sînt ceea ce sînt
și pînă la urmă
ăsta nu e un
lucru așa rău
dacă nu ții la
tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng
dumnezeu plînge
și fiecare
lacrimă
e doar un șut pe
care ți-l dă viața în fund
mă scuzați pentru
tonul sfătos
e posibil să nu
am dreptate
e posibil să nu
știu nimic despre viață
dar văd pe stradă
oameni căutînd oameni
cu căști în
urechi de parcă ar avea detectoare de metal
caută oameni de
parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur
caută oameni de
parcă ar căuta proiectile neexplodate
și totuși
sîntem unii lîngă
alții
dar nu ne dăm
seama asta de asta pînă cînd
nu dăm de goluri
de aer
oare chiar să ne
fi tîmpit cu toții
de teamă că rata
absorbției fondurilor europene e sub medie
ne grăbim să
deschidem mici afaceri
unii încep să
creacă prieteni imaginari
alții își deschid
ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii
am o frică
necontrolată față de viespi
cînd fac duș mi-e
teamă să nu explodeze centrala
aburii să nu
genereze un scurt circuit
să nu care cumva
pămîntul să se cutremure
și lumea să cadă
taman cînd sînt gol
doar cei aleși
sînt pregătiți cu decență
ce mai contează
poți merge pe
stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie
în tine e atîta
gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie
în care să
experimenteze starea
de
imponderabilitate
și creștem micile
noastre obsesii pînă devin profitabile
ne uităm unii la
alții scuipăm în sîn dăm de băut
bucuroși că nu ni
s-a întîmplat nouă
sînt ceea ce sînt
și pînă la urmă
ăsta nu e un
lucru rău
mai rău e să-ți
fie așa frică de moarte
încît să nu faci
altceva decît să trăiești
doar pentru o
gură de aer