anonim de serviciu

dimineața știi că totu-i în regulă

că exiști

cînd gangurile orașului care trăsneau a pișat și a șoareci

sunt spălate cu javel și terebentină

cînd doamnele de la primărie fac coadă la simigeria luca

și-n timp ce așteaptă se-ntreabă de unde vine cuvîntul simigerie

cînd la dan și cătălin dricul cu numere bulgărești are portierele

deschise larg ca un emoji confuz și dinăuntru

se-aude zumzetul unui aspirator de mașină

iar la sfinții voievozi în difuzoare stă pe repeat

un cd cu acatistul muceniței ecaterina

e una din zilele cînd

ți-ai da toate viețile să faci parte din viața altora

să ai un loc de muncă stabil-controlor calitate la o fabrică de textile

ori consilier debutant la o primărie-

să ai un golf IV cu număr de înmatriculare personalizat – inițialele tale

și-ale femeii care-și împarte distanța cu tine-

în buzunare tot timpul o monedă de 50 de bani pentru

cărucioarele de la supermarket

să poți mînca un covrig polonez în timp ce discuți cu unul cu altul

despre starea culturii locale oportunitatea unui sens giratoriu

ori să postezi de pe telefon poze virale cu anunțuri

vînzare vitrine puțin folosite pentru trofee prietenilor dinamoviști

dar după o astfel de zi vine o noapte

în care îți spui că ești laș

mai laș decît singurul japonez despre care mulți au crezut

că s-a deghizat în femeie pentru a scăpa de pe titanic

atît de laș încît nici măcar din viața ta nu faci parte

doar stai undeva sus și privești la ce se întîmplă  în tine

ca o dronă de ultimă generație

ai vrea să te rogi dar nici măcar tu nu știi ce să mai ceri

și oricum împreunate mîinile tale nu-s decît o chintă spartă

îți tot repeți că oamenii sunt niște jucării desperecheate

pe care dumnezeu-cînd era copil-

le-a donat unor îngeri care-au pierdut totul la inundații

în cele din urmă adormi și accepți:

viața ta nu-i decît un bănuț aruncat în fîntînă

pentru ca cei ce vor veni după tine

să aibă mai mult

noroc

noapte cu timbre și scoici

coapsele unei femei peste care treci limba ușor

și ele zvîcnesc

freamătă

apoi se închid ca o scoică și limba-ți devine o perlă:

atît de fierbinte e noaptea asta în care pătura se lipește de tine

ca un timbru pe o carte poștală

ieși pe balcon aprinzi o țigară vezi fumul cum se înalță

în rotocoale de parcă ar vrea să fie primul fum de țigară

care ajunge pe lună

nu poți să nu te întrebi

dac-ar fi fost o formă de viață

oare care-ar fi fost primele cuvinte ale primului fum de țigară

după ce a ajuns pe lună

în ștrand la terasa căpraru greierii cîntă marșuri

în timp ce nuntașii coboară din hatchbackuri închiriate

în depărtare roțile unui tren toacă distanțe

de parcă-ar fi niște copii ce desghioacă porumb

niște faruri străpung întunericul

te întrebi dacă și întunericul simte durere

așa cum simt oamenii cînd sunt străpunși de ceva

în cameră lucrurile parcă au devenit mai mari

ori poate ca-n basme

ai căpătat puteri să te micșorezi ca să auzi și să vezi totul:

tabloul fratelui tău s-a îndreptat singur

hainele au încins o partidă de poker pe dezbrăcate

cine pierde se dezbracă pînă la om

patul probează trupurile care-au trecut prin el

dulceața de nuci nu vrea nici acum să știe de tine

după ce ai mîncat din ea toate nucile

miezul nopții devine-o femeie coaptă care știe ce vrea

de la viață

pui de cafea pentru dimineață

clocotul apei îți pare plînsul unui copil

căruia-i cresc dinții de lapte

gai jin (instantaneu oarecum japonez)

cînd am să cresc mare

am să mă fac membru yakuza

iar sfîntul anton îmi va fi oyabun

de fiecare dată cînd voi scrie poeme

o să-mi tai cîte-un deget ca penitență

deja mă-nfior de plăcere

la gîndul că într-o zi

n-o să mai am cu ce scrie

n-o să mai vorbesc singur

și voi fi adorabil

ca un cîine dresat să nu-și facă nevoile

sub orice bonsai

dimineață cu stafilococ auriu

1.

dimineața se zbate în camera ta

ca un crap japonez

în curtea episcopiei măicuțele au început să bată toaca

un călugăr freacă grătarele cu untură

la poarta palatului episcopal un alt călugăr

stă de șase

trebuie să anunțe din timp dacă preasfințitul apare

pentru că nimeni nu știe cu ce vine

cu tuaregul sau cu shogunul

tu stai în capul oaselor și te întrebi

dacă și oasele au cap

deschizi ușa camerei o briză de aer proaspăt

te lovește în piept ca glonțul ludmilei pavlicenko

nu știi de ce și nici nu vrei să afli dar primul gînd

care-ți trece prin minte

e pilitura de axoni și dendrite a lui vancu

poate creierul tău a dezvolat între timp

un mecanism de apărare împotriva aducerii aminte

ți-e frică să-ți amintești ce-ai visat peste noapte

de la o vreme visezi numai femeile altora

gospodinele pricepute la toate ți-ar spune

-între două cepe tocate-

că astea-s dorințe neîmplinite

psihologii practicanți – că e felul subconștientului

de a-ți spune că ești

al nimănui

*

2.

de cîteva zile lucrezi la o imagine lirică

de care ești foarte mîndru:

cînd dumnezeu se va coborî pe pămînt

iar tu te vei îndrepta spre tunelul despre care vorbesc

toți cei care au fost în moarte clinică

îi vei da cu poezia în cap cum a făcut cantona

cu suporterul coborît din tribună

vei spune:

ia-ți doamne talentul/talantul înapoi

și trăiește tu din el dacă poți

(oarecum redundant pentru că dumnezeu

poate trăi din orice)

*

3.

să crezi în tine cînd n-am mai rămas nimeni

care să creadă în tine e un soi de bărbierit pe uscat:

mai chill și mai ieftin

în plus scapi și de grija că nu vei face parte

din cei 144 de mii de salvați despre care vorbea ioan

în apocalipsă

poți ieși din tine oricînd ai chef ca un gură-cască

la concertul andreei bănică organizat de primărie

în cinstea diasporei venită-n concediu

poate să-ți sune mobilu-n biserică și editorul să te anunțe

că ți-au intrat banii în cont pentru că dumnezeu te iubește

în braille

iar cînd ești mai singur ca trenul iași-buhăiești

poți cultiva soarele pe fiecare celulă a ta

ca pe un stafilococ auriu