boulangerie
soarele se-ntinde peste oraș
ca untul pe o felie de pîine
într-o biserică aproape plină fratele capucin
încheie predica și-ndeamnă credincioșii
să mediteze-n tăcere la învățăturile Domnului
peste mulțimea smerită se lasă liniștea
cum se lasă zăpada mieilor
peste mugurii timpurii
atunci poți auzi
mațe creștine cum ghiorăie
cei care-au sărit peste micul dejun
pleacă rușinați capul
cei care-au mîncat dimineață se abțin să nu rîdă
e și păcat
niciodată nu știi în cel fel
alege domnul să îți vorbească
undeva în sărăcia lui
un culegător de chiștoace se crede bogat
împarte tot ce-a cules în două grămezi
chiștoace de lux unde pune țigări
abia începute și aruncate în grabă ori țigări
fumate pe jumătate
și chiștoace obișnuite din care abia poți trage două trei fumuri
întunericul se-ntinde peste oraș
ca aluatul nedospit pe o matriță de prescuri
2
cîntec de lebădă
în gara pustie o plasmă fără sonor
ca o femeie ce doarme cu gura întredeschisă
pe dale ciobite de gresie siluete aspre
așteaptă siluete mai blînde
cîte-un tren scîncește nerăbdător
pare un copil dus la dentist pentru prima oară
undeva șuieratul prelung al unei fabrici de țevi
ca un cîntec de cucuvea toți se întreabă
la casa cui a cîntat
prin frigul uscat
aburul respirației se ridică timid ca o domnișoară
invitată la dans
urme de oameni peste urme de cai de povară
la centrul de plasament e încă noapte
cîte-un orfan adormit lovește involuntar
pătuțul de fier cu picioarele
ca o lebădă prinsă-ntr-o capcană de gheață
3
nostalgia
bătrîni cu instinctul de proprietate prea dezvoltat
pun stăpînire pe trecerea de pietoni
traversează agale de parcă ar degusta vinuri nobile
suvarii înjură de mama focului
în shaormerii plitele sfîrîie
tinerii orașului cred că ești ce mănînci
deci dacă mănînci ceva bun
ești un om bun by default
pe malul moldovei
un scriitor local și nostalgic
se umflă în pene că-i aparține
licența poetică:
dacă pe vremea altora cei ce conduceau birje
se numeau birjari
pe vremea noastră cei ce conduc suv-uri
se numesc suvari
4
niciun scriitor nu-i bine primit în țara lui
pe nesimțite oamenii se transformă
în instituții fundamentale de stat
stat în genunchi stat în cap ori în limbă
după o sinecură
scriitorul local și nostalgic se urcă pe blocul albastru
și strigă:
fericiți cei săraci cu duhul care au rude pe la partid
că a lor este administrația publică
fericiți cei ce plîng după funcții căci ei vor fi
mîngîiați(în cele din urmă)
fericiți jurnaliștii blînzi cu oamenii primăriei căci ei
vor moșteni contracte publicitare
fericiți cei milostivi în campanii electorale
căci ei vor găsi milă la licitații
fericiți oamenii de afaceri care flămînzesc și însetoșează
după ce au sponsorizat simpozioane și recepții
căci ei se vor sătura din bugetul local
fericiți consilierii împăciuitori care aprobă
proiecte de lege fără să-ntrebe nimic
pentru că ei se vor chema
cetățeni de onoare
ca untul pe o felie de pîine
într-o biserică aproape plină fratele capucin
încheie predica și-ndeamnă credincioșii
să mediteze-n tăcere la învățăturile Domnului
peste mulțimea smerită se lasă liniștea
cum se lasă zăpada mieilor
peste mugurii timpurii
atunci poți auzi
mațe creștine cum ghiorăie
cei care-au sărit peste micul dejun
pleacă rușinați capul
cei care-au mîncat dimineață se abțin să nu rîdă
e și păcat
niciodată nu știi în cel fel
alege domnul să îți vorbească
undeva în sărăcia lui
un culegător de chiștoace se crede bogat
împarte tot ce-a cules în două grămezi
chiștoace de lux unde pune țigări
abia începute și aruncate în grabă ori țigări
fumate pe jumătate
și chiștoace obișnuite din care abia poți trage două trei fumuri
întunericul se-ntinde peste oraș
ca aluatul nedospit pe o matriță de prescuri
2
cîntec de lebădă
în gara pustie o plasmă fără sonor
ca o femeie ce doarme cu gura întredeschisă
pe dale ciobite de gresie siluete aspre
așteaptă siluete mai blînde
cîte-un tren scîncește nerăbdător
pare un copil dus la dentist pentru prima oară
undeva șuieratul prelung al unei fabrici de țevi
ca un cîntec de cucuvea toți se întreabă
la casa cui a cîntat
prin frigul uscat
aburul respirației se ridică timid ca o domnișoară
invitată la dans
urme de oameni peste urme de cai de povară
la centrul de plasament e încă noapte
cîte-un orfan adormit lovește involuntar
pătuțul de fier cu picioarele
ca o lebădă prinsă-ntr-o capcană de gheață
3
nostalgia
bătrîni cu instinctul de proprietate prea dezvoltat
pun stăpînire pe trecerea de pietoni
traversează agale de parcă ar degusta vinuri nobile
suvarii înjură de mama focului
în shaormerii plitele sfîrîie
tinerii orașului cred că ești ce mănînci
deci dacă mănînci ceva bun
ești un om bun by default
pe malul moldovei
un scriitor local și nostalgic
se umflă în pene că-i aparține
licența poetică:
dacă pe vremea altora cei ce conduceau birje
se numeau birjari
pe vremea noastră cei ce conduc suv-uri
se numesc suvari
4
niciun scriitor nu-i bine primit în țara lui
pe nesimțite oamenii se transformă
în instituții fundamentale de stat
stat în genunchi stat în cap ori în limbă
după o sinecură
scriitorul local și nostalgic se urcă pe blocul albastru
și strigă:
fericiți cei săraci cu duhul care au rude pe la partid
că a lor este administrația publică
fericiți cei ce plîng după funcții căci ei vor fi
mîngîiați(în cele din urmă)
fericiți jurnaliștii blînzi cu oamenii primăriei căci ei
vor moșteni contracte publicitare
fericiți cei milostivi în campanii electorale
căci ei vor găsi milă la licitații
fericiți oamenii de afaceri care flămînzesc și însetoșează
după ce au sponsorizat simpozioane și recepții
căci ei se vor sătura din bugetul local
fericiți consilierii împăciuitori care aprobă
proiecte de lege fără să-ntrebe nimic
pentru că ei se vor chema
cetățeni de onoare