ziare. La televiziuni treaba merge cam așa: juma de oră, două milioane, da să fie frumos? da? La ziare e cam așa: juma de pagină color două milioane. Dacă pui pe prima pagină mai dau unu. Da vezi să iasă frumos.
Să presupunem acum că aceeași conferință de presă este susținută numai de șefuți alături de alți șefuți mai mici. Acum chiar că nu mai ascultă nimeni pentru că discursul l-au auzit la șeful cel mare. Mai ciulesc urechile doar cînd e atins un subiect local, În rest, toți așteaptă închinatul. Șefuțul mulțumește presei pentru prezență, șefuții mai mici știu ce au de făcut. La organizare sînt impecabili. Se scotocesc prin buzunare și fiecare ia de-o parte căprăria lui. Adică unii cu televiziunile, alții cu ziarele. Fă și tu acolo de-un milion jumate. Cît o ieși că atîta avem. Ne revanșăm noi altă dată.

marți, octombrie 18, 2011

cu taxă înversă


ce faci atunci cînd nu te doare nimic?
cum știi că ești viu în afară de aburul respirației
în podul palmei ca-ntr-o oglindă pe care scrii
mesaje cu degetul pentru cei care vor veni după tine?


de atîta furie îmi vine cîteodată să transform cerul
într-un cimitir comun
să-i arunc acolo pe toți
să li se piardă umbra urmele numele
să-mi deschid un magazin al producătorului
în care să vînd urlete cît mai naturale
și la inaugurare să vină puhoi de autorități
locale

îmi simt zilele ca o cutie cu lozuri în plic
merg de nebun prin crîșme biserici
gări coruri mixte
nu mai cumpără nimeni nu mai încearcă nimeni
un necîștigător
mă îmbărbătez și-mi spun
că lumea e plină de pierzători
seara îmi aleg o zi o desfac și mă bucur
ziua de azi o plătește pe ziua de mîine

nu mai știu nimic despre tata
nici de bine nici de rău
ultima oară am vrut să-l căutăm pentru nunta lui frate-miu
știam doar că stă undeva la țară
are o femeie cu mult pămînt și pensie pe caz de boală
bunică-miu mai are puțin și-o să facă garduri din fier forjat
lui dumnezeu
care-o să pledeze în instanță ca avocat
într-un proces de divorț

și nu mai vreau decît să zac într-o urnă de argint
ca osemintele sfintei rita într-o mănăstire augustiniană
în fond n-am făcut nimic remarcabil
așa ca de azi poți să-mi spui
sfîntul necunoscuților

luni, octombrie 10, 2011

între noi fie vorba


vorbeam dimineață cu cireșul din fața balconului
mă tu știi cum e să-ți simți inima ca o specie pe cale de dispariție?
în lipsa oamenilor o simt ca pe un urs panda sătul de-atîta bambus
ori ca cea mai mică maimuță din lume
forțată la tot felul de giumbușlucuri
pentru ceva de mîncare

vorbeam dimineață cu turnul londrei
despre ce moarte mi s-ar potrivi
urăsc sinuciderile sau morțile stupide
cum ar fi să te îneci în somn cu propria vomă ca hendrix
să te electrocutezi la pescuit orisă cazi de la înălțime
personal sînt adeptul morților rapide și spectaculoase
nu pentru că nu ai timp să simți
o explozie ar fi minunată pentru că
te împrăștii în oameni ca o poveste cu dorothy
sau poate o boală incurabilă
cînd ai pe twitter două milioane de followeri
între noi fie  vorba
amintirile nu au nici un folos
dacă nu te-ai dus memorabil