Azi dimineaţă mi-am găsit paşaportul. Expirat din 2006 şi cu o singură viză. Austria.
Mi-am adus aminte aminte că prin '96 am fost în excursie în Austria. Eram liceean pe atunci. Plecasem cu 20 de dolari şi 10 mărci. Euro încă nu se inventase. Un dolar se schimba cu 10 şilingi iar o marcă cu şapte şilingi. Eram înnebunit după şepci. La noi în România se găseau doar şepci de alea de plastic, cu o plasă pe ceafă. Primul şoc pe care l-am avut a fost cînd am ajuns în Ungaria. Căsuţele aşezate frumos la marginea străzii, drumul întins despre care auzisem că se cheamă autostradă. În Budapesta a fost prima dată cînd îmi era ruşine. În parcare autocarul nostru semăna mai mult cu un autobuz şcolar Ford din America anilor '56, în vreme ce lîngă noi erau parcate autocare supraetajate. În Viena, o şapcă originală Red Bull costa 256 de şilingi. Mi se rupea inima privind în vitrinele magazinelor şepci Red Bull, White Sox, Orlando Magic. Singurul lucru cu care m-am ales atunci a fost un walkman. Primul meu walkman. La care ascultam o casetă şutită de la familia unde stătusem în gazdă.
Dragă Românie,
Cînd vei citi aceste rînduri să ştii că decizia mea e luată. Tu nu eşti vinovată cu nimic. Vinovat sînt eu pentru că nici la 30 de ani nu pot să-ţi ofer nimic. Nu pot să-ţi ofer siguranţa zilei de mîine, nu pot să-ţi ofer un acoperiş, un loc în care să ne creştem copiii.
Am decis să te părăsesc şi aşa e mai bine. Cînd voi avea hipertensiune arterială, acolo unde voi ajunge, nu voi da vina pe hamburgeri, pe regimul de alimentaţie, pe legumele modificate genetic. Nu voi face studii despre nefericire. Voi da vina pe Piatra Craiului, pe Pietrele Doamnei, pe Defileul Nerei, care vor să-mi iasă din piept. Nu am nevoie de TGV-uri. Voi lua cu mine trenurile tale jegoase puţind a salam şi a ceapă, trenuri care m-au fâcut să văd Ilvele, Crişul, rafinăriile arzînd noaptea.
Draga mea, am obosit. Am obosit ca cetăţean să mă trezesc în campanii electorale şi să-mi zîmbească tot felul de candidaţi lipiţi pe zidul Seminarului ortodox. Am obosit să mi se sugereze la predica de duminică să-mi fac datoria de cetăţean faţă de cel care a sprijinit parohia mea. Am obosit să colecţionez brichete, pixuri, agende, găleţi, cizme de cauciuc, calendare de buzunar. Am obosit să stau la trecerea de pietoni şi să acord prioritate stranierilor cu maşini de închiriat din care răsună la maxim manele. Am obosit să aud limba mea stîlcită în fel şi chip, pocită mai ceva ca un cocoşat de la Notre Damme. Şi asta pentru ce? Să stai la coadă la supermarket şi în faţa ta unul să întrebe como se chiamă pîine în limba romena, apoi să înjure de mama focului că micii sînt expiraţi. Să-ţi botezi copilul Mario, Esteban, să serveşti la nuntă rom Jamaica şi lasgna?
Iartă-mă draga mea. Pentru tine m-am trezit în fiecare dimineaţă cînd a trebuit să mă duc la vot. Te-am vrut pentru mine aşa cum m-am priceput eu. Dar nu m-am gîndit niciodată că vei lăsa capul în pămînt şi te vei duce după cel care îţi spune autoritar "Alora fă".
Te-ai înrolat într-un război care nu e al tău şi te-ai întors în cîrje. Iar cei care sînt acum lîngă tine se bat cu pumnul în piept că vor indemnizaţie de însoţitor. În timp ce noi sîntem verificaţi cu poliţia la domiciliu dacă nu cumva suferim de boli închipuite.
Iartă-mă Românie că nu te-am dus la altar cînd a trebuit. Că poate ceea ce Dumnezeu a unit omul nu ar trebui să despartă.
Tu nu eşti vinovată cu nimic. Tot ce pot face acum e să-ţi arăt lumea prin ochii mei.
