luni, iulie 29, 2024

anzio annie 🙃🙃🙃

în crucea nopții 
un copil cade din pat
în întunericul sufocant și torid 
pare un zornăit de oscioare 
în care triburi ascunse de ochii lumii 
ghicesc dacă anul va fi secetos 
câți băieți se vor naște 
sau cât de uscat e 
tutunul 


două cireșe amare 
cad îndesate pe umăr 
o îmbrânceală mai prietenoasă 
și bărbătească ce-ți aduce aminte 
că dacă azi te-ai trezit
faci parte din planul zilei de azi:
ești prețios 
sigur că ești 
ai fost făcut pentru lucruri 
mai importante 
sigur că da 
motivaționalul de ieri
e whitewash-ul de mâine 


cu cât sunt oamenii mai departe 
cu atât pierderea lor e mai suportabilă 
ca niște destinații mai puțin cunoscute 
în care ai fi vrut să ajungi 
catedrala din Reykjavik 
sau insulele Diomede
nu-i cine știe ce tragedie că 
n-ai reușit 


când locuiești între ei
pierderea lor 
îți ia mințile 
ca organismul dat peste cap 
la o schimbare bruscă 
de anotimpuri 
și-ți vine să zaci ghemuit 
în propria țeastă -
o plajă 
mușcată vârtos 
de anzio annie
zgomotul trupului pe podea