i'm bulletproof nothin' to lose

Unde Dumnezeul Mă-tii ești?

M-am săturat să mi se pună cîte-un nod în gît de fiecare dată cînd cineva întreabă de tine.

L-ai iertat?

Da domnule l-am iertat. L-am iertat de-acu nu știu cîți ani.

Îl iubești?

Nu nene. Poate să fie cel mai bun prieten al meu și atît.

Înțelege. De iertat te-am iertat. Poate ți-o fi rușine.

Și mie mi-a fost de-atîtea ori. Vrei să-ți spun?

Ce rușine mi-a fost în Gara de Nord cînd am cerut o țigară? Cînd am fugit din spital cu targa în spate și cu dublă fractură de zigomat? Cînd am pierdut-o pe Emilia? Pe Elis? Pe Medeea? Pe Andreea? Și pe cele care au urmat după? Nu mi-e teamă să fiu patetic. Dar nu suport să iau pumni în plex din vina altora.

În ultimele zile m-am întîlnit cu mulți oameni care te-au cunoscut. Și m-au întrebat dacă mai știu ceva de tine. Dacă am făcut ceva pentru tine. Să dau de tine. Dacă te mai recunosc. Dacă aș sta de vorbă cu tine.

Poftim. Hai să vorbim.

Azi noapte am dormit foarte prost. Am visat că am ucis un copil. Era un copil extrem de enervant. În vis mă trimisese mama la piață. Și pe la tarabe era un copil de nouă ani care cerșea de pe la toți. A venit la mine a băgat mîna în buzunarul meu și eu l-am aruncat în zăpadă. S-a ținut de mine pînă am ajuns acasă. Noaptea trebuia să scot murături din boxă. Noi n-avem boxă dar în vis se poate orice. L-am găsit pe conducta de apă caldă. A sărit pe mine și a început să mă lovească. Nu sunt un tip violent dar în momentul acela l-am prins de gît și am început să-l sugrum. Pur și simplu simțeam între degete cum își dă ultima suflare. Cînd am simsimțit că mai are o ultimă gură de aer l-am lăsat pe conductă și m-am întors în casă. Eram așa de mîndru că am dormit neîntors. A doua zi m-am dus la muncă. Am realizat ce am făcut și eram atît de speriat că nu-mi venea să fac mai nimic. In momentul în care l-am văzut pe buletinul informativ al poliției ca moarte suspectă m-am dus și m-am predat.Culmea. Il chema Emi. Singurul meu regret era doar că n-am să mai văd niciodată poarta din Soho.

M-am trezit. M-am trezit de parcă de inima mea era legată o piatră de moară. De parcă aș fi făcut ceva fără întoarcere. Nici măcar după ce am tras aer în piept nu m-am convins că nu am ucis.

Unde ai fost tu în toți acești ani în care am avut nevoie?

Nu să-mi spui chestii legate de Dumnezeu sau de drumul ales în viață. Ci să-mi dai o palmă peste cap și să-mi zici boule nu te apuca de fumat. Ori să recunoști că anul ăsta Steaua a fost mai bună ca Dinamo. Pentru că știi că sînt singurul stelist din familie. Unde ai fost tu cînd mi-au pus poprire pe cont? Măcar să te fi știut acolo ca o umbră răutăcioasă care să-mi zică: Vezi? Ți-am zis eu!

Unde ai fost tu? Toți anii ăștia în care am plîns toți morții pe care nu i-a plîns nimeni. Toți anii ăștia în care am avut atîtea de povestit. Cîte lucruri am văzut. Să-ți spun cum am confundat panourile solare de Mont Blanc cu parazăpezile de la noi.

Și poate puțin din mîndria mea ți-ar fi făcut bine. Ca un ceai cald.

Nu mi-e frică să fiu patetic. Nu știu dacă mai ești în viață ori te-ai grăbit s-o iei pe dedesubt de rușine. Ultima dată știam că ai pensie pe caz de boală și că trăiești cu o femeie la țară. Eu te-am iertat ca să-ți pot spune tată. Tu te-ai iertat ca să-mi poți spune fiu?

Memorabil

Marti, 18 decembrie, se primeste un telefon la redactie. Din intimplare raspund eu.
-Ziarul de Roman. Buna ziua.
-Buna ziua. Sunt o batrinica din Roman si v-am sunat in speranta ca ma puteti ajuta. Am o nepotica si are de facut o tema pentru scoala.
-Bun. Cu ce va pot ajuta?
-Imi puteti spune cum ii cheama pe renii lui Mos Craciun?
-............

no london for me today

uneori noaptea cînd pun capul în pernă

intru adînc în mine ca iona de bună voie în burta balenei

mă dau de trei ori peste cap

mă transform în turist japonez

fac mii de fotografii cu soldatul din garda regală pe care îl port în piept

în loc de inimă

sînt zile în care îmi vine să urlu să rîd aiurea

să lupt pentru o cauză nobilă

cum ar fi protejarea unor specii de umbre

pe cale de dispariție

atunci mă leg cu lanțuri de porțile cerului

mateloți bronzați îmi taie cu flexul închipuitele mîini

îmi spun că dracul nu e chiar așa negru

mai mult sîngeriu

că tot ce se întîmplă are un sens

căderile sînt făcute pentru că e modul asfaltului de a-și face prieteni

femeile jumulesc soarele în așteptarea bărbaților

bărbații se lasă pătrunși de corpuri străine pe care apoi

le învăluie-n nacru

am cărți de vizită deci exist

nu-mi pun întrebări esențiale

dau periodic lui dumnezeu ce e al lui dumnezeu

nu mai cred că dacă îngropi oameni

peste noapte o să răsară copaci cu oameni

de deochi sînt ferit am la încheietură o londră

mi-e dor de-o castană

mi-e dor de-un fazan și de un castel

în care să fac focul și focul să-l împart oamenilor

oamenii să se întoarcă acasă ca-n noaptea-nvierii

să mă țină în palme

cu grijă

să nu mă sting

Fainoșag

O vreme închisă. De parcă procurorii l-au săltat pe Dumnezeu pentru înșelăciune. A primit mandat de reținere. Aștept să văd dacă va primi arest preventiv. Mă amuz. Îți dai seama că orice deținut l-ar vrea în celulă. Ar fi ca peștișorul de aur. Ca să nu te fut în cur dă-mi în fiecare zi un pachet de țigări. Ca să nu te fut în gură dă-mi în fiecare zi niște legale. Ei nu știu date tehnice. Bun. A fost condamnat la doi cu executare și complementară trei ani. Vă spui io. Scădem arestul preventiv. Cu puțin noroc iese după un an și patru luni. Pentru bună purtare. Ce credeați? Că Dumnezeu promite ca fiul său că toți colegii de celulă vor merge în rai?

Studiu de caz.

Iese din penitenciar după un an și patru luni. Are cazier. Are deja o vîrstă. Mai crede cineva în el? Participă la cursuri de reconversie profesională. Dacă are noroc e angajat într-o fabrică ce produce centuri de siguranță pentru bebeluși. Seara se duce în cer bea un coniac se uită pe Discovery la ăia care descoperit bossonul Higgs apoi adoarme. Uneori îl sună de pe la call-center să-i prelungească abonamentul. Ori să-i prezinte ditamai oferta de asigurare de viață. Uneori stă la crîșmă cu nea Grigore și-i spune că s-a cam săturat că a cam apus că nu i se mai scoală și nu are rost. Uneori pocnește din degete și minunea nu-i iese. Atunci se uită la emisiuni de divertisment unde îl vede pe Dynamo și exclamă: Cum pula mea a făcut asta?

*

Orașul are miros de asfalt și alune. Cele patru sute de tancuri au dispărut. Umblu prin mine ca un candidat la deputăție. Unii împart umbrele alții rulete eu împart ora exactă. Am un ceas șmecher. Îți arată cît timp îți ia să ajungi de la un om la altul. Îl vrei?

nu vreau morminte

într-o altă viață cineva m-a întrebat: ce-ai vrea să fie scris pe cruce? la momentul respectiv am zis ceva genial. atît de genial încît am uitat.

să fim bine înțeleși. îmi iubesc viața ca pe mama mea. sînt reporter ok? mi se întîmplă să scriu ori să văd povești cu oameni învinși care și-au pus capăt zilelor. îmi cer scuze că sînt sociopat.

să vă explic. de vreo doi ani de zile în mine e un gol mai ceva ca-n țeasta din hamlet. cînd am crezut că scap de executarea silită banca a cesionat către alt executor judecătoresc care a calculat aceeași sumă. dimineața îmi vine să mă dorm pînă la crăciun și să-mi bag picioarele dacă iau penalizare la muncă. dar nu despre asta e vorba.

mai nou am început să visez noaptea tot ce am trăit ziua. așa cum vreau eu.

am început să mă iubesc pe mine însumi de parcă mi-aș fi aproapele.

aș vrea să trăiesc veșnic să văd cum lumea se transformă. nu vreau să pierd nimic.

cu toate acestea nu vreau morminte.

am avut ocazia să mă duc la mormîntul bunicii mele. unii au rupt buruienile care au crescut pe mormînt alții au aprins o lumînare. alții s-au rugat de parcă ar fi schimbat cu ceva. ori e în rai ori e în iad. doar dumnezeu știe. dumnezeu nu are nevoie de rugăciuni. dumnezeu are nevoie să știe că omul ăla a însemnat ceva. dumnezeu e om. dumnezeu uită pe cei care nu au însemnat nimic. degeaba ai un mormînt. îngroapă frate bine în inima ta pe cei care au trecut prin viețile tale. dumnezeu nu uită dacă tu nu uiți.  în fiecare dimineață deschide ochii ca și cum ai aprinde lumina în cameră. nu vreau morminte. vreau un cîntec de dragoste. un final care să mă găsească pe un aeroport. anonim dar atît de iubit cum am fost. și să nu te pună dracu să mă judeci. că doar dumnezeu trage linie. și el spune cît bagaj de mînă am voie dincolo.   

ps. nu te-am putut privi niciodată în ochi de teamă să nu vezi bocitoarele de ocazie.

how fast we grow

N-am vrut niciodată să scriu. Am vrut să-ți vorbesc. Am vrut ... nu știu ce dumnezeu am vrut. Iată-mă ajuns la capătul meu. Scriu după mult timp în care n-am făcut altceva decît să-mi văd de viață. Nu mai am nevoie de femei de oameni de elefanți sau girafe.

Uneori am drumuri lungi. Atunci îmi lipesc fruntea de parbriz. Alung toate vietățile care au fost în mine. Mă liniștesc. Zîmbesc. Îmi aduc aminte de emilian cel mic, cel care stătea pe marginea drumului și făcea din mînă mașinilor cu număr de Polonia. Și ei ne aruncau bomboane.

Probabil că am rădăcini foarte tari. De aia cînd mi-am dat foc am rămas întreg. De fapt am fost un prost. Am stins pe mîinile mele mai mult de 20 de chiștoace și n-am înțelest că eu sînt focul. Iar foc pe foc nu se stinge.

Eu cu maică-mea nu comunic. Și într-o seară mă trezesc că cineva bate în ușa dormitorului. Cei care au fost pe la mine știu cum e. Măi și bate bate în ușă eu mă uitam la un serial pe AXN. Bătea cu disperare. Mi-am zis: puii mei. Noroc că e vineri și sîmbătă am liber. Plus că dacă ar fi ieșit maică-mea ar fi blestemat pe oricine era.

Am deschis ușa. Recunosc nici eu nu eram întreg la minte. A intrat val vîrtej și s-a așezat pe un colț de pat.

Am vrut să-ți dau add pe fb. îmi zice.

Sorry da io tocmai am trecut printr-un proces în care am scăpat de tot ce e inutil, i-am răspuns.

Ok. Io sînt inutil?

Am tăcut.

Soarele a mustăcit puțin apoi a continuat: Ai absolvit Dreptul, nu?

I-am zis da. Numai în pielea să nu fii. Deja trecuse ora la care trebuia să adorm.

Ai cunoștințe de Dreptul Muncii?

La naiba. Tîmpenia asta de drept al muncii se modifică din doi în doi ani.

Ok, zice soarele. Am înțeles că nu te pricepi. Dar zi-mi și mie, dacă știi. Codul muncii zice că se lucrează de luni pînă vineri, iar sîmbăta și duminica se plătește dublu.

Depinde de patron, i-am zis. Îți poți lua recuperări.

Ai o țigară?

Poftim.

Sincer să fiu nu știam că soarele are plămîni, dar am zis ok, am halucinații deci totul e permis.

Te rog nu fuma în cameră.

S-a uitat la mine ca și cum aș fi fost vinovat de ceva.

Bă emilică eu te știu de mic. Am crescut odată cu tine da asta nu înseamnă că ne tragem de șireturi.

Bun și?

Am venit să te întreb o chestie. Dacă poți să răspunzi bine. Dacă nu e ok.

Fuckin hell. N-am știut știut niciodata să rulez foi de țigări dar în momentul ăla așa îmi erau degetele. Țigări rulate.

Ce vrei să știi?

Băi tată, ție îți mai bate inima?

Da.

Mă trezești și pe mine mîine?

Stop cadru

Stau la trecerea de pietoni și aștept să se facă verde. Pe partea opusă o bătrînică face același lucru. Are poșeta deschisă. În spatele ei două țigănci. Una are un șal lung sub care își ascunde mîna. Se face verde. Pe mijlocul trecerii de pietoni țiganca își strecoară mîna în poșeta bătrînei. Urlu instinctiv: Ia mîna. Țigăncile se sperie și o iau la fugă. Nu înainte să mă blagoslovească cu vrei doi dumnezei și trei sfinți. Bătrînica se uită confuză în jur. Nu înțelege ce se întîmplă. Într-un final realizează ce se întîmplă. Vede poșeta deschisă. Mă strigă: domnu, domnu, mulțumesc. Eu sînt deja departe. Mulți ar spune că am riscat. Pentru că în spatele țigăncilor se ascunde de cele mai multe ori un bărbat care le supraveghează și puteam s-o iau pe cocoașă.

Al doilea cadru. Merg pe stradă. La vreo 20 de metri în fața mea un bătbat urlă brusc duce mîna la inimă apoi cade în genunchi. Lumea întoarce capul se uită curioasă apoi își vede de drum. Mă grăbesc să ajung la el. Îl stropesc cu apă îl întreb dacă îi este rău dacă vrea să sun la 112. Își revine spune că n-are nimic. Miroase a alcool. Are forța să-mi spună împleticit: mulțumesc.

Să fiu bine înțeles. Nu vreau să fac din asta un titlu de glorie. Cred că nepăsarea noastră ucide probabil de două ori mai mult decît fumatul. O țigară îți afectează dantura plămîni îți scurtează durata de viață. Te poți lăsa și atunci șansele de a tră mai mult cresc. De nepăsare însă n-ai să scapi niciodată. Dacă ai fost nepăsător o dată atunci așa vei fi tot timpul. Pentru că asta ți-e firea.

M-am obișnuit ca de fiecare dată cînd văd un om căzut pe stradă să-l întreb dacă e beat sau i s-a făcut rău. Lumea se uită la mine ca la un nebun.

Dacă cineva îmi cere țigări pe stradă îi dau și ultima țigară. Cînd dai cuiva bani poate nu are nevoie de ei. Dar cînd dai cuiva o țigară știi cu adevărat că acela vrea o țigară și nu bani cu care să-și cumpere. Nu știi niciodată unde sau ce-ți face viața. Gesturile mici contează cînd lipsesc gesturile mari. M-am obișnuit să fac toate aceste gesturi mici pentru că nu știu niciodată cînd voi avea nevoie de cineva care să ma întrebe dacă sînt bine. Și-atunci sper să pot avea și eu forța să spun mulțumesc

my sorrow

Nu am nimic de ascuns. Da. Noaptea mă gîndesc uneori cum ar fi viața fără mine. Poate vor fi blocuri atît de înalte că Dumnezeu va locui într-o garsonieră în care intri după ce un mecanism idiot îți scanează retina. Poate vor fi mașini care zboară. Da. Asta regret că nu apuc să văd. Că nu trăiesc veșnic. În rest nu am nimic de ascuns. Mi-e teamă că într-o zi inima se va opri ca o tîmpită geloasă și-mi va spune ce-am căutat în alt trup? Apoi o să se așeze pe bordură și-o să-mi zică gata între noi s-a terminat totul. N-ar fi așa o mare tragedie. La cîte trupuri vezi pe stradă nimeni nu întreabă de inimă.

Mi-e teamă că într-o zi mă va înțepa o viespe și voi intra în șoc anafilactic. Mi-e teamă că într-o zi voi face duș becul se va arde iar curentul va trece prin vaporii de apă și-o să mor electrocutat. De moarte mă tem tot timpul. Viața nu mă sperie. Mă sperie cînd merg în Kaufland și habar n-am cum să fac rost de un cărucior de cărat produse pentru că habar n-am pe unde se bagă fisa de cinci bani. Mă sperie noaptea dulapul cînd am impresia că respiră cu mine. Cînd eram mic am tăiat un porc. Nu i-am nimerit jugulara din prima. Cei mari au făcut treaba în locul meu. Apoi o femeie m-a rugat să tai o găină. Am privit cum trupul sare de colo colo împroșcînd singe. Am acoperit-o cu un lighean. Apoi am văzut cum se taie un iepure. Am început să mă întreb oare ce gust are carnea de om. Pentru că a mea știu ce gust are. 

tower bridge

caut bolnav în metastază căruia să-i injectez doza letală

caut sinucigaș căruia să-i scriu bilete de adio

condamnat căruia să-i citesc psalmii

vreau să mă obișnuiesc cu gîndul

că sîntem atît de singuri că nici umbra nu mai crede în dragostea noastră

așa cum ziua privește cu ură

spre noapte

viața mea e un crocodil pe care îngrjitorii unui circ

l-au scăpat prin oraș

mă simt ca o hidră

noaptea pun capul în pernă ca pe un eșafod

morții despre care am scris cu inițiale aruncă în mine cu piersici

că o bardă somnul retează grumazul

a doua zi îmi crește alt cap

dumnezeu suferă de obezitate morbidă

se linge pe degete de fiecare dată

cînd îmi smulge  o rugă

provincială

din nou la școală

pentru că n-am mai suportat într-o zi mirosul de scorțișoară

m-am hotărît să-mi schimb jobul

și m-am făcut profesor suplinitor de uitare

ehei ce trai ce viață nenicule

de-aș fi știut că se poate trăi atît de ușor

m-aș fi născut dintr-o dată uitînd

pe 12 și 27 în fiecare lună am avansul și lichidarea

primesc doi bănuți pentru pleoape

și frunze de dud să-mi hrănesc umbra

în funcție de numărul de zile lucrate

viața mea se întîmplă așa

în fiecare dimineață intru în trup ca într-o sală de clasă

deschid catalogul și fac prezența

hemoglobina? prezent

plănmînii? prezent

inima? scutire medicală s-a îndrăgostit

de o viață cu o iarnă mai mică din clasa vecină și a făcut oreion

limfa? prezent

trag aer în piept ca și cum aș pătrunde-o femeie

apoi încep

dragii mei deschideți sternul la pagina cinci

astăzi vom învăța să uităm chipuri

ne gîndim la unul  pînă se destramă și nu mai știm al cui e

apoi vom învăța să uităm nume le ștergem din piele

cu apă și vin

uităm numere zile străzi continente planete

uităm pînă și ce am avut aseară la cină

cînd vom ajunge la capătul nostru vom învăța să uităm oameni

ei se uită cel mai ușor e de ajuns doar să-i ierți

pentru că pleacă

scrisoare către cei care vor să mai primească scrisori

ți scriu ție cel sau cea care nu mă cunoști
nu mă plîng ba chiar le doresc tuturor viața mea
de la cerșetorul de țigări din gara de nord pînă să iei interviu primului ministru
ori de la marele reporter care fuge pentru că l-a părăsit prietena și-i cere visele înapoi
pînă la un om mărunt care a învățat să tacă

încep prin a-ți spune că  degeaba am două picioare
dacă nu mergem împreună braț la braț
am făcut o pasiune pentru bețivii căzuți pe stradă
îi zdruncin de umăr și ei se mai mișcă
în rest noi facem figurație dacă mă întrebi mai trăiești?
eu sînt absent
dacă întrebi pe unul căzut el spune că da ba chiar îți mulțumește
că în sfîrșit s-a interesat cineva
nu contează mersi sînt beat dar aprecieri că ai trecut pe la mine

și-mi vine să urlu că aș găsi moartea pe stradă
i-aș face respirație gură la gură hai să vedem
dacă sîntem compatibili
bineînțeles nu va supraviețui
dar ca o pacoste rudele vor face scandal
cum că am mutat coasa și i-am dat peste cap pe criminaliști

îți scriu ție dumnezeule care mi-ai putea ține loc de om
îți scriu ție omule care mi-ai putea ține loc de dumnezeu(doar pentru o viață)
da
mă doare
n-aș putea să-ți spun ce
că mi-am pierdut doi dinți
că nu-mi sînt respectate drepturile
ori că pur și simplu
am dreptul să mor
dar trebuie să stau la rînd de parcă aș dona doi la sută
organizațiilor nonprofit
în speranța că n-o să mă năpădească furnicile

aici nu e vorba de viață și moarte
nici de lumină sau întuneric
dacă soarele ar avea carte de muncă mă întreb ce pensie va avea
da
recunosc
mi-am dorit în viitorul trecut să fiu soare
să fac tumbe toată ziua
să vă mai joc niște farse
dar dimineața să mă știți sus

headstone

oare n-ar fi mai simplu ca în loc de chipuri

să avem o piatră funerară

pe care să scrie data nașterii și a morții

cine ne-a făcut

ai cui am fost și ai cui sîntem

ce realizări avem în viață

măcar așa să știm cu cine avem de a face

poate că dimineața ne-am trezi în paturi străine

ne-am îmbrăca fără cuvinte sau regrete

pentru că știm la ce să ne așteptăm

azi e azi nu luni marți sau miercuri

vom vedea dacă va mai fi mîine

trupul pe care l-ai lăsat în urmă

va deveni și el urmă

de ce să nu recunoaștem

seara cînd tragi plapuma peste gură

te întrebi tu cine dracu mai ești

îți numeri degetele coastele tîmplele

ca să fii sigur

că ești tu și nu o curvă pe care ai agățat-o de ziua orașului

să umple bruma de casă

cît îți lipesști

apoi te iei la palme și-ți spui idiotule

puteai să lași un bilet

să spui

că azi nu ești tu

pentru că puteai să faci curat

să aștepți musafiri

ori să te faci praf cu îngerul păzitor

care și-așa are pe cartea de muncă două avertismente

pentru absențe nemotivate

eh

 vorbesc și eu ca prostul

e mai ușor să ții capul pe umeri

decît o piatră pe care să scrie

am fost

acatist

sînt zile în care în loc de inimă în piept am o gamelă

din care liorbăie niște bunici

ghemuiți în tranșee

plămînii sînt schije ce spintecă noaptea

și-i scot măruntaiele

de veghe la capătul ei ziua un panicat medic militar

care nu știe altceva decît să administreze morfină

mai sînt și zile în care scot lumina din casă

ca pe un prozelit ce-mi vinde gogoși despre noi dumnezei

vreau doar să stau întins

să fac pe mortul

ori să-mi imaginez că liniștea e un cadavru cu care trăiesc

de ani de zile în cameră

doar pentru a-i încasa pensia

bizară senzația că trăiesc țintuit de old sparky

și dumnezeu e un gardian idiot

care nu știe să seteze voltajul

așa că zilele mele sînt șocuri electrice

și urlu pînă devin cianotic

dincolo de ferestre martori nepăsători

se uită la ceas așteptînd să se întoarcă

în gropile comune pe care ei le numesc

viață

odată și-odată o să-mi vină curajul

o să mă dau de trei ori peste cap

și-o să devin altul

o să uit tot ce știu despre mine

o să mă salut de parcă m-aș vedea prima oară

o să mă angajez cofetar

într-o patiserie din covent garden

n-o să-mi mai fie frică de ploaie de oameni cărbune

o să fac mogîldețe din turtă dulce

voi sufla peste ele și le voi spune

creșteți înmulțiți-vă

și populați cerul

cu tălpile goale

dimineață m-am trezit speriat

că mai am de trăit mult pînă la capătul meu

îmi număram anii de parcă aș fi fost un copil într-o gară

numărînd vagoanele unui marfar

din pieptul meu ieșeau păsări verzi

cu vene în cioc pentru puii din cuiburi

mi-am dat seama că am venit pe lumea asta

doar ca să mă deschid oamenilor așa cum dimineața pe vremuri

fabrica de ciocolată din oraș

își deschidea porțile

să iasă femeile din schimbul trei

aici totul e cald nu există cuvîntul ură

asfaltul iubește în secret pașii

umbrele scriu scrisori de dragoste trupului

ochii fecundează lumina

soarele iese pe stradă își caută suflet pereche

o lună în ultim pătrar îl trage ștrengăreșe de mînă

eu mă închipui pirat

pe umărul drept în loc de papagal am îngerul vorbitor

l-am învățat să spună salut cum o mai duci

de fiecare dată cînd rămîn fără oameni

acum învăț să tac

deaocamdată am ajuns la litera nimănui

mai am litera nicăieri și nicicînd

apoi o să pot tace cursiv

o să mă pot înțelege cu cei

ce nu-mi mai sînt

demult mi-a trecut prin cap să candidez ca primar

aș fi promis că voi transforma cerul într-un loc de joacă

unde mici dumnezei se dau cu rolele iar părinții pe băncuțe de lut

așteaptă să fie născuți

mi-aă fi închis dragostea în shangai tower

și tot eu aș fi fost prințul care aș fi ajuns la ea

urcîndu-mă prin părul ei împletit

cînd eram mic cea mai grea povară mi se părea să ud via

n-aveam timp de fleacuri voiam doar să cresc

acum e mult prea istovitor să trăiesc cu gîndul

că am crescut atît de mult încît

n-o să mai încap în pămînt și-o să-mi rămînă

tălpile goale

(re)branding dorothy

dacă m-ai întreba ce-am făcut în ultima vreme

ți-aș spune că am transformat cerul într-o stație de mixtură asfaltică

am astupat gropile în așa fel încît alice

să rămînă cu iepurele și să nu mai iasă la suprafață

am vîndut omul de tinichea la remat am luat trei vouchere pe el

și-acum caut importatori care să dea oameni la promoție

l-am scos pe peter pan în fața careului și i-am luat aripile așa cum mi-au luat mie

cravata de pionier

cîteodată mă cred cristos

dimineața îmi spun ia-ți patul și umblă

mulțimea murmură ce vindecare spectaculoasă

stau la cină vorbesc singur înșir feliile de pîine

unua din ele mă va trăda

doamne nu e posibil mă uit la mine cu dragoste

în miezul nopții duc mîna la tîmplă și ăsta e semnul

rabi

îmi spun zîmbind că așa e scris

scot sabia tai urechea unui soldat

tot eu îmi spun cine scoate inima de

inimă va muri

dacă mai pot îmi spun tu ești piatră și pe această piatră

voi uita

că pînă adorm

mă voi lepăda de trei ori

dar nu mai contează pentru că știu

am rău de înălțime deci

n-o să mă arunc niciodată de la etaj

nu-mi place să șofez nu voi avea accident

nu-mi place apa n-o să mă înec

mi-e frică de curentul electric

de viespi de toxiinfecții alimentare

de tot ce mișcă și eu nu cunosc

de cele mai multe ori mă cred cristos și mă-mbăt

a doua zi alung negustorii cu biciul

le spun dați-mi trei zile

și vă încropesc cea mai tare campanie publicitară

vă spun adevărul

eu sînt făcut pentru lucruri mărunte

ca de exemplu cînd se deschide poarta

și maria strigă elimian

apoi se bate cu luca pentru că nu m-am jucat destul

aștept și-acum de la radu cămașa

cămașa pe care o vor trage la sorți

femei cu sîni din care curge lapte cu scorțișoară

seara în piept îmi bate soarele ca un tată beat

iar eu îi deschid ca o nevastă rușinată

că l-au văzut vecinii

cîteodată moartea e pură diplomație

îți săruți copiii pe frunte

le spui că te duci în delegație

strîngi mîini zîmbești de complezență

închei acorduri de cooperare

între țărînă și ultima gură de aer

micile noastre obsesii

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru așa rău

dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng

dumnezeu plînge

și fiecare lacrimă

e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos

e posibil să nu am dreptate

e posibil să nu știu nimic despre viață

dar văd pe stradă oameni căutînd oameni

cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal

caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur

caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate

și totuși

sîntem unii lîngă alții

dar nu ne dăm seama asta de asta pînă cînd

nu dăm de goluri de aer

oare chiar să ne fi tîmpit cu toții

de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie

ne grăbim să deschidem mici afaceri

unii încep să creacă prieteni imaginari

alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii

am o frică necontrolată față de viespi

cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala

aburii să nu genereze un scurt circuit

să nu care cumva pămîntul să se cutremure

și lumea să cadă taman cînd sînt gol

doar cei aleși sînt pregătiți cu decență

ce mai contează

poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie

în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie

în care să experimenteze starea

de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile

ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut

bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru rău

mai rău e să-ți fie așa frică de moarte

încît să nu faci altceva decît să trăiești

doar pentru o gură de aer

portofel

cînd pămîntul te cheamă răspunde-i pentru că

s-ar putea să găsești după aia

ușa închisă și cheia

ruptă în broască

iar tu ai să cauți toată viața

un nenorocit de lăcătuș

care să poată deschide un om

n-am furat niciodată dar am înșelat o grămadă de popi

așa se jura portofel țiganul înainte de un meci de liga a III-a

scotea pe masă trei cercuri de cauciuc și juca alba neagra

pai dacă dracu i-a pus atunci dumnezeu a vrut ca eu să le iau banii

înger îngerașul meu eu sînt mare tu fă-mă mic

sînt puternic tu fă-mă nimeni

dacă drumul pe care l-am apucat duce spre nicăieri

înseamnă că pot să-i spun iadului casă

dacă încep să asculte toți ceea ce spun cînd nu mai sînt

atunci înseamnă că nu am fost

doamne îți spuneam mai demult

că nu am nici o problemă cu morții

ei nu mușcă ei nu consumă ei vin stăm la un poker

ne mai dăm coate unul altuia cînd tre să se dezbrace

problema mea doamne e cu cei vii

de ce dracu nu-i strîngi cînd e anotimpul

pot înțelege că n-ai lucrători

de fapt în toată țara asta e problema livezilor de meri

le dai cît le dai zilierilor dar

nu vor să vină

bunică-miu împlinește 88

nu l-am mai văzut de la inundații

nu am timp să plîng

nu am timp să îmbrățișez

nu am timp să cînt nu am timp nu am timp

am timp să să iau interviu unui medic care se trage dintr-o familie nobilă

am timp de-un accident de un presupus viol la spital

îți spun adevărul

curajul se dă pe cartelă ca înainte de '89

iar eu mă strecor printre picioarele adulților

să ajung în față

crede-mă doamne că nu am avut curaj

să-l văd pe cel care se topește mai ceva ca o lumînare

noaptea pe vremuri în casa nouă aducea lemne în miezul nopții

soba mi se părea un fel de diavol isipitind pe ilie cu lapte fiert

într-un ceaun cu coajă de mămăligă

dimineața la cinci ne punea sacoșe matlasate în mînă și ne trimitea

la furat frunze de sfeclă

mergeam în șir indian în liniștea dimineții

ne strecuram prin spărtura gardului de la c.a.p

vara mîncam pere de la mămuca

știu doar că atunci cînd a murit mămuca avea la cap un mănunchi de

paie fosforescente ca niște spaghete

aduse din israel

crede-mă doamne

că-mi lipsește curajul să-l ridic pe cel care m-a alergat jumătate de sat

cînd am înjurat prima dată

pe cel care-mi făcea steluțe ninja la nicovală și toamna mă punea să culeg via

vara mergeam la prășit în dealu ungurului cînd bătea clopotul amiaza

făceam îngerul domnului apoi mămăligă brînză și ceapă

seara ne prindea la trei prăjini la stropit cartofi

 îl durea prea puțin că la tv

se dădea sandy bell

da doamne recunosc te-am urît de cînd eram mic

pentru că a trebuit să te împartă cu mine

mă punea în genunchi lîngă pat ne rugam misterele de bucurie sau de durere

după cum era cazul

eu știam doar că trebuie să fac zece bucură-te marii

apoi mă legăna pe genunchi și cînta

moș martin moș martin

restul se pierde în ceață

așa cum pe ochi se pune o pîclă acum

salvatorii de suflete spun că în acest anotimp

potecile sînt închise

mă jur doamne pe sufletul meu

așa cum se jura portofel pe sacoul lui verde

dă-mi un om

și eu n-o să-l mai pierd

cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui

aș putea să-ți spun că stau pe malul moldovei

arunc inimi în apă

inimi rotunjite în așa fel încît să poată sări cît mai mult

să ajungă la celălalt mal pe care ar putea fi o femeie care

aruncă și ea inimi

din îngeri fac scoabe cu praștia trag în cei ce-mi lipsesc

poate așa îi voi întoarce din drum

măcar să-mi dea o palmă pentru că nu le-am respectat

uitarea

de multe ori mi-am dorit să găsesc un dumnezeu-pescăruș

zbătîndu-se în hățișuri

să-l iau acasă și să-i vindec aripa

să-i dau gogoloașe din miez de pîine

și să mă trezesc într-o zi c-a plecat fără nici un semn

oamenii sînt sanitari pricepuți

orice vindecare presupune

o despărțire

mă țin de viața asta ca un copil de fusta mamei

într-un magazin în care nu e frumos să arate cu degetul

ce jucărie-și dorește

în drum spre casă trag aer în piept

ca și cum aș descărca o pușcă de vînătoare

miroase a pămînt ars și a fraged

zîmbesc aiurea în camerele video montate pe stîlpi

îmi spun că celor care privesc

nu le-ar strica puțină căldură

fie și anonimă

cîteodată îmi vine să mă împart tuturor ca un flayer pe care scrie

că viața e gratis

mă doare că nu am cui

din lipsă de ocupație

răstorn ordinea firească a lucrurilor

torn ciment proaspăt în cer

apoi calc și-mi admir urmele

scriu pe soare cu spray

fortza luna

iar la sfîrșit îmi dăruiesc emoționat o plăcuță omagială

pentru întreaga activitate și-un premiu pal

pentru cel mai bun emi în viață

prea multe nu am ce să las moștenire

doar o fractură de suflet deschis

cu strivire a nervului

de prea multe ori m-am trezit și în gură aveam gust de mere

am naufragiat de bunăvoie

pe insula liniștii

mi-am făcut o colibă din vene

m-am hrănit cu licheni pînă am devenit nordul

mi-am închis inima într-o sticlă și am aruncat-o în valuri

dacă nu mă găsește nimeni

sper doar ca afurisitul de caron

să mă treacă pe datorie

via nocturna

dimineața e doar o formă prin care dumnezeu își face curaj

cerul e doar un butoi soarele un opaiț

uneori merge la piață și caută oameni

îi spun ehe doamne s-au înăsprit anotimpurile

și ei sînt mai greu de găsit

creșterea lor e mai delicată

mai întîi îi îngropi în pămînt afînat de cîrtițe

apoi îi iubești

pînă devin amintire

există o zi în care mă simt ca un taximetrist în tura de noapte

oamenii snt niște clienți rătăciți

îmi deschid pieptul ca pe o portieră

se urcă îmi cer să-i duc spre undeva niciodată spre cineva

inima bate contorizînd kilometrii

astăzi sînt doar o deltă mai tristă ca un soare nemulțumit

că nu e plătit suplimentar pentru sîmbete și duminici

femeile se reped în picaj spre luciul de apă

bărbații se lasă prinși de bunăvoie

în fond oamenii se înfruptă cu oameni

și cînd le vine sorocul

nasc suflete

sonata arctica

astăzi emilian toacă țelină castraveți murați

vă rog să-l scuzați

că nu vă poate scrie

am să vă scriu scriu eu

sufletul lui

mi-a dat dezlegare

am să vă scriu celor care sînteți căzuți

celor care credeți că nu se merită

celor care stați pe acoperișul lumii întrebîndu-vă

dacă se merită să lasați un bilet de adio

emilian a vrut să vă scrie săptămîna trecută

cînd în loc de florii

a sărbătorit luatul de la capăt

jurați pe sufletul vostru că n-o să mă spuneți?

era o zi de florii cînd emilian stătea într-o biserică din oradea

și se întreba(reproduc integral) de ce dracu sfinții pictați pe pereți

au aura mai mare decît capul?

săptămîna trecută a vrut să vă scrie și iată ce a ieșit

de fiecare dată cînd îmi spun că nu se mai poate

cireșul din fața balconului se dă de trei ori peste cap

și se face om

îmi spune măi tontule

știi cum e să trăiești cu anotimpuri în care pierzi totul

apoi o iei de la capăt înmugurind?

nu știu

poate v-a ținut aproape

deși eu îl cunosc ca pe unul care nu știe să păstreze nimic

lui îi e frică de moarte

de aia se ridică de fiecare dată cînd cade

lui îi e frică de viespi

de aia tot schimbă trenurile

e o persoană destul de enervantă

cînd sfinții opresc la semafor

el șterge parbrizul fără s-o ceară nimeni

apoi întreabă

nu-mi dați și mie un om?

ca să înțelegi aceste deviații ascultați fool de la damien rice

aprindeți o țigară

că istoria e lungă

emilian a fos primul mister liceul național catolic

era frumos al naibii dar acum a ajuns mai singur ca dumnezeu

(și-a înghițit un dinte în somn) e cam prea foarte patetic în ceea ce scrie

(dacă mai scrie)

s-a născut prematur și a făcut convulsii febrile(de atunci are probleme cu nervii)

a vrut să se facă profiler de aia a absolvit dreptul

să pătrundă în mintea criminalilor

dar a remarcat că nu poți scoate nimic de la un păianjen

a vrut să se arunce în fața metroului

cînd directorul unui post de radio l-a numit moldovean împuțit

dar un dumnezeu împuțit i-a trimis pe mobil un sms idiot

și el a crezut

și el a căzut

știu că uneori e tîmpit

că întrece măsura

că nu are măsură

dar e atîta viață în el că-mi vine să nu mai cred în dumnezeu

pentru că dumnezeu nu are nici o balanță

pe unii îi ia înainte de vreme

și-ii dă lui să respire

îl privesc de undeva pe acest om ca o cameră ascunsă

în vinerea mare se ducea înspre casă

păîmîntul se dezghețase

a văzut castane de anul trecut s-a întrebat

oare dacă în loc de lacrimi ar curge castane?

e de înțeles pentru că într-a unșpea a rămas corijent la biologie

altfel n-ar putea explica de ce nu poți plînge castane

totul are un scop și un sens

tu plîngi eu plîng el plînge

altfel ne-ar fi făcut cineva stele

astăzi îți scriu eu

sufletul lui emilian

acum e plecat să cumpere pîine și apă

se miră de cît s-a scumpit bidonul de cinci

te rog eu în numele lui

cînd pleci fă-o în așa fel încît

ai veni