când vrem să fim singuri
îi dăm lui dumnezeu nume
iar el ca o umbră
descompusă și umedă
amușină urmele
trecerii noastre prin lume
când dumnezeu vrea să fie singur
ne trimite în oameni
iar noi ca niște frunze
descompuse și umede
ne tot lipim de tălpile lui
fără să știm ce să facem
cu libertatea de a alege
cum să ne întoarcem la el
cărți de la prietenii scriitori
unii în viață
câțiva împotrivă
de parcă a explodat vegetația
după o iarnă
prelungă
autografe limpezi
profunde
tactile
ca o ecografie
doar tu n-ai învățat să te scrii
uneori ți-au ieșit litere
ca libelule scăpate din insectarul
unui elev hiper emotiv
alteori
niște semne
scrijelituri pe sicrie cu unghia
unui îngropat prea devreme
scâncești puțin după o mângâiere
apoi mai scâncești puțin
după apropiere
coastele se ridică
apoi coboară
lent
tot mai lent
ca un tren ce oprește în gară
zvâcnești scurt -
un GIF pe care dai play
din greșeală -
trupul încremenește în aer
ca un semn de admirație
răsturnat
și niciun om potrivit
niciun loc potrivit
niciun timp potrivit
doar teama
că urletul va rămâne în gât
și-l vor ciuguli graurii
ca pe strugurii stafidiți
stingher
ca o parolă wifi
lipită pe-un router defect
încurci
însingurarea de-aici
cu cea nesfârșită
de parcă ai încurca țările de jos
cu olanda
