și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi

 1

înainte să începem lecția de citire 

Chibueze îmi spune cu juma’ de gură 

yesterday i went in that place 

și-mi arată cu mâna locul din spate 

aaaa in the funpark răspund 

bâlci balamuc mă grăbesc să-i dau sinonime 

si…si…yes that place 

and i went into the…și-nvârte cu degetul aerul 

oh iuj căluți spinning wheel 

si…si…si. ..yes spinning 

and i vomit all day yesterday 

today not very good 

today tocmai today când începem 

o carte nouă 

e drept nici eu nu-s prea breaz

peste noapte când am aprins lumina la baie

un gândac speriat s-a pitit sub

cada de duș 

în țeasta mea gândacul avea acum 

dimensiuni cosmice 

ba chiar suferea și mutații 

de la sprayul insecticid

cu care dădusem fără oprire 

2

what is opuscul întreabă încet Chibueze 

short essay short book îi răspund

like in latin opusculum 

nu știu de ce în mintea mea

toți preoții știu latină 

chiar și cei din Nigeria 

Nigeria ca Nigeria e bine la locul ei

dar ce mă fac eu cu mine 

că bietul blatta orientalis devine universalis 

tresar la orice mâncărime de piele 

scutur zdravăn din cap 

bine că Dumnezeu n-avea în plan 

să fiu misionar în Namib

așa cum visam când eram copilandru 

cu imaginația mea

n-aș fi trecut de poarta bunicii 

3

îi explic ce înseamnă cuvântul întortocheat 

apoi îl pun să repete sunet cu sunet 

silabă după silabă nu-i iese și pace 

ambiționat repetă întruna

de parc-ar fi un luptător muay thai 

care lovește la nesfârșit 

trunchiuri de bambus cu tibia 

din întâmplare dau peste prefața 

semnată Fossati 

mă agit instinctiv ca pe vremuri 

când apărea căruța cu înghețată 

îl întreb sigur pe mine 

padrezinho ai auzit de Fossati?

did you heard of this name?

nu aștept să răspundă îl știu pe Fossati 

ca pe Tatăl nostru din manuscrisele 

pe care le-am corectat 

îi explic tacticos că fossati 

e un iosefin doxa în mișcările sociale 

muncitorești italiene 

și biograful complet al lui Murialdo 

Chibu ascultă nostalgic apoi mă închide:

si…si…il mio confessore four years

i was very sad when i come to Romania 

he is opt șase ani and very ill 

4

ziua se-ndeamnă cu noaptea 

ca bătrânii ieșiți la poartă 

să vadă cine-a mai fost la biserică 

și ce haine mai poartă 

când totul e bine în mine 

îmi spun în glumă că visul meu 

când voi crește mare e să ajung

un padre guillherme al poeziei 

dar binele ăsta nu ține mai mult 

ca vata de zahar 

tot ce-mi rămâne e o nuia de migdal 

cu care scurm prin piepturi străine 

și-ntreb cine e cel 

care își împrumută inima 

ca să se apropie de mine

exclus intermediari 🙃🙃🙃

 

doamne dumnezeul meu

știu că nu sunt vrednic să intri

sub acoperământul meu

dar lasă-mă să pun cerului 

acoperiș în patru ape

să nu mai zică lumea că-i casă fără stăpân 

ori că îți lași lucrurile pe unde apuci 

n-oi avea eu prea multă experiență pe șantier 

și de la atâta cărat conserve 

prin hale neerlandeze 

cervicala îmi iese prin piele o dată pe an

cum înflorește în iunie arborele de lalea

dar nu contează crede-mă că aș face orice 

să te pot privi în ochi fără imbecila senzație 

că te sfidez 

lucrările tale sunt admirabile 

și sufletul meu cunoaște bine aceasta 

de nu mă crezi în stare atunci lasă-mă 

să pun cerului acoperiș în trei ape

numai bun pentru mansardare

când vii de la muncă să poți sta 

într-o cameră numai a ta

să vezi în tihnă big bang-ul pe national geographic 

și să-l imiți în oglindă pe morgan freeman 

fără teamă că o să râdă de tine

lumea de dincolo 

ca un porumbel gânguresc 

ciripesc precum rândunica 

șeólul nu te preamăreşte 

moartea nu te laudă 

cei care coboară în groapă 

nu speră în fidelitatea ta

așa că lasă-mă doar 

să pun cerului acoperiș în două ape

măcar să-mi dovedesc mie 

că sunt bun la ceva și că am viitor 

nu-ți fă griji pentru samsarii de locuințe 

o să scriu la intrare cu fonturi display 

casa părintească nu-i de vânzare

patru pogoane de cumulus 🙃🙃🙃

 

dacă aș fi știut să citesc semnele timpului 

dacă aș fi intuit ce vremuri anapoda mi-au fost pregătite

încă înainte de a mă naște m-aș fi târât 

la picioarele Domnului și 

m-aș fi milogit cu toată rușinea:

mai întâi puternice Creator 

te rog să nu interpretezi aiurea umila mea rugă 

nu e că nu vreau să fac voia ta 

dar după mulțimea îndurărilor tale 

te implor din toată viitoarea - mi ființă 

trimite-mă în alte vremuri și locuri 

poate în peștera din Chauvet să desenez 

hiene de stepă 

sau în paleolitic ori în evul mediu întunecat 

dacă nu mai sunt locuri 

e ok și viitorul postumanist 

te rog strânge-mă de aici 

din acum 

că intră toate în mine 

ca niște proiectile artizanale într-un blindaj de merkava 

și n-o să mai prind ziua de mâine cu mintea întreagă 

iar dacă n-am mintea întreagă 

n-am nici alți dumnezei în afară de mine 

în cazul în care îmi vei răspunde cu dragoste infinită - 

uof rătăcită oiță a mea ți-am spus că vreau îndurare nu jertfă -

sunt pregătit să negociez:

ok voi strânge din dinți 

și-mi voi trăi zilele din aproape-n aproape 

fără alte revolte sau comentarii 

în schimb vreau scutire de la impozit 

pe locul de veci așa cum au la noi în oraș 

cei declarați cetățeni de onoare 

patru pogoane de cumulus în concesiune 

și fonduri europene pentru un afterschool 

unde să-și facă ucenicia îngerii păzitori 

să mai cârpească din oameni pe ici pe colo

 

n-aș vrea să-mi iasă vorbe prin târg 

c-am făcut umbră degeaba pământului 

oricât ar fi dracul de rogvaiv 

nu pot să plec din lumea asta

 fără s-o las 

nițel mai bună decât 

am găsit-o

frumusețea sfâșietoare a evoluției 🙃🙃🙃

 seara când pun capul în pernă - bucățică de cremene scăpărată peste praful de pușcă - 

îmi spun cu încredere nu părăsi doamne lucrarea mâinilor tale.  dumnezeu pare să fie un cod sau vreun cuvânt cheie caire trezește toți adormiții    în țeastă apare Lemmy tună și fulgeră god was never on your side. 

îmi scutur capul cum scuturi o mătură prin păienjeniș îi răspund domnul va duce la bun sfârșit ceea ce a început pentru mine Lemmy rânjește hell does not wait for our downfall 

o vreme urmăresc mulțumit jocul ăsta stupid de-a ce se mai întâmplă prin mine. astronomic vorbind dacă cercetătorii au reușit să obțină imagini cu primele corpuri cerești care au populat universul cu cât cobor mai mult în mine cu atât mai mari sunt șansele să dau nas în nas și eu cu prima sinapsă care a generat influxul nervos numit conștiență poate mă dumiresc ce-am trăit cu adevărat și ce-a fost plăsmuire 

[adevăr sau închipuire: 

un început de trimestru la generală 

în fața casei citim compuneri despre cum

ne-am petrecut vacanța 

învățătoarea (să fi fost doamna Conachi ori doamna Gânju?) mă cheamă lângă ea la catedră deschid un caiet studențesc 

și încep gâtuit de emoție: Căprioara 

nu știu când sau dacă am terminat de citit 

învățătoarea îmi pune un -10 pentru că 

uitasem o liniuță de dialog 

îmi spune că voi fi noul Labiș eu n-am habar cine-i Labiș dar cred c-o fi de bine] 

[adevăr sau închipuire 

ieșim de la ore într-o seară de iarnă în ‘90

lângă mine colegul de bancă Ionuț Bratu 

(sau poate Florin? ba nu parcă ăla a fost jucător la Dinamo sau poate e unul și-același 

că nimeni nu știe ce se alege de oameni)

mergem grăbiți prin zăpadă ne oprim la Patiserie și ne lipim obrajii de geam. 

e fix ora 18 ora la care vânzătoarea bagă la video partea a treia din Emanuelle

avântul nostru de puțoi înfierbântați dispare 

pe ușă un afiș IVENTAR.

ce ne facem avem atâta timp de pierdut 

urcăm la Bratu în casă părinții lui sunt 

directori la fabrici mari din oraș 

mă uit cu mințile rătăcite la biblioteca ticsită de cărți până-n tavan 

îmi umplu ghiozdanul cu Winnetou Pardaillan Rocambole și toată seria vicontele de Bragelonne apoi ne uităm pe video la sport sângeros ]

sunt zile în care pustietatea mă lovește în piept cu atâta putere că sufletul intră-n convulsii ca un luptător de muai thai după un head kick. 

atunci îmi dau seama că scrisul nu rezolvă nimic. nu vindecă nu-i un mod de viață nu-i o formă cu ștaif de comunicare. vorba lui agheorghiesei: ne citim între noi că-n rest nu ne citește nici dracul. ba el s-ar putea să mai arunce un ochi să vadă când suntem gata de coacere umflați ghiftuiți cu vanitatea volumelor publicate și-a live-urilor de la festivaluri. îmi dau seama că scrisul nu-i decât un curs creativ de dresaj. învăț să-mi devin animalul de companie perfect. care scrijelește hârtia când are ceva de spus precum un câine care zgârie ușa când se cere afară. și care m-așteaptă loial ca hachiko și după ce n-oi mai fi.

până atunci inventez unități noi de măsurare a timpului. ieri îl vedeam pe Guardiola cum rupe mingea și azi aflu că de ieri au trecut zece ani în care a cucerit 20 de trofee ca antrenor la Man City. Patrick era un ghemotoc blond la clasa pregătitoare învăța din cărți foșnitoare cretine că puiul girafei se numește pui de girafă azi mă întreabă dacă poate confecționa invitații pentru ziua de naștere face acuș 10 ani și nu poate dormi noaptea de ciudă că a luat Barca titlul.

ieri se scria simplu „închis pentru renovare  azi„ vezi anunțuri pompoase „în curând un nou concept” iar conceptul două mănunchiuri de stuf peste un gard de pexal ce imită răchita.  ieri căutam vederi cu salutări din Roman azi îmi răspunde AI-ul salutare mă bucur să te cunosc vecinule sunt aici să te ajut și-n loc de vederi îmi arată catalogul Carrefour cu vouchere pe prima pagină pentru oale ninja. 

e tot mai greu să-mi dau seama ce e real și ce-i plăsmuire. frumusețea sfâșietoare a evoluției: poate în viitor se vor pune la punct tehnici noi care vor demonstra că lidar, datarea cu carbon și toate sistemele noastre de referință sunt eronate și că tot ce definim noi adevăr științific e o eroare. un glitsh.

poate și eu sunt propria mea plăsmuire. poate tot ce trăiesc e închipuirea unei particule unui atom care umblă fără direcție prin univers. sau poate că sunt un exces de creație pe care Dumnezeu și-l tratează cu ceai de fenicul. 

ce-ai face tu dacă Dumnezeu ar mai avea o singură zi de trăit 🙃🙃🙃

 

ca de obicei așa cum fac în fiecare dimineață 

aș pune pe masă în ou fiert o cutie cu brânză goldessa herbs un ardei roșu gras și un pumn de măsline. n-ar conta că nu mai e nimeni să-mi spună mersi. e un fel de-a simți că știi încotro s-o apuci că ai ce să faci și pe ce să pui mâna.

mi-aș încolăci brațele în jurul lui. nu ca să-l îmbrățișez ci să-i dau o formă așa mai în rând cu lumea. i-aș spune că totul va fi ok și că moartea e ca o coardă de rod înainte de plânsul viței de vie. ai mei îmi spuneau că merge tunsă la zece ochiuri. ani întregi am tuns via crezând că trebuie să închid ochii de zece ori și s-o scurtez unde pun mâna de fiecare dată când îi deschid.

seara după ce mă adun de pe drumuri adun umbrele mai gregare din casă și socializăm puțin. sunt și umbre mai agresive care cred că li se cuvine tot spațiul toată ființa și te fac să dai cu degetul mic de colțul biroului sau de vreun papuc străin. pentru ele am găsit soluția în tacticile anti bullying la mangustele pitice. când una din ele găsește ceva de mâncare și o altă mangustă mai agresivă îi fură prada atunci victima scoate sunete ascuțite ca toți să știe cine-i făptașul. seara când se adună în vizuină și-și fac reciproc toaleta nimeni nu-l bagă în seamă pe agresor.

dacă vreo umbră vrea să acopere tot mă-ntorc cu spatele și stau așa până se face una cu întunericul.

pentru că n-o să mă mai lege nimic de locul acesta voi scoate la vânzare apartamentul. am găsit și o reclamă faiină: grief decorates better than love. nu știu de ce tot ceea ce simți și nu poți spune sună mai bine într-o limbă străină. 

după ce totul se va fi săvârșit îmi voi lua câmpii și voi pleca în Hamnøy cu o strategie bine gândită.

înainte era totul mai simplu. presa era mai rară și mai onestă cu titluri molcome. prea puțin îmi păsa de axe de influență moțiuni de cenzură blocade reconfigurarea geopolitică prețul petrolului gaze și minerale rare crize umanitare identități naționale. rezolvam totul simplu. spuneam: doamne tu ai făcut lumea tu să ai grijă de ea. acum toate intră în mine ca panica abstinentului care visează că-i beat apoi se trezește năuc și nu mai știe ce-a fost real sau recădere uscată. 

în Hamnøy voi pune bazele unui complex de servicii pentru puful de păpădie orfan. îi voi oferi toată afecțiunea și grija de care mai sunt în stare până la majorat. atunci se va preface într-o generație responsabilă de îngeri păzitori. ei vor cutreiera lumea învățând pe cei dispuși să asculte că un rău nefăcut e o jumătate de bine.

eliberat de tristețea care mă tot amușină precum un câine utilitar voi ridica ochii spre cer ca la o cameră de supraveghere și voi saluta cu trei degete lipite de buze așa cum a salutat katniss districtul 11.

ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit? 🙃🙃🙃

 ai încercat vreodată să-ți prinzi respirația după ce iese din piept ca pe-o minuniță căzută din cuib?

ai locuit vreodată în podul palmei fără chirie?

aici stăm pe chesoanele din Scheveningen și privim cu nesaț Marea Nordului. când ni se împăienjenesc ochii jinduim la îmbuibarea liberală a omului ultim promis de Fukuyama.

pentru că imediat după naștere primim bsn-ul bocanci de carbon asigurări medicale și-o hală sortare embrioni de lalea apoi ne petrecem tot restul vieții luptând pentru o veșnicie pe care nu ne-am ales-o. 

[...]

ca nematocistele galerelor portugheze un singur gând îmi otrăvește ființa: dacă somnul e o pregustare a morții? dacă moartea e somnul veșnic în care nu simți nimic? mintea mea creștinată nu poate concepe că tot ce-ai trăit toate durerile foamea setea înțepăturile viespilor gustul amar ori sărat sufocarea și toate absolut toate senzațiile au fost degeaba. 

și-atunci mă întreb: ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit? 

s-ar angaja mecanic de locomotivă pe la trochita.

ar îndopa cu lanolină toți îngerii păzitori să-și facă idee și ei despre cum e să fii în piele de om. 

ar umbla pe pământ teleleu iar dacă l-ar întreba cineva ar spune că se numește Abdoul Rassoul. băiatul cu apa.

aici dracul nu e negru. nu nu. el doar modifică întunericul în lightroom îi mărește expunerea și ți-l prezintă ca pe un nou răsărit îți spune ia-l e al tău apucă-l vârtos cu ambele mâini meriți și tu un răsfăț după amarul ăsta de luptă. de la el știe probabil Petrică Tarzan să-și domesticească odraslele. când vine tombax acasă după ce le-a băut alocația și ei cer de mâncare pune o pătură-n geam și le spune: gata s-a făcut noapte cărați-vă la culcare dacă mâncați seara nu mai dormiți toată noaptea.

[...]

de la o vreme îmi tot repet scrie de parcă ai muri mâine și nu te-ar plânge nimeni de parcă nu te-ar citi nimeni un copac dacă nu face zgomot când cade nimeni n-o să creadă că a căzut.

scrie pentru că-i singura ta șansă la înviere. așa cum faraonii credeau că numele scris pe sarcofag va recunoaște trupul pentru a fi reuniți pe vecie poate că rândurile pe care le-am scris vor recunoaște carcasa și-atunci îmi voi spune: 

ajunge, slujitor bun şi credincios! peste puţin ai fost pus, te voi stabili peste multe. intră în bucuria stăpânului tău.

strângem mânie pentru ziua mâniei scriem ca să devenim ceea ce scriem poate așa ceea ce spunem va avea greutate. dacă ne-am cântări toți la un loc n-am ajunge la 21 de grame. 

fugim periodic din noi ne ascundem de ceea ce suntem cum se ascunde un rechin epolet în ochiuri de apă după maree.

căutăm nemurirea în pere nashi în blackgaze din când în când ne rugăm printre dinți tatăl nostru care ai crize tantrum sfințească numele tău focacia noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă astăzi. doar astăzi. că dacă ne-o dai și pe mâine e greu să ne mai rugăm cu burțile pline. dacă e să fim sinceri în fond nu credem în tine neapărat mai mult credem în binefacerile tale.

[...]

diverși oameni de știință cu țiglele pe casă 

au calculat cât timp doarme un om în timpul vieții. sau cât timp mănâncă. ori câte calorii pierde dacă se masturbează regulat. n-a calculat nimeni cât timp ne petrecem din viață gândindu-ne la ai noștri. de aia credem că ni se cuvin iar pentru ce ni se cuvine nu merită să ne batem capul prea mult. și când am încheiat socotelile avem atacuri de panică: o fi fost destul? o fi fost prea puțin? ne-ar mulțumi oare să se gândească alții la noi cam cât timp ne-am gândit și noi la ei?

uneori se crapă de ziuă cum crapă mănușile de unică folosință pe mâini îmbibate cu sosuri exotice gata să fie livrate în supermarketuri. atunci mă uit la bibliotecă și la cărțile învelite în piele cu o tandrețe sfâșietoare. le vorbesc. le întreb ce se va alege de ele când nu va mai fi nimeni să le adulmece tușul să le șteargă de praf cum ștergeau de țărână bunicii cartofii desțeleniți. ce se va alege de cănile termice pe care apăreau chipuri sau păsări când le lua fierbințeala.

[...]

între două semidrepte opuse Nicholas mă întreabă dacă folosesc chatgpt. nu. bravo nici eu de fiecare dată când îl folosești el consumă 30 de găleți cu apă. 

la predica din duminica tomei preotul a întrebat copiii cine-a lipsit când Cristos a apărut ucenicilor. Veronica a răspuns repede: ăla care n-a fost.

într-un cărturești din Oradea Ioana citește texte semnate Emilian Pal și lumea se miră întreabă cine-i și ce hram poartă. într-un cărturești din Iași cineva mă roagă să-i scriu câteva rânduri cu dedicație. librarii se uită atent verifică de unde am pixul mă escortează din ochi până afară. e bine că ochii lor pot vedea doar până afară și nu până în valea Kumrat unde e mintea mea când n-o mai scoate la capăt cu tot ce-i real.

dacă ar folosi la ceva mi-aș cumpăra haine în disperare. poate așa mi s-ar da zile cât să le port pe toate pentru că n-am cui să le las și-i păcat de atâta risipă.

de mult nu mai măsor timpul în ore sau zile ci în revizii tehnice ale centralei. mi-e mai simplu să cred că viața și moartea sunt unități cu care calculăm inerția termică: de fiecare dată când cineva intră în cameră termostatul crește cu câteva grade.