rock off

Pe vremea cînd eram copil la mama mă ştiam un rapper înfocat.
Ţin minte cum stăteam ore întregi în faţa televizorului Olt 514 (parcă aşa se chema) cu ochii beliţi la MC Hammer. Ore întregi întregi de repetiţie şi nervi că nu-mi ieşeau schemele sau paşii de rap. Îmi curgeau balele după pantalonii bufanţi ai sus numitului MC şi după freza lui Vanila Ice. La şcoală aveam un coleg de generală cu care împărtăşeam aceeaşi pasiune. Aflase el de undeva că eşti rapper adevărat dacă ştii cît mai multe scheme şi cel puţin cinci rapperi consacraţi. MC Hammer, Maky Mark, Vanilla Ice, Snap, KLF. Pe ăia de la Milli Vanilli nu-i consideram rapperi că aveau colanţi şi plete. Primul casetofon pe care l-am avut a fost un casetofon de ăla rusesc în care băgai caseta pe orizontală. Primele casete cumpărate au fost Jordi, Blue Sistem(cum altfel) şi Dr. Alban. Spre sfîrşitul şcolii generale începusem să ascult şi underground(pe atunci) american, gen Ice Cube, Ice T, Run DMC, LL Cool J. Depăşisem deja limita de cinci nume sonore ca să pot fi consacrat ca rapper adevărat.

Tot în generală aveam un coleg care asculta Iron Maiden, Manowar, Megadeth şi alte drăcii cum le consideram pe atunci. Pe coperta casetelor vedeam tot felul de cranii şi pentru asta noi l-am botezat Satanistul. Uram din principiu tot ce înseamnă păr lung, cranii şi pantaloni de piele. Aşa trebuia să facă un rapper adevărat.

În liceu am urmat aceeaşi linie, doar că începuse să apară şi muzică românească. Eram dj la staţia de radio-amplificare a internatului şi prima trupă pe care am ascultat-o a fost RACLA. Deja rappului i se spunea hip-hop. Mi-am şi făcut o formaţie cu trei prieteni, printre care şi frate-miu. Eu eram solist, iar ceilalţi doi dansatori. Trebuie să recunosc. Frate-miu deja mă întrecuse în rapp. Plus că umbla tot timpul ras în cap şi blugi largi. Ne intitulam pompos Jump in the fire. Singura noastră reprezentaţie a fost la un spectacol de Crăciun organizat de liceu. Întregistrasem pe casetofonul nostru rusesc ritmul de la o orgă Yamaha PSR 400 şi asta era toată partea instrumentală. Din versuri n-a înţeles nimeni nimic.
Apoi a explodat BUG Mafia cu Sînge latin şi La Familia. Paraziţii, care între timp scoseseră şi ei albumul Suta, n-au fost băgaţi deloc în seamă.

La internat aveam o amică foarte bună care stătea în cameră cu iubita mea de atunci. Şi într-o seară a venit prietenul amicei în vizită. Tipa mă avertizase să nu mă duc cu el la băut sau să-i dau de băut. Ştiam doar că-l cheamă Florin. Cînd am făcut cunoştiinţă cu el am înlemnit. Pantaloni de piele şi un păr lung pînă aproape de şolduri. Am vorbit ce-am vorbit apoi fetele s-au dus la duş. Imediat ce au plecat Florin m-a întrebat: bă, unde găsim ceva de băut? În internat nu se refuzau două lucruri: un Carpaţi făcut poştă şi băutură moca. Am mers la Scîndurica, o crîşmă de lîngă internat şi am luat trei sticle de plastic de Tanita. Cînd ne-am întors la fete în cameră eram pulbere amîndoi.

Cunoştiinţele mele în materie de rock se rezumau la November rain(îmi plăcea a naibii melodia aia că dura nouă minute şi cînd dansai blues în discotecă aveai grămadă de timp de pipăit şi pupăcit) şi Nothing else matters. Plus Nirvana albumul unplugged. A, şi ceva folk.
La facultate în Iaşi eram deja sătul de petreceri. Aici a început aventura mea rock. Căutam pe la tarabe un album de Vali Sterian. Am văzut rătăcită pe undeva o casetă cu titlul Ispita de la Celelalte Cuvinte. Habar n-aveam cine erau ăia, dar mi-am zis că îs folckişti şi am cumpărat-o. Cînd am ascultat-o îmi venea să plîng că am dat 25 de mii de lei pentru o porcărie. Singura piesă care îmi plăcea era Rîndul tău.

Într-un din zilele în care tăiam frunze la cîini pe la Florin pe-acasă, i-a venit ideea să vedem un film la video. N-avea prea multe filme.Am ales The Doors, pentru că fusese de cîteva ori la tv dar maică-mea nu mă lăsa să-l văd pentru că era cu porcării. Habar n-aveam despre ce era vorba. Oricum, înainte ne-am încălzit cu cîte 200 de Komando şi bulion(mă rog asta era ideea lui Florin de Bloody Marry). De atunci am văzut filmul de peste 50 de ori şi de fiecare dată descopeream un detaliu nou. Apoi am început şi eu să ascult casete care aveau cranii pe copertă.