In Extremo - Vollmond (Live Raue Spree)

In Extremo - Herr Mannelig (Live Raue Spree)

Kamelot - Wings of Despair

Kamelot-Karma

Don't you cry - Kamelot

overbidden

pentru toate există un timp aşa cum pentru toţi există o viaţă

îmi povesteai despre o noapte în metroul din londra
pe scaunul din spate zăcea o englezoiacă beată într-o baltă de pişat
un muncitor scăpase trusa de scule şi toţi s-au aruncat la pămînt
crezînd că e un atac terorist

îţi povesteam despre o iarnă cînd mi te-a dat mama în grijă
trebuia să ies de la şcoală şi să te iau de la grădiniţă
am alunecat şi-am căzut în noroi
tovarăşa educatoare de la grupa mare m-a luat la ea în clasă
mi-a spălat geaca de tercot
şi m-a pus să mă usuc la gura sobei
se cînta imnul plîngeam
în clasa alăturată plîngeai că nu mai vin

luptele importante se dau numai noaptea
e un fel de concesie ca să nu vezi
faţa învinsului sau rînjetul învingătorului

zilele în care cerşeam colivă
zilele în care mergeam la adunat buruiană
zilele în care ne îmbolnăveam de rîie şi ne frecau ai noştri cu spirt
zilele în care tata ne ciupea de urechi
zilele în care judecătoarea ne întreba în camera de consiliu
cu cine vrem să rămînem

uite-mă acum cu mîinile vindecate
şi tot inutile
dacă nu am reuşit să învăţ lucruri simple
ca de exemplu cum să păstrez oameni
uite-mă acum grizonat
şi tot inutil dacă nu am reuşit să să-mi dau seama
memoria e binecuvîntare sau lepră

nopţile în care îi rîdeam în nas crişului traversînd podul de pontoane
nopţile în care bătrîna de la parter făcea scandal să-ţi muţi maşina
că-i iei soarele
nopţile în garsoniera din blocul plin cu maghiari
şi ora două cînd urlam împreună cu ucrainienii vine trenul de galaţi
plin cu unguri spînzuraţi
nopţile în care făceam planuri de afaceri şi licitaţii pe e-bay

*

pentru toţi există un timp aşa cum pentru toate există o viaţă

dimineaţa vine ca o ghilotină şi retează tot ce-ai fi putut să însemni
televizorul deschis buletin meteo ştiri sport un accident rutier tot mai mică se face inima ca roonie cockerul de două luni care se ascundea sub fotoliu cînd intrau străinii
ea a plecat demult dar încă mai doare îmi fac griji pentru ea
dă doamne să nu fie ea

dacă mi s-ar da o singură şansă ca să pot îndrepta ceva
sau să aleg un singur om pe care l-am pierdut
n-aş şti ce să fac

ele au plecat demult dar încă mai doare
uneori îmi vine să cred că inima asta e un adolescent teribilist
care îşi stinge în palmă ţigara
ca să impresioneze

*

rănile vechi se vindecă pentru a face loc altora noi


îmi povesteai cum te-a turnat cubanezul patronului
ca să-ţi ia jobul mi-ai trimis de crăciun o doză de guinness
mi-am adus aminte de-o iarnă petrecută-n cămin
cînd v-am scos pe toţi cinci afară şi v-am pus să faceţi flotări în zapadă
pentru că m-aţi lăsat fără cheie la cameră

uitarea vine tiptil ca un liceean întîrziat la ore

aerul te pocneşte în piept un fel de barjă ciocnindu-se de un pod
înghesuit într-un vagon de metrou eşti doar o pictură într-un bizar vernisaj
cu mii de tablouri necunoscute
singura veste bună e că te-ai reînscris la medicină nu că ar fi prea multe de salvat
oli pleacă în cape town cu plozii rugbystului
şi nopţile tale vor deveni un cuib de cobre

uite-mă acum cu mîinile vindecate
şi tot inutile
dacă nu am reuşit să devin pilot de vînătoare
aşa cum încercam să-ţi demonstrez cînd am sărit din cerdac
uite-mă acum grizonat
şi tot inutil dacă nu am reuşit să-mi dau seama
de ce cînd ţi-ai găsit locul nu mai găseşti oameni

*

rănile noi se vindecă se alătură celor vechi şi asta te face om

plecările importante se petrec numai noaptea
e un fel de concesie
în timpul zilei nu te ţine nimeni de mînă

zilele în care te ţineam de mînă să nu te pierzi la coadă la pistruiatul
zilele în care învăţam amîndoi rap de la mc hammer
zilele în care încercam să facem opiu în grădină la dinuţa
luam un bulb de mac şi-l crestam cu lama apoi aşteptam
pînă ni se lungeau urechile să iasă opiul
nopţile în ford tranzit
nopţile încercînd să dăm de tata să vină la nuntă

dacă viaţa ar fi un film şi eu johnny dep
probabil aş juca rolul omului cuib
mă locuiesc oamenii pentru o vreme
pînă le cresc picioare şi pleacă
în mine rămîn doar coji de ou
ca semn al trecerii lor

slimelight

în slimelight se dau petreceri de halloween
deasupra intrării atîrnă liliecii de lemn vopsiţi de tine
mi-ai spus că faci de toate bar barbeque security
ba chiar şi artificii profesionale
chiar săptămîna trecută ai lansat de pe clădire nişte rachete
trebuia să stai la 25 de metri distanţă
eu ţi-am zis că la 30
să lansezi una şi pentru mine

în piept nu mai am inimă
şi-a luat într-o zi desaga-n spinare
într-o zi cu picnic la pădure crini imperiali pentru mame
teama că taţii te vor urî şi mai mult
şi-a luat într-o zi desaga-n spinare şi a plecat îmi mai trimite scrisori
şi vederi cu roata mileniului
acum în locul ei stau două umbre şi discută la un ceai negru
despre sinucideri în masă

l-ai bătut la cap o vreme pe brazilian
pînă ţi-a vîndut un motor honda shadow o mie de lire
făceai planuri să vezi cu ea europa
în cele din urmă sub ţeastă s-au topit visele ca
zăpezile de pe kilimanjaro
ştii tu filmul ăla la care am plîns prima oară
cînd soţia aflase că alpinistul fusese surprins de-o avalanşă

30 şi-mi închipui că te urci pe acoperişul clubului
după un concert vnv nation şi lansezi o rachetă
am să stau cu ochii pe cer pînă o să-mi dea lacrimile
oricum e mai bine decît să te uiţi în urmă
nu te uita în urmă
un bărbat cărînd pe o ploaie torenţială un bidon de cinci litri de plată
şi-o pîine
copiii-l înjură copiii care cumpără ţigări la bucată
el are bani de-un pachet întreg

în piept nu mai am inimă a căzut ca un con de brad
într-un parc dendrologic
a plecat pe neaşteptate ca într-o zi în care te-ai trezit singur în pat
şi-a găsit un bilet eşti un om bun dar asta nu ţine de foame
în locul ei două umbre picior peste picior
deapănă amintiri la un ceai negru:

nopţi năclăite sărate într-un cămin
cremă pentru călcîie bilete pe uşa la baie cine se pişă pe lîngă
face curat
părul ei numărîndu-ţi anii
şi cutele felinarele muie boilor de la electrica nichita iulia haşdeu
capul sprijinit de fereastra vagonului nimic în tine nici în afară
doar foamea şi sternul crăpat ca un parbriz lovit de o piatră

nopţi năclăite sărate într-un hotel
zaraza şi prima dată cînd ai mîncat păstrăv
ea stînd goală în golul tău bacardi breezer şi blue hawaii
gelul de duş cu extract de miere şi două trupuri topite
ca un cuptor din care se prelinge aur lichid

*

se mai întîmplă să nu funcţioneze metroul
mergi pe jos şi eşti martorul unui jaf
doi tineri pe un motoscuter au spart geamul unei bijuterii
dispar rapid dispari şi tu
pe 7 torrens street nu există martori

aici sîntem din ce în ce mai patetici
am botezat firma cometa signum că ne primim banii din an în paşte
stau la biroul de lîngă fereastră îmi închipui că soarele e trenul cu aur al regelui carol
sau un tunel săpat pe sub zidul berlinului

în piept nu mai am inimă
doar un bărbat pe o ploaie torenţială
cărînd un bidon de apă plată şi-o pîine
copiii-l înjură că are ţigări
în piept nu se uită în urmă

nopţi năclăite sărate la pralea şi tu prăbuşit în zăpadă
lumina neonului peste tine ca o iubită
repetiţii la cor ea în examenul de licenţă
eu cu mîinile încleştate pe flaconul de extraveral
tu mai tîrziu la uşa ei cu cinşpe fiole de algocalmin

trupuri pierdute prin corniţoiu
degete arse de muc de ţigară
trupuri pierdute prin scări de bloc
casual sex nu e casual sex e doar un fel de a spune
că atît s-a putut în piept nu se uită în urmă

*

30 şi-mi închipui că lansezi o rachetă
după un concert vnv nation
îmi spui că-mi vei trimite pachet la sfîrşitul lunii
părul ei numărîndu-mi anii ca la moartea bunicii
cînd număram inelele să ghicesc ce vîrstă avea copacul
care a ajuns scîndură de sicriu

îmi imaginez cum moare o frunză
ca un om omule ca un om

în piept nu mai am inimă
şi-a strîns poneii contorsioniştii cămilele cortul cu beculeţe şi a plecat
în locul ei
un bărbat intră în sediul băncii
plăteşte ultima rată la credit


apoi închide contul

Blind Guardian - Mirror Mirror Live

ionuţ corbea

Nici nu ştiu de la ce ne luasem. Deschide uşa că te omor. Uşa de la sufragerie era decupată şi avea un geam imens de sticlă mată.
Nu vreau a zbierat frate-miu de după ea.
A urmat un moment de nebunie în care n-am ştiut şi n-am văzut nimic. M-am trezit că stăteam cu genunchii pe pieptul lui frate-miu cu un ciob de sticlă în mînă. Din călcîiul drept se căsca o tăietură adîncă un fel de gură fără dinţi din care ţîşnea sîngele. Am înţeles atunci că spărsesem geamul pentru că frate-miu nu dădea drumul la uşă să-l bat.
Te omoară mămica.
M-a cuprins groaza. Singura mea şansă era să fug. Să-mi pierd urmele să nu mai ştie nimeni de mine.

Era spre sfîrşitul iernii. Se apropia luna martie. Terminasem de citit Acolo unde se avîntă vulturii şi imaginaţia mi-o lua razna repede. Nemţi avioane pistoale castele zapădă.
Nu mi-a trebuit mult să mă decid. Ştiam că sub cărţile din bibilotecă avea frate-miu ascunşi nişte bani pentru cadou mamei de 8 martie. Erau vreo 300 de lei. I-am înhăţat pe toţi. M-am îmbrăcat cu o salopetă groasă de fîş căptuşită cu vată şi o geacă la fel. Am pornit.

La început dezorientat. Malul Moldovei era înzăpezit iar podul susţinut de şufe îngheţat. În pilonul de pe mal era scobită o cameră. M-am gîndit că ar fi un adăpost bun pentru iarnă. Mai ales că nu era la vedere. Mă gîndeam că venea primăvara rîul s-ar fi dezgheţat şi aş fi dat la peşte. Pînă atunci m-aş fi descurcat. Aş fi găsit eu ce să mănînc. Îmi era prea teamă de furtunul de la maşina de spălat. Mă gîndeam că trebuie să-mi pierd complet urma aşa că am renunţat la adăpostul de sub pod. Am luat-o uşor la pas.

M-am trezit la marginea oraşului. Mergeam greu prin zăpada întărită de pe Europeană. Eram complet singur într-un deşert alb şi doar maşinile rare şi alea îmi ţineau tovărăşie.

O căruţă a trecut pe lîngă mine. Şchiopătam tot mai tare. Şoseta de la piciorul drept se îmbibase de sînge. Mă copchile uni merji? La Suceava. Eşti nebun? Ştii cît e pînă acolo?
Da' ce faci? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata de aia şchiopătez. M-a dat afară din casă. Da' cum ti chiamă? Ionuţ Corbea.

O vreme mi-a fost bine în căruţă. Bărbatul îmi acoperise picioarele cu o pătură. Apoi m-a lăsat la Castelul de apă. Acolo drumul se bifurca: o direcţie spre Iaşi una spre Suceava. Am stat un timp în cumpănă apoi am luat-o spre Suceava.

M-am oprit la Moţca să-mi trag răsuflarea. O bătrînă stătea la ocazie. M-am aşezat şi eu lîngă ea. Vreo juma de oră au trecut cîteva maşini dar n-a oprit nimeni. În cele din urmă a oprit o rabă. Unde mergeţi mă? La Suceava. Hai că vă duc pînă la Fălticeni. Pe drum am intrat în vorbă. În ce clasă eşti mă? Într-a şaptea. Şi ce faci tu la Suceava? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Cei doi au început să mă compătimească. În Fălticeni şoferul şi bătrîna mi-au dat cîte o monedă de cinci lei.

Habar n-aveam încotro merg. Pe un copac de pe stradă am văzut o săgeată pe care scria Către Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. M-am îndreptat spre muzeu. Am plătit intrarea şi am căscat gura o vreme la animalele împăiate. Apoi am luat vreo zece diapozitive. Ştiam că avem acasă un aparat cu care puteam vedea diapozitivele. În toanele lui bune tata ne punea seara diapozitive cu ţări străine. Mă gîndeam să i le fac cadou lui frate-miu. Mă simţeam vinovat oarecum că i-am furat banii.

Se înserase iar eu părăsisem pe jos oraşul. Habar n-aveam încotro mă îndrept. Se pornise şi viscolul iar frigul deja începuse să muşte din degete ca un cîine căruia îi cresc dinţii şi roade tot ce prinde în cale.

În cele din urmă mi-am luat inima în dinţi şi am început să fac semn maşinilor. A oprit un Wolkswagen gălbui. Un bărbat m-a invitat înăuntru. Era atît de clad că m-am moleşit imediat. Cum te cheamă băi puştiule? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi? La Suceava. Măăă da ai luat-o în direcţia greşită. Da ce faci acolo? Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acu mă duc la mama la Spitalul TBC.

Am ajuns într-un oraş. Nu ştiam cum se numeşte pentru că nu fusesem atent la indicatorul de la intrare. Bărbatul m-a dus la gară mi-a dat o monedă de cinci lei apoi a vorbit cu un controlor de tren pe care îl cunoştea. M-a suit în tren şi i-a zis controlorului să aibă grijă de mine pînă la Suceava.

Era întuneric cînd m-am trezit. Eram zguduit din toate părţile şi după un moment de confuzie am realizat că sînt încă în tren. La prima staţie m-am dat jos. Cîmpulung Moldovenesc. Un orologiu a bătut miezul nopţii. Eram atît de obosit încît mi se părea că trag după mine tot muntele care se contura în zare. Ce dracu' caut eu aici m-am întrebat. M-am urcat în primul tren care a venit în gară.

Biletul la control. Biletul la control. Controlorul mă lovea cu lanterna încercînd să mă trezească. N-am. La următoarea te dai jos. Controlorul a ieşit din compartiment apoi am adormit.

M-a trezit frigul şi un fîsîit supărător. Compartimentul era plin de abur iar holul plin de zăpadă. Se fisurase conducta care asigura încălzirea. În compartiment se mai strînsere vreo două bătrîne care molfăiau încet nişte colaci cu broboada trasă pe gură. Maţele începuseră să-mi chiorăie şi-mi era ruşine. Da unde merge trenul ăsta? La Bucureşti.
Am înlemnit. Toate ca toate. Una e să-ţi pierzi urmele alta e să ajungi la Bucureşti. Era cam după Revoluţie şi aveam o teamă cumplită de Bucureşti.

La prima staţie am coborît. Rîmnicu-Sărat. Aveam vreo 600 de lei la mine cu tot cu banii lui frate-miu şi cu ce-mi mai dăduseră cei de pe drum. Am cumpărat un hot-dog. Primul hot-dog din viaţa mea. Cîrnaţul fierbinte îmi ardea cerul gurii dar m-am lăsat în voia arsurii. Nu mai ştiam de cîte zile sînt plecat. M-am gîndit să-mi iau ceva de citit. Mă uitam pe la tarabe şi am dat de Aventurile lui Tom Sawyer. Am cumpărat-o instantaneu. Am ieşti să mă plimb prin oraş şi am dat de un oficiu poştal. Am cerutt un plic şi hîrtie. I-am scris mamei că sînt bine şi că voi veni acasă cînd voi fi mare şi voi avea bani destui să pun geamul. În plic am pus diapozitivele luate din Fălticeni. Cadou pentru Cristi. Am început să plîng.

Era soare şi drumul plin de utilaje de deszăpezire. Un autobuz ticsit a oprit lîngă mine iar şoferul mi-a făcut semn să urc. M-am înghesuit şi eu printre oamenii din faţă. Un' te duci mă? La Buzău. Da ce faci acolo. Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acuma mă duc la mama la Spitalul TBC. Oamenii au început să vorbească între ei. Au făcut chetă şi mi-au dat o punguţă cu monede. Am început să plîng.

Stai că parchez autobuzul şi te duc eu la spital. Şoferul vorbea foarte serios. Mi s-a făcut inima cît un purice. Lăsaţi nu-i nevoie. Ba da mă că nu te descurci. La spital la secţia de Contagioase erau două asistente. Cum te cheamă copilaş?. Ionuţ Corbea. Şi pe mama? Am ezitat un moment. Elena. De cînd e internată? De trei luni. S-au uitat în registru. Nu e nimeni cu numele ăsta. Poate la alt spital. Ia doi covrigi şi nişte bănuţi să te întorci. Ne pare rău.

Am mers toată ziua prin nămeţi. Bocancii luau apă iar ridurile de la şosetele flauşate mi se imprimaseră în tălpi. Am reuşit să curăţ o bornă înzăpezită: Braşov 154 de kilometri. De-abia mergeam. Mă uitam după un loc cu zăpadă mai mare. Mă gîndeam să sap în zăpadă un adăpost dacă nu se întîmplă o minune. Încercam să-mi imaginez ce înseamnă 154 de kilometri. Noaptea a venit mai repede decît mă aşteptam. Am umblat o vreme bezmetic de parcă eram orb. Nu mai ştiam dacă am rămas pe şosea ori merg pe cîmp.

În cele din urmă am văzut în depărtare cîteva luminiţe. Apoi s-au înmulţit pînă s-a făcut un sat. Cîndeşti. Ţipenie de om pe străzi. Singurul meu tovarăş îmi era aburul respiraţiei. M-am aşezat lîngă o bornă kilometrică. Mi-am pus picioarele în rucsac şi am încercat să dorm. Tocmai atunci a trecut un bătrîn pe stradă. Ce faci mă copile aici? Încerc să dorm. Tu eşti nebun? Da n-ai casă? Nu. Şi unde mergi? La Braşov. Omul şi-a făcut cruce. Da ce cauţi tu acolo? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Hai măi şi dormi la mine şi mîine te pun în tren. Am mers cu el în tăcere pînă am ajuns la o casă dărăpănată. Îl aştepta o bătrînă cu nişte mămăligă şi scrob. Casa avea doar un holişor şi o cameră care servea de bucătărie şi dormitor. M-au pus la masă în timp ce hainele mi se uscau pe sobă. În noaptea aia am dormit între ei. Aveau un televizor diamant. Era într-o vineri seară iar la televizor începuse Destinul familiei Guldenburg.

Dimineaţă bătrînul m-a dus la haltă. Mi-a dat ultimii bani din casă. Las că ai să te rogi cîndva pentru noi mi-a zis.

În tren spre Braşov am văzut pentru prima dată Bucegii. Mi-a încolţit atunci un plan în minte. O să mă întorc acasă o să-mi iau şosete curate şi-o să mă duc în Bucegi să mă fac pădurar.

În Braşov am ajuns seara. Nu erau trenuri spre casă decît spre dimineaţă dar trebuia mai întîi să ajung la Iaşi. Foamea se cuibărise în mine ca un lup care a dat peste o vizuină bună şi nu vrea să mai plece. Pe tren controlorii au vrut să mă dea jos de două ori.

Am umblat toată ziua fără direcţie prin Iaşi. Am ajuns în Piaţa Mihai Eminescu. Era plină de ruşi care vindeau tot felul de prostii la tarabe. M-am apropiat de o tarabă cu cărţi. Nu mai aveam nici un ban. Într-un moment de aglomeraţie am pus mîna pe-o carte şi am şutit-o. Tremuram tot. Laleaua neagră de Alexandre Dumas. La o altă tarabă se vindeau mărţişoare. Am pus mîna pe un coşuleţ de flori făcut din săpun şi l-am şutit.

În gară un beţiv zăcea într-o baltă de pişat. Şi în baltă cîteva monede de-o sută. Le-am cules şi le-am şters. În sfîrşit a venit trenul. Stăteam la clasa I era cald mă gîndeam doar la şosete uscate şi la pădure. Apare controlorul. Biletul. N-am. Dă să-mi scrie amendă. Cum te numeşti? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi. La mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Controlorul a lăsat chitanţierul cu amenzi deoparte. Hai să-mi fac o pomană cu tine.

Acasă am ajuns noaptea. Lîngă uşa de la intrare a apartamentului încă mai era sania de lemn cu care mă dădeam iarna. Am luat-o şi m-am tras pe derdeluş de vreo două ori cu ea. Apoi am încercat să dorm pe ea dar frigul de pe casa scării îmi ţinea ochii deschişi de parcă aş fi băut cofeină în exces. M-am dus la gunoi am luat cîteva cartoane şi m-am culcat sub scările de la intrarea în bloc. Începuse să viscolească.

Dimineaţă m-am trezit în camera mea în pat. Maică-mea era la capul meu cu o cană fierbinte de ceai. Nu mi-a spus nimic. A tăcut toată ziua. Am aflat apoi că dimineaţă mă găsise sub scară un vecin. Sforăiam şi a crezut că e vreun cîine rătăcit. El m-a dus în casă.

După două zile a ajuns acasă şi scrisoarea din Rîmnicu-Sărat. Cu tot cu diapozitive.

If It Be Your Will w/lyrics - Leonard Cohen

obsesii gingase

soldier side my ass

O dimineaţă perfectă începe cu o ţigară pe balcon. Mă piş pe mine de frig fumez jumate de ţigară(că de aia fumez numai malrboro roşu lung. Am încercat Slimurile dar mai bine mă apuc să cînt la trompetă). Bun. Îmi mişc fundul spre redacţie după vreo patru căni de cafea(deja inima face ca o locomotivă de mare viteză achiziţionată de Berceanu). Descopăr că unica mea bacnotă de 50 de lei e ruptă destul de nasol şi nu ştiu dacă merge lipită. Deschid cu lehamite calculatorul. No new mail messages. Doar spamuri. Voluntari Mircea Geoană poşete de la maxine blah blah. Revista presei. Primul caz de gripă nouă în judeţ. Ok. Încep telefoanele. Sun la DSP şefa e plecată la Spitalul Judeţean unde e internat cazul. Nu se ştie cînd se întoarce că e comisie de la Bucureşti şi Iaşi. Mai aştept. Sun la directorul spitalului de la noi. L-am trezit după o noapte de gardă. Nu-i problemă că sîntem în relaţii bune. Se pare că uneori a închide ochii la anumite chestii e o soluţie. Adică o mînă spală pe alta. Sun la vicepreşedintele Medicilor de Familie. O întreb pe doctoriţă dacă ştie. Acu aud de la voi de la presă. Măşti n-avem vaccin n-avem. Sun la cea mai mare farmacie din oraş. Măşti lipsă vaccin lipsă. Mă pune dracu să mai sun la o farmacie ca documentarea să fie din mai multe surse. Mă recomand şi o întreb frumos pe farmacista-şefă dacă are cîteva minute. Tîmpita de farmacistă reacţionează de parcă i-am cerut să divulge nu ştiu ce mare formulă secretă a elixirului vieţii. Femeie calmează-te că nu vine ciuma neagră. Dacă vrei să vorbeşti bine dacă nu la revedere. Să mă pupi undeva.
Lucrurile se precipită. Comunicat de presă de la ISU. Documentare cu Alcoolicii Anonimi. Avancronică meci echipa locală de fotbal. Şapte cafele. Rămîn fără ţigări. Îmi aduc aminte de bancnota mea ruptă. Poate reuşesc s-o schimb diseară la bar la nea Petrică. SMS: Băsescu trebuie să plece. SMS: te afli în perioada de graţie. pentru a păstra numărul şi a efectua apeluri trebuie să reîncarci. Un scurt moment de linişte. The frozen world. Pinguini. Everything is calm
At the end of the planet
In our white desert

Mă gîndesc la Emiliana la Cristi la Hugo. Am 30 o mînă ruptă un dinte lipsă. Visez că trăiesc departe de oameni şi că mă întreţin din vînătoare. Sînt un pinguin împiedicat.

When the ice begins to thaw
Becomes the sea

despre moarte şi alte obsesii

A nins toată noaptea şi prin stratul subţire de zăpadă încă se mai vedeau frunzele putrezite ca nişte bandaje îmbibate cu tinctură de iod desprinse de pe un bolnav.

Cîteodată moartea rezumă un om în cele mai suprinzătoare cuvinte.

La noi în cartier se moare rar. Dacă te încălzeşte cu ceva ai putea crede că cele patru biserici care înconjoară cartierul fac un zid care nu lasă moartea să intre.

Primul care s-a dus a fost vecinul de la 17. Săracul ţigan a pătimit crunt pînă să dea în primire. Cînd nu era la peşte îşi bătea tot timpul nevasta unguroaică apoi îşi făcea de lucru la motocicleta din uscătorul de la parterul blocului. Spre sfîrşit doctorii l-au operat la gît şi mai respira printr-un tub.

Apoi s-a dus tatăl lui Petruţ. În trei luni l-a terminat cancerul osos.

Durerea şi coerenţa n-au făcut niciodată casă bună.

Pe doamna Enoiu am cunscut-o la magazin la doamna Lilica. Nimeni nu-i ştia numele mic dar toţi îi spuneau doamna Enoiu. Într-o seară Lilica îmi spusese că în cartier e un vecin abonat al ziarului nemulţumit. Nu mi-am bătut prea mult capul pentru că de ăştia aveam o mulţime. Unii mă luau la rost de ce nu publicăm reţete culinare alţii de ce nu dăm top 20 MTV. Într-o zi cînd am crezut că m-am integrat în viaţa socială a cartierului m-am întîlnit la magazin cu doamna Enoiu. Era trecută de 70 şi mergea şchopătînd sprijintă într-un baston. Vrînd nevrînd a trebuit să-i ascult nemulţumirile. Era cadru didactic auzise că maică-mea e o profesoară tare şi atuul care m-a convins a fost acela că fusese învăţătoarea şefului.
Măi Emilică da voi la ziar la rubrica sport de ce nu daţi şi programul din Formula 1?
Da pentru ce vă trebuie? Pentru soţul dumneavoastră? Lilica îmi spusese demult că soţul ei suferise trei atacuri cerebrale şi ieşea rar din casă. De fapt amîndoi ieşeau rar din casă. La plata facturilor şi la cumpărături. De cînd Lilica îşi luase aparat de ăla care permitea plata oricărei facturi nu mai mergeau în centru la poştă. Veneau direct la magazin. Soţul ei venea rar la cumpărături. Scotea din sacoşă un borcan de sticlă şi cerea întotdeauna 250 de grame de smîntînă. Atît. Uneori se întorcea repede cu faţa spre uşă să nu-i vadă Lilica mucii curgînd şi pe care îi ştergea greu din cauza paraliziei.

Nu dom'le. Îmi trebuie mie. Ţin cu Alonso. Înainte ţineam cu Schumacher dar s-a retras. Şi duminica nu ştiu pe ce post să urmăresc cursele şi nici la ce oră.

A nins toată noaptea dar la fereastra doamnei Enoiu se vedeau lumînările arzînd ca nişte bandaje îmbibate cu tinctură de iod.

De atunci ne vedeam cam o dată la trei zile în magazin. Stătea cîte o jumătate de oră să-şi mai clătească creierul după cum zicea. Ne povestea cum a căzut soţul ei la ghişeu la Eon Gaz şi l-au dus la spital. Eu îi povesteam ce-am scris în ziarul de mîine. Mirosea întotdeauna a bătrîn şi a toporaşi. Cînd ajungeam înaintea ei îmi spunea: iar mi-ai luat-o înainte. Cînd ajungeam după ea îmi spunea: iar mă urmăreşti.

Venisem la magazin să-mi achit datoriile de pe condicuţă care cam începuseră s-o ia razna ca pulsul unui hipertensiv. Doamne ce bine prind banii ăştia zice Lilica. Tocmai a murit soţul doamnei Enoiu. Brusc mi-a trecut prin cap oare a aflat şi Alonso? Sau dacă se va ţine o cursă omagială în semn de solidaritate.

Cînd a intrat în magazin doamna învăţătoare era sprijinită de doi foşti elevi. N-am ştiut niciodată cum să reacţionez. Iar mi-ai luat-o înainte îmi spune. Vocea ei mi se părea zgomotul unui tren care se îndepărtează.
Lilica tu le ştii pe toate. Cum se procedează? Ce trebuie să cumpăr? Pentru pomeni: 20 de sandvişuri cu cîte o felie de brînză o felie de salam şi una de kaiser. O sută de monede de cinci bani pentru pus la prosoape şi 35 de colăcei.

Şi vămile trebuie plătite. Şi să fiţi în biserică să citească preotul stîlpii. Cînd mori se întîmplă mai multe lucruri decît ţi s-au întmplat vreodată în viaţă. Oamenii apar de nicăieri şi dacă ai putea să-i vezi te-ai cruci. Toată viaţa ai numărat oamenii pe degete şi acum o mare de oameni vine să-şi ia rămas bun de la o mînă de om.

A nins toată noaptea şi eu mă gîndeam la bandajele îmbibate cu tinctură de iod cu care era oblojit soţul doamnei Enoiu. Şi toată viaţa i-o rezumi la o bucată de pîine.

L-au internat cu o seară înainte dar cînd am văzut că fiu-miu nu dă nici un semn de viaţă am ştiut. Măcar să nu fi făcut atît mîncare. Şi am făcut atît mîncare pentru cînd vine acasă. Şi-acu' trebuie s-o arunc.

Emilie Simon--The Frozen World

obsesii gingase

overdraft

M-am trezit dimineaţă cu capsa pusă. Cafea lipsă, messenger lipsă. Bineînţeles încă un mesaj de la scumpica de OTP că am descoperire de card. Colac peste pupăză tot ce ţine de mass-media forează din greu la noua gripă. Cronologii, carantină, măşti, morţi, dezinfectante. Asta a pus capac. Azi noapte am visat că m-a trimis şeful în Ucraina să fac un reportaj despre viaţa cu masca la gură. Sau aşa ceva. Şi bineînţeles că m-am pricopsit şi eu cu gripă porcină. Nu grohăiam, dar îmi lăcrimau ochii şi mă dureau toţi muşchii. Stăteam într-un hotel cu zeci de ziarişti toţi şi ei cu gripă nouă. Ni s-au dat zece fiole de vaccin antigripal tratament pentru zece zile. Îl sun pe şef să-i spun că nu avem voie să părăsim Ucraina zece zile. Şeful începe să ţipe că la ora 16 am conferinţă de presă la PSD, iar a doua zi era anunţat Crin Antonescu în vizită în judeţ. Taman atunci o o voce suavă mă anunţă: ne pare rău dar numărul dumneavostră total de minute a expirat. Eu mă uitam ca un debil la telefon şi mă întrebam: dacă sînt în Ucraina de ce naiba m-au anunţat în română? În fine mă duc în cameră unde eram cazat cu alţi 13 ziarişti şi-mi fac injecţia cu antigripal în şold. Senzaţia a fost atît de reală încît m-am trezit instantaneu. Mă uit la mobil: 02.16. Pînă dimineaţă n-am mai închis un ochi. Deci. Astăzi dacă mai aud un cuvînt de porcină sau politichii o iau razna şi încep să grohăi. Vorba cuiva: o mie de oameni se îmbolnăvesc de gripă porcină şi toţi vor să poarte mască la gură. Un milion de oameni se îmbolnăvesc de SIDA şi nimeni nu vrea să poarte prezervativ.

Ps. În tot delirul ăsta mi-am adus aminte de ceva care te mai salvează.
Îl văd tot timpul prin crîşme. Îmbrăcat cu un pulover pe gît o geacă de tercot cum se purta pe vremea comuniştilor şi o şapcă de tractorist. Te întreabă dacă iei unul sau mai multe. Dintr-o sacoşă matlasată scoate o mînă de lozuri. Unele pe care le răzuieşti, altele pe care le desfaci ca pe un plic. Cam ca alea pe care le cumpăram cînd eram mici. Unii cumpără din milă. Cînd devine prea insistent ştie să se retragă. Freacă banii de bărbie să-i aducă noroc apoi pleacă. Îl văd făcînd asta de vreo zece ani. Aceeaşi îmbrăcăminte. Aceeaşi sacoşă.
Cînd am să mă fac ziarist renumit poate voi scrie despre ultimul vînzător ambulant de lozuri din oraş. Pentru că asta am ajuns şi noi. Stăm toţi într-o sacoşă, cîştigători sau nu şi aşteptăm să ne ia cineva.

Ps2. Am aflat că dacă vreau să scriu despre ultimul vînzător de lozuri îmi trebuie aprobare de la Loteria Română. Să scriu despre mine e mai simplu. Nu-mi trebuie nici o aprobare. Aşa că deocamdată mă rezum la atît. Ca să scrie alţii despre mine trebiue doar să se gîndească la mine.

Ps3. Oare scumpica de OTP m-ar lăsa în pace dacă ar şti că sînt acreditat de biroul electoral pentru toate secţiile de votare? Măcar biroul electoral nu mă bombardează cu sms-uri ca americanii pakistanul. Dacă îmi trimit zece sms-uri ele fac mai mult decît descoperirea mea de card. Măcar acreditarea e gratis. Sîc!