domnu’ Emi ce înseamnă roman grafic întreabă achim
e o carte cu benzi desenate răspund
aha cum e superpisoii se lămurește copilul
n-apuc să aprob clopoțelul anunță sfârșitul
orei de studiu
de puta madre strigă achim și aruncă superpisoii
sub bancă
ce-ai zis achim? știi ce înseamnă?
copilul se uită la mine trufaș
ca supereroii lui dahl
în drum spre directorul supervilan
două eleve în clasa întâi repetă la unison
petardă că parașută sunt deja
petardă că parașută sunt
unde ați auzit asta
la vecina lu mami
ok o să vorbim cu mami pe videocall
tot mai des dimineața
îmi pare că mă trezesc deasupra lumii
și că desfac un sac mortuar
în care dau peste trupul meu
într-o parte a vieții psalmistul se roagă
cât de adânci sunt gândurile tale Dumnezeule
când mă trezesc tot lângă tine sunt
pe cealaltă parte a vieții
îmi întorc trupul pe față pe dos
ca pe-o monedă coclită
îl împung cu degetul mic resemnat
tot lângă tine sunt?
dap
tot lângă tine
așa că orice lucru sau fapt
ca să-i dau importanță
trebuie să răspundă la trei întrebări:
îmi pune pâine pe masă?
îmi dă o stare de bine?
pot schimba eu ceva?
nu am trebuință să știu
că lumea se duce de râpă
sau că zilele-i sunt numărate
mi-e mai simplu să cred că noi oamenii
de fapt suntem niște îngeri căzuți
într-o prosectură municipală
pentru că am cheltuit rugăciunile altora
pe concedii în Valea Kumrat
și-acum ne petrecem eternitatea
pipăind trupuri ca să aflăm
de ce cât trăim ne doare moartea
în halul ăsta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu