miercuri, septembrie 03, 2025

când moartea își mănâncă dresorul și lumea crede că așa e scenariul 🙃🙃🙃

 

(în)semnări 


30..08.2025

 

mă trezesc într-un iad permanent cu uși glisante și panouri pe care scrie proaspăt spălat

doare ca dracu să faci ochi dimineața 

și să nu știi încotro s-o apuci prin mulțimea de oameni care știe încotro s-o apuce

să fii locuit de o tristețe continuă 

fierbinte ca o miriște arsă

sonoră ca fluieratul unui delfin

ai vrea să ai de unde să pleci și unde să te întorci

cine-a spus că adevărul te eliberează a mințit

de-au înghețat oamenii

adevărul nu te eliberează

doar te lovește în moalele capului

ca un glonț o capră sfioasă de munte

de fiecare dată când oamenii pleacă

pe ochi ți se pune o pâclă ca aburul pe geamul unui vagon Iași - Timișoara pe care necunoscuți scriu cu degetul alin+elena=

și nu se mai înțelege cu ce e egal


repeți doare ca dracu până când 

își face apariția sfredelin

îți spune să nu iei numele dracului în zadar

e și el om are și el sentimente

plânge și râde

vorbește de unul singur ca tine

iar când cineva ajunge în rai

simte cum i se smulge carnea de pe oase

de parcă s-ar smulge bandajul 

de pe-o arsură


31.08.2025


numerologii s-au pus de acord 

că runa uruz își va face de cap toamna asta

în timpul ăsta mintea se zbate într-o dilemă 

oarecum locativă 

când admiți creștinește iadul și raiul 

când tot creștinește accepți că animalele 

au suflet și ele 

dacă aduni toți oamenii și toate jivinele 

de la facerea lumii încoace 

te întrebi cu gura căscată 

unde încape amarul ăsta de suflete 


nicăieri în cărțile sfinte 

nu se vorbește despre înghesuială 

și crize locative în veșnicie  

probabil 

ba nu probabil ci sigur 

există un responsabil cu mentenanța

o selecție supranaturală 

sau și mai credibil 

apocalipse cu dată fixă 

ca sărbătorile cu cruce roșie 

din calendar 

prin care se controlează 

demografia aleșilor 


(caligrafic pe verso:

tocmai ați urmărit o transmisie

din creierul unui abstinent care dezvăluie 

pe repede - înainte 

un coping eficient 

când ții pentru prima oară în mână 

un heineken 

după trei ani de sobrietate)


1.09.2025


ca un făcut 

la intervale prestabilite 

apare unul cu fericirea pe față - fericirea că nu-i în pielea ta - 

și zice 

nu mai pune la suflet 

vizualizează ce vrei să ți se întâmple 

și se va-ntâmpla 


celor care au în programul de viață 

motivaționale tâmpite 

le-aș îndesa fericirea pe gât 

cum îndopi o rață cu portocale 

le-aș pune pe deget inelul de creștere 

al scândurii premium de fag

apoi aș urla: ce ați ieșit să vedeți în pustie?

sicrie legănate de vânt?

un om îmbătat de absint?

cine adaugă zilele altuia 

la viața sa nu face decât 

să măture frunze uscate

 

în toiul furtunii 

trăim o singură dată 

și asta-i mai mult decât 

putem noi să ducem 




Niciun comentariu: