miercuri, mai 08, 2024

matutin 🙃🙃🙃🙃

 


bună dimineața doamne din nou

credeai c-ai scăpat? 

vorba aia  

nu te pune cu păcătosul că are mintea odihnită 

am să continui să te bat la cap

până mă mântuiești ori ai să urli ca oamenii

io te-am făcut io te omor 

da’ mai calm

(îmi permit o sugestie: te-am făcut din țărână 

în țărână te-ntorc)


probabil te-ai săturat să mă tot vezi 

înfipt la porțile cerului mai constant 

ca un soare de iulie 

n-am ce să-ți fac de aia ești Dumnezeu

dar ia și tu partea paharului plină 

dacă nu erai tu oamenii ăștia săraki

s-ar fi învârtit ca nebunii în cerc

așa cum făceau urșii eliberați de la zoo

probabil știi pe de rost ce am de spus 

ca atunci când fără motiv 

toată ziua îți umblă prin cap

un refren idiot 


uneori înainte să-ncep 

mă umflu în pene ca fariseul din templu 

așa cum el mulțumea că nu e ca vameșul

păcătos 

și eu sunt mândru că nu sunt ca alții 

nu-ți cer nimic 

doar îți mulțumesc pentru ziua de ieri 

pentru că mi-ai îngăduit ziua de azi 

pentru că i-ai mai lăsat și pe-ai mei

încă o zi lângă mine 


îmi scutur capul

de parcă aș șterge un comentariu 

lăsat la nervi sub o postare pe Facebook 

o iau de la capăt:

am păcătuit împotriva și a cerului 

ia-mă ca pe un zilier al tău 

mă opresc 

băiete avem deja o problemă 

o voce din capul meu ca un angajator 

plictisit de cv-uri întreabă superior 

da’ ai făcut ceva să te-ndrepți?

că nu ne doare gura să spunem

îmi pare rău și nici pieptul când 

ne batem cu pumnul

părerea de rău fără schimbare 

e ca berea fără alcool 

îmi scutur iar capul și-o iau de la capăt 


am păcătuit împotriva și a cerului 

ia-mă ca pe un zilier

nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu

dar spune numai un cuvânt și se va vindeca 

sufletul meu

apoi încerc să pun tot sufletul meu

când încep tatăl nostru 

ne iartă nouă greșelile precum

și noi iertăm greșiților noștri 

(aceeași voce tembelă începe să râdă: 

să mori tu! pe cine-ai iertat 

ultima oară?)


iau de la capăt 

împărăția și voia ta

bucură-te marie

și slavă tatălui 

și psalmul 51 

și 23

ca să ies din zona mea de confort 

încep și psalmul 103

avântul și aripile mi se frâng 

la versetul 4 

scrie negru pe alb 

el îți răscumără viața din adâncuri 

încep să caut avid și alte litere lipsă 

vezi doamne? 

dacă ar fi trecut manuscrisul prin mâinile mele 

nu s-ar fi întâmplat asta la corectură 


partea bună din mine 

și partea rea se iau la harță:

partea rea mă face cu ou și oțet 

băi idiotul pământului te crezi 

președintele academiei române?

poate de aia n-a vrut Dumnezeu să ajungă 

la mâna corecturilor tale

la cât ești de repezit și la câtă poezie 

ai publicat în vers alb

nici nu mai știi ce-s alea semne de punctuație 

ba mai ai tupeul să crezi 

că asta e rugăciune când de fapt 

tu vânezi litere lipsă 

partea bună încearcă să-mi ridice moralul 

se chinuie să-și aducă aminte 

cum se numea președintele italian 

care când începea rozariul 

se întreba ce mai au gând rușii 

sau americanii 

ca să se roage în tihnă înainte de fiecare mister 

zicea doamne ai grijă tu 

și de americani și de ruși 

eu acuma mă rog mamei tale 


în cele din urmă ajung la un armistițiu fragil 

Domnul doar te încearcă ispita 

e treaba diavolului 

te ispitește s-o lași mai moale 

oricum nu știi să te rogi

arată-mi tu mie vreun om

care știe rugăciunea perfectă 

așa că doamne primește 

bazaconia asta 

cu litere lipsă cu tot

luni, mai 06, 2024

cartiere de iernat 🙃🙃🙃



când teama că vei sfârși neștiut ca abatele Faria te înghite de viu

zilele se transformă într-un zbor la punct fix peste trup 

ești atent la orice durere dacă nu ai una nouă 

te mulțumești cu durerile vechi de încredere 

doar că schimbi perspectiva ca atunci când ieși în oraș cu un prieten vechi și vezi cât de mult 

s-a schimbat 

privești cu alți ochi nevralgia dentară 

constantă ca anotimpurile 

îți spui că așa cum există oameni 

pe care fulgerul i-a lovit de două ori

deși sunt șanse de unu la 15.300

există o șansă ca nevralgia să fie de fapt 

o infecție galopantă și fără să știi 

o să-ți curețe toate organele mai rapid 

decât ai putea zice 

ajunge zilei răutatea ei 


tot de frica sfârșitului 

îmbrățișezi răul ca pe o formă superioară de bine 

și sfinții părinți ai Bisericii sunt de acord că în lipsa răului oamenii s-ar culca pe-o ureche 

noaptea când îți doarme aproapele 

te lipești de ușa camerei și asculți 

ai da orice să auzi dacă sforăie sau dacă tușește 

nu te interesează că din punct de vedere clinic 

sforăitul puternic indică apneea severă 

pentru tine e semnul de viață 

care te liniștește

un mormânt fără felinare e ca o casă fără femeie 


adevărul e simplu dar îl complicăm 

să nu ne zburăm creierii:

ca vânturelul de seară spre cartierele de iernat

ne îmbulzim înspre moarte 

după ce-am cuibărit în mormintele altora 

și când ajungem scrâșnim printre dinți 

sta-v-ar neființa în gât

duminică, mai 05, 2024

moartea nu vine pâș pâș cum zicea perța 🙃🙃🙃

 


ea vine deodată

și toată 

ca fostul coleg de bancă de la Catolic

ce mulțumește părinților 

de vizita neașteptată 

e mult mai bine acum 

tratamentul dă rezultate 

boala e sub control 

energizantele i-au cam slăbit inima 

dar cu puțină voință și captopril

se va reface 

apoi se surpă sub ochii lor

la ieșirea din secția psihiatrie

cum se surpă șoseaua din Reykjavík

după fiecare erupție 

sau ca un reel în care 

un facocer e mâncat de viu 

boturi umede îi amestecă măruntaiele 

cu praful savanei 

în timp ce colții despică plămânii 

din care încă mai iese urletul

neputinței


în fiecare dimineață repeți 

ca un Majak stricat 

nu te teme turmă mică 

păsările cerului nu au grânar 

 crinii câmpului nu țes

dar o duc bine mersi 

atât cât le e dat și nu au nimic 

de comentat în privința asta

ziua se mulțumește cu răutatea ei

când cu inimi zdrobite necunoscuții anunță 

trecerea în neființă a celor dragi 

mila pentru cei vinovați 

e doar cruzime față de inocenți 


masaii cred că primul elefant pe pământ 

a fost o femeie liberă și nesupusă 

bătrânii au învățat-o să nu privească în urmă 

dacă vreodată va părăsi satul în care

a văzut prima dată lumina zilei 

când a venit vârsta de măritiș

nu-i plăcea bărbatul ales

a privit în urmă când ieșea din sat

și s-a transformat în elefant 

probabil moartea a învățat lecția 

și-apare deodată când crezi 

că lumea-i a ta

dacă am ști când vine 

și-am avea timp să privim în urmă 

la tot ce-am trăit 

ne-am preface în amintire 

iar neființa s-ar mulțumi 

cu pariul lui Pascal