raincoat(blue)

„and you who had the honor of her evening,
and by the honor had your own restored ?
say goodbye to alexandra leaving;
alexandra leaving with her lord.”


***
ar putea să se termine aici
bărbaţii aruncă pămîntul cleios peste acest nevolnic
bocete firave mai mult false
mai mult să nu se spună ca a fost neplîns
privirea ta printre oameni ca un obuz rătăcit
smulgi urzicile de pe marginea şanţului
fredonezi ca edith piaf
mon dieu mon dieu
eu tresar în somn şi nu pot face nimic

mă întreb dacă eşti bine aici umblu cu grijă să nu mă înghită
bălţile
atîtea mi-au rămas de făcut
nu am schimbat becul la baie s-a ars într-o zi
cînd din tine ieşeau aburi
nu am schimbat balamaua la geam
n-am izolat pereţii deşi tu-mi spuneai că nu se poate
ba se poate iubito apoi te muşcam de şolduri

***
cîteodată îmi doresc să nu se facă ziuă
ne grăbim toţi spre staţii de autobuz spre taxiuri
ne facem loc cu greu printre lumini
o ţigancă mă opreşte îmi smulge un smoc de păr
îmi spune că voi muri într-un mall
un copil mă opreşte îmi arată ce-a desenat
o maşină o casă un soare
şi niciun om

mă tăvălesc pe asfalt ca un animal în culcuşul său putred

cîteodată îmi doresc să se facă ziuă
să am febră şi să stau gol lîngă tine
să dormi cu gura deschisă şi eu să-ţi intru pe gură
să te posed ca unul care-a murit şi eşti singura legătură cu lumea
cînd te trezeşti desfaci o folie de vitamine
înghiţi cu greu
apoi loveşti canapeaua cu palma

ca atunci cînd ejaculam împreună

***
aici nu e decît un gol pe care umblu
ca un cristos hotărît pe ape
tu strigi mon dieu mon dieu
loveşti canapeaua cu palma

orice gară e un loc bun de făcut cuiburi
bag două degete-n gît vomit curajul
ma strivesc oamenii ca pe o ceapă
trenul are întîrziere cea mai mare întîrziere din toată istoria
întîrziere de-o viaţă aş zice

ar putea să se termine aici
privirea mea ca un obuz rătăcit
în loc de haine pămînt cleios
de la răsărit la apus
o briză dulce
ca între coapsele tale

keep my secret well(blue)

pre_text
pentru că de trei zile plouă nonstop şi apa a ajuns pînă la ferestre
nicio fărîmă de soare
şi oamenii se sufocă sunt pe cale de dispariţie pentru că
nu se cunosc între ei

pentru că am luat bormaşina şi am găurit pereţii zicîndu-mi că fac o traheotomie
şi că nu lipsa de aer omoară ci respiraţia lacomă

pentru că n-o să-mi lipsească prea multe
doar nişte procese verbale pe care le făceam pentru mama
şi meşterii cocoţaţi pe acoperişul bisericuţei ca nişte ciocănitori uriaşe

pre_buşire
să presupunem că într-un sat noroios un bunic stă să moară
şi singura care-i şterge sudoarea e hemipareza
nepoatele se strîng la pieptul lui ca primii oamenii într-o cavernă

să presupunem că din două miliarde
un tată se trezeşte dis-de-dimineaţă şi singurul lucru mai important
care i se va întîmpla peste zi e o tomografie
el ştie asta dar amînă momentul
vrea să mai simtă o dată cum îl furnică aftershave-ul

să mai presupunem că mă gîndesc la sex ca la sfîntul maslu
pe care preotul se grăbeşte să-l dea muribundului

pre_text
pentru că am dormit chircit pe covor şi m-am trezit secţionat ca o arteră femurală

pentru că ţi-ai mai fi dorit o noapte în care să te strig pe nume în timp ce ejaculez

pentru că mi-am izbit capul de toţi pereţii jumătate de oră să nu mai aud
vocile care urlă unde mă-ta te duci
şi unde-o să dormi

pentru că cei mai mulţi dintre noi îşi fac bagajele aşteaptă cuminţi
un microbuz subteran
care să-i ducă în piaţa matache ori undeva unde s-o ia de la capăt

pre_buşire
18 ore pînă la primul contact
18 ore pînă la primul om
18 ore pînă la descompunere

peste oraş s-a aşezat un aspirator imens
văd pe fereastră cum suge copacii
oamenii se ţin de borduri
plouă nonstop

mă gîndesc dracul nu e chiar aşa negru
în caverna din piept femeia mea pictează
vînători reuşite

apele s-au retras
spaimele s-au retras
mi-au lăsat mîna dreaptă
piciorul drept

ca o turmă de elefanţi alveolele zdrobesc aerul

după fiecare orgasm femeia mea îşi linge degetele
îmi desface sternul ca pe o canapea se întinde
şi doarme

mă îmbrac fără vlagă
aştept microbuzul
aspiratorul suge oraşul
fiecare bordură îmi urlă
unde mă-ta te duci
şi cum o să mori

si miine vom dormi impreuna(pure morning)

[]

cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd
mă plictisesc:

despic firul ierbii îi caut inima o palpez o
storc de rouă o beau viaţa ei trece în venele mele

mai desenez o cameră din casa cu ziduri de carne şi acoperiş
de ţiglă
casă unde voi locui cînd nu voi mai fi
bătrîn

visez că dorm într-o peşteră

bat cu o coadă de mătură în tavan deasupra
am nişte vecini castani care-şi învaţă copiii
să cadă

iau aerul cioplesc din el o corabie cu care plutesc
pe urmele unui vis mai alb ca Moby Dick

încalec pe trupul somnului şi gonesc pînă
la porţile lunii
să anunţ că s-a întors dimnineaţa


cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd nu mă plictisesc:

îmi lăs barba să crească în ea îşi va face cuib
o pasăre verde

cioplesc din silex cuţite cu care tai
tristeţea în două

pun os lîngă os şi-nvăţ să merg printre
crăpăturile zilei

prepar ceaiuri care vindecă orice rană

iau străzile şi le aşez pe verticală poate
oamenii vor zbura mai sus

îmi spun că voi înmulţi pîinea şi peştii ca
să hrănesc toate tăcerile

mă gîndesc ce nume îi voi da copilului meu
şi

la final
împart lumea în pătrăţele

[]

astăzi
mă voi opri doar la cîteva lucruri simple

voi mînca o felie de pîine am s-o mestec uşor să
nu tulbur drumul ei către locul în care se duc
toate pîinile cînd şi-au împlinit
creşterea

apoi

voi merge în ocico n-am mers niciodată îmi place să cred
că e un tîrg mare unde oamenii vînd fostele rămăşiţe
din fostele vieţi

e ziua cînd fiecare e mai bogat cu un om

voi zîmbi unui străin eu nu prea cred dar cineva
mi-a spus că în zîmbetul meu încape o fereastră
cu soare cu tot

încă un lucru simplu

cu mîinile mele învăţ să mă joc le spun să cuprindă
pămîntul dacă nu mai rămîne loc de nimic atunci
fiecare om duce o lume pe braţe dacă
mai rămîn spaţii goale atunci eu mă ascund
în cei care duc lumea pe braţe

adorm mulţumit m-am convins

lumea
e un cireş în care timpul ne coace pe toţi
unii rămîn cu urmele noastre pe buze alţii
pe mîini oricum nu contează că
e amar sau altoit trupul are mereu
aceeaşi carne

doar sufletul o să-l îngrop ca pe un sîmbure
din el vara viitoare copilul meu va muşca
uimit că e dulce
va întreba mami ce fruct e acesta mai vreau
apoi
îşi va murdări obrajii cu poftă
viaţă

[]

fiecare lucru îşi are timpul său aşa cum
scoarţa răbdătoare îşi ascunde
nervurile

nu mă lua în seamă sunt puţin obosit de atâta drum
din mine-au rămas două cuie pe care-ţi aşezi hainele
şi un degetar
cu el bat la uşa trăirilor tale

niciodată n-am să înţeleg de ce
bărbaţii inventează nume cînd lipseşte un trup
e felul lor de a dormi singuri cu plapuma trasă până la gură

nu ţi-ai dorit niciodată să fii copil şi să crezi iar în poveşti
să crezi că te dai de trei ori peste cap şi vezi
ce se întîmplă în oameni
m-am săturat să vâslesc fiecare zi
un fel de caron cu luntrea în spate
dă-mi un singur bănuţ
şi te voi trece prin gânduri

neliniştea mea s-a topit ca prima zăpadă din an
fiecare om îşi are alesul aşa cum dacă priveşti lumea
cu un singur ochi
ţi se pare că e făcută din turtă dulce

aş vrea să-ţi pot spune mai multe dar gurile noastre sunt pline
de aşteptări ţărâna în care ne vom întoarce
împăcaţi cu îngenunchierea
uneori
închipui trupul meu aplecat peste tine respiraţia ta mă umezeşte
e bine aşa
o simplă oglindă care-ţi arată că încă
pulsezi

şi dacă dumnezeu ne-a unit
nicio absenţă nu ne desparte

[]

pe prispă
o stare de bine am strîns-o în braţe
din mine să nu mai plece

pe obraji un soare cam roşu
nu-mi dădeam seama dacă de bucurie
sau dacă am mîncat bine
apa clipocea în fîntînă ca un surîs

şura se umplea de căruţaşi se cinsteau
cu pahare de rom vărsau în iarbă porumb
şi aur bunica pregătea curăţătorile nişte lame
zimţate ca un soare cu dinţi

clopotul chema înserarea
turma de oameni ieşea pe uliţă în urma ei
copii cu vergi de salcîm
eu mă gîndeam de unde au învăţat oamenii
să se oprească şi să deschidă din coarne
poarta unde-i aşteaptă stăpînul

frigul muşca pielea creaţă
bunica punea pătrunjel să nu se umfle
laptele clocotea pe o plită
învăţam să cern făina de oameni
bunica spunea simplu că cern dracii de sfinţi

căruţaşii spărgeau paharele ştergeau setea cu mîna
plecau
eu mă gîndeam că cineva bătătoreşte cărările
pentru turma de oameni

bunica e acum rădăcină
îi ţine pămîntului inima
eu am crescut un copac din care păsările mai ciugulesc
fărîme de oameni


[]

trec zilele ca un marfar plin cu grăunţe
oare unde se duc oare unde se duc
am doişpe ani şi uit să închid gura e semnul meu de
întrebare
se duc să hrănească păsăretul din ograda lui dumnezeu răspunde bunica
ograda asta e mare? e mare
dar cocoşi are? are
de ăia care te ciupesc de fund? şi de-ăia
atunci dumnezeu ar face bine să-şi ţină bărbaţii
acasă

bunico uite soldaţii şi iar uit să închid gura
soldaţii năduşiţi îşi umflă pieptul asfaltul duduie
eu duc mâna la tîmplă salut când o să fiu mare voi avea decoraţii
nu ştiu dacă frate-său o să mai prindă ziua de mâine spune doctorul cu vocea căzută
uite soldaţii oare unde se duc oare unde se duc
bunica moaie degetu-n gură îmi dă părul din ochi
şi-mi face pe frunte o cruce eu îmi închipui că fruntea mea
e bună de grotă în care să doarmă puţin cristosul

ce-oi fi zis nu ştiu după trei zile cristosul şi-a luat tălpăşiţa
de-atunci nu l-am mai văzut căpos cum eram nu l-am căutat



singurele nopţi fericite erau atunci când veneam beat
dormeam tun fericit nu visam nu pierdeam
aceeaşi zi o trăiam tot anul eram mulţumit mi se părea că mai merit
o decoraţie de soldat năduşit era bine oricum
făceam cuiburi sub ştreaşina întunericului cloceam pui de ură

mi-am rupt mâna am trecut peste asta
simona mi-a spus că sunt urât am trecut peste asta
am rămas corigent am trecut peste asta
am pierdut două degete am trecut peste asta
am scris despre morţi am trecut peste asta
am pierdut câţiva prieteni am trecut peste asta
un singur lucru n-am învăţat cum să dorm cu gura închisă
probabil pe-acolo s-au furişat toate mirările

mă scuturam de furnici când mă apuca dorul zilele treceau
ca un marfar cu grăunţe spuneam răbdare o să-ţi vină şi ţie rândul
la moara de pierderi


şi-a venit într-o zi ca toate altele
murdară-n genunchi căutai ciuperci am imaginat repede un şarpe
care te muşcă de gleznă iar eu îţi vindec rana mult mai târziu
mi-ai spus că era mai simplu să strig după tine ca după un copil
ce se vâră prin toate cotloanele

cât a trecut nu mai contează te-ai împlinit ca o pâine coaptă pe vatră
eu am albit probabil am luptat amândoi cum am ştiut mai bine
îţi era frică de foc eu mă temeam că nu mai dospesc



au trecut toate n-am zis nimic în locul meu alţii vor decoraţii
asta e m-am lămurit că n-am nici un semn în frunte unii se nasc pentru un singur lucru
mai important eu am să fiu răcan toată viaţa aşa-mi trebuie
dacă n-am prins de mic şmecheria n-o să ştiu niciodată
cum se doarme cu gura închisă

deluxe(blue)

1. o vreme am privit cum dispar în întuneric
pînă ce ochii au devenit o pastă
m-am întors acasă am aranjat
două trei cărţi în bibliotecă am şters praful
poate mă voi întoarce

e una din nopţile cînd stă să se întîmple ceva
groaznic şi repetitiv
mă gîndesc voi pleca voi ajunge printre oameni desenaţi
cu un creion chimic
o să mă simt ca un puc de hochei aruncat de colo colo
cel mai mult o să-mi lipsească direcţia

aş voma aş urla uite un urlet mi-ar prinde bine
scot capul pe geam mi-au luat-o alţii înainte
locurile s-au ocupat ca într-un multiplex unde rulează o premieră
ce film se dă mă întreb
cineva îmi răspunde ţipătul altuia

cel mai groaznic lucru care se poate întîmpla
să ţi se umple nările de parfumuri pe care nu le mai poţi recunoaşte
apoi să-ţi petreci toată ziua uitînd
să dormi noaptea gol şi dimineaţa plămînii
să bată în stern ca nişte vieţaşi în ziua de vizită

patru ţigări pînă la ziuă femeia vopsită cărămiziu
doarme cu gura întredeschisă şi-a vîndut apartamentul
se mută la casă
rareori avem cu adevărat nevoie de oameni
în rest schimbăm între noi obsesii
ca nişte colecţionari de timbre

2. o maşină în trombă despică balta
şi somnul

se sting neoanele

ies aburi pe gură ca dintr-o spălătorie

un cîine chircit ca un bonsai

fac bagajul în linişte
mîngîi coastele hainelor
şosetele atîrnă ca atunci cînd eram mic şi mi-am rupt mîna dreaptă
iar mîna se mai ţinea doar de pieliţă
mă gîndesc la o fostă iubită
la o altă fostă iubită
respir greu
mă uit în adîncul rucsacului
sunt un gropar beat

3. pun pătura-n geam şi totul dispare
nu am nevoie de nimic sunt puternic cel mai puternic
urletul se opreşte în gît de el trag oamenii cum trag
pisicile de ghemul de lînă

lipăie cineva pe hol

într-o parte cămăşile în alta pielea

apoi senzaţia că atunci cînd dispari în întuneric
nu mai exişti de parcă te-a mîncat un monstru cu tot cu oase
întunericul se închide în urma ta cu zgomot îţi aduci aminte de tata
trîntind uşa

fac bagajul în linişte febră aglomerări spontane
de gesturi inexplicabile

4. miroase a cauciuc ars

frigul trece prin şira spinării se înflitează în creier

oare dormi în tricou roşu

nu ţi-a venit ciclul de zece zile
tati ce e aia poşircă

genţile stau în mijlocul camerei ca femeile la un pomelnic

o fereastră spartă un bîzîit înfundat

ies aburi aburi pe gură ca dintr-o topitorie

promisiunile sunt consecinţa unei nebunii de moment
promitem că nu facem rău
că ne vom petrece iarna împreună
că nu ne ascundem
peste două trei zile uităm

ori poate suntem lucizi

burger queen(l_f)

bună dimineaţa iubito
încă o zi în care nimic nu e al nostru
încă o zi în care ieşi la gară dar săgeata albastră
nu-ţi aduce niciun iubit nu-l găseşti nici la spitalul de campanie
nici la telefon
deşi la tv se anunţaseră multe sosiri
încă o zi în care trag pe mine grăbit o scoarţă de copac
depun cv-uri la toate firmele şi pe toate planetele
din zece patroni unul îmi spune că sunt supracalificat
iar altul că mai trebuie să exersez mersul în imponderabilitate

s-a mai ostoit vremea a mai înflorit unul sau altul
iar mi-am fript limba cu ceai mi se făcuse poftă visasem azi noapte
un ocean de ceai pe care navigam eram comandant pe calypso
smulgeam verighete din adîncuri le puneam cap la cap
şi făceam un lanţ trofic
ziua începe brutal ca un ibric de cafea dat în foc

de altfel fac bine
bine la toţi şi rău la nimeni după cum îţi spuneam şi tu nechezai
mai repede mai repede începe cursa aveai cota cea mai mică
şi nimeni nu paria în afară de mine eu ştiam de pe-atunci
picioarele tale de lipiţan ar fi cîştigat tot ce era de cîştigat
ţi-aş fi spălat părul ţi-aş fi dat zahăr din palmă
cînd te-ai fi sfîrşit n-aş fi lăsat pe nimeni să rîdă
sfîrşitul e ca atunci cînd de ziua ta rîd musafirii
că ţi s-a terminat gazul din butelie

pentru că tot lipseşti şi n-am altceva mai bun de făcut
o să-mi aleg o zi : din oceanul pacific a ieşit un peşte mic
şi pe coada lui scria ziua de miercuri
miercuri o să fumez de dimineaţă pînă seara cînepă indiană
prea puţin mă interesează de pierderi şi alte campanii
realitatea dăunează grav sufletului
vînzarea realităţii către minori este interzisă şi alte asemenea nu prind la mine
o să stau moleşit pe o pernă şi-o să aştept cea mai mică femeie din lume

în cele din urmă
îmi voi trimite singurătatea într-un raion din basarabia
se va căsători cu una oxana
la început ne vom scrie des ne vom vizita de sărbători
apoi tot mai rar înstrăinările îşi au rostul lor
fără ele n-ai şti cine-i aproapele
o să mă bag în pat înapoi lîngă tine
o să te ling pe şira spinării şi-o să –ţi spun
bună dimineaţa iubito
ce vară toridă s-a anunţat între coapsele tale

225(l_f)

femeia îşi suge burta se chirceşte pe masa chirurgicală. foarte rece. forceps. comprese sterile. ca un gîndac de bucătărie strivit avortonul se prelinge în caserola de metal. zvîcneşte scurt pare că vrea s-o ia hai-hui pe gresie ca într-o drumeţie.

doctorul curăţă nu mai e nimic în pîntec. o garsonieră cu aerisirea pe hol care-şi aşteaptă următorul chiriaş.

miros de mîl. aud apa clipocind dar nu o văd. puştiul se străduie să ţină ritmul cu mine face paşii lungi ca o pistă de bowling îmi întinde o pungă de seminţe. ştiţi cînd a venit apa mare la noi în sat eram cu vaca în grădina din spate acuma nu mai avem vacă a vîndut-o tata. era un pod de buşteni vechi de o sută de ani podul tremura şi eu tremuram.

copilul îşi umflă pieptul vrea să fie deodată om mare ca să-mi ţină de urît.

un tir înfipt în capătul podului. pendulează între asfalt şi mirosul de mîl.

o pîrtie de schi pe margini un gard de plasă portocalie. de jos oraşul vuieşte ca respiraţia unui asmatic. nicio sirenă niciun sunet distinct. un bondar trece razant pe deasupra capului. ori poate un elicopter. o tăcere atît de adîncă de parcă ai vrea să stabileşti un nou recod mondial la scufundarea în adîncime. n-are niciun sens să stai pe creştetul lumii dacă nu poţi să-l împarţi cu cineva. să-l crapi ca pe un buştean să-l faci lemne de foc.

poate nu e adevărat. poate miroase a mîl aud apa clipocind dar nu o văd.

în fiecare dimineaţă părul tău îmi astupă gura. ca pămîntul proaspăt peste un mort proaspăt. bineînţeles. bineînţeles. aşa o moarte ar trebui să ni se întîmple în fiecare zi.

nu să zvîcnim scurt apoi s-o luăm hai-hui pe gresie.

cînd facem dragoste îţi simt ficatul mărit tu mă simţi înecîndu-mă ca şi cum aş fi băut prea mult.

te chirceşti pe pieptul meu un fel de masă chirurgicală.

aşa dormim. uneori îţi freci picioarele de picioarele mele o lăcustă pe un cîmp unde nu mai creşte nimic.

într-o zi o să avem de toate. o garsonieră fără miros de mucegai prieteni de familie şi hotă. vecinii de la trei se vor certa toată noaptea dimineaţa ne vor cere bani de băut. eu o să pot să-ţi spun în faţă ce-mi place ori ce nu-mi place nu să stau de vorbă cu lucrurile tale.

poate nu e adevărat.

miros de mîl. un trup înfipt în capătul podului pendulează între apropiere şi depărtare.

mă scotocesc prin buzunare nu nu nu nu sunt bogat.

două ţigări kent deluxe.
o gumă un şerveţel.
un avorton.
un oraş fosforescent.
o singurătate băloasă ca urma unui melc pe o frunză de varză.