intrebarea zilei

Luam doua situatii:
1. Militiile din Siera Leone drogheaza copiii, le pun arme in mina si ii forteaza sa lupte pentru controlul traficului de diamante.
2. Partidele politice scot copiii la iarba verde, excursii, discoteci, apoi le pun afise in minasi-i trimit sa le lipeasca pe toti stilpii si toate gardurile.
Care e diferenta intre militiile din Siera Leone si partidele politice?

addicted

dimineaţa mă trezesc picioarele îmi ies din plapumă de ele atîrnă soarele ca bila unui puşcăriaş de picioarele mele cu lanţuri legat lanţuri dintr-un metal necunoscut

mă tîrăsc prin cameră lanţul zornăie pe parchetul umed afară se toarnă asfalt muncitorii

se uită miraţi ei spun că nu mai locuieşte nimeni aici vecinii spun că nu mai locuieşte nimeni aici

se întîmplă ceva ciudat îmi vine să cred că nici eu nu mai locuiesc aici

sunt chemaţi vânătorii de fantome ei vin cu spectometre şi alte aparate de măsurat energia

hîrş hîrş mă tîrâsc pînă la baie bucătarie mă ascund în şifonier în colonia de molii am hrană destulă fibre şi timp berechet

uneori mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste tristă despre cum ai plecat în parc

se dădeau lecţii de canto lumea cînta killing me softly şi gara venea peste noi ca o lăcustă verde şi grasă îşi freca picioruşele de atît poftă

gara nu mai avea ferestre oamenii ieşeau direct prin acoperiş făceau doar două minte pînă acolo-unde-se-sfîrşeau-toate

ce nebunie frumoasă era pe atunci ploia ne strîngea ca o cămaşă de forţă

doctorii ne spuneau faceţi dragoste eu voiam să-ţi strigi orgasmul în rusă ori într-un dialect

inuit te-aş fi hrănit toată ziua cu carne de focă probabil ştii cîtă răbdare îţi trebuie să stai pe marginea unei banchize total nemişcat focile nu sunt porumbei care să-ţi mănînce din palmă

apoi într-o dimineaţă ţi-aş fi lăsat la marginea patului apă proaspătă şi doi pui de raţă

tu ai fi crezut că eşti la ţară ai fi început să plîngi şi din lacrimile tale ar fi crescut bunicul şi cîinele tău oh cîinele tău pe care îl băteai de cîte ori mînca puii

da draga mea eu pot face orice pot să-mi ascut ciocul de marginea chiuvetei

să zbor în picaj deasupra rîului din faţa blocului să-ţi aduc peşte proaspăt ori dacă preferi

pot să mă dau de trei ori peste cap mă transform într-o bufniţă intru noaptea în casele oamenilor fur bijuterii tot eu le amanetez cumpăr bilete de avion pentru anzi ori un podiş

unde floarea-soarelui creşte de cinci ori pe an sau pot fi o bufniţă liniştită stau pe un horn şi negociez acolo-unde-se-moare

pe la şi-un sfert ies din casă mă împiedic pe scări şi zgomotul se aude pînă la patru

cîte o pasăre ciufulită mai iese şi-mi spune ssstt aici sunt copii ce coincidenţă îi spun doamnă pelica ce coincidenţă chiar azi noapte am visat că mi-am luat o maşină pe geam aveam un abţibild baby on board altfel doamnă vă doresc o zi bună aveţi grijă la cei care asfaltează ei cred că un drum bun te duce oriunde dar nu e aşa nu poţi asfalta cerul iar iubita mea vine odată cu roua

unoeri mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste despre cum ai plecat şi eu am început să slăbesc colegii mei de redacţie mă urăsc pentru că stau şi îţi scriu

numănîncnumaidormnumaivreau femeia din curtea episcopiei tunde gazonul

se uită în stînga în dreapta îmi spune apoi la ureche zilele astea dumnezeu va veni la picnic mulţumesc doamnă ce pont vă rămîn datoare primul lucru pe care îl fac atunci ajunla redacţie pun mîna pe telefon sun jandarmii şi poliţia comunitară întreb dacă dumnezeu va veni cu vreo doi prieteni vreau să am exclusivitate în rugile mele sigur îmi răspund ei amabil presa are acest peste tot

se mai întîmplă să mă dizolv ca o pastilă efervescentă şi să hrănesc

organismul unuia crescut doar cu junk food

vînătorii de fantome îşi verifică spectometrele uneori mai detectează

variaţii de energie atunci mă arăt celui mai sceptic îi spun o poveste despre cum ai plecat

şi ai tras tot aerul după tine eu am rămas cu mîinile suspendate plămînii stîlciţi ca nişte pantofi călcaţi pe ştaif

de-atunci adorm cu un singur vis i'm not addicted îmi spun

i'm not addicted

black label

reportofonul. agenda. canon a420.

nu.

cafeaua. reportofonul. agenda. canon a420.

uşile cu senzori se închid se deschid. se închid se deschid. de jumătate de oră privesc baletul ăsta scrîşnit. autistul acesta care se loveşte cu capul de aerul tare ca mortarul.

zumzet. zumzet. zumzet. moleşeala urcă din tălpi pînă în creier ministrul industriilor vorbeşte vocea lui se pierde treptat pînă ce nu mai aud decît un ticăit constant.

blitzuri.

scaunul verde cu spătarul ros ca un măr fără coajă.

cel mai mult îmi place să primesc mesaje în timpul conferinţelor de presă. eşti în camera unui copil de unsprezece luni te joci cu un cîine de pluş simţi un gol în stomac. involuntuar duc mîna la stomac.

desenez cercuri imaginare cu vîrful limbii. ministrul industriilor se dilată se sparge din el ies cărăbuşi. 31 de grade în mai.

la nunta fratelui meu o să port joben. mă întreb cîţi iepuri voi scoate şi dacă voi avea un ceasornic atîrnat de vestă. la conferinţa de presă se vorbeşte de tine. de golul tău.

involuntar golul îşi duce mîna spre mine.

pe rînd mă desprind de podea de scaun de lume. dau din mîini părăsesc trupul cu zgomot de vîsle. mă înalţ pînă la un bulgăre roşu.

scuip în palme îl dau de-a rostogolul pînă ajunge în partea cealaltă a camerei.

poţi să-mi spui omul care aduce seara pentru că.

sunt un milion de motive pentru care aduce seara dar în principal pentru că vrea să te vadă goală şi să te spele pe cap.

întrebări din public pentru domnul minstru?

credeţi că maimuţele urlătoare se vor înmulţi peste măsură?

ne va surprinde apa cu ochii deschişi?

miros a cafea măcinată nivea hugo boss

ca să cumpăraţi o sticlă de whisky trebui să luaţi macheta achitaţi contravaloarea la casă apoi luaţi sticla de la biroul de informaţii.

bună ziua. aş dori un black label. ştiaţi că sunt omul care aduce seara?

reportofonul. agenda.

nu.

zumzet. domnul minstru. black label.

nu.

un bulgăre roşu. un ticăit constant. un scaun verde şi eu mă rostogolesc dintr-o parte într-alta a camerei.

poţi să-mi spui omul care îşi părăseşte trupul ca să ajungă la tine.

care se excită cumplit cînd primeşte mesaje în conferinţe de presă.

mai aveţi întrebări?

domnu' ministru

e adevărat că mîine pămîntul se va mişca opt centimetri spre soare?

şi dacă da nu credeţi că iubita mea împinge pămîntul cu umerii doar

ca să-mi fie cald?

jurnal

Viaţa mea de acum e frumoasă. Viaţa mea de dinainte era un iad.
Înainte eram bărbat şi-mi făceam de mîncare în fiecare zi. Ştii cît timp pierzi din viaţă ca să faci de mîncare ? Înainte mîncam numai ochiuri spărgeam ouăle în sil, aveam impresia că sunt vinovat pentru moartea tuturor puilor care ar fi putut să zboare într-o zi.

Acum sunt un ren bine hrănit. De fapt pot fi orice. Pot fi sudor sub coaste am o lampă cu hidrogen. Pot locui într-un vulcan activ sau vă pot spune cine a respirat primul.

În oraşul meu nu prea am prieteni. Doar cunoscuţi. Prietenii mei cei mai buni locuiesc în oraşul vecin. Ca sa ajungă la mine trebuie mai întîi trebuie să iasă din bulbi apoi să găsească o crăpătură în pămînt.
Mai stăm la un vin bun sau cumpăr în grabă Desperados îi mai întreb de una de alta dacă nu le e frig dacă dedesubt au podişuri sau frunze de coca. Cînd ni se încing obrajii ne aducem aminte de cum ne vindeam cartelele de la cantină să avem bani de ţigări despre cum salvam oamenii de la inundaţii sau cum pipăiam sînii femeilor în generală.
Rîdem şi nouă ne place să rîdem mult. Ne mai place să credem în oameni chiar dacă oamenii îşi fac aeroplane şi fug cît mai departe de noi.
Nu vor înţelege niciodată că moartea e o cadă cu hidromasaj. Intri laşi apa să curgă iar dincolo ieşi proaspăt ca laptele de-abia muls.

Iubita mea locuieşte departe. S-a născut într-o scorbură. Uneori mai primesc de la ea smochine. E felul ei de a avea grijă de mine. În restul timpului merge cu tribul ei oriunde e nevoie. Ultima dată ajuta balenele să nască. Le citea din puşkin credea că le face bine. Balenele îi sărutau mîna o numeau pe limba lor doica apelor.

Cînd mănînc un măr mi se face atît de dor de ea încît îmi vine să mototolesc pămîntul ca pe o bucată de hîrtie. Prietenii mă întreabă dacă m-am însurat eu le răspund încă nu dar ştiu sigur că la nunta mea o să cadă o ploaie de supernove.

Europa, trezeste-te

E puţin trecut de zece dimineaţa şi pe drum deja au apărut cîţiva săteni mai chercheliţi. Ajungem în satul Stejar ţinem tot înainte pe strada Speranţei. După ultima casă, speranţa se termină, urmează drumul spre Valea Ursului. Şoseaua se încolăceşte prin pădure de fapt nu e şosea e mai mult o tranşee. Doar urmele de asfalt îţi aduc aminte că te afli pe un drum judeţean. După o vreme ieşim la lumină. Nu e ţipenie de om. Pînă şi copacii cresc piperniciţi de parcă planul urbanistic al comunei ar specifica să nu crească mai înalţi decăt oamenii.

Despre cum încap oamenii într-o statistică

În centrul comunei Valea Ursului zarvă mare. Care adunaţi în faţa poştei care atenţi la muncitorii care montează un baner electoral pe stîlpi. Toate acestea sub privirile primarului Viorel Smerea.

Stăm de vorbă puţin în faţa primăriei. O primărie nouă cu sistem video de supraveghere.

Statistica e simplă. Cele cinci sate ale comunei numără în total aproape 4200 de suflete, din care aproximativ 1000 sunt plecate în străinătate, majoritatea în Italia sau Spania.

Media de vîrstă a locuitorilor e undeva între 45 şi 50 de ani. Cel mai bătrîn sat e Muncelul de Jos, iar în satul Bucium 90% din locuitori sunt rromi.

Afaceri nu prea sînt, doar mici magazine mixte ori baruri. "Toată lumea se bazează pe agricultură. Avem doi investitori mai importanţi, Adrian Porumboiu-care are vreo 300 de hectare, şi un austriac decis să investească tot în agricultură. Acuma cel mai important program pe care-l avem e canalizare şi alimentare cu apă în toate comuna, în valoare de 84 de miliarde" spune primarul Vasile Smerea.

Privirea ne e atrasă de o veveriţă. "Ai văzut-o? Le-am făcut cuşti în copacii din faţa primăriei. Le mai aduc nuci", mărturiseşte primarul.

Eu nu prea ştiu unde să mă uit, la cuştile verzi ori la camera de supraveghere.

Afacerea "Afişul"

Cum ajungem la Giurgeni?", întreb un copil pe bicicletă. "Păi o luaţi la vale tot înainte", îmi spune. Are tricou cu Dică. "Eşti stelist?" îl trag de limbă. "Nu, l-am primit de la ajutoare", îmi răspunde apoi dispare într-un nor de praf.

Drumul e cum nu se poate mai prost. Un amestec ciudat de pietriş, asfalt şi pămînt. Acelaşi amestec de-o parte şi de alta a străzii. Din loc în loc case cochete întrerupte brusc de case de chirpici într-o rînă.

Miroase puternic a bălegar şi usturoi.

Străzile pustii. În mintea mea bat pariu că voi vedea mai puţini oameni decît degetele mele de la mîini şi picioare. Pînă la mănăstirea Giurgeni am întîlnit opt oameni, din care trei pe terasa unei crîşme. "Domnu', dacă vreţi vă lipesc eu afişele. Dai şi mata cît crezi", îmi strigă unul după ce a supt din sticla de bere.

Puţinii oameni pe care îi întîlnesc merg pe mijlocul străzii. Se dau cu greu la o parte de parcă ne-ar face un favor. Aia e lumea lor, strada lor, caii lor, dărîmăturile lor.

Măruntaiele lui Dumnezeu

Spre Muncelul de Jos drumul încetează să mai fie drum. E un fel de fîşie ca pelincile murdare ale unui nou născut.

Acum înţeleg de ce i se spune Muncelul de Jos. O bornă kilometrică pe care nu scrie nimic, o troiţă într-o pustietate asurzitoare, apoi coborîm undeva, parcă în măruntaiele pămîntului. Totul e încremenit în sat, pînă şi femeia care scoate apă pare că nu se mişcă.

Nu ştim încotro ne îndreptăm, pînă şi afişele de pe stîlpi cu candidaţii la primărie au dispărut. Acum înţeleg şi rolul afişelor. Cu cît sînt mai multe cu atît îţi dai seama că eşti mai aproape de centrul satului. Dar Muncelul pare să n-aibă centru.

Aceeaşi încremenire pînă ajung la o biserică prăbuşită. Dintr-o curte se iţesc doi copii. Îi întreb ce e cu biserica. "A, s-a prăbuşit cînd a fost cutremurul ăla mare în '77 şi s-a mai prăbuşit o dată acu' un an sau doi, cînd a fost un alt cutremur la noi. Acuma e locul nostru de joacă" spun, mîndri nevoie mare, puştanii.

Îi întreb cînd a fost construită biserica. Băieţii ridică din umeri, întreabă la rîndul lor pe mama. În curte, lîngă un morman de moloz stă priponit un porc negru. Acoperişul a cedat iar în interior au crescut nişte nuci pînă aproape de căpriori, unde se mai văd feţele şterse ale unor sfinţi.

"Da' ce, vreţi s-o reparaţi?", întreabă un puştan. "A venit şi cineva de la Episcopie şi s-a uitat. A, sînteţi de la teveu? Dacă ne căţărăm în turn ne filmaţi şi pe noi? Mai la vale e o biserică de lemn veche de o sută de ani", spune, secretos, unul dintre băieţi.

Mai la vale, o bisericuţă de lemn şi un cimitir. Puţine cruci, dar oricum mai multe decît oamenii pe care i-am întîlnit prin sat.

"Nenea, ne daţi şi nouă de-o îngheţată?", îmi fac semn cu mîna două fete care se întorc de la şcoală.

Seara pe deal, Bucium-ul sună cu jale

După un kilometru, asfaltul se termină brusc şi urmează iar să coborîm pe un drum pietruit. Satul Bucium e la fel de pipernicit. Îmi vine iar în cap planul urbanistic al comunei care pare că îi obligă pe săteni să aibă case numai din chirpici şi vălătuci.

De după fiecare gard apar săteni curioşi. O casă aproape dărîmată plină cu afişe electorale. Miroase a grajd. Mă apropii de un bărbat zdrenţăros şi-l întreb dacă i-a ajutat cu ceva vreun candidat. De după casă, de după lemne, apar încă vreo zece oameni, femei copii. "Nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, domnu'. Nu vedeţi cum stăm? Da cînd e alegerile?". Un tînăr îmbrăcat mai de Doamne-ajută le face semn să nu stea de vorbă.

Două trei case mai răsărite, în rest bordeie. De termopane nici nu poate fi vorba. Doar nelipsitele "parabolice".

În soarele arzător o bătrînă molfăie nişte grisine de la privatizare. E amiază, un cîine se autoserveşte dintr-un coş de gunoi.

"Da' ce vreţi de la mine? Io îs bătrînă şi nu-s mearsă la şcoală" spune bătrîna.

În braţe strînge un bidon de Cola.

Talpa tarii

In timp ce candidatii la primariile rurale au intrat in febra alegerilor, lumea de la sate nu se prea lasa dusa la vot. Daca parasesti orasul, agitatia electorala scade direct proportional cu distanta pe care o lasi in spate.

La Roman, campania electorala a început: orasul e invadat de panouri enorme, banere, afise, concerte cu tot felul de vedete si difuzoare prin care candidatii îsi fac cunoscute intentiile politice. O lupta mai incrincenata ca anul asta nu am mai vazut!Daca parasesti orasul, constati ca agitatia electorala scade direct proportional cu distanta pe care o lasi in spate. Pîna la Sagna am circulat în conditii relativ bune. Spre Bîra, insa, craterele din sosea ma fac sa-mi pun intrebarea pe ce suprafata a lunii am asenelizat. Cîmpurile patriei sint aproape pustii. Ici-colo mai vad un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitatiei electorale sint posterele de pe stîlpii de iluminat din care îmi zîmbesc candidatii locali, mai oficial sau asa cum i-a pus fotograful sa stea in fata aparatului.

"Fratia inelului"
La Bîra e liniste. Si in primarie e liniste. În birou, primarul Adrian Stirbu se uita la televizor. Ofteaza, bilantul cutremurului din China creste de la o ora la alta. Marturiseste ca mai are un alt motiv sa ofteze: la ultima rectificare, au primit bani numai primariile "de la PNL si PSD". Planurile sint simple. Daca va iesi primar, iar sanse pentru asta sint destul de mari, va continua proiectele începute. Adica: apa si canalizare în comuna, drum comunal betonat spre Rediu si un proiect de mediu pentru sortarea deseurilor menajere. Despre ultimul subiect, primarul Stirbu tine sa-mi precizeze ca, la marginea satului, s-a construit deja o fabrica. Din punctul asta de vedere, Bira e mai aproape de Europa decit alte localitati, cu pretentii mai mari. În rest, campania electorala decurge fara probleme deosebite, fiecare candidat îsi vede de treaba lui. Spre deosebire de oras, unde posterele de pe ziduri ale unui partid sint acoperite peste noapte de posterele altui partid, la tara domneste o fratie aproape înduiosatoare. Fiecare candidat are stîlpul lui. Pe garduri îsi au loc toti candidatii, unul lînga altul, ca doar gardul e lung.

"Da', ce, domnu'? Pamîntul nu mi-l lucreaza dom' primar!"
Pe cîmp gasesc prea putini oameni, iar dintre ei, prea putini sint interesati de politica. Nea Vasile sta sprijinit în sapa; pentru el, "toti îs o apa si-un pamînt", adica toti promit cîte ceva, si-apoi uita. "Stai sa vezi - zice -, acuma, c-au început campania, iar o sa promita ca asfalteaza drumul judetean. Care-o fi, care-o iesi, numai sa asfalteze drumu ista, ca ne-am saturat de gropi! Mai vine fiu-miu din Italia si-si strica masina... Da' nu numa' asta. Nu vine nici dracu sa faca vreo afacere, daca n-ai drumuri bune!", spune, obidit, nea Vasile. Ceea ce ma izbeste, însa, la sat, e ca multi habar n-au de partidele politice care se bat pentru voturile lor. De exemplu, în comuna Bîra, satenii stiu ca la primarie candideaza actualul primar, un baiat care s-a pensionat din armata, vicele si barbatul fostei primarite. "Da' nici nu stiu daca ma duc la vot. Am animale, am pamînt... si pamîntul nu mi-l lucreaza dom' primar!", isi incheie obida nea Vasile.

Sat european, trai de Ev Mediu
Din loc în loc, printre copaci mai rasare cîte-o "parabolica". Aproape de iesirea din Bîra spre Boghicea, familia Stafie locuieste într-o casa de chirpici, gata-gata sa se darîme. Constantin are 65 de ani, iar sotia lui, Maria, 74. Au lucrat amîndoi la CAP si, în urma cu mai multi ani, Constantin si-a pierdut labele de la amindoua picioarele. "Am fost prin spitale si doctorii au zis ca n-au ce sa faca. I se «discalcileaza» oasele si au vrut sa-l opereze, ca-i ieseau oasele prin talpa piciorului, da' el n-a vrut", spune Maria. Acum, barbatul de-abia se mai misca; iar daca se misca, merge în fund. Are o pensie care trece putin de un milion de lei vechi. Cei doi sint saraci lipiti, atît de saraci încît în viata lor nu au avut un televizor. "Nici macar ceas n-am avut, sa stim si noi cît e ora. Ne trezeam amîndoi pe ghicite. Acuma, pîna si galeata cu nevoi a lu' barbatu-meu tre' s-o duc eu afara. Cei de la primarie ne-au ajutat cum au putut si ne-au dat, pe lînga altele, un televizor", mai spune Maria.

Unde-s pumnalele, unde-s pistoalele...
Comuna Boghicea se pregateste de primele alegeri de la înfiintarea ei. Cladirea impunatoare a primariei e aproape pustie. Oamenii par mai interesati de cu totul alte treburi decît campania electorala. Nea Tudor e trecut de 65 de ani si se îndreapta spre Slobozia. Îl intreb de candidatii la functia de primar si-mi spune ca cei mai multi nu prea fac propaganda, sint mai linistiti ca altadata. "Eu va spui sincer: sa votez iar betivanii? Io o sa votez cu dom' director de la scoala, ca e om cinsitit. Cînd s-o facut comuna, au promis o gramada si n-au facut nimic. Ce daca au pus oleaca de piatra pe drum? Doar n-au pus-o de la ei! Le-a dat bani sa faca sapte fîntîni. Unde-s fîntînile?", spune cu naduf in glas nea Tudor. Apoi se pierde în praful stîrnit de un jeep care trece pe linga noi in viteza.

Codru-i frate cu românu' si partidul cu nebunul
Dupa Slobozia, de treci codrii de arama, cum ar spune poetul, de departe vezi prabusindu-se casele de chirpici din Nistria. Drumul e din ce în ce mai prost, iar lumea tot mai putin interesata de alegeri. Ca în mai toate satele, de pe stîlpi ma îmbie la vot rîvnitorii fotoliului de primar. Nici aici lumea nu prea are habar de partide. Oamenii stiu doar de actualul primar, directorul de scoala de la Boghicea, unul "cu privatizare si vila" si unul "de-a lu' Vadim". Aproape de intrarea în sat, lînga un pîlc de copaci, un satean cu palarie alba merge, clatinîndu-se. Cînd vine vorba de alegeri, limba i se dezleaga brusc: "Sa stiti, domnu', ca io ma am cu toti! Ii stiu pe toti, ca ne cunoastem între noi, ca asa-i aici-sa, la sat. Îs ca fratii mei, si astia de la pedesere, si astia de la pelede sau cum i-o zice acuma lu' partidu lu' Basescu. Normal ca ma duc la vot, ca nu vreau sa iasa unul de-aicea din sat ca primeste bani de la Becali. Dac-ar primi, n-ar fi bai, numa' sa ne dea si noua, nu sa-si faca casa! Auziti, da' de-un rom mic... n-aveti?"În sat, puzderie de copii se revarsa pe ulite. Cîteva femei stau de vorba. Cînd aud de alegeri, dau a lehamite din mîna. Dupa vreo suta de metri, stîlpii de iluminat se termina. Se termina si candidatii. O caruta si niste cai pasc în liniste lînga o chestie de metal pe care scrie "Drum bun!".