marți, mai 16, 2017

nu știu să scriu poeme de dragoste



bună dimineața
bună dimineața și ție
în stația de microbuz mai pustie ca pîntecul unei lăuze
vocile noastre păreau un dublaj
din filmele proaste de acțiune trase pe vhs-uri din 90
un cîine bătrîn se credea om și încerca să prindă noroace prin aer
soarele urca bombănind în părul tău-vatman trezit cu noaptea-n cap
să meargă la muncă
mai mult adormită îți ștergeai ochii copilărește
de parcă-ai fi răscolit spuza unui foc stins
în căutarea unui grăunte de jar

0,2 secunde sunt de-ajuns unei companii de tutun
să sigileze un pachet de țigări
0,2 secunde sunt de-ajuns să-mi treacă prin cap
o mie de gînduri și să nu pot articula vreun cuvînt
m-ai atins din greșeală m-a străbătut o descărcare electrică
pe care n-am știut s-o numesc:
defibrilare
ori fulger nocturn

m-am gîndit uneori să-ți fac mai plăcut locul de muncă
ieșeam în oraș cînd se potoleau furtunile de zăpadă
număram copacii căzuți cîntam în gînd internaționala
făceam proiecte pentru consiliul local
să ridic monumentul copacului necunoscut chiar
în fața biroului tău
apoi între sînii tăi mi-aș fi îngropat mîinile
ca un alpinist ucis de hipotermie pe muntele kenai
mi-aș fi lăsat capul între coapsele tale ca-ntr-un confesional
ori ca în apa iordanului și-aș fi ieșit un om nou
gata să creadă în toți dumnezeii deodată
gata să jure că-ntre coapsele tale am găsit exploziile solare
pe care le tot vedeam simulate la rubrica meteo
dar despre care nu credeam că există

cînd nu mă gîndesc la tine
mă cert cu morgan freeman
a pornit în căutarea lui dumnezeu și-mi toarnă gogoși
despre cum divinitatea se ascunde în noi iar scopul nostru
în viață e să-ajungem la ea
eu urlu dați-mi înapoi moartea pentru că viața
e invers proporțională
cu ceea ce însemnăm la sfîrșit           

te simt în inimă ca doza de ulei camforat
ce-l ținea în viață pe blecher
îmi dau seama că orice ți-aș spune e la fel de util
ca un prepuț după circumcizie
de aceea îți scriu e singurul lucru ce mă păstrează uman
în rest sunt un sac de oase încremenite
cu mîna întinsă așteptînd milă
aud pixul cum scîrțâie pe hîrtie ca un cîine de prerie
ce scurmă pămîntul de frica unui jaguar

oricum tu nu vei ști nimic din toate acestea
am învățat că nu-i bine să spunem totul
dacă n-am avea nimic de ascuns
am fi niște sperie-ciori fără paie



Niciun comentariu: