zgomotul trupului
prăbușit pe ciment
ca sunetul cojii de ouă roșii
ciocnite în glumă
cu un ou fals de lemn
sau
ca țeasta greviștilor socialiști
pe care Mussolini
a pus temelia
bisericilor de manganello
și panica uluitoare
când simți cum căldura
se scurge din corp
ca atunci când înțepi
un pachet vidat de cafea
cafeaua țâșnește cu forță
și se pierde
în toate direcțiile
sunt zile în care
îți vine să crezi
că Dumnezeu sigur
arată ca oamenii care
te salută pe stradă
dar nu-i recunoști
pentru că soarele te orbește
și zile în care
se topesc trupuri
sub ochii tăi
cum se topește nifedipinul
sub limbă
până la urmă
suntem oameni
doar pentru că
ne agățăm de viață
și de ai noștri
ca atunci când îți cumperi
încălțăminte de firmă
și tot amâni să o porți
în speranța cretină
c-o să te țină mai mult
