hell is where the heart is

dimineață mi-a tăiat calea o pisică tărcată

m-am amuzat oare o să-mi aducă ghinion

teamă nu-mi este pot să ghicesc viitorul

în frunzele căzute după furtună

în numerele de înmatriculare ori

într-un buchet de floarea ursului

în fața episcopiei soarele

așezat într-un căruț cu rotile

lumea trece pe lîngă el și-și face cruce

așa de tînăr maică așa de tînăr

nu am nici un bănuț să-i dau

nu-mi simt mîinile

bună dimineața

ai timp de-o poveste?

a fost odată ca întotdeauna

un orășel în porțile căruia

furtuna lovea cu berbecii

femeile stăteau cocoțate pe ziduri

și aruncau cu bulgări de foc

bărbații jucau zaruri pariau pe duminici

în care să recunoască

să se recunoască

fii pierduți se înrolau în legiunea străină

eu eram mîndru nevoie mare mergeam la braț cu cifra unu

o ajutam să treacă strada

și alte lucruri mărunte pe care le faci

ca altul să nu mai fie singur

că tot veni vorba

oare de ce orice numărătoare începe cu unu

și nu se mai termină

dar unu n-o însemne niciodată mai mult?

*

demult un preot bătrîn mă întreba dacă știu unde-i raiul

i-am răspuns dincolo de cer a zîmbit mi-a zis că raiul e o stare

atunci înseamnă că fiecare bătaie a inimii e un demon desculț

care mă ispitește cu viața

într-o vreme am fost îndrăgostit de o piatră

stăteam cu chirie într-un vis

cînd i-a venit sorocul mi-a dăruit

un firicel de sînge

ăsta e felul meu de a-ți spune

că uneori mi se face dor să te-aud cum zici

fir-ar

de parcă ai uitat ceva important

ori ai făcut o greșeală pe care n-o mai poți îndrepta

făceam schimb de roluri

pe rînd ne eram

răspuns și-întrebare

la radio anunță recolte bogate

mi-aș dori să-ți fiu un grînar

să hrănesc toate ființele care te locuiesc

da recunosc inima mea e un iad

în care își află liniștea

neprimiții în cer

să-ți fie norii de bine

daria mea

ți-am zis de multe ori că sînt prost

că am un dinte lipsă

și al doilea e necrozat

că fața mea e roșie mîinile mele sînt negre

iar picioarele albe

cu toate acestea nu

nu-mi este rușine

nu-mi propun să trăim veșnic

ai idee ce înseamnă să ne trezim dimineața

și să ne întrebăm cît or mai avea viață benzinăriile?

sau dacă eu fac dimineața cafea la ibric

crezi că ne-ar mar interesa din punct de vedere științific

cîte milioane de ani o să mai avem un soare?

uneori cînd cad

dau vina pe toți

cînd am gura plină de pământ

ridic pumnul spre cer mai mult nu pot

aș juca paint-ball cu toți sfinții nu să-i menajez

doar cît să nu-i fac să sufere

în rest ți-aș povesti de gara aia blestemată în care

țigăncile îmi cereau 50 de mii pentru un sex oral

de fapt în toată singurătatea asta din redacție

cînd ridic ochii mi se pare că cineva îmi cere ceva

mie mi se pare că sînt un monstru

cu toate rănile mele

că sînt un lepros

pînă acasă

îmi las toate

pe toate drumurile

și  crezi că toate sînt bune?

eu nu am scris niciodată în viața mea

doar am ros varul lavabil în speranța că

dincolo va fi vreun păianjen sau ceva care să asculte

am dat jos vopseaua de pe uși pentru că în loc de flori am crescut unghii

apoi mi-am dat seama la ce sînt bune

dimineți cu pascal obispo

Je prefererais que tu m'assassines

Pour de bon maintenant

mă lovesc de pat ca o vrabie care se lovește de bloc

uit ca un om care moare

dimineți cu joshua james

maică-mea urlînd la mine

de ce nu faci în curat în cameră

de ce nu te duci duminica la biserică

eu foarte calm

dumnezeu și-a luat medical

apoi s-a făcut om 

iar la curățenie fă tu dacă poți 

am prieteni puțini cît să-i numeri pe degete

cel mai bun prieten al meu e praful

aș putea să-ți vorbesc de fricile mele mărunte

ca niște pui pe care trebuie să-i îneci după aia

mi-e frică să fac duș cu ochii închiși

cînd închid ochii am senzația că totul se mișcă mai puțin eu

de aia mi-e frică să dorm

mi-e frică să nu se ardă becul și curentul electric să treacă

prin toți vaporii în mine

m-aș arunca în aer cîntînd famous blue rain coat

într-o seară de marți cînd e sfîntul anton

sau pur și simplu în așteptarea ta

aș sta cu fraierii la o masă aș fluiera moartea pe stradă

și-aș zice

mamă

ce țîțe are

pur și simplu

plouă

ca și cum dumnezeu

a văzut prin ce trecem

încă ceva ce nu știai despre mine

se spune că primul mort nu-l uiți niciodată

așa cum niciodată nu uiți cu cine ai făcut dragoste prima oară

dragoste sex te fuți eu nu am înțeles nimic din toate astea

știi foarte bine cum

în visele mele te numeam daria

îți spuneam că aparținem unei lumi înghețate

măcar să ne fim unul altuia

mai am 19 zile apoi

mă voi duce la ghișeu

voi cere un bilet pentru oriunde

o să-mi scot tooată viața din buzunar și voi plăti

am să las rest

știi de ce te numești daria?

pentru că sînt puffin

pentru că tot ce mi se întîmplă important scriu cu dinții

în carnea ta

se spune că primul mort nu-l uiți niciodată

eu am văzut doar o pereche de sandale verzi

m-am întors acasă de chirpici pe care bătrînii o chituiesc cu

balegă de cal pe la colțuri

se spune că

se spune că

suferim prea mult îl luăm la pumni pe dumnezeu

îl luăm la pulă de parcă ar fi

un cîine pe care îl lovești cu mașina în miez de noapte

și ce-îți râmîne în afară de un proces verbal?

știi cît de frumoși sîntem noi oamenii?

dimineața cînd mă duc la muncă

mă cuprinde uneori frica de faptul că  firele de înaltă tensiune

s-ar putea prăbuși peste mine

și atunci ce-aș putea face?

să mor și să fiu o știre

sau să fiu erou din benzi desenate?

daria

nu ai mai lăsat loc de nimic

cu tine nu mă doare

doar că uneori mă văd în gara din craiova

împletind vene ca și cum aș sta cu tine și ți-aș împleti părul și oho

mă pricep bine

Despre Norvegia numai de bine

Există oameni care, din firea lor sînt făcuți să se bage(scuzați expresia) în seamă. Sînt unii oameni care confundă libertatea de exprimare cu atacul la persoană. Sub pretextul că băh eu îs mai deștept decît tine au găsit în internet un spațiu unde pot ejacula. Și ejaculează în draci. Deunăzi am dat peste unu care cică muncește în afară. Dacă muncește în afară asta nu înseamnă că pricepe ce e înăuntru. Că presa nu mai e liberă demult asta o știe orice prost. Că boul respectiv mă atacă direct confundînd libertatea de exprimare cu țărănismul de cartier e altă problemă. El se plînge de obicei că tot ce debitează e cenzurat. Normal. Degeaba a plecat afară dacă nu înțelege că-ți trebuie măcar un grad de civilizație ca să fii om. Oricum e în afara problemei.

Se plînge că pe situl ZdR îi sînt cenzurate comentariile. Greșit. Se cenzurează lipsa de bun simț și prostia.

Dă în oameni cu barda fără să-i cunoască. Dar pentru că lucrează afară își permite să dea lecții de civilizație. Îl anunț pe această cale că în 1998 cînd am dat bac-ul am luat cea mai mare notă la istorie din tot liceul. Nu e corect gramatical dar sper ca domnul să înțeleagă. Măcar așa, analfabet cum sînt io. Am locuit patru ani în Bacău, patru ani în Iași( la vremea respectivă era cumplit să faci facultatea de drept la Cuza, fără taxă), doi ani în Oradea și unul în București. Unul din avantajele internetului este acela că te poți semna sub anonimat. Dezavantajul e că rămîi anonim. Sau poate de fapt e încă un avantaj. N-am auzit pînă acum de vreun prost care să-și asume prostia.

Cinci. Ani.

Mda. Pe 7 iulie blogul meu a implinit cinci ani. Adică merg la grădiniță. Contrar aparențelor și a tot ce înseamnă blogosferă, încă de la început nu mi-am propus ceva. Nu mi-am propus să fiu formator de opinie, nu mi-am dorit să înjur pe cineva. Nu mi-am dorit trafic și nici publicitate. Mi-am dorit un spațiu de liniște. Un fel de pungă pe care s-o folosești cînd ai atacuri de panică. Nimic mai mult. Nu am confundat niciodată profesia mea(impropriu spus profesie) cu blogul. Nu m-am considerat niciodată scriitor. Cine a avut de înțeles a înțeles. Ca să continui pe linia asta las celor care mai trec pe aici un text de suflet.

ceva ce nu știai despre mine

cînd m-am născut știam deja să vorbesc

să iubesc

trăisem o viață de om așteptam să

învăț gînguritul

regurgitatul

oh atingerea mamei cu palma pe umăr

ca și cum ar fi fost un soldat ce cară în spate camaradul rănit

îmi iubesc viața cu atîta furie

că moartea mi se pare o simplă confuzie

am grupa 01 Rh negativ

de profesie sînt donator universal

oriunde se duce descarcerarea acolo sînt și eu

pe post de perfuzie

prin venele mele curge doar timp

visam uneori să scriu o carte cu titlul

eu nu sînt mesia

ba da sînt propriul mesia

în fiecare dimineață îmi spun

ridică-te ia-ți patul și umblă

și umblu

prin gara de nord cerșesc țigări și oamenii îmi dau doar dispreț

prin chamonix în parcare mă îndop cu o conservă de beef curry

și-mi ia foc cerul gurii

prin creierul ceahlăului la o masă cu vînătorii mănînc tocană de mistreț

prin nagyvárad scormonesc în gunoaie

după ceva de mîncare

iată-mă așadar în fața ta

mai gol ca un recrut în fața comisiei de examinare

nu te cunosc dar mi te închipui

ca un orb ce visează în roșu

cînd m-am născut ursitoarele mele erau plecate la spa

de plictiseală am început să împing soarele pînă în vîrful cerului

pînă într-o zi cînd m-am săturat de roșcoavele pe care le mîncau porcii

mi-am zis mă voi întoarce la tine

voi sta în genunchi și voi spune iubito am păcătuit în fața ta și a cerului

tu m-ai ridicat și ai zis tăiați vițelul cel gras dați-i inelul cel scump

emilian cel pierdut e acasă

e atîta viață în mine că mi-e frică

te-aș lăsa pe tine să-mi deschizi pieptul să-mi scoți inima

ca și cum ai răsturna mămăliguța din ceaun pe un blat de lemn

un cerșetor îmi face complice cu ochiul

o vrabie se răcorește într-o baltă după ploaia de-aseară

singura mea rațiune de-a fi e să fiu pentru altul

și fug de mine ca usain bolt

bat recorduri după recorduri

sînt cel mai rapid om de pe planetă cînd e vorba să nu dau ochii cu mine

morților mei le fac părculețe de joacă

în speranța că voi mai căpăta un mandat de  edil șef peste oameni

în viață

crescătorie de oameni

uneori îmi vine să cred că cel de sus- la nevoie numit dumnezeu

e un chinez campion mondial la tenis de masă

iar eu o paletă îndelung studiată

nu e deloc întîmplare

cînd primesc oameni

totul e calculat

nu m-ai crede dacă ți-aș spune

să nu-ți faci griji că nu vom avea ce pune pe masă

ai putea fi coafeza tuturor magdalenelor

ah! ce afacere de succes

isușii adoră părul tapat

sau ai putea fi chelneriță la oktoberfest

scrîșnești din dinți ca și cum ai rîde

cînd arhanghelii rîgîie beau bere la metru

și te pișcă de sîni

în toată ecuația asta e o problemă

seara cînd ai veni obosită acasă

m-ai întreba

și tu emile ce faci?

ce faci să ne rămînem în viață?

eu?

eu am un proiect cu fonduri europene

o să-mi deschid o crescătorie de oameni

mi-a dat cineva pontul

că-n ceruri sau cercuri înalte totuna

în tăceri de lux cu note de plată amețitoare

oamenii sînt o delicatesă

mai lasă-mă o zi

într-o zi am simțit că imi este aproape

m-am dus la ăl de sus să-i mai cer timp

eram chiar penibil cum mă smiorcăiam

mai lasă-mă o zi pe pămîntul acesta

și ia-l pe cel mai slab dintre noi

întotdeauna am fost așa am fost un laș

cînd vedeam moartea în fața blocului scuturînd crengile și mîncînd corcodușe

mă făceam verde amărui

tremuram necontrolat

răziuam înfrigurat cu unghiile numele din cartea de identitate

de parcă ar fi fost un bilet de loterie cu zodiac

mă ascundeam în oameni pînă cînd deveneam sigur

că nu eu eram alesul

mai lasă-mă o zi pe pămîntul acesta

de data asta am un scop precis

îți jur că o să mă însor

o să mă cheme abraham și-o să-ți jertfesc întîiul născut

lasă-mă doar să-mi plec capul între coapsele ei

de parcă m-aș întoarce în humă

iar sînii pe pleoape să-mi fie

bănuți de argint

și crezi că-mi făcu ăl de sus?

îmi dădu 21 de bonuri de masă

cu unul în minus pentru că de rusalii nu s-a lucrat

mi-a zis bine de data asta ți-a mers

du-te în toată lumea

vestește-o

de atunci tuturor le spun despre tine

ca despre o nouă religie a liniștii

și a uitării de sine

pînă se va găsi vreun împărat aiurit

care mă va răstigni

cu capul în jos

o zi din viata unui jurnalist

Există în cartea lui Soljenitîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, o scenă memorabilă, din punctul meu de vedere: după ce deținuții zidesc la -37 de grade Celsius, vine ora prînzului. Pe lîngă calitățile lui de zidar, Ivan se dovedește și șmecher. Adică face rost de porții în plus, apoi își savurează supa de plevușcă în tihnă. Respectînd proporțiile, cam așa e și jurnalismul. Atîtea canale media care se bat pentru publicitate și apoi, după ce o obținem, ne savurăm în liniște resturile de plevușcă.

Se mai face presă liberă? Pentru asta ar trebui să redefinesc termenul de liber. Dar nu despre asta e vorba aici. Cineva îmi spunea că jurnaliștii din presa scrisă sînt al doilea popor ales. Pentru că ei țin Sabatul. Ei vin duminica la muncă pentru ca luni dimineața unii să se bucure pentru că au supraviețuit în locul altora. Am mers cu ambulanța, cu poliția, cu mașina primăriei, am cărat morți la morgă din lipsa spitalului de personal, am rămas blocat în lunca Siretului, cu Boc și spp-iștii lui. Am băgat reportofonul în gură la părinți care și-au pierdut copiii, la copii care și-au pierdut părinții, întrebîndu-i stupid: și ce simțiți?

 Tremuram de groază pe podurile de pe Siret, cînd apele măturau totul în cale și mă gîndeam la bunicul meu, imobilizat, într-o casă afectată de inundații, am plîns pentru un băiat din Săbăoani ucis într-un autobuz capcană din Israel, am plîns pentru doi tineri uciși în atentatele din Madrid din 2004. Am fost pus în situația de a mă duce într-un alt sat din zona Romanului să fac reportaj de la niște părinți care-și pierduseră copilul în Grecia și ei habar n-aveau. Și cînd m-am întors după două zile s-au aruncat pe capota mașinii noastre crezînd că e mașina cu sicriul. Uneori, noaptea, în camera mea ies morții din parchet și mă ceartă de ce le-am dat doar inițialele.

Se întîmplă pur și simplu, ca jurnalist, să trăiești într-o zi zece vieți, nici una a ta. Dimineața poți fi la o conferință de presă insipidă, în care se vorbește numai politică, pentru ca apoi să fii într-un loc splendid, de care puțini știu. Se mai întîmplă să mănînci o tocană de mistreț în creierul munților ori să stai de vorbă cu oameni extraordinari. În public sînt foarte emotiv. Am fost invitat, la un moment dat, ca reprezentant al presei, să țin un discurs. Tremuram din toate încheieturile. Am spus atunci că, dacă îți perzi sufletul atunci nu mai ai ce căuta în presă. Am fost martor, de-a lungul timpului, la numeroase concursuri de angajare. Ei bine, nici unul dintre candidați nu a confirmat. După atîția ani de zile am înțeles în sfîrșit: jurnalismul nu e un loc de muncă sau o profesie. Jurnalismul e o stare. Jurnalismul e viață.