marți, martie 21, 2017

breaking news din lumea de dincolo



 dimineața
oamenii își fac din instinct cruce
cînd ies din casă
cînd se urcă-n berline
cînd primesc alerte de crime sau accidente
își fac din instinct cruce
ca niște sepii care împroașcă lichid negricios
să scape de cei ce vor să le facă rău
ei n-au aflat că dumnezeu nu există
dumnezeu e o întreprindere individuală ce dă țepe
cu locuri de muncă în cer
ți se promite marea cu sarea
paradis pe pămînt
condiții decente mîncare și băutură pe săturate
ca să plătească taxa de recrutare
cei care cred cu disperare își vînd agoniseala de-o viață
își vînd casele aurul celulele stem
cînd vine timpul să plece se-adună cu tot alaiul
la porțile cerului
și află că cerul a dat faliment

în cele din urmă am înțeles
de ce lumea se-mparte în oameni buni
și oameni buni de nimic
noi ăștia buni de nimic suntem făcuți din țărînă refolosită
pămîntul bun hrănitor s-a dus tot
în curul celor ce-au ajuns ceva în viață
așa că n-ar trebui să mire pe nimeni răul făcut:
am cioplit oameni și m-am închinat lor
am necinstit muribunzii le-am turnat rahaturi despre viața eternă
pruncilor în loc să le cînt de leagăn le-am îngînat
people are strange
l-am iubit pe cristos obsedant
ca un fervent practicant de jocuri sexuale pe roluri
l-am iubit deviant pînă ce cristosul a cerut ordine de protecție
mi-am cerut partea de moștenire
și-am futut-o la păcănele douămiiste
în speranța că poezia-i mai mult decît o factură proformă
pentru drepturi de autor de doi lei
cînd am crezut că mai jos nu se poate s-ajungi
am mîncat roșcoavele porcilor
cînd s-au terminat am tăiat porcii
cînd s-au dus și ăia m-am îmbătat ca un porc apoi
am rîvnit la femeia aproapelui
la bărbatul aproapelui
la un transsexual asiatic
am furat din biserici și magazine totuna
viața de dincolo e o budă turcească
pe care stai după cum ai plătit:
pe vine ori
în picioare

joi, martie 16, 2017

altă cină de taină. același învins



doamne
te rog din toată inima mea amărîtă și dezmembrată
ca o dacie carosată în curtea rematului
mai dă-mi o șansă
o ultimă șansă
s-arăt lumii ce pot și ce sunt cu adevărat
să merg printre oameni ca oamenii
nu ca un manechin pentru testele de impact
mă jur pe ce vrei
pe sufletul meu dacă trebuie-e tot ce mai am
întreg și purtător de dobîndă-
dacă ai milă de mine și-mi dai șansa asta
(știu că așa am zis și ultima oară cînd am crezut
că mai rău nu se poate dar acum e pe bune
mi-a ajuns cuțitul la os și osul în gol)
o să-mi schimb radical viața
n-o să mai pun gura pe alcool și țigară
o să fac pace cu tine și n-o să mai scriu
nimic rău despre judecata ta dreaptă
n-o să-ți mai omor sfinții în versuri
iresponsabil ca un oier care dă lînii foc în loc
s-o vîndă sub prețul pieții
o să-mi plătesc datoriile și-o să mi tund părul
ca să ajut copiii din kenya

așa mă rugam înainte să intru
la concursul de recrutare pentru un post
de inspector la primărie
în loc să rememorez strategia integrată de dezvoltare a municipiului
am început să-mi închipui
cum voi lua peste 80 de puncte la scris
cum pe fb la profil o să apară
started working as inspector at primăria roman
subiectul 2 cerințe pentru un control viabil intern
m-am pus în locul lui dumnezeu și mi-am zis:
frăție
ce dracu mai vrei de la mine
în toți anii ăștia ți-am dat atîtea șanse
încît a trebuit să chem la mine
pe alții mai buni și mai tineri
ca să păstrez echilibrul
între cei care cer și cei care dau fără s-aștepte nimic
lumea a început să se-ndoiască de mine
a început să vorbească
în cer ca și-n administrația publică
se intră doar dacă ești fiul cuiva important
hai copăcel copăcel
învață să trăiești pe cont propriu
dacă-și pun mintea oamenii își fac
și singuri norocul
eu mă tot milogeam
ce te faci doamne
cu cei ce nu știu să facă nimic?

subiectul 5 comentați conduita funcționarului public
în utilizarea resurselor publice 14 puncte
m-am liniștit ca muribundul care trage aer în piept
pentru ultima dată
mi-am închipuit că sunt surdo-mut
și vînd prin trenuri chinezării
nu-mi pasă ce crede lumea
seara stau la o bere în tosca
și-mi place să cred
că pixurile pe care le-am dat cu 3 lei
au purtat noroc la examene de licență
ori că pointerele cu laser pe care le vînd cu 7 lei
sunt forme de viață
mai blînde

miercuri, martie 15, 2017

sinucideri la cheie



se anunțase oricum o noapte cu lună plină. toată ziua mi-a crescut părul și-am visat c-o să mă-ntorc gradat profesionist cu soldă fixă alocație de hrană și-o să mi se schimbe radical viața. bunică-mea zicea că ăsta-i tot timpul semn rău. cînd visezi cu ochii deschiși pleoapele se usucă ochii rămîn holbați în gol și cînd mori n-ai pe nimeni aproape să ți-i închidă.

la cazarmă nimerisem ok stăteam în cameră cu francisc de assisi(se putea și mai rău să dau spre exemplu de tînărul augustin). pentru că eram singurii romano-catolici șeful de grupă ne striga bozgori sau infiltrați.

sărăcuțul francisc era slab de înger pentru că noaptea i se arătau îngeri în vis iar la șase jumate cînd se suna deșteptarea nu mai era bun de nimic. la garda drapelului încurca sforile și-n loc să ridice un tricolor spălăcit înălța steagul vaticanului. cînd primea pachete de-acasă împărțea totul cu cerșetori și cîini de pripas. la instrucție spaima noastră era comanda stînga-mprejur și o funie cu noduri ce atîrna din tavanul sălii de sport. o alintam stairway to heaven aveam și un calendar în care treceam periodic căzuții din cer.

totul s-a săvîrșit într-o vineri cînd și eu am căzut din cer cu toată greutatea pe piciorul drept. rotula mi-a sărit ca o bilă din urnă la tragerea 6 din 49. mi-au tras patul la sorți mi-au împletit o coroană dintr-un lot abia primit de spaghete pambac deasupra mea au pus o hîrtie pe care scria INAPT. m-am dus în cameră să-mi iau ce aveam bruma de haine bruma de cărți și bruma din iarbă. francisc zăcea chircit în pat ca un pui eclozat pe jumate. pe podea niște folii goale de paracetamol vreo 30 să fi fost. i-au dat să bea fiere oțet și sacîz i-au băgat două degete-n gît dar degeaba. în jurul capului deja se formase aureola de efedrină. niciun bilet de adio nimic. doar pe masă o carte deschisă la pagina 5 și un pasaj subliniat cu marker fosforescent: tot ce-am scris a fost viață adevărată cîndva”.

*

se anunțase oricum o zi cruntă. toată noaptea m-a durut tibia dreaptă și mi s-a zbătut aripa stîngă. bunică-mea zicea că ăsta-i tot timpul semn rău. am început să vorbesc singur în timp ce mă spălam pe față ca femeile care îngînă rugăciuni cînd spală morții.

am ieșit în oraș. cei pe care odată i-am cunoscut treceau pe lîngă mine de parcă-ar fi ocolit o hală dezafectată să nu le cadă tencuiala în cap. cei pe care odată i-am cunoscut treceau prin mine ca fitilul prin ceara de lumînare în drumul lor spre nicăieri toți vor să fie flacără nimeni ceara pe care o-njuri cînd se lipește de piele.

în drumul meu spre nicăieri merg tot timpul cu capul plecat nu privesc oameni în ochi nu-i recunosc nu-i salut nu vreau să dau explicații de ce am ales așa și nu altfel. ca să fiu sincer viața mea e futută de-a binelea. dacă viața mea ar fi o femeie probabil ar sta în pat revărsată cu labiile umflate ar poști o țigară și-ar plescăi: emile ești dat dracului. mi s-a dus buhul în tîrg că sunt taur comunal că fut vieți cu grație și-acum nimeni nu-și mai lasă viața neînsoțită pe străzi. mă sufoc în izolare ca un copil care-a înghițit o jucărie de plastic. aș vrea să scap de mine ca de o boală a copilăriei ori ca de o cartea proastă căreia trebuie să-i faci o recenzie doar pentru că autorul a plătit pentru asta. cei pe care odată i-am cunoscut s-au lepădat de mine cum se leapădă salamandra de coadă să scape de prădători.

în drumul meu zilnic spre nicăieri prin parcul municipal am dat cu capul de niște picioare încălțate cu botine clujana. am ridicat privirea și l-am văzut pe dumnezeu spînzurat de-un copac din specia paulownia fidelis. dacă tot există în tîrg o firmă de transport în comun și-o formație ce cîntă la nunți care au numele fidelis n-ar trebui să mire pe nimeni că există și un copac cu numele ăsta. e curios cum în momentele de maximă tensiune îți trec prin cap o mie de gînduri în același timp apoi cînd totul se liniștește nu-ți mai aduci aminte nimic.

primul impuls a fost să-i verific pulsul să-l dau jos și să încerc o resuscitare. m-am oprit și m-am întrebat cine sunt eu să mă amestec în alegerile altora. apoi m-am gîndit c-o să-mi petrec toată ziua dînd explicații criminaliștilor de ce n-am conservat locul și urmele faptei că doar de aia am făcut dreptul la zi și am diplomă în criminalistică. și nu e primul mort peste care dau de parcă aș da peste un prieten întors de la muncă din malta.

m-am întrebat apoi dacă o să-l înmormînteze cu preot ori fără dacă are rude sau cunoscuți care să dea de pomană sau va suporta primăria toate costurile ca pentru orice caz social. m-am gîndit să sun la numărul unic dar mi-am zis că pînă trimit ăia o amărîtă de ambulanță cu asistent care să constate decesul o să-mi pună dispecerul întrebări mai ceva ca la un interviu de angajare.

în cele din urmă mi s-a luat o piatră de pe inimă ca trupul cristosului despre care și-acum evreii cred c-a fost luat de apostoli să însceneze o înviere. mi s-a luat o piatră de pe inimă pentru că dacă n-ar fi făcut-o el aș fi făcut-o eu. cîte nopți nu mi-am închipuit că-l sugrum cu mîinile goale pînă ce chipul i se face vînăt ca cerul de noiembrie și-l privesc în albul ochilor cînd își dă peste cap ochii. cîte nopți n-am plănuit să-i smulg unghiile și-n loc să pun sare ori să-l arunc într-un taur sicilian de bronz și să-l  las acolo pînă ce carnea lui se preface în carne de om.

pentru că nu mi-am dorit altceva decît o viață normală. cu carduri de credit țigări fără filtru cimbru și-o pătură ecossaize. să primesc pachete prin curieri să aștept un copil în curtea școlii să-l învăț să-și facă nod la șireturi în timp ce-mi arată cum a învățat să citească orele pe cadranul unui ceas optimus prime. să am lîngă mine o femeie blajină care să roșească la cuvintele puță ori pizdă dar cînd ne trezim dimineața să-mi ia capul în palme și să-l așeze între coapsele ei cum așază o mamă sînul în gura pruncului. să știu o dată pentru totdeauna și să nu mai uit în ce palmă te mănîncă-stînga sau dreapta-atunci cînd primești bani. să mi se întîmple și mie trei lucruri bune pentru că toate lucrurile bune vin cîte trei. să nu-mi fie frică de capătul zilelor mele ca lui marco polo de capătul lumii.

pe o bancă proaspăt vopsită înșirase în ordinea asta portofelul permisul auto cartea de identitate o înștiințare de la un fond de pensii privat că are în cont 8.500 de lei pentru pilonul II un card de fidelitate la un magazin de bricolaj un bon fiscal pentru andive și-o pîine grîu integral și un bilet pe care scria: îmi pare rău că dezamăgesc dar nu mai pot privi în ochi oamenii cînd știu cît le datorez.


duminică, ianuarie 29, 2017

șantier în lucru 2(finisări interioare)

1.
boulangerie


soarele se-ntinde peste oraș
ca untul pe o felie de pîine
într-o biserică aproape plină fratele capucin
încheie predica și-ndeamnă credincioșii
să mediteze-n tăcere la învățăturile Domnului
peste mulțimea smerită se lasă liniștea
cum se lasă zăpada mieilor
peste mugurii timpurii

atunci poți auzi
mațe creștine cum ghiorăie
cei care-au sărit peste micul dejun
pleacă rușinați capul
cei care-au mîncat dimineață se abțin să nu rîdă
e și păcat
niciodată nu știi în cel fel
alege domnul să îți vorbească

undeva în sărăcia lui
un culegător de chiștoace se crede bogat
împarte tot ce-a cules în două grămezi
chiștoace de lux unde pune țigări
abia începute și aruncate în grabă ori țigări
fumate pe jumătate
și chiștoace obișnuite din care abia poți trage două trei fumuri
întunericul se-ntinde peste oraș
ca aluatul nedospit pe o matriță de prescuri

2
cîntec de lebădă

în gara pustie o plasmă fără sonor
ca o femeie ce doarme cu gura întredeschisă
pe dale ciobite de gresie siluete aspre
așteaptă siluete mai blînde
cîte-un tren scîncește nerăbdător
pare un copil dus la dentist pentru prima oară
undeva șuieratul prelung al unei fabrici de țevi
ca un cîntec de cucuvea toți se întreabă
la casa cui a cîntat

prin frigul uscat
aburul respirației se ridică timid ca o domnișoară
invitată la dans
urme de oameni peste urme de cai de povară
la centrul de plasament e încă noapte
cîte-un orfan adormit lovește involuntar
pătuțul de fier cu picioarele
ca o lebădă prinsă-ntr-o capcană de gheață

3
nostalgia

bătrîni cu instinctul de proprietate prea dezvoltat
pun stăpînire pe trecerea de pietoni
traversează agale de parcă ar degusta vinuri nobile
suvarii înjură de mama focului
în shaormerii plitele sfîrîie
tinerii orașului cred că ești ce mănînci
deci dacă mănînci ceva bun
ești un om bun by default

pe malul moldovei
un scriitor local și nostalgic
se umflă în pene că-i aparține
licența poetică:
dacă pe vremea altora cei ce conduceau birje
se numeau birjari
pe vremea noastră cei ce conduc suv-uri
se numesc suvari

4
niciun scriitor nu-i bine primit în țara lui

pe nesimțite oamenii se transformă
în instituții fundamentale de stat
stat în genunchi stat în cap ori în limbă
după o sinecură
scriitorul local și nostalgic se urcă pe blocul albastru
și strigă:
fericiți cei săraci cu duhul care au rude pe la partid
că a lor este administrația publică
fericiți cei ce plîng după funcții căci ei vor fi
mîngîiați(în cele din urmă)
fericiți jurnaliștii blînzi cu oamenii primăriei căci ei
vor moșteni contracte publicitare
fericiți cei milostivi în campanii electorale
căci ei vor găsi milă la licitații
fericiți oamenii de afaceri care flămînzesc și însetoșează
după ce au sponsorizat simpozioane și recepții
căci ei se vor sătura din bugetul local
fericiți consilierii împăciuitori care aprobă
proiecte de lege fără să-ntrebe nimic
pentru că ei se vor chema
cetățeni de onoare

miercuri, ianuarie 25, 2017

șantier în lucru(secvențial)



1.
“escavări profesioniste”

dimineața un hîrb de ford înmatriculat în bulgaria
străbate orașul de la un capăt la altul
ca un șobolan gonit din ascunzătoare
litere galbene curg din caroserie
escavări profesioniste
furaje de adîncime și alte lucrări
pe lunetă un număr de telefon la care poți apela cu încredere
peste oraș o halenă insuportabilă
de porcărie și borhot
la porțile unei fabrici de zahăr
protestează cultivatorii de sfeclă
nu și-au primit subvenția de cîteva luni
într-o hală de neopren
godaci fără coadă modificați genetic
așteaptă năuci primul transport spre piața europeană
cum așteaptă elevii de clasa-ntîi
prima lor zi de școală
chirciți în autobuze acordeon
oamenii fug de oameni
ca de iernile radioactive din pripyat

2.
mădularele nopții

întunericul pătrunde lumina timid
ca un puber aflat pentru prima oară la curve
oamenii se ascund în apartamente-sicrie cu capac despicat
pe jumătate
cît să-i vezi la balcon cum fumează
la 1 mai pe terasă e încă viață
mădularul lui blecher s-a înhăitat cu mădularul lui c.a. rosetti
al lui cezar petrescu și-al lui sergiu celibidache
cîntă în gura mare șlagăre franțuzești deocheate
auzite prin sanatorii
se pișă în cercuri și linii frînte pe toate străzile și clădirile
care le poartă cu grație numele
doar blecher se-abține
el n-are nimic
nici măcar o străduță o sală de conferințe un bust abstract
se gîndește probabil de ce doar cînd nu mai ești
tot ce ai spus ce ai scris capătă altă greutate alt sens
moartea ca și franceza o e limbă străină
pe care o stăpînești la perfecție doar atunci
cînd începi să gîndești în ea

3.
rupestre

copii strînși cu arcanul din școli și licee
se prind într-o horă tălîmbă
în jurul unui stejar năpîrlit
discursuri în care nu mai crede nimeni despre
cît de importantă a fost unirea ținuturilor
pe malul moldovei un gard de beton
acolo cineva a încropit un mormînt
alma 1990-2014 și o cruce neagră
alături un tînăr care-și spune poetul străzii
a scris caligrafic
cel mai frumos ținut e ținutul de mînă
orașul mustește de viață ca pămîntul de apă după
o ploaie violentă de vară
simpozioane despre semințe hibrid
agape frățești creștinii se roagă
pentru unitatea bisericii biserica se roagă
pentru unitatea consilierilor primăriei care-i aprobă
lista de investiții consilierii se roagă pentru adjudecarea de licitații
camioanele de salubrizare brăzdează orașul
ca atunci cînd te bărbierești și te tai din greșeală
sunt pline cu zăpadă murdară o fetiță întreabă
mami unde se duce zăpada cînd moare
mami răspunde puțin încurcată
zăpada nu moare
e doar un copil ce se joacă de-a v-ați ascunselea

4.
incidentul bacovia

din cînd în cînd un profesor
se clatină în timpul orei
elevii rîd își dau coate că-i beat
moare subit și vestea sufocă orașul
ca norul de iperită
profesorii pensionari dau cu amărăciune din cap
tremură carnea pe ei cum tremură flacăra
unui băț de chibrit
ce om corect era zice unul
nici nu ieșise la pensie zice altul
frigul se-așază peste mulțimea înfofolită – ferpar
pe ultima pagină a unui cotidian de provincie
un bărbat între două vîrste între două lumi
își numără mărunțișul țigările zilele
se ceartă nehotărît:
pe vremuri te visai noul bacovia acum nu ești decît
o cauză pierdută sper că ești happy
se uită în jur speriat atît i-ar mai trebui
să-l vadă lumea cum vorbește singur
își dă ușor cu pumnul peste bărbie-capul sus
nicio cauză nu-i pierdută dacă există un singur nebun
care să creadă în ea

miercuri, ianuarie 18, 2017

poveste cu răstignit și pasăre în echilibru



ani la rînd în camera mea
a stat agățat de-un perete
un tablou cu cristos răstignit
care orice naufragiat care-și face prieteni imaginari
din obiecte - să nu-și piardă mințile –
i-am pus numele vineri (veți spune
că nu-i prea original dar de mic
am urît ziua de vineri
atunci ai mei ascundeau toată carnea
măcar așa să țin și eu post o dată pe săptămînă)

cînd mă trezeam dimineața
uneori îi aruncam o privire scurtă
ca un paznic de noapte ce verifică perimetrul
înainte să iasă din tură
alteori nici nu-l băgam în seamă
mă credeam un bărbat de succes masculul alfa
dădeam din mîini a lehamite
îi spuneam ia scutește-mă
rugăciunile sunt pentru nevolnici
bărbații adevărați își fac singuri norocul

seara înainte s-adorm
uneori făceam un ring în mijlocul camerei
îl puneam să se lupte
cu nefericitul raskolnikov cu akenaton cu apostol bologa
pariam averi uriașe imaginare
nu știu dacă din cauza spectatorilor sau din lipsa antrenamentului
sfîrșea mereu numărat
la podea

cînd plecam la serviciu
îi lăsam un coș de răchită în formă de barcă
plin cu mere coapte
credeam că sunt deștept și spiritual
că fiii plătesc totdeauna pentru greșelile tatălui
și-a venit timpul ca oamenii să-i plătească lui dumnezeu
cu aceeași monedă
îmi imaginam că-n lipsa mea
o să iasă din ramă buimac de foame
o să mănînce un măr și-o să vadă că-i gol
în felul ăsta o să răzbun omenirea
pentru c-a fost izgonită din rai

cînd era zi de salariu
îi făceam complice cu ochiul
veneam acasă tîrziu și beat îl cinsteam cu o bere
atingeam rama plină de praf de parc-ar fi fost
un telefon invizibil
o voce la capătul firul mă întreba cu ce-ar putea să m-ajute
ceream o convorbire cu taxă inversă-n cer
un moment vă fac legătura
pînă se făcea legătura
curajul meu se ducea dracului
îmi dădeam seama că dumnezeu
are acum alt iubit că l-am lăsat să-mi scape
printre degete
închideam înainte să îmi răspundă
ca-ntr-un film de acțiunea american
cu bruce willis în rol de samaritean

mai tîrziu cînd m-au dat în șomaj
îi arătam degetul mijlociu
de fiecare dată cînd poștașul întîrzia
două trei zile cu banii
ori cînd era scos la concurs
cîte-un post în adminstrația publică
îi spuneam cu ură nu
eu n-am să las bacșiș poștașului să vină la timp
cum fac toți șomerii și pensionarii
n-am să lipesc afișe în campanii electorale ori
să stau cu mîna întinsă la politicienii locali
pentru un post confortabil la bugetari
dacă mă pricep la ceva atunci viața
o să găsească și pentru mine un rost
fiecare om își are locul lui în pămînt
ori deasupra

într-o zi mi-au luat răstignitul
în locul lui m-am trezit cu portretul meu
făcut în tuș pus într-o ramă perfectă
la început a fost al dracului de ciudat
de obicei se pun în ramă lucruri imaginare
sau oameni care nu mai există

m-am obișnuit repede
ca să nu-mi pierd mințile mi-am pus numele vineri
(veți spune că nu-i prea original
dar iubesc ziua de vineri atunci mănînc pe ascuns
toată carnea din lume)
cînd mă trezesc dimineața
uneori îmi arunc o privire lungă
ca un paznic de noapte ce fluieră-a pagubă
după ce-a dormit în tură
alteori îmi spun că bărbații adevărați
nu-și fac singuri norocul
ei nu fac nimic
ei iau totul de-a gata
seara înainte s-adorm fac un ring în mijlocul camerei
mă lupt cu cei 12 apostoli cu poliția rutieră
cu o pasăre care-și vîră capul sub aripi
și-adoarme într-un echilibru perfect pe un schelet de copac
pariez averi uriașe imaginare
nu știu dacă din cauza voinței mele de fier
sau din cauza spectatorilor sfîrșesc totdeauna
cu pumnii ridicați a victorie

în gol

cînd mă îmbăt
ating rama lucioasă de parcă aș fi
un scriitor care-a debutat fulminant
îmi iau interviuri convins că am lucruri importante de spus
apoi tac dintr-o dată ca într-o dramă americană
în care un inadaptat își zboară creierii după ce a aflat
că lucrurile importante au fost spuse de alții cu mult înainte
uneori îmi arăt degetul mijlociu
cînd mă gîndesc la ce-aș fi putut face cu viața mea
îmi spun cu ură nu
eu n-am să mă rog pentru încă o zi
așa cum fac toți ca să-și pună viața în ordine
eu n-am să stau cu mîna întinsă la dumnezeu
pentru un sfîrșit confortabil
dacă sunt viu atunci viața o să-mi găsească o galerie de artă
fiecare viu își are răstignirea lui
elegant înrămată
sau abia schițată în tuș