lista

cele mai frumoase zece lucruri care se pot întîmpla:

să te trezeşti dimineaţa lîngă ea şi ea încă doarme tu s-o trezeşti să-i spui bună dimineaţa te iubesc
să umbli buimac prin cameră să te ciocneşti de ea în timp ce vă căutaţi hainele
să-ţi ardă limba cafeaua şi ea să rîdă de tine să-ţi spună prostuţule
să dai o ţigară unuia care nu are
să ajuţi un turist cu o informaţie
să nu ştii să foloseşti cardul
să-i arăţi oraşul să te prindă ploaia să staţi într-o scară de bloc să povestiţi fleacuri să o simţi atît de aproape încît să taci iar ea să înţeleagă tot
să-ţi doreşti o nuntă cu invitaţi puţini şi două fetiţe
să realizezi că de 13 euro poţi vorbi cu ea pe mobil o zi întreagă
să fii împlinit şi asta să se citească pe faţă iar oamenii să se dea în lături şi să te admire

cele mai urîte zece lucruri care se pot întîmpla:

să scrii un mail cu titlul un ultim bună dimineaţa
să vezi la ora 7 un copil de opt ani care fumează două ţigări şi leşină pe stradă
să uiţi după o beţie cruntă unde ţi-ai pus banii banii cu care ai fi putut face o grămadă de chestii ca de exemplu să cumperi de ziua ei un pui de husky
să nu te creadă mama cînd spui că nu ai salariul
să nu te creadă ea cînd nu ai nimic de ascuns
să nu ai nici măcar zece lucruri urîte care se pot întîmpla şi asta să te împietrească instantaneu

lehamitea

Pe www.agonia.ro proprietarul site-ului, Radu Herinean posteaza un text la recomandate. Un eveniment banal, de 1 iunie. In Suburbia din Bucureşti, Doua formatii, RAPARTA si O bere si-un cui. In deschidere Epitaph.
Preţ de intrare 10 ron.
Vine Alina Livia Lazar cu un acces de spontaneitate şi postează şi ea o propunere. Un editor îi sare în cap, proprietarul site-ului o trimite la casa de copii.
Am rasuflat uşurat, bine că n-a trimis-o în Suburbii.
Da stau să mă întreb.
Dacă aş avea un copil, cu o educatie cum am ştiut eu mai bine, ce Dumnezeu ar înţelege el din titlul ăsta O bere şi-un cui ?
Ce Dumnezeu să caute copilul meu în Suburbia ? Apropos, a fost cineva pe-acolo ?
Nu e pentru copii ? Si-atunci de ce anunţ ?
A. Iesplicaţia ar fi tot în text : cică Herinean cunoaşte pe unul din băieţii ăia. Eu nu mai înţeleg nimic. Ori e ziua copiilor, ori încă un motiv de băut pentru tot rumînul cumsecade.

P.s.
Eu as fi recomandat propunerea Alinei.

perfect ash

o săptămînă pe an locuiesc la a.t.i
mă trezesc dimineaţa cu nasul turtit de saltea
încep să cred că dumnezeu există
că dimineaţa miroase a saltea îmbibată cu transpiraţia
celor ce au locuit înaintea mea
deschid ochii mi se face poftă de o femeie
gura mi se deschide perfect uscată
perfect săpată

un colţ de pîine pe noptieră
singurii prieteni pe care-i mai am sunt nişte paşi de pe hol
uneori încerc să ghicesc ce greutare are cel care se tîrîie
alteori îmi încordez auzul pînă plesnesc nu mă vizitează nimeni

pe sub geamuri trece un tren
sunt ore în care descarcă lemne vom avea o iarnă
prea timpurie îmi spun zilele care-au rămas le pun semn
zilelor care-au trecut le ţin numărul după cearşafurile
schimbate
sunt ore în care trenul descarcă legume
azi vom avea o masă verde ne vom hrăni singuri
ne vom bărbieri singuri
vom avea musafiri şi desert

la intrarea-n oraş s-a aplicat un garou
nimeni nu intră nimeni nu iese
la căpătîiul celor ce mor spunem poveşti
despre cum sunt aduşi pruncii pe lume
ei vin pe hornul crematoriului se nasc din cenuşă
vor creşte cenuşă

fiecare om îşi are poştaşul său
cînd se ridică podurile ei sunt lăsaţi să se răspîndească
în lume
aşa mamele noastre mai ştiu că avem de ales
aşa femeile noastre mai ştiu că suntem bine

aventurile ielevului miluta

Cum meam petrecut Crăciunul – compunere de ielev Miluţă aka dozator În loc de pesee Una la mână două puncte Textul ista e rezultatul unui breinstormig după ora de bio, când profa’ nea zis că o plantă se compune din rădăcină trunchi pistil. Aşa că mam disociat mam împărţit în membre inferioare membre superioare şi pistil, apoi am început să las istoriei gîndurile istea. A doua la mână: pen’ că doamna profă nea zis că dăm bacu şi că rumânul ie născut poiet, plus că dă mecul suta de oiro pt. cel mai bun text m-am hotărât/decis/ să mă reapuc din nou de scris. n.i.m- nota ielevului miluţă(cum am văzut că e prin gazete) să-mi aduc aminte să trag un şut în cur la cînele lu babarez, vecinu de pe stînga. Am sărit gardu că pusese cîrnaţii la afumat şimi iera pohtă, pohtă de aia pohetică, plus că voiam să dau la schimb nişte afumături pe un CD cu guţă. Numa că rapănu de cîne a început să latre deam crezut că a început concertu lu Bănică, am lăsat totu baltă am fugit la teve, după aia mi-am adus aminte că sticlete, vecinu meu din dreapta, a împrumutat antena pentru fer vechi t.n.i.m.- tot nota ielevului miluţă sămi aduc aminte să dau anunţ la ziar că cumpăr gripă aviară pt cocoşul lu nea omu că ieu am venit cu gingălbelu şi el s-a repezit la fîşul mieu acu să purcedem la riuaind Mie nu mea plăcut întotdeauna Crăciunul. Cînd ieram mic mergeam prin sat cu colinda. Io îl citeam pe vinetu si mă apucam să număr cîţi copchii suntem adunaţi la bunicu, dacă sîntem de-ajuns pt un clan de piei roşii. N-aveam nici teveuri nici compiutăre, ne puneam traista în gît(parcă mergeam să adunăm pe furiş frunză de sfecle pt porci). Pe atuncia nu era faza cu bani şi cu italia spania irlanda. Mie numi plăcea că striga tătă lumea: ho, vin ăia a lu morţun, babele miroaseau a babe ne ciupeau de obraji, ne dădeau mere coapte, noi le aruncam în ăia care primeau bani(.n.i.m- morţun însemna prost, după aia am aflat la profa de historie că morţun a fost primu’ deputat moldovean în divanu’ adhoc, m-am sîmţit mai important dupa aia). Da gata, divaghez(pentru necunoscători bat cîmpii, nu mă boule, neşcolitule, e o chestie de exprimare, nu ar ogoru’) Mie crăciunul ăsta mea plăcut. Una la mînă. Am economisit juma de oră la curent, plus că tătă noaptea am avut dolbi sistăm suraund. Dacă mă duceam în sufragerie, vecinu de la 17 cînta ce minune de gagică este frumoasă de pică, dacă mă duceam în dormitor era ceva cu animal x nu mai ştiu ce da era mişto. Plus că neam pus interfon şi cînd mama era plecată eram tare. Sunau aia primiţi cu colindu? da, cîntau dupa aia ziceau daţi drumu? io eram şmecher le strigam nu mă noi sărbătorim paştele.(t.n.i.m- pînă s-a prins moşneagul de deasupra şia început să facă tumbe pe acoperiş pînă mi-am scos io numa juma de nas şi o bîtă de beisbol, după aia sa potolit. Aşa face în fiecare an, da pe mine mă impresioneaza că tot timpul se dă la ăia cu care n-are şanse. Cam aşa ca mine.) După aia am fost în noaptea de Crăciun la biserică. Nu’ş ce dreacu mi-a venit să fumez în timpu’ predicii, da m-am dus în turn cu un băiet de băiet(n.i.m-mai pipăl). Şam vrut să stîng ţigara mai şmechereşte aşa, numa că a nimerit pe funia de la clopot. Io deja mă închipuiam geac spintecătorul şi ca să nu las urme am sărit repede pe funie. Mi-a fost rău că mă bălăngăneam ca prostu pînă au venit pompierii am dat la raţe, mi-a zis după aia un prietin cî am vomat pe mitra episcopului(di fapt, derulând în sloumouşion timpu cît am stat pi funie, lumea ieşise din biserică şi se uita ca la doamne iartă-mă, mea zis dupa aia iubita că erau două tabere, unii îl aşteptau pe episcop deaia au ieşit afară că mau văzut roşu ca racu, copii aşteptau pe moş crăciun, numa io ca nesîmţitu cîntam ce minune de gagică. Bai da uei, dacă vedeţi copchilă debilă cu guler de lînă săi spuneţi curat că mam însurat) Deci, în concluzie/rezumat mie mea plăcut crăciunul ăsta, chit că mam ales cu dosar penal de la ielectrica că am furat curent. u.n.i.m-ultima notă a ielevului miluţă vine mafia şi pe toţi vă ia pentru cî v-aţi băgat în afacerea mea ... Bacaloriat eccterea eccterea de ielev miluţă aka dozator asterix Pen’ că am primit multe semeseuri de la fanii şi fanele mele m-am hotărât/decis să lăs neşte rînduri nemuritoare din ecsperienţa mea de viaţă generaţiilor viitoare. n.i.m.-nota ielevului Miluţă sămi aduc aminte săl ur pe preşedintele de asociaţie căn a doua zi de Crăciun dădui bairam şi hapciupaliticii miei de prietini au lăsat robinetele de la bae deschise şi dimineaţă când dom preşedinte s-a întors de la pomana porcului în apartament se umbla numa cu barca pneumatică iar primăria a scris lu dom Băsescu să intervină prompt cum a făcuto nea Becali la Vadu Roşca î.n.i.m.-înco o notă a ielevului Miluţă sămi aduc aminte să cumpăr sidiul cu pesa aia milion plus milon fac mai multe milioane/tăţi îşi cumpără maşini/eu îmi cumpăr avioane, pesa caremi place mult că cântăreţul respectiv paranteză uf ci lipsus cum îl cheamă am închis paranteza seamănă cu mine e om bun la suflet şi fff dăştept. Revenim la subiectul principal, adică moa. Io nam fost tot timpul dăştept ca acu’, da’ mio plăcut să citesc pen’ că am îmvăţat lucruri folositoare mai tîrziu Un moment al veţii care mea plăcut şi care mea deschis ochii cu privirile la menirea mea pe planetă a fost bacaloriatul. La lb şi lit română eram a dreacului de bun paranteză ori o pun ori nu o pun/înco demonstraţii şî iar fac senzaţii închid paranteza. Ţiu minti că o dată la teză la română nea picat o carte dealu Ortensia Papagal Benegescu. Io ieram bîtă da ca să nu se prindă profa iam scris treişase de pagini cu ierotismul în poiezia celui mai mari poiet al naţiunii şi anumi Ieminescu paranteză hehe dacă scriam macar pi giumati cum scria iel acu aveam o grămadă di gagici închid paranteza. Aşa că la bac nu mi-am făcut probleme dicît la filozofii şi giografii, da m-am învîrtit io diun cinci şacolo. Uăai frati, la filozofii am avut nişti iemoţii di nu pot să iesplic. Aveam un coleg di clasă, şî anumi Prinţişor Panteras, care tocea de numa numa că nuş cini dreacu io băgat în cap căi numi predestinat. Aşe, iel o intrat primu şî o ieşit de parcă sî bălăngănea în ştreang, aşa notă mică o luat. Noi neam făcut cruci şi neam rugat fierbinti dişî dacă el cari tocea o luat notă mică ne-am dat cu păreria că sărăntoci ca noi pică. Da cum zîceau grecii veni vidi vincit am intrat cu tupeu, mio căzut ceva cu omu cari se asemăna cu o trestii în vînt şî încă ceva io am întrebat profii dacă maşina lor ari erbeguri şi ci cilindree ei so pus pi povestit şam conştientizat cî ierau băieţi di treabă nu ca boul ceala di Prinţişor Panteras, io am plecat şi cu un zeci şî cu cunoştiinţi de mecanică auto cari eram convins cîmi vor folosi mai tîrziu. Ca sî no mai lungesc cî ni prindi sara şi io tre sa mă duc la o paranghelie cel mai mari hop o fost geografia. Io nu pre leam avut cu ştiinţele istea eczacte da mio plăcut cî am făcut şi di data asta în ciudă la tocilaru di Prinţişor Panteras cari o tocit munţii fluviile şi cărbunii patriei deşi io iam zîs că contează mai mult experenţa dă viaţă. Şi nia picat la bacaloriat Cîmpia di vest undi am fost sîngurul cari o ştiut şî cari o scris cî si află în vestu ţării şi Industria vinurilor unde experenţa di viaţă şo zis cuvîntu adică mai precis leam scris tăte etichetele di pi sticlele di vin pe cari leam băut cu diverse şi frumoase ocazii plus preţu. Iar pi bou di Prinţişor lam lăsat să copieze di la mine cu condiţia să dea o navetă dă bere. Asterix Iescplicaţie Pen’ că am tot fost întrebat de fane de unde aidiul meu de dozator tre să iesplic şi lucrul ăsta. Imediat după ci Împuşcatu o fost condamnat la împuşcare o fost o perioadă în cari se făceau bani buni din afaceri cu dozatoare. Io mi-am asumat rolu de deschizător de drumuri şî sticli şam valorificat la macsim potenţialu afacerii pen’ că am fost primu cari o băut ţuică la halbă. So mai găsit nişti contestatari da io iam zdrobit cu argumenti grăitoare nişti articoli din gazetă cari mă prezentau ca pi un miracol al medicinii plus un certificat că nus întreg la cap şi o nemuritoare consemnari în registru di internări la secţia Anestezii şî Terapii Intensivă. c.m.i.n.i.m-cia mai importantă notă a ielevului Miluţă textul ista se dedică pretinului mieu Prinţişor Panteras: cine ie pă primul loc? Cinei şefu cinei şefu? Sîc, sîc mucles. ... Şakalîca cikidam de ielev miluţă aka dozator minune Anunţ important pentru fanii şi fanele mele: pen’ că la insistenţele lor anunţ toţi duşmanii şi fetiţele aim beac mai strong decât evăr. n.i.m-nota ielevului Miluţă sămi aduc aminte să cumpăr o floari cu ghiveci lu vecina cî prietenarii miei cu care am pitrecut în noaptea di rev o confundat floarea dă pă scara blocului cu o plantaţii nesperată di frunzi di salata cu cari am servit o delicioasî friptură la treceria în uie, adică liam arătat iuropenilor că nu mâncăm numa carni ci şi vegetali. t.n.i.m-tot nota ielevului Miluţă sămi aduc aminti s-o duc pi mimi, mîţa lu mămica la veterinar, că am vurut sî fac şi io un pustiu di ghini şam îndopa-to cu cîrnaţuri şi alti bunătăţi pîn’ s-o crăcit pi covor şî aşe o rămas că numa entervenţia me cari i-am făcut buş la buş o salavato. Başca să mai trec şi pă la farmacii să iau compensati ptru mămica k so speriat tari rău cînd o văzut că mimi faci baloani di săpun şî asta pen că am vrut să dăm oleacă di aromă la mîncarea pisicească şi i-am pus o pîlnien gură pi cari turnam noul ariel cu miros di fructi di pădure. Sau cocolino cu lămîii, nu mai ştiu Mii lanceput nu mea plăcut revelionu ista. Pentru mini o fost un mari pîrţ k no ieşit aşa cum vreu ieu sî crapi hepatita la duşmani. Lanceput nea sticlete, vecinu di la 17 (smail boule, cî ti fac vedetî şi pen asta tiaştept să mă sorcoveşti co navetă dă beri), scotea capu pi geam şi urla sunî telefoanili ca dracii şi vin milioanili cu sacii după cari scotea limba la mini şimi făcea un fel di sîc fraieri, cî io am paranghelie mai mişto dicît a ta. Numa ci mam nervat io şi mam apucat sî dau telefoani la pretenarii miei cari cum o auzît bairam so teleportat la uşî la mini. Numa k io mam prins di data trecută cînd mi-o lăsat robinetili deschisi şi dimineaţî cînd m-am trezit casa me era bazinu olimpic di nataţii. Acu mam jmecherit şi io şî iam aşteptat în pragu uşii cu chitanţeru ptru apa care o so consumi. Fratili mieu, ci sîţi mai spun, cînd so descălţat dracii once-put să miroasă a acid picioric dio crezut nea sticlete cî i so ars siervăru şi i-o trimis pi tăţi acasă. Hehe, dupa aia io scoteam limba la fraier şi-i zîceam numa porcărele. Aşe-i trebe dak să pune cu kampionu. După ci am trecut în uie neam gîndit noi ci să facem să fii di neuitat ievenimentu şi sî li arătăm iuropenilor că sîntim cilivizaţi. Ne-am adus aminti k boşorogu di dom preşedinti di asociaţii, cari sta deasupra me şi cari cînd nu verifică apometri îşi bati baba la greu, ie singur cu baba lui în faţa istoriei. Şî cuprinşi aşe, diun fior di generozitati, neam înfipt la uşa la iel ca să demonstrăm ci iuropeni sîntim dacî avem grijă di bătrîni. Şam adus cîrnaţu cu ariel cu cari ghiftuisem pisica şi nişti prăjituri mai arsi(doar naveam sî li aducim pi ălea mai buni). Di iemoţii lu dom preşedinti io vinit să plîngă, mai ales k i-am arătat un joc americănesc ori mexican, nu ştiu acu am un lipsus. Am ghiftuit ghini baba, am legato di lustră, iam lipit sidiuri cu superglu pi rochie, după aia l-am legat la ochi pi boşorog şi eam escplicat că treburile şăd simplu: el trebe să nimerească baba cu bătătoru di covoari(alceva metalic nam găsit). Şam rîs o grămadă după cari neam întors la mini şam dansat multi şî frumoase melodii, iar şacalîca ciki dam dam o fost votată hitu uie. Mai spri dimineaţă lio fost rău la tăţi, nu ştiu din ci cauză, di la uischiu meu di casă făcut din pruni originali şi juma di alcol ietilic cumpărat di la nişti laminorişit, nu ştiu sigur da bănui. Iaca sî-mi fii învăţăturî di minti sî nu mai beu dicît cu aia cari ma bagî pi mini sub masă, nu sî stai io cum am stat sîi dreg cu apa di la florili pi cari mama leo primit cu diversi şi îndepărtati ocazii. În concluzii/rezumat pîn la urmă o fost mişto, un şou dă şou, dimineaţă am adormit şi io şam avut un vis fain cu Prinţesa di aur, da nu vil spui k îi cu porcăreli şi dacă mămica citeşti sigur sutîn mii cheamă preotu să scoată dracii din mini. f.f.f.i.n.i.m-fff importantă notă a ielevului Miluţă Mămica mia dragă, dak citeşti pi ascunselea cum faci di obicei, ti rog sî nu ti superi, io promit cî anu ista nu mai scriu cu porcăreli.

da MAI DEPARTE

draga mea

nu ştiu ce-mi place mai mult la viaţa mea. uneori mă lipsesc de parbriz şi înghit oameni copaci culori de parcă aş fi un vortex. cîteodată mă trezesc deja obosit de oamenii aceştia pe care îi întîlnesc în orice ungher, pe asfalt, sub asfalt, în căruţă, sub vîrful unghiilor.
sunt mulţi de multe ori mă sperie pentru că m-au chemat să scriu despre ei şi limba mea e prea mică.

aşa mai aflu veşti despre taică-miu. stau de vorbă cu un psihiatru. doar aşa mai aflu veşti despre el. cică s-a îngrăşat, e curat, îngrijit, l-a strîns o femeie de pe drumuri l-a luat la ea acasă. cică e mai senin. nu ca atunci cînd stătea la psihiatrie. mi se pare inexplicabil de multe ori mi l-am închipuit spînzurat fără să ştiu că asta chiar s-a întîmplat. odată l-au dus în comă la iaşi. aş putea crede cumva că toate gîndurile mele au forţa să comande oamenilor o anume reacţie. dar nu. toate se întâmplă cu un scop. pentru fiecare lucru există un alt lucru care să vorbească. nu mă interesează dacă există iad sau rai pentru asta există iezuiţii să-şi bată capul.

mă întrebi ce simt. dacă îmi pasă. eu mă întreb ce-ar trebui să simt. o duce bine la ţară are pensie pe caz de boală şi ceva pămînt. mă întrebi ce simt. pentru mine e mai important că am adormit după ce a egalat chelsea în finala champions league. pentru mine e mai important să mă uit la apa clocotind dimineaţa pe aragaz şi să mă întreb dacă viaţa nu cumva e un soi de ibric în care noi clocotim de nerăbdare să fim turnaţi în pămînt.

mă întrebi ce simt. poate ţi-aş cînta ca johnny cash i hurt my self today to see if i still feel dar nu m-am tăiat nu am sîngerat nu am vorbit. asta nu înseamnă că nu exist.
uneori citesc şi-mi vine să mor că nu am spus eu ceea ce citesc fac o listă cu lucruri pe care aş fi vrut să le spun.

mă mai prinde cîte-o ploaie şi mă udă pînă la coaste duc repede mîna la piept tu eşti bine apa mai are de lucru are de trecut o piele, un rînd de ţesuturi şi-un rînd de oase pînă să ajungă la tine. numai mie mi se pot întîmpla chesti ilare cum s-a întîmplat ieri după ploaie să-mi usuc părul în toaletă să se blocheze uşa iar colegii să rîdă de mine.

cîteodată mă mai trezesc din beţie şi mă întreb ce am făcut cu banii sau ce dezastru am provocat. cu sau fără mine viaţa merge înainte sau înapoi. cu sau fără mine lumea înghite calupi de sare. obrajii sunt o sărărie imensă care ne ţine în viaţă.

cei trei muschetari

Anul Domnului 2008. România extremelor, unde un copil din Valea Ursului se tîrîie în urma plugului tras de cai, în timp ce în Cordun un copil de vreo şapte ani vorbeşte cu mama la un celular de ultimă generaţie. După cum îmi explică, mama e un rington cu melodia "Strani amori".

În loc de introducere

La şcoala din Cordun nu se scrie povestea lui Dumas nici nu se joacă un film cu actori celebri. La şcoala din Cordun viaţa bate orice imaginaţie. Din cei peste şapte mii de locuitori, mai mult de o mie sunt plecaţi la lucru în străinătate. În urma lor copiii au rămas în grija fraţilor mai mari, surorilor ori bunicilor.

După cum spune Georgeta Diaconu, directoarea şcolii din Cordun, aici se învaţă două limbi străine. Ar mai fi şi a treia, adică româna.

"Cea mai mare problemă a acestor copii e lipsa de colaborare. Tehnic sunt extrem de bine dotaţi, dar nu compensează cu nimic lipsa părinţilor. De exemplu, avem foarte puţine cereri pentru ajutorul de 200 de euro în vederea achiziţionării unui calculator. Toţi au acasă calculatoare şi mulţi au şi acces la internet", spune doamna directoare.

Dincolo de haine şi celulare, copiii ascund probleme din cele mai grave.

Intrarea în scenă

Doamna directoare cheamă în birou trei copiii. Numele lor nu prea contează, se ştiu după poreclă. Ei sunt cîţiva dintre copiii problemă, repetenţi ori chiulangii. Cîr mîr îşi fac apariţia. Primul intră Puţîcă, apoi Ghiţăl, care mototoleşte în mîini o şapcă albă, şi frate-su, Căpălău.

Ultimul e un pici mic de statură şi negricios iar ochii îi sticlesc de parcă-ar fi văzut un teanc de euro.

Toţi sunt timizi, probabil bănuie că au intrat într-o belea şi doamna directoare îi pedepseşte. Au blugi la modă, hanorace şi adidaşi.

Mamă doar în anii pari

Povestea lui Puţîcă e simplă. Tras de limbă de doamna directoare, el începe să vorbească. Părinţii lui sunt despărţiţi, mama lui locuieşte în Simioneşti, iar taică-său a plecat la muncă în Italia. Acum e în grija bunicii. Întrebat dacă mai chiuleşte de la şcoală el răspunde cu siguranţa unuia care s-a lăsat de băut: "Nu mai chiulesc de mult. Am lipsit atuncea cu buletinu', săptămîna trecută, dar de atunci nu."

Atunci a fost a doua oară în viaţă cînd şi-a văzut mama. Prima dată a fost la doi ani. "A ieşit fratele ei la poartă, apoi ea. M-a dus cu maşina să-mi fac buletin. Mi-a cumpărat blugi, hanorac şi adidaşi", spune băiatul. După ştiinţa lui, tatăl-care lucrează în Padova, trimite bunicii cîte 100 de euro, dar mai trimite bani şi o mătuşă, o verişoară şi fratele tatălui. Doamna directoare îl întreabă daca mama lui mare are copii. "Da, mai are unul. Un băiat şi o fată, da' nu-i cunosc", spune băiatul ştergîndu-se la nas cu mîneca hanoracului. A rămas repetent şi în fiecare zi bunica lui, trecută de 70 de ani, îi aduce pachet la şcoală. Doar că el nu e de găsit nicăieri.

"Şi cine vă spală?" "Maşina..."

Ghiţăluş şi Căpălău au rămas în grija surorii mai mari, în timp ce părinţii sunt la muncă în Italia: tatăl în Roma, mama în Sicilia.

"Tata a lucrat la ţevi da' din cauza mănuşilor pe care le purta şi de la ciment i-au apărut nişte bube pe mînă. Acuma nu le mai are. L-a chemat un frate la lucru, a plecat şi, după două săptămîni, s-a dat ordonanţă. El n-a prins-o", spune băiatul. Cu banii trimişi au terminat aproape toată casa, mai au acum baia şi de cumpărat mobila. Şi calculatorul, "da io i-am zis să nu-l cumpere din Italia, să-l cumpărăm de aici că aici avem garanţie".

Sora mai mare le găteşte şi face curat. "Da cine vă spală?", întreabă doamna directoare. Răspunsul vine prompt: "Maşina".

Acum apare Şoşon

Căpălău îşi vîntură picioarele pe scaun. Problemele lui sînt însă mai grave. "Hai recunoaşte", spune doamna directoare, "ce-ai furat pînă acum?". Copilul de 12 ani răspunde: "Da recunosc, am furat pixurile de la şcoală". "Şi mai ce?". Ezită puţin apoi zice repede: "Cupru"

În faţa directoarei, cei trei copii explică daraveaua: Căpălău, Puţîcă şi Şoşon au fost prinşi la furat ţevi de cupru de la un sătean. Şi Căpălău, la 12 ani, a dat cu subsemnatul la Poliţie.

Şoşon e un prieten de-al lor, tatăl lui a murit după o poveste complicată care implică bătăi în cap prin Spania şi un accident cu motoscuterul. Dar şi-au terminat casa înainte de moartea tatălui.

Un alt prieten de-al lor, Parbriz, are şi el părinţii plecaţi.

Reversul medaliei

Copiii pleacă uşuraţi din birou. Unul a scăpat de ora de religie, altul de ora de mate, iar ultimul de ora de informatică. Directoare Georgeta Diaconu mă întreabă: "Dacă părinţii n-ar fi plecat, le-ar fi mers mai bine?". Tot ea răspunde că nu. Probabil certurile în familie ar fi continuat, abonamentul la crîşmele din sat s-ar fi înnoit lunar. O soluţie ar fi şcoala de după şcoală, dar cînd vine vorba de bani, toţi părinţii strîmbă din nas.

Mulţi dintre ei aşteaptă să termine copiii şcoala elementară ca să-i iniţieze în de-ale şantierului. După cum îmi spune unul pe stradă: "Păi nu vezi, cu cartea unde-ajungi?"

intrebarea zilei

Luam doua situatii:
1. Militiile din Siera Leone drogheaza copiii, le pun arme in mina si ii forteaza sa lupte pentru controlul traficului de diamante.
2. Partidele politice scot copiii la iarba verde, excursii, discoteci, apoi le pun afise in minasi-i trimit sa le lipeasca pe toti stilpii si toate gardurile.
Care e diferenta intre militiile din Siera Leone si partidele politice?

addicted

dimineaţa mă trezesc picioarele îmi ies din plapumă de ele atîrnă soarele ca bila unui puşcăriaş de picioarele mele cu lanţuri legat lanţuri dintr-un metal necunoscut

mă tîrăsc prin cameră lanţul zornăie pe parchetul umed afară se toarnă asfalt muncitorii

se uită miraţi ei spun că nu mai locuieşte nimeni aici vecinii spun că nu mai locuieşte nimeni aici

se întîmplă ceva ciudat îmi vine să cred că nici eu nu mai locuiesc aici

sunt chemaţi vânătorii de fantome ei vin cu spectometre şi alte aparate de măsurat energia

hîrş hîrş mă tîrâsc pînă la baie bucătarie mă ascund în şifonier în colonia de molii am hrană destulă fibre şi timp berechet

uneori mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste tristă despre cum ai plecat în parc

se dădeau lecţii de canto lumea cînta killing me softly şi gara venea peste noi ca o lăcustă verde şi grasă îşi freca picioruşele de atît poftă

gara nu mai avea ferestre oamenii ieşeau direct prin acoperiş făceau doar două minte pînă acolo-unde-se-sfîrşeau-toate

ce nebunie frumoasă era pe atunci ploia ne strîngea ca o cămaşă de forţă

doctorii ne spuneau faceţi dragoste eu voiam să-ţi strigi orgasmul în rusă ori într-un dialect

inuit te-aş fi hrănit toată ziua cu carne de focă probabil ştii cîtă răbdare îţi trebuie să stai pe marginea unei banchize total nemişcat focile nu sunt porumbei care să-ţi mănînce din palmă

apoi într-o dimineaţă ţi-aş fi lăsat la marginea patului apă proaspătă şi doi pui de raţă

tu ai fi crezut că eşti la ţară ai fi început să plîngi şi din lacrimile tale ar fi crescut bunicul şi cîinele tău oh cîinele tău pe care îl băteai de cîte ori mînca puii

da draga mea eu pot face orice pot să-mi ascut ciocul de marginea chiuvetei

să zbor în picaj deasupra rîului din faţa blocului să-ţi aduc peşte proaspăt ori dacă preferi

pot să mă dau de trei ori peste cap mă transform într-o bufniţă intru noaptea în casele oamenilor fur bijuterii tot eu le amanetez cumpăr bilete de avion pentru anzi ori un podiş

unde floarea-soarelui creşte de cinci ori pe an sau pot fi o bufniţă liniştită stau pe un horn şi negociez acolo-unde-se-moare

pe la şi-un sfert ies din casă mă împiedic pe scări şi zgomotul se aude pînă la patru

cîte o pasăre ciufulită mai iese şi-mi spune ssstt aici sunt copii ce coincidenţă îi spun doamnă pelica ce coincidenţă chiar azi noapte am visat că mi-am luat o maşină pe geam aveam un abţibild baby on board altfel doamnă vă doresc o zi bună aveţi grijă la cei care asfaltează ei cred că un drum bun te duce oriunde dar nu e aşa nu poţi asfalta cerul iar iubita mea vine odată cu roua

unoeri mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste despre cum ai plecat şi eu am început să slăbesc colegii mei de redacţie mă urăsc pentru că stau şi îţi scriu

numănîncnumaidormnumaivreau femeia din curtea episcopiei tunde gazonul

se uită în stînga în dreapta îmi spune apoi la ureche zilele astea dumnezeu va veni la picnic mulţumesc doamnă ce pont vă rămîn datoare primul lucru pe care îl fac atunci ajunla redacţie pun mîna pe telefon sun jandarmii şi poliţia comunitară întreb dacă dumnezeu va veni cu vreo doi prieteni vreau să am exclusivitate în rugile mele sigur îmi răspund ei amabil presa are acest peste tot

se mai întîmplă să mă dizolv ca o pastilă efervescentă şi să hrănesc

organismul unuia crescut doar cu junk food

vînătorii de fantome îşi verifică spectometrele uneori mai detectează

variaţii de energie atunci mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste despre cum ai plecat

şi ai tras tot aerul după tine eu am rămas cu mîinile suspendate plămînii stîlciţi ca nişte pantofi călcaţi pe ştaif

de-atunci adorm cu un singur vis i'm not addicted îmi spun

i'm not addicted

black label

reportofonul. agenda. canon a420.

nu.

cafeaua. reportofonul. agenda. canon a420.

uşile cu senzori se închid se deschid. se închid se deschid. de jumătate de oră privesc baletul ăsta scrîşnit. autistul acesta care se loveşte cu capul de aerul tare ca mortarul.

zumzet. zumzet. zumzet. moleşeala urcă din tălpi pînă în creier ministrul industriilor vorbeşte vocea lui se pierde treptat pînă ce nu mai aud decît un ticăit constant.

blitzuri.

scaunul verde cu spătarul ros ca un măr fără coajă.

cel mai mult îmi place să primesc mesaje în timpul conferinţelor de presă. eşti în camera unui copil de unsprezece luni te joci cu un cîine de pluş simţi un gol în stomac. involuntuar duc mîna la stomac.

desenez cercuri imaginare cu vîrful limbii. ministrul industriilor se dilată se sparge din el ies cărăbuşi. 31 de grade în mai.

la nunta fratelui meu o să port joben. mă întreb cîţi iepuri voi scoate şi dacă voi avea un ceasornic atîrnat de vestă. la conferinţa de presă se vorbeşte de tine. de golul tău.

involuntar golul îşi duce mîna spre mine.

pe rînd mă desprind de podea de scaun de lume. dau din mîini părăsesc trupul cu zgomot de vîsle. mă înalţ pînă la un bulgăre roşu.

scuip în palme îl dau de-a rostogolul pînă ajunge în partea cealaltă a camerei.

poţi să-mi spui omul care aduce seara pentru că.

sunt un milion de motive pentru care aduce seara dar în principal pentru că vrea să te vadă goală şi să te spele pe cap.

întrebări din public pentru domnul minstru?

credeţi că maimuţele urlătoare se vor înmulţi peste măsură?

ne va surprinde apa cu ochii deschişi?

miros a cafea măcinată nivea hugo boss

ca să cumpăraţi o sticlă de whisky trebui să luaţi macheta achitaţi contravaloarea la casă apoi luaţi sticla de la biroul de informaţii.

bună ziua. aş dori un black label. ştiaţi că sunt omul care aduce seara?

reportofonul. agenda.

nu.

zumzet. domnul minstru. black label.

nu.

un bulgăre roşu. un ticăit constant. un scaun verde şi eu mă rostogolesc dintr-o parte într-alta a camerei.

poţi să-mi spui omul care îşi părăseşte trupul ca să ajungă la tine.

care se excită cumplit cînd primeşte mesaje în conferinţe de presă.

mai aveţi întrebări?

domnu' ministru

e adevărat că mîine pămîntul se va mişca opt centimetri spre soare?

şi dacă da nu credeţi că iubita mea împinge pămîntul cu umerii doar

ca să-mi fie cald?

jurnal

Viaţa mea de acum e frumoasă. Viaţa mea de dinainte era un iad.
Înainte eram bărbat şi-mi făceam de mîncare în fiecare zi. Ştii cît timp pierzi din viaţă ca să faci de mîncare ? Înainte mîncam numai ochiuri spărgeam ouăle în sil, aveam impresia că sunt vinovat pentru moartea tuturor puilor care ar fi putut să zboare într-o zi.

Acum sunt un ren bine hrănit. De fapt pot fi orice. Pot fi sudor sub coaste am o lampă cu hidrogen. Pot locui într-un vulcan activ sau vă pot spune cine a respirat primul.

În oraşul meu nu prea am prieteni. Doar cunoscuţi. Prietenii mei cei mai buni locuiesc în oraşul vecin. Ca sa ajungă la mine trebuie mai întîi trebuie să iasă din bulbi apoi să găsească o crăpătură în pămînt.
Mai stăm la un vin bun sau cumpăr în grabă Desperados îi mai întreb de una de alta dacă nu le e frig dacă dedesubt au podişuri sau frunze de coca. Cînd ni se încing obrajii ne aducem aminte de cum ne vindeam cartelele de la cantină să avem bani de ţigări despre cum salvam oamenii de la inundaţii sau cum pipăiam sînii femeilor în generală.
Rîdem şi nouă ne place să rîdem mult. Ne mai place să credem în oameni chiar dacă oamenii îşi fac aeroplane şi fug cît mai departe de noi.
Nu vor înţelege niciodată că moartea e o cadă cu hidromasaj. Intri laşi apa să curgă iar dincolo ieşi proaspăt ca laptele de-abia muls.

Iubita mea locuieşte departe. S-a născut într-o scorbură. Uneori mai primesc de la ea smochine. E felul ei de a avea grijă de mine. În restul timpului merge cu tribul ei oriunde e nevoie. Ultima dată ajuta balenele să nască. Le citea din puşkin credea că le face bine. Balenele îi sărutau mîna o numeau pe limba lor doica apelor.

Cînd mănînc un măr mi se face atît de dor de ea încît îmi vine să mototolesc pămîntul ca pe o bucată de hîrtie. Prietenii mă întreabă dacă m-am însurat eu le răspund încă nu dar ştiu sigur că la nunta mea o să cadă o ploaie de supernove.

Europa, trezeste-te

E puţin trecut de zece dimineaţa şi pe drum deja au apărut cîţiva săteni mai chercheliţi. Ajungem în satul Stejar ţinem tot înainte pe strada Speranţei. După ultima casă, speranţa se termină, urmează drumul spre Valea Ursului. Şoseaua se încolăceşte prin pădure de fapt nu e şosea e mai mult o tranşee. Doar urmele de asfalt îţi aduc aminte că te afli pe un drum judeţean. După o vreme ieşim la lumină. Nu e ţipenie de om. Pînă şi copacii cresc piperniciţi de parcă planul urbanistic al comunei ar specifica să nu crească mai înalţi decăt oamenii.

Despre cum încap oamenii într-o statistică

În centrul comunei Valea Ursului zarvă mare. Care adunaţi în faţa poştei care atenţi la muncitorii care montează un baner electoral pe stîlpi. Toate acestea sub privirile primarului Viorel Smerea.

Stăm de vorbă puţin în faţa primăriei. O primărie nouă cu sistem video de supraveghere.

Statistica e simplă. Cele cinci sate ale comunei numără în total aproape 4200 de suflete, din care aproximativ 1000 sunt plecate în străinătate, majoritatea în Italia sau Spania.

Media de vîrstă a locuitorilor e undeva între 45 şi 50 de ani. Cel mai bătrîn sat e Muncelul de Jos, iar în satul Bucium 90% din locuitori sunt rromi.

Afaceri nu prea sînt, doar mici magazine mixte ori baruri. "Toată lumea se bazează pe agricultură. Avem doi investitori mai importanţi, Adrian Porumboiu-care are vreo 300 de hectare, şi un austriac decis să investească tot în agricultură. Acuma cel mai important program pe care-l avem e canalizare şi alimentare cu apă în toate comuna, în valoare de 84 de miliarde" spune primarul Vasile Smerea.

Privirea ne e atrasă de o veveriţă. "Ai văzut-o? Le-am făcut cuşti în copacii din faţa primăriei. Le mai aduc nuci", mărturiseşte primarul.

Eu nu prea ştiu unde să mă uit, la cuştile verzi ori la camera de supraveghere.

Afacerea "Afişul"

Cum ajungem la Giurgeni?", întreb un copil pe bicicletă. "Păi o luaţi la vale tot înainte", îmi spune. Are tricou cu Dică. "Eşti stelist?" îl trag de limbă. "Nu, l-am primit de la ajutoare", îmi răspunde apoi dispare într-un nor de praf.

Drumul e cum nu se poate mai prost. Un amestec ciudat de pietriş, asfalt şi pămînt. Acelaşi amestec de-o parte şi de alta a străzii. Din loc în loc case cochete întrerupte brusc de case de chirpici într-o rînă.

Miroase puternic a bălegar şi usturoi.

Străzile pustii. În mintea mea bat pariu că voi vedea mai puţini oameni decît degetele mele de la mîini şi picioare. Pînă la mănăstirea Giurgeni am întîlnit opt oameni, din care trei pe terasa unei crîşme. "Domnu', dacă vreţi vă lipesc eu afişele. Dai şi mata cît crezi", îmi strigă unul după ce a supt din sticla de bere.

Puţinii oameni pe care îi întîlnesc merg pe mijlocul străzii. Se dau cu greu la o parte de parcă ne-ar face un favor. Aia e lumea lor, strada lor, caii lor, dărîmăturile lor.

Măruntaiele lui Dumnezeu

Spre Muncelul de Jos drumul încetează să mai fie drum. E un fel de fîşie ca pelincile murdare ale unui nou născut.

Acum înţeleg de ce i se spune Muncelul de Jos. O bornă kilometrică pe care nu scrie nimic, o troiţă într-o pustietate asurzitoare, apoi coborîm undeva, parcă în măruntaiele pămîntului. Totul e încremenit în sat, pînă şi femeia care scoate apă pare că nu se mişcă.

Nu ştim încotro ne îndreptăm, pînă şi afişele de pe stîlpi cu candidaţii la primărie au dispărut. Acum înţeleg şi rolul afişelor. Cu cît sînt mai multe cu atît îţi dai seama că eşti mai aproape de centrul satului. Dar Muncelul pare să n-aibă centru.

Aceeaşi încremenire pînă ajung la o biserică prăbuşită. Dintr-o curte se iţesc doi copii. Îi întreb ce e cu biserica. "A, s-a prăbuşit cînd a fost cutremurul ăla mare în '77 şi s-a mai prăbuşit o dată acu' un an sau doi, cînd a fost un alt cutremur la noi. Acuma e locul nostru de joacă" spun, mîndri nevoie mare, puştanii.

Îi întreb cînd a fost construită biserica. Băieţii ridică din umeri, întreabă la rîndul lor pe mama. În curte, lîngă un morman de moloz stă priponit un porc negru. Acoperişul a cedat iar în interior au crescut nişte nuci pînă aproape de căpriori, unde se mai văd feţele şterse ale unor sfinţi.

"Da' ce, vreţi s-o reparaţi?", întreabă un puştan. "A venit şi cineva de la Episcopie şi s-a uitat. A, sînteţi de la teveu? Dacă ne căţărăm în turn ne filmaţi şi pe noi? Mai la vale e o biserică de lemn veche de o sută de ani", spune, secretos, unul dintre băieţi.

Mai la vale, o bisericuţă de lemn şi un cimitir. Puţine cruci, dar oricum mai multe decît oamenii pe care i-am întîlnit prin sat.

"Nenea, ne daţi şi nouă de-o îngheţată?", îmi fac semn cu mîna două fete care se întorc de la şcoală.

Seara pe deal, Bucium-ul sună cu jale

După un kilometru, asfaltul se termină brusc şi urmează iar să coborîm pe un drum pietruit. Satul Bucium e la fel de pipernicit. Îmi vine iar în cap planul urbanistic al comunei care pare că îi obligă pe săteni să aibă case numai din chirpici şi vălătuci.

De după fiecare gard apar săteni curioşi. O casă aproape dărîmată plină cu afişe electorale. Miroase a grajd. Mă apropii de un bărbat zdrenţăros şi-l întreb dacă i-a ajutat cu ceva vreun candidat. De după casă, de după lemne, apar încă vreo zece oameni, femei copii. "Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, domnu'. Nu vedeţi cum stăm? Da cînd e alegerile?". Un tînăr îmbrăcat mai de Doamne-ajută le face semn să nu stea de vorbă.

Două trei case mai răsărite, în rest bordeie. De termopane nici nu poate fi vorba. Doar nelipsitele "parabolice".

În soarele arzător o bătrînă molfăie nişte grisine de la privatizare. E amiază, un cîine se autoserveşte dintr-un coş de gunoi.

"Da' ce vreţi de la mine? Io îs bătrînă şi nu-s mearsă la şcoală" spune bătrîna.

În braţe strînge un bidon de Cola.

Talpa tarii

In timp ce candidatii la primariile rurale au intrat in febra alegerilor, lumea de la sate nu se prea lasa dusa la vot. Daca parasesti orasul, agitatia electorala scade direct proportional cu distanta pe care o lasi in spate.

La Roman, campania electorala a început: orasul e invadat de panouri enorme, banere, afise, concerte cu tot felul de vedete si difuzoare prin care candidatii îsi fac cunoscute intentiile politice. O lupta mai incrincenata ca anul asta nu am mai vazut!Daca parasesti orasul, constati ca agitatia electorala scade direct proportional cu distanta pe care o lasi in spate. Pîna la Sagna am circulat în conditii relativ bune. Spre Bîra, insa, craterele din sosea ma fac sa-mi pun intrebarea pe ce suprafata a lunii am asenelizat. Cîmpurile patriei sint aproape pustii. Ici-colo mai vad un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitatiei electorale sint posterele de pe stîlpii de iluminat din care îmi zîmbesc candidatii locali, mai oficial sau asa cum i-a pus fotograful sa stea in fata aparatului.

"Fratia inelului"
La Bîra e liniste. Si in primarie e liniste. În birou, primarul Adrian Stirbu se uita la televizor. Ofteaza, bilantul cutremurului din China creste de la o ora la alta. Marturiseste ca mai are un alt motiv sa ofteze: la ultima rectificare, au primit bani numai primariile "de la PNL si PSD". Planurile sint simple. Daca va iesi primar, iar sanse pentru asta sint destul de mari, va continua proiectele începute. Adica: apa si canalizare în comuna, drum comunal betonat spre Rediu si un proiect de mediu pentru sortarea deseurilor menajere. Despre ultimul subiect, primarul Stirbu tine sa-mi precizeze ca, la marginea satului, s-a construit deja o fabrica. Din punctul asta de vedere, Bira e mai aproape de Europa decit alte localitati, cu pretentii mai mari. În rest, campania electorala decurge fara probleme deosebite, fiecare candidat îsi vede de treaba lui. Spre deosebire de oras, unde posterele de pe ziduri ale unui partid sint acoperite peste noapte de posterele altui partid, la tara domneste o fratie aproape înduiosatoare. Fiecare candidat are stîlpul lui. Pe garduri îsi au loc toti candidatii, unul lînga altul, ca doar gardul e lung.

"Da', ce, domnu'? Pamîntul nu mi-l lucreaza dom' primar!"
Pe cîmp gasesc prea putini oameni, iar dintre ei, prea putini sint interesati de politica. Nea Vasile sta sprijinit în sapa; pentru el, "toti îs o apa si-un pamînt", adica toti promit cîte ceva, si-apoi uita. "Stai sa vezi - zice -, acuma, c-au început campania, iar o sa promita ca asfalteaza drumul judetean. Care-o fi, care-o iesi, numai sa asfalteze drumu ista, ca ne-am saturat de gropi! Mai vine fiu-miu din Italia si-si strica masina... Da' nu numa' asta. Nu vine nici dracu sa faca vreo afacere, daca n-ai drumuri bune!", spune, obidit, nea Vasile. Ceea ce ma izbeste, însa, la sat, e ca multi habar n-au de partidele politice care se bat pentru voturile lor. De exemplu, în comuna Bîra, satenii stiu ca la primarie candideaza actualul primar, un baiat care s-a pensionat din armata, vicele si barbatul fostei primarite. "Da' nici nu stiu daca ma duc la vot. Am animale, am pamînt... si pamîntul nu mi-l lucreaza dom' primar!", isi incheie obida nea Vasile.

Sat european, trai de Ev Mediu
Din loc în loc, printre copaci mai rasare cîte-o "parabolica". Aproape de iesirea din Bîra spre Boghicea, familia Stafie locuieste într-o casa de chirpici, gata-gata sa se darîme. Constantin are 65 de ani, iar sotia lui, Maria, 74. Au lucrat amîndoi la CAP si, în urma cu mai multi ani, Constantin si-a pierdut labele de la amindoua picioarele. "Am fost prin spitale si doctorii au zis ca n-au ce sa faca. I se «discalcileaza» oasele si au vrut sa-l opereze, ca-i ieseau oasele prin talpa piciorului, da' el n-a vrut", spune Maria. Acum, barbatul de-abia se mai misca; iar daca se misca, merge în fund. Are o pensie care trece putin de un milion de lei vechi. Cei doi sint saraci lipiti, atît de saraci încît în viata lor nu au avut un televizor. "Nici macar ceas n-am avut, sa stim si noi cît e ora. Ne trezeam amîndoi pe ghicite. Acuma, pîna si galeata cu nevoi a lu' barbatu-meu tre' s-o duc eu afara. Cei de la primarie ne-au ajutat cum au putut si ne-au dat, pe lînga altele, un televizor", mai spune Maria.

Unde-s pumnalele, unde-s pistoalele...
Comuna Boghicea se pregateste de primele alegeri de la înfiintarea ei. Cladirea impunatoare a primariei e aproape pustie. Oamenii par mai interesati de cu totul alte treburi decît campania electorala. Nea Tudor e trecut de 65 de ani si se îndreapta spre Slobozia. Îl intreb de candidatii la functia de primar si-mi spune ca cei mai multi nu prea fac propaganda, sint mai linistiti ca altadata. "Eu va spui sincer: sa votez iar betivanii? Io o sa votez cu dom' director de la scoala, ca e om cinsitit. Cînd s-o facut comuna, au promis o gramada si n-au facut nimic. Ce daca au pus oleaca de piatra pe drum? Doar n-au pus-o de la ei! Le-a dat bani sa faca sapte fîntîni. Unde-s fîntînile?", spune cu naduf in glas nea Tudor. Apoi se pierde în praful stîrnit de un jeep care trece pe linga noi in viteza.

Codru-i frate cu românu' si partidul cu nebunul
Dupa Slobozia, de treci codrii de arama, cum ar spune poetul, de departe vezi prabusindu-se casele de chirpici din Nistria. Drumul e din ce în ce mai prost, iar lumea tot mai putin interesata de alegeri. Ca în mai toate satele, de pe stîlpi ma îmbie la vot rîvnitorii fotoliului de primar. Nici aici lumea nu prea are habar de partide. Oamenii stiu doar de actualul primar, directorul de scoala de la Boghicea, unul "cu privatizare si vila" si unul "de-a lu' Vadim". Aproape de intrarea în sat, lînga un pîlc de copaci, un satean cu palarie alba merge, clatinîndu-se. Cînd vine vorba de alegeri, limba i se dezleaga brusc: "Sa stiti, domnu', ca io ma am cu toti! Ii stiu pe toti, ca ne cunoastem între noi, ca asa-i aici-sa, la sat. Îs ca fratii mei, si astia de la pedesere, si astia de la pelede sau cum i-o zice acuma lu' partidu lu' Basescu. Normal ca ma duc la vot, ca nu vreau sa iasa unul de-aicea din sat ca primeste bani de la Becali. Dac-ar primi, n-ar fi bai, numa' sa ne dea si noua, nu sa-si faca casa! Auziti, da' de-un rom mic... n-aveti?"În sat, puzderie de copii se revarsa pe ulite. Cîteva femei stau de vorba. Cînd aud de alegeri, dau a lehamite din mîna. Dupa vreo suta de metri, stîlpii de iluminat se termina. Se termina si candidatii. O caruta si niste cai pasc în liniste lînga o chestie de metal pe care scrie "Drum bun!".

electorat sau masa de manevra?

C`ntarea Rom=niei

Emilian PAL

Din vremea comunismului `mi aduc aminte doar fr`nturi. Portretul conduc\torului mult iubit at`rnat deasupra tablei de scris. Apoi momentul `n care, pionier de baz\ al patriei, l-am `nnobilat cu titlul de [oim al patriei pe fratele meu la cetatea Neam]ului, `n timp ce ne uitam cu jind la b\nu]ii arunca]i de pe pod de c\tre turi[ti. Apoi careul din fa]a [colii unde mi s-a luat cravata pentru c\ am furat ]ignalul tovar\[ei educatoare. ~n cele din urm\ noaptea de decembrie `n care urlam pe str\zile Romanului "Nu be]i ap\, apa este otr\vit\", cu senza]ia c\ fac parte din revolu]ie [i c\ urletele mele chiar salveaz\ vie]i. Acum, `n plin\ campanie elecoral\ nu fac altceva dec`t s\ constat.

Orele de munc\ patriotic\ au disp\rut([i Doamne ce rapid eram la alesul fasolelor). Defil\rile cu garoafe de plastic `n fa]a Casei de Cultur\ `n speran]a c\ preaiubitul ne va face cu m`na din avion, au disp\rut. C`ntarea Rom=niei a disp\rut. Acum constat. Nu mai exist\ un preiubit, un fiu unic al patriei, ci mai mul]i. Tablourile din clas\ s-au mutat pe st`lpi ori pe fa]adele blocurilor. Defil\rile `n costum de pionier s-au transformat `n defil\ri portocalii, ro[ii, galbene. Orele de traforaj au fost `nlocuite cu lipit afi[e pe st`lpi ori spoit cu aracet fe]ele concuren]ei. Sfoara cu care ]ineai legat\ de g`t cheia de la apartament e acum un breloc cu sigla partidului. Stiloul made `n China cu peni]a cr\c\nat\ de at`ta scris e acum pix cu omniprezentele sigle mai sus amintite.

P`n\ la urm\ `ndoctrinarea e cheia succesului [i supravie]uirii de[i, oficial, elevii [i tinerii vin de bun\voie la partid. Am `ntrebat destui tineri zilele acestea ce-i determin\ s\ sus]in\ un partid. Un lucru bun e c\ sunt con[tien]i de importan]a votului. Dac\-i `ntrebi de doctrina [i programele unui partid, ei `]i vorbesc de candidat. Dac\-i `ntrebi de alte partide politice, strig\ "ho]ii".

Cenaclurile au disp\rut. Au ap\rut `n schimb Miss nu-[tiu ce-partid, nop]i de culori diferite [i gr\tare. Din punctul meu de vedere, tinerii vor r\m`ne `ntotdeauna aceea[i mas\ de manevr\. Dar de data asta au de unde s\-[i aleag\ preaiubi]ii. Singura diferen]\ e c\ `nainte masa de manevr\ se `ntorcea fericit\ acas\ pentru c\ s-a terminat mai repede defilarea [i nu mai st\ `n soare.

Acum se vrea statul `n soare, eventual `ntr-o excursie pl\tit\ de partid.

Constat c\ dup\ revolu]ie s-a schimbat ceva: masa de manevr\ a c\p\tat con[tiin]\. Adic\ o fi ea mas\, dar nu se mai las\ manevrat\ pe gratis.

a fost odata un tunel

Schiurile

Cerul vînăt îngheţase. Căscă o vreme gura Milică se gîndi că cerul ăsta seamănă cu bărbatu lu tanti Sîia. Tot aşa era vînăt pe catafalc şi cînd l-au suit în basculantă să-l ducă la cimitir se holba îngheţat la babele care-l boceau de formă.
De după nori se rostogolea fără zgomot un bulgăre roşu. Milică îşi aduse aminte de bolovanii pe care îi aruncau duminica în geamurile de la căminul cultural cînd în loc să dea nea Ciobanu filme chinezeşti era concert de varietăţi şi muzică populară.

Se urni cu greu.
Două scînduri îndoite la capăt pe mijloc două curele din piele tare de porc prin care îşi băga ghetele. De două zile împieliţatul mergea ca un împărat la derdeluş cu schiurile pe care i le făcuse tovarăşul inginer.
Cobora pîrtia cu viteza unei comete lăţoase pînă şi ăi mai mari care nu-l lăsau să facă bob mureau de ciudă.

În vîrful pîrtiei puzderie de sănii. Tolomacii stăteau înghesuiţi unii într-alţii ca seminţele de floarea-soarelui.
Dă şi mie să mă dau o tură, se auzea din toate părţile.
Necheză mulţumit zăpada era numai bună. Căzu de cîteva ori pînă pricepu cum stă treaba.

Pînă spre seară transpiră. Se mai agăţa de cîte o sanie mai dădu la vreo doi schiurile trebuia să te pui bine cu ăi mai mari. Dacă te băteai cu cineva nu te uitau.

Cerul vînăt se făcu negru. Sprijini schiurile de cerdac făcu un pas înapoi le mai admiră o dată apoi intră în casă.

Cerul negru se făcu gălbui ca reflectorul de la S.M.A. Dimineaţă. Milică ieşi pe cerdac şi îngheţă ca mortu lu tanti Sîia.
Pe locul schiurilor o pojghiţă subţire de gheaţă mai subţire decît împrejur unde era zăpadă de o săptămînă. Schiurile lipseau.
Poliţia, răcni dintr-o dată.
Tovarăşu inginer ieşi să vadă ce s-a întîmplat.
Vru să spună căcaţii dar n-avu curaj.
Mi-au furat schiurile, îngăimă.
Văzu nişte urme care duceau pînă la poartă se luă după ele. În drum se pierdură.
Tu-vă-n gura mamii voastre de hoţi, se smiorcăi Milină.
Mai mult n-avea voie să înjure.

BT

Cocoţat pe gard Milică îşi bălăngănea picioarele. Lîngă el frate-su şi încă vreo trei.
Pe teren băieţii de-a şaptea făceau echipele de fotbal. Trei echipe prima care primeşte trei goluri iese şi intră următoarea.
Fu ales primul se umflă în pene era cunoscut ca un portar foarte bun. Unii ziceau chiar că l-ar lua în echipa şcolii. O clipă îi păru rău că nu e şi frate-su în echipa lui.
Puse mîna pe artex să vadă cît e de umflat. Mirosea cam cu miroase toamna pe holuri cînd începe şcoala.
Dădu o pasă cu piciorul i se păru o pasă bună.

În şapte jocuri apără două penaltiuri şi primi trei goluri.
Bă de unde dracu l-aţi scos pe ăsta, urlau ca scoşi din minţi.
Frate-su primi o lovitură în ouă ieşi chircit. Îi păru rău imediat mai pară un penalti.

Sub arborele de lalea băieţii de-a şaptea îşi trăgeau sufletul. Printre ei Milică şi frate-su.
Milică scuipa ca unu de-a şaptea. După un fotbal ca ăsta îşi spunea că poate să sară fără probleme peste trei clase.

Bă să nu te pună dracu să mă torni lu mă-ta că nu te mai bag în echipă, se-ntoarse spre el unul zis Cartoafă. Apoi Cartoafă scoase de nu ştiu unde o juma’ de carpaţi aproape strivit. Îl găsise înainte de fotbal în faţa cooperativei şi-l păstrase anume pentru momentul ăsta.
Mă de ce bagi zăbăloşenia aia în gură, se scîrbi băiatul doctorului. Apoi scoase la iveală un pachet de BT nou nouţ şterpelit de la mă-sa.
Uaaa, se auzi din toate piepturile.

O vreme plutiră prin aer numai oftaturi de plăcere şi scuipături. Gurile se umpleau mai ceva ca ţîşnitoarea din curtea şcolii. Se ridicară să plece.
Dă şi mie să trag, se trezi Milică.
Nu le veniră să creadă. Nici Milică nu se crezu pe sine.
Na dacă mă torni te torn şi eu, îi întinse o ţigară băiatul doctorului.

Sub arborele de lalea doar Milică şi frate-su.
Se uitau amîndoi la ţigară.
Trage tu primu, întinse Milică ţigara spre frate-su.
Ba tu primu.
Milică mozoli filtrul apoi scăpără un băţ de chibrit.
Primul fum îl înecă complet. Parcă era la scăldat şi totă apa Moldovei îl trăgea la fund.
Înghiţi greu sughiţă îi veni să vomite.
Cum e , luciră ochii lu frate-su.
Na să vezi.
Frate-su apucă ţigara şi trase cu sete.
Se făcu alb tuşi puţin încercă să meargă apoi leşină.
Lu Milică i se făcu părul măciucă.
Aoleu să vezi c-a murit.

Legionarul

Pe cerdac forofotă şi chiuituri.
Milică iţi capul de după uşă. Tovarăşu inginer şi şefu de post se ţineau de umeri. Cîntau. Steaua bătuse pe Dinamo.
Bă ce gol a înscris Majaru, bolborosea tovarăşu inginer.
Să mor io dacă n-am zis că bate Steaua.
Marş în beci şi scoate o sticlă de vin se răsti tovarăşu inginer la Milică.
Şi zi-i lu mă-ta să pună de-o cafea.

Tovarăşa profesoară crezu că ia foc. Mai avea două degete de cafea pe fundul borcanului şi corijenţele erau abia la vară.
In semiîntuneric Milică apucă o sticlă goală. “…ţet” se mai putea citi pe etichetă.
Băgă un capăt al furtunului în damigeană şi trase cu putere în piept. Gura i se umplu de lichid. Apoi vomă.

Tovarăşu înginer vorbea cu voce scăzută.
Cică de trei zile satul era în fierbere. Se zvonea că în tunelurile de la mănăstire se găsise un cuib de legionari şi că tovarăşu inginer ar fi ştiut cîte ceva despre asta. Venise comisie de la Bucureşti să cerceteze cazul.
Porcii dracului, încleştă pumnul tovarăşu inginer. Pe popa Tihon care asculta Europa liberă nu-l prindea nici dracu dacă nu le spuneam io. Şi nici pe bărbatu lăptăresei care voia să fugă în America cu o mie de dolari. Başca că le-am făcut notă informativă lunară, mai scrîşni tovarăşu.
Cre’ că lăptăreasa m-a dat în gît m-a văzut că am tăiat doi viţei fără să ştie nimeni şi-acu le-a împuiat capu cu prostii. O crestez să mor io de n-o crestez.

Tovarăşa profesoară se gîndi un moment : mai ai ceva din viţei ?
Da o jumate.
O punem în portbagaj şi mergem la doctoriţa de la nebuni. Stai acolo o săptămînă şi îi spunem să treacă pe biletu de internare şi perioada cînd ai tăiat vieţii.

Din pat Milică ciuli urechile. Auzise de tot felul de cuiburi da de legionari n-auzise pînă acum. Şi mîine taman se nimerea să meargă la peşte.
Cînd dădeau gîndacii de Colorado în cuiburile de cartofi lua larvele ca momeală. Mai erau bune şi larvele din cuiburile de viespi. Afuma cu bălegar viespile şi larvele aveau mare căutare printre pescari. Îi era scîrbă să se ducă să scormonească în groapa cu bălegar. Ştia că sunt rîme frumoase numai că avea o teamă grozavă de nişte gîndaci mari şi păroşi despre care aflase ca se cheamă păduchii calului.
Dar un cuib de legionari era de neimaginat.
Tii să mor io de cîte ori n-am intrat noi în tunelele alea şi speriam fetele da n-am dat de niciun cuib.
Se foi o vreme de ciudă apoi adormi cu un singur gînd. Ce trage mai bine la legionari : cleanul sau begliţa.

stoned immaculate(me&my opi)

i carry your heart with me(i carry it in my heart)

(stoned)
în timp ce tu citeai cummings
eu scoteam o cadă de fontă din baie
mi-a căzut peste mîna dreaptă aproape mi-a secţionat venele
am încercat un salut mîna nu mi-a răspuns
mă uitam la ea ca şi cum aş fi văzut-o demult
unde nu-mi aduceam bine aminte

am răsuflat uşurat
mă pot închina ţie şi cu mîna stîngă(ştiu c-ai să mă ierţi)
dar dacă-aş fi fost vreun poet
şi existenţa noastră ar fi depins de asta
oare ce-aş fi făcut

probabil convalescenţa mi-aş fi petrecut-o într-un azil de poeţi
(era la mintea cocoşului că şi poeţii au un azil ca toţi veteranii din toate războaiele)
m-aş fi plimbat prin grădină c-o privire sticloasă
aş fi stat ursuz la fereastră
în schimbul de ture aş fi rugat asistentele să mă sufoce cu perna
să nu aştept ziua de vizită cînd vii cu fetiţele noastre şi
ele întreabă bărbatul acesta e tati ?
iar tu le răspunzi nu tati a plecat
să lucreze pămîntul pentru o vreme

*

(stoned)
la şapte kilometri-n aval e o cetate despre care nu ştiu prea multe
(ai observat cum în vreme de pace zidurile sunt nişte bunici
care spun poveşti despre groaznice lupte ?)
aşa se va spune şi despre noi într-o zi cînd te-ai baricadat
cu armata ta de păpădii şi floarea ursului
eu eram generalul unei armate de greieri am început un lung asediu
şi doamne ce încleştare ce vaiete ce de răniţi
puful cădea de pe ziduri ca apa fierbinte
spre seară te-ai furişat în cortul meu
mi-ai spus că puteai rezista mult şi bine
dar poporul tău violet nu era obişnuit cu vărsarea de sînge
ai capitulat ţi-ai deschis coapsele şi-am semnat un tratat de pace

*
(stoned)
în timp ce tu dormeai m-am suit în copacul din faţa balconului
şi-am cules un soare sau doi am scos seminţele i-am stors
am făcut suc ţi-am lipit paharul de frunte şi te-ai trezit
mi-ai spus că ai visat urît îţi aduceai vag aminte
se făcea că eram o lăcustă am căzut în iazul episcopiei
a venit o ştiucă m-a înghiţit stăteam în burta ei te strigam
apoi a venit un pescar cu năvodul şi
n-ai mai putut face nimic

*

(immaculate)
cînd dansează iubita mea
picioarele îi ajung în beciul cu vinuri
muncitorii abandonează strungurile şi salivează pe şoldurile ei
caşaloţii îşi întrerup marea migraţie îşi spun unul altuia
la naiba doamne la naiba de ce nu trăieşte sub apă
iubita mea s-a născut în insula paştelui
a crescut şi-a ajuns cea mai înaltă femeie o pot vedea din orice punct al universului

*

(stoned)
în timp ce tu citeai cummings
ca să-mi dai puţină atenţie
am ucis un milion de bizoni
şi am ras hiroshima
de pe faţa pămîntului

eu nu sunt mesia

Înjurătura

Morţii mă-tii izbucni Milică.
Hehe te spui să mor eu de nu te spui rînji Narcis.
Mă te bat de te usuc dacă sufli ceva.
Tanti Mariee tanti Marieee.
Ha ? îţi capul de după gard Maria.
Milică a înjurat se foi Narcis pe podeţ
Ceilalţi vecini iţiră şi ei capul de după garduri. Maria se blocă un moment apoi : da ce-a spus ?
Nu pot să vă zic în gura mare.
Narcis şuşoti ceva la urechea bătrînei bătrîna se făcu roşie în obraji.
Petreee ia vino-ncoa.
În fierărie Petre lăsă aparatul de sudură şi ieşi înfăşurat în şorţul din piele de viţel.
Maria îi zise ceva la ureche Milică nu mai aşteptă verdictul. Ţîşni pe grad apoi se căţără pe acoperişul fierăriei.
Petre se uită cu ciudă că n-avusese inspiraţia să-i taie drumul.
Mă io te hrănesc te spăl şi tu mă faci de rîs în faţa satului ? scrîşni Petre. Las c-ai să cobori tu cînd ţi-o fi foame.

Mirosea a struguri.
Petre intră în fierărie şi începu să bocănească.
Milică rămase singur cu via. Luă un ciorchine zdrobi cu limba de cerul gurii fiecare bobiţă îşi imagină că-i sparge capul lui Narcis. Ete na înjur şi eu odată şi mă bate Dumnezeu îşi zise cu glas tare.
Se opri brusc din ciugulitul strugurelui. Îşi aduse aminte că se strica repede la burtă şi noaptea e grozăvie să mergi la veceu. Veceul era în spatele casei nu avea bec şi pe deasupra sub ţiglă se făcuse un cuib de viespi.

O vreme se auzi numai bocănitul ciocanului. Apoi clopotul. O dată de două ori de trei ori. Oamenii veniră la biserică. Intrară. Ieşiră. Vacile s-au întors de la cireadă. A trecut cursa de nouă. Se făcu frig. Milică se strînse mai bine în tricou. Or să vină dracii după mine îşi zise. Aşa-mi trebe daca-am înjurat.

În întuneric Milică se hotărî. Coborî de pe fierărie acoperişul scîrţîi. Dădu să intre pe poartă şi mîna lu Petre îl înhăţă de tricou. Speriat Milică se smuci şi o rupse la fugă. În urma lui Petre. Frica îl îmboldea pe Milică nu vedea pe unde fuge în întunericul greu ca o pastă. În urma lui gîfîiturile lui Petre.
Cînd Petre se opri erau aproape de ieşirea din sat. Petre renunţă mormăi o ameninţare apoi făcu cale-ntoarsă spre casă.
În urma lui Milică. În dreptul bisericii din plopi ieşi un stol de lilieci. De spaimă Milică se aruncă în şanţ şi-şi acoperi părul cu mîinile.

Sfecla.
Patru jumate. Nu se crăpase încă de ziuă.
Trezirea şuieră Maria.
Milică sări buimac dădu cu capul de perete apoi se ciocni de frate-su. Se hîrjoniră o vreme pînă ce mîinile Mariei interveniră.
Îmbrăcarea şi la sfeclă cu voi.
În ogradă fetele mai mari erau deja îmbrăcate şi cu sacii împăturiţi. La furat frunze de sfeclă ăi mici mergeau cu sacoşele ăi mari cu sacii.
O vreme se mişcară prin întuneric ca gîngăniile prin iarbă. Ajunseră la gardul din plasă al CAP-ului. Se pitiră în şir îndian lîngă o spărtură.
Paznicul şuşoti cineva. Toţi îşi ţinură respiraţia.
O siluetă cu un ciomag trecu legănîndu-se apoi o mîncă întunericul.
Rînd pe rînd se strecurară prin spărtură.
Gata băieţi începeţi.
În patru labe Milică începu să smulgă frunzele de sfeclă ca un nebun.
O vreme nu se mai auzi decît un ronţăit ca atunci cînd hrăneşti iepurii.
Ăi mici îşi burduşiră sacoşele şi ieşiră tîrîş prin spărtură.
Cică laptele e mai dulce daca vaca mănîncă frunze de sfeclă zicea Maria.

Şarpele
Milică ieşi uşurat din biserică. Bine că a scăpat. Fusese atent la lecturi şi evanghelie dacă îl întreabă Maria să ştie măcar despre a fost vorba. La predică mintea o luase razna se gîndea la Sandy Bell. La împărtăşanie stătea ca pe ghimpi.
În sfîrşit slujba de la nouă s-a gătat. O vreme zăbovi în curtea bisericii. Jucă n-am curent cu alţi băeţi pînă ce ăi mari se strînseră pentru slujba mare.

Ajunse la poartă se aşeză pe podeţ. Peste drum grădiniţa. Intră în curte nici ţipenie de prieteni cu care să joace fotbal. Înconjură de vreo două ori grădiniţa apoi se apropie curios de geamul din spate. Făcu mîinile streaşină şi aruncă o privire înăuntru. Un dulap cu uşi de sticlă şi dincolo de sticlă jucării.
Milică se hotărî. Luă o cărămidă desprinsă din podul grădiniţei se uită hoţeşte în jur. Nici ţipenie de om. Izbi cărămida în geam şi o rupse la fugă pînă la veceul din capătul curţii. Stătu acolo o vreme pînă îl scoase o viespe afară.
Începu să se plimbe agale ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Se prefăcu uimit la vederea geamului spart. Nimeni în jur.
Se strecură pe geam şi intră. Cîteva scaune miros de terebentină. Şi dulapul. Deschise uşa de sticlă înhăţă un excavator de plastic fără o roată şi un şarpe de cauciuc.
Ieşi tot pe geamul spart apoi fugi mîncînd pămîntul în ogradă. Pînă la poartă crezu că-l lasă picioarele. Pe drum nimeni.
Se urcă în pod scoase din sîn jucăriile. Mîngîie o vreme excavatorul de plastic se gîndi pe cine să sperie cu şarpele care părea viu apoi ascunse mulţumit jucăriile în fîn.

Pe drum zarvă mare. În faţa grădiniţei nişte poliţai discutau cu tovarăşa educatoare.
Milică se holba la ei prin crăpăturile gardului. Poliţaii apucară spre casa buncii.
Aoleu zvîcni Milică. Ca fulgeru trecu prin şopron înhăţă şuba lu Petrea luă o bucată de pîine şi o bucată de brînză apoi se piti în spatele casei. Inima îi bătea ca toba de la balul de duminică seara.
Prin spatele casei frate-su ducea roaba cu gunoi. Îl fluieră uşor frate-su veni.
Hă hă te omoară mămica.
Mă să nu mă spui eu fug de-acasă se hotărî Milică.
Şi ce-ai să mănînci mă.
Ai să-mi aduci tu că nu plec departe.

Aruncă şuba peste gard apoi sări în grădina vecinului.
Păpuşoii erau de două ori cît el mai încolo erau cuiburi de cartofi. Îşi făcu culcuş în mijlocul păpuşoilor. La capătul tarlalei patru zarzări. Luă bolovani de pe jos începu să arunce pînă căzură zarzăre destule. Le puse în poală apoi reveni la culcuş.
Întinse şuba scoase bucata de pîine scoase bucata de brînză înşiră corcoduşele apoi începu.

Dumnezeu
Copiii zumzăiau în clasa care începuse să dogorească. O vreme tovarăşa educatoare stătu la catedră citi plictisită o carte de anatomie. Apoi se ridică şi începu să se plimbe.
Copii ce vreţi să vă faceţi cînd veţi fi mari.
Îi luă pe rînd.
Unul spuse mecanic de locomotivă altul doctor altul nu mai ştiu ce. Veni rîndul lui Milică.
Eu o să mă fac preot şi o să merg în rai.
Tovarăşa educatoare izbucni în rîs ceilalţi copii o urmară.
Da de unde ştii că există Isus.
Iaca ştiu se înfurie Milică.
Dumnezeu nu există pentru că nu-l vezi se aplecă tovarăşa să-i mîngîie părul.
Milică îşi încleştă mîinile în părul ei creţ.
Ba există eu o să mă fac preot şi tu o să mergi în iad .
Educatoarea ţipă de durere şi încercă să-l îndepărteze pe Milică de parcă-ar fi fost un păianjen prin în păr. Reuşi să-i desprindă o mînă mîna o zîgîrie pe faţă.
Grădiniţa se umplu de vînzoleală.

Din camera cealaltă răzbăteau zgomote de săbii. Frate-su stătea între tovarăşa profesoară şi tovarăşu inginer.Ambii fuseseră chemaţi la grădiniţă cine l-a învăţat pe Milică de Dumnezeu. Televizorul mergea cu sonorul tare Milică auzea ce se spune da nu înţelegea. Ultimul episod din Norii negri.
Se ghemui pe salteaua pusă pe cimentul din hol îşi trase şuba peste cap.
Las că o să veniţi voi la mine cînd o să fiu preot. Să mor io dacă vă împărtăşesc.

despre oameni şi alte obsesii

E cinci de fapt puţin trecut de cinci stau pe o piatră din vechiul dig. Doi pescari spintecă aerul cu nuielele apa se loveşte de mal ca şi cum s-ar ciocni doi oameni pe stradă. Oh apa această prietenă liniştită care m-ar putea scoate din orice încurcătură.
În spatele meu digul în spatele digului stadionul. Se înserează trebuie să-mi încropesc un adăpost.
Într-o noapte am dormit înfăşurat în folie de aluminiu străluceam ca un felinar de mine se agăţau toate insectele. În altă noapte m-am trezit înconjurat de cîini mă lingeau de parc-aş fi fost unul de-al lor.

De pe mal pescarii seamănă cu doi bănuţi de aramă. Mi-a crescut părul. Mi-au crescut unghiile. Mi-au crescut frunze şi solzi.

În spatele meu digul înalt cît să oprească orice revărsare de oameni.
Urăsc oamenii. Nu înţeleg cine le dă dreptul să-mi tulbure spaţiul atîta timp cît îi las în pace. Poate că asta e raţiunea noastră de-a fi. Împreună. Poate că sunt dependent de oameni şi nu vreau să recunosc.

Visam demult visez şi-acum să scriu un text care să-i îngrozească pe toţi cuvintele să pulseze ca nişte bucăţi de carne să vomite toţi ca la vederea sîngelui să nu mai fie nici poezie nici proză. Doar o fractură deschisă.
Dacă m-aş lăsa în braţele acestei ape pe ce mal aş ieşi ? Sau voi fi altul ?

În casa bunicului încăpem toţi. Îmi pliez oasele ca-ntr-o valiză cînd te pregăteşti de drum lung. Şi da e drum lung în faţă. Cu oraşe despre care nu ştiai că există cu oameni care nu ştiu că exişti.
Încăpem toţi în trupurile noastre. Ne pliem oasele ca la o măsurătoare de sicrie Dumnezeu e un patron de pompe funebre are o promoţie nouă pentru un trup frumos îţi dă o ratare gratis.

Duminica merg cu mama la biserică asta nu mă face un om bun. Doar unul care are nevoie de iertare. Şi-ţi trebuie timp să înţelegi că nu există iertare doar lucruri scăpate de sub control.
Oamenii nu iartă.
Oamenii nu iartă.
Oamenii nu taie viţelul cel gras nu se bucură de ceea ce au.
Oamenii se hrănesc se leagă singuri la şireturi îşi încropesc adăposturi. Cînd se face ziuă dau vina unii pe alţii cînd se face noapte se adună în jurul neoanelor ca nişte coaste în jurul inimii.

Mi-am găsit liniştea. În lucruri simple mi-am găsit liniştea.
Ca de exemplu să duci pe cineva la gară şi să iubeşti trupul depărtîndu-se.
Să stai pe bancă şi să-ţi tremure mîinile de emoţie.
Să nu ştii cum să începi o conversaţie.
Să aştepţi pe cineva să-şi termine ziua ştiind că îţi va aparţine.
Nu-ţi trebuie lucruri măreţe. Îţi trebuie zece minute o clipire sau o tăcere şi ştii că cel de lîngă tine a fost atît de al tău încît o veşnicie lîngă el nu şi-ar mai avea sensul.
Poftiţi lucruri simple. Aburinde.
Să mergi prin rouă să-ţi simţi şosetele umede.
Să nu ştii ce să faci la prima întîlnire.
Să nu-ţi propui nimic de dimineaţa şi pînă seara să-ţi iasă toate.
Să remarci cu uimire că în faţa blocului s-a mai făcut o parcare.
Să-ţi placă de cineva enorm dar să nu ai curaj să inventezi un prieten care ar vrea o întîlnire şi în cele din urmă roşu pînă în vîrful urechilor să-i spui că e vorba de tine.

Nu există apocalipsă. Există şase miliarde de apocalipse. Fiecare se trezeşte judecînd şi lumea altuia a luat sfîrşit.
Se spune că timpul vindecă. Eu nu cred. Timpul e cel mai prost chirurg. El ciopîrţeşte. De fiecare dată cînd se închide o rană apare alta. Mai lucioasă.
Aşa am ajuns să merg de nebun prin scările blocului să caut chiştoace în speranţa că pe vreun filtru mai stă agăţată o bacterie sau o boală incurabilă care mă face să spun adevărul.

Cînd nu mai sunt oameni lîngă tine rămîne liniştea.
Ca o mirişte arsă ce miroase a porumb copt.