o conferință
insipidă de presă
de parcă ai băut
cafea amestecată cu nisip
ca de obicei
mintea o ia razna
te gîndești oare
cît de greu o fi de ucis bruce willis
ai două mîini și
ele sînt atît de singure încît se aruncă pe hîrtie
ca de la etajul
opt
un reporter idiot
transmite că e o moarte învăluită în mister
întrucît nu aveau
probleme financiare
este una din
zilele cînd îmi vine să arunc totul în aer
pentru că nu mai
am nimic de dat
nimic de spus
dacă mîine
soarele n-o să apară să știți
că eu l-am
urmărit pe scuter și-am tras
apoi m-am aruncat
pe fereastră
m-am născut
pentru asta
îți dai seama că
îmbătrînești cînd copiii cresc mai repede decît tine
de parcă trecutul
dincolo ar fi probă olimpică
emoționat
îmbrăcat la costum și cu niște lumînări imense
asiști cum
preotul scufundă în cristelniță moartea
dacă ar fi după
tine i-ai pune numele joey demaio
pentru că până la
urmă ți-ai legat viața de acest nou născut
dar pînă la urmă
au botezat-o florica
vă rog să nu vă
mai rugați pentru mine
sînt bine mersi
iar dumnezeu știe asta
sînt cel căruia
îi e așa frică de moarte
că pînă și ei i
se face scîrbă și mă lasă
în pace
pînă și moartea
are orgoliul ei
este una din
zilele în care îți pare că toți oamenii te cunosc
doar pentru
simplul fapt că ești om
dați-mi asfalt
dați-mi șină de tren
să mănînc
și voi să
ajungeți acolo unde trebuie să ajungeți
ai două mîini și
ele se aruncă în aer
pentru că nu pot
spune ce ai de spus
ești doar un
soare care se intoarce seara acasă de florii
pe trei cărări
luna te trimite
la culcare bărbate
ești beat vorbim
dimineață
mîinile tale lasă
aragazul deschis
poate așa
cînd nu te mai
doare nimic atunci ar trebui
să te întrebi
al cui ești
mă-sa
decît să fiu om
mai degrabă eram
o ploaie de vară
mulți nu m-ar fi
ținut minte
dar aș fi uitat
cîte ceva
pentru voi