când teama că vei sfârși neștiut ca abatele Faria te înghite de viu
zilele se transformă într-un zbor la punct fix peste trup
ești atent la orice durere dacă nu ai una nouă
te mulțumești cu durerile vechi de încredere
doar că schimbi perspectiva ca atunci când ieși în oraș cu un prieten vechi și vezi cât de mult
s-a schimbat
privești cu alți ochi nevralgia dentară
constantă ca anotimpurile
îți spui că așa cum există oameni
pe care fulgerul i-a lovit de două ori
deși sunt șanse de unu la 15.300
există o șansă ca nevralgia să fie de fapt
o infecție galopantă și fără să știi
o să-ți curețe toate organele mai rapid
decât ai putea zice
ajunge zilei răutatea ei
tot de frica sfârșitului
îmbrățișezi răul ca pe o formă superioară de bine
și sfinții părinți ai Bisericii sunt de acord că în lipsa răului oamenii s-ar culca pe-o ureche
noaptea când îți doarme aproapele
te lipești de ușa camerei și asculți
ai da orice să auzi dacă sforăie sau dacă tușește
nu te interesează că din punct de vedere clinic
sforăitul puternic indică apneea severă
pentru tine e semnul de viață
care te liniștește
un mormânt fără felinare e ca o casă fără femeie
adevărul e simplu dar îl complicăm
să nu ne zburăm creierii:
ca vânturelul de seară spre cartierele de iernat
ne îmbulzim înspre moarte
după ce-am cuibărit în mormintele altora
și când ajungem scrâșnim printre dinți
sta-v-ar neființa în gât
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu