bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puţin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deşiră uşor o pisică îl ţine între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. şi alţi copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.
*
lumînările pîlpîiau ca nişte ochi care se închid şi se deschid. o tăcere ca-ntr-o sală de naşteri părăsită. adică poţi să-ţi imaginezi vocile aşa cum îţi poţi imagina naşterile. stătea trupeşă cu rozariul înfăşurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ştefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept şi pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat şi-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.
mergeam în faţa cortegiului faţa îmi era uscată. crucea mi se lipise de mîini ca nişte cătuşe de mîinile unui condamnat pe viaţă. cel puţin eram în viaţă.
*
bunica mea are o sobă uriaşă pe care coace bostani. cînd se întorc de la strînsul oamenilor umbrele sînt hămesite îşi reazimă picioarele de sobă şi aşteaptă să pună masa. bunică-mea pune masa în mijlocul casei umbrele se aliniază care pe pat care pe scaune. patul e foarte înalt şi moale dacă te laşi în el ajungi pe partea cealaltă a lumii. din cînd în cînd soba deschide gura şi bunică-mea îi aruncă ciocălăi. soba mestecă uşor focul e sătul.
*
nimeni nu scotea o vorbă. vocea preotului se pierdea şi ea înghiţită de viscol. nu puteam să-mi desprind mîinile de pe cruce de parcă dumnezeu se agăţa de mine şi-mi spunea să nu-l părăsesc. dar eu cînd l-am rugat să murim împreună toţi oamenii să nu plîngă nimeni m-a ascultat? i-am zis atunci că asta e ultima picătură şi dacă mai face scene o să plec fără nici un regret. am început să rîd şi lumea se uita la mine consternată.
în biserică puţin mai cald. aveam impresia că sînt într-o cavernă şi că oamenii desenează animalele pe care le vor vîna. vocea preotului se izbea de pereţi mi-am adus aminte cum se izbeau vrăbiile de geamul balconului vara cum se izbea taică-miu cu capul de pereţi cînd era în sevraj.
*
cînd iese în curte bunică-mea e încojurată de toate rădăcinile. are în mînă un lighean din care împarte boabe de rouă. rădăcinile o urmează ca nişte pui de raţă. casa ei e adîncă şi a fost săpată pe timpul războiului de un obuz.
*
o singură dată am fost la ea. nu putea să respire fără masca de oxigen. mi-a scris strâmb pe o bucată de hîrtie igienică aveţi grijă de mama. apoi pieptul ei s-a lăsat ca şi cum ai aşeza un cerşaf pe pat. văzusem o mulţime de morţi dar niciodată cum se moare.
bărbaţii se chinuiau să spargă pămîntul îngheţat de parcă am fi locuit pe o planetă de titaniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu