gramofonul lui quintonce 2

mă jur pe ce vreți voi

c-am încercat să fiu de toate în viața asta

nu că ar conta ce-ai ajuns

doar să nu te ajungă din urmă

tot ce n-ai fost

să ne-nțelegem din start

n-am încercat niciodată să-mi pun capăt zilelor

m-am perfecționat în a face lucruri numai pe jumătate

și-mi era teamă să nu iasă și asta la fel

oricum

tot mai des mi se pare că tot ce scriu

e o sinucidere colectivă

de cum am deschis ochii

și-am dat din picioare a mers

am încercat să fiu preot

îmi era mai frică de moarte decît de satana

credeam că atunci cînd vine timpul

preoții se urcă-n confesional

confesionalul își ia zborul ca un tupolev

și aterizează la dreapta lui dumnezeu

am încercat să fiu preot pînă-ntr-o zi

cînd limba mea s-a oprit în pubisul unei femei

de parcă aș fi turnat un serial cu tehnici de supraviețuire

în care lingeam firișoare de apă filtrate prin stîncă

apoi am încercat să fiu sfînt

învățam bine mergeam la olimpiade școlare

citeam tot ce-mi cădea în mînă

pînă mi-a apărut primul coș

iar băieții mai mari de la internat mi-au spus

că trece dacă schimb sîngele

(ce oroare m-a cuprins la-nceput mă și vedeam

conectat la aparate ciudate care scoteau sîngele rău

și pompau sînge proaspăt în mine)

am încercat să fiu jurnalist

scriam despre morți despre vii

în fiecare seară fumam iarba fiarelor mă îmbătam cu apă vie

moartea era o dansatoare exotică

ce sare cînd nu te aștepți dintr-un tort

la petrecerea unor burlaci

în cele din urmă să mă iertați

am încercat să fiu scriitor

îmi tot spuneam că daraveaua nu ține

scriitorii cei importanți l-au citit pe blecher înainte de 30

scriitorii cei mari stau grămadă pe un memory stick de un terra

scriitorii de-o seamă cu mine au prezențe constante în

revistele literare sunt invitați la gale de premiere

ori la cenacluri unde bucătărese cu visuri zdrobite

le dau de băut îi cară în brațe ori le ating sexul blegit de somn

crezînd că se vindecă de anoninmat ori că stăpînesc la perfecțiune

gramatica unui oral pe sub mese

mă jur pe ce vreți voi c-am încercat

să fiu de toate în viața asta

nu că ar conta ce ai fost

doar să ai un om lîngă tine care să-ți aducă aminte

din cînd în cînd

cine ești

gramofonul lui quintonce

dimineața adevărul mă lovește în moalele capului

ca un titlu cretin de ziar:

nu mai am ce trăi nu mai am ce trăi

viața mea e o casă în care-mi spun cu năduf

și-a băgat dracul coada pentru că toate se strică deodată

frigiderul televizorul capul de duș tabloul electric

glicemia bilirubina hemoglobina și greutatea

inima și-a lăsat părul rasta a fugit cu circul în europa de vest

o poți vedea în portul din dover sau hamburg

cum își prinde părul în macarale și se ridică deasupra lumii

pieptul meu e un cuib în care au eclozat oamenii altora

peste noapte-am visat că eram într-o tabără creștin ortodoxă

(daniel îmi spunea că mi se trage de la coliva pe care mi-a dat-o

pentru că noi catolicii nu avem grîu fiert cu bomboane să punem

la creștetul morților)

am dat peste-o femeie cu trupul cît arborele de lalea

și ochii mai sinceri ca focul gheenei

ne-am îndrăgostit nebunește

mîncam împreună dormeam împreună ne masturbam împreună

spre marea tristețe a unui călugăr ce ne învăța fonfăit

curăția trupească

furam de la magazinul cu obiecte bisericești

lănțișoare de aur și iconițe cu tropare în care ni se împleticea limba

probam aureole de sfinți pălării glossy pentru parada reginei

apoi a urmat despărțirea trezirea totuna

tristețea s-a lăsat peste mine ca bruma peste porumbul nestrîns

mă uit în oglindă și sunt mulțumit

sunt anticristul promis un tigru siberian

un portocal tînăr pe holul centrului de donare a sîngelui

care-a crescut legat cu tifon de o coadă de mătură

într-o cutie de vopsea nemțească

sunt oamenii care-au trecut prin mine

de ei rîd ca nebunul și-i întreb ce naiba au căutat

apoi îi rog să se-ntoarcă

încă o zi de care se-alege praful în timp ce aștept preotul cu sfințitul

sugrum în gînd pe nils holgerrson pe nichita pe mitea feodorovici

pe cristiano ronaldo și noul șampon cu tehnologie active charcoal

de-aș mai avea timp aș încerca să adorm poate femeia din vis mă așteaptă

să probăm pălării

înjur mecanismul numit trezire

mecanic aprind o lumînarea în timp ce vicarul intră în casă

mecanic duc lumînarea la buze

îmi spun idiotule nu e țigară

vicarul zîmbește îmi zice în sfîrșit un chip cunoscut

termină cu cele sfinte începe cu cele lumești

mă-ntreabă dacă am planuri de însurătoare

(îmi vine să-i spun că m-așteaptă femeia din vis ori că

raiul e gramafonul lui quintonce te guduri pe lîngă dumnezeu

slăvești numele lui în speranța că vei moșteni gramofonul

iar la sfârșit te-apucă damblaua cînd afli că dumnezeu

a lăsat gramofonul unor copii să aibă și ei ocupație)

absent frămînt între degete un pix cu steagul americii

la fel de absent număr steluțele de pe steag

adevărul mă lovește în moalele capului

viața e o insomnie cruntă în care

numărăm oi

numărăm stele

numărăm oameni

pînă cînd moartea ne face să pierdem șirul

planeta maimuțelor

în fiecare noapte oamenii străzii se-adună în parc

lîngă o cruce de fier pe care atîrnă lălîie

o coroană uscată de brad ca o coroniță

pe capul prea mic al unui elev premiant

cîte unul mai curios scuipă tăblița cu numele mortului

apoi citește greu pe silabe

în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re

cîte unul mai răbdător scutură tutun din chiștoace

rulează un rest butucănos de ziar

scuipă tăblița copacilor cu denumiri în latină

apoi șterge cu mîneca buzele

toți știu că acolo un scrînciob a căzut

ca o coroniță peste capul prea mic al unui copil

toți își aprind rulata cu lumînarea învelită în plastic roșu

pe care o mamă o aprinde mereu

în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re

la picioarele crucii au făcut o vatră

în care ard țevi de pexal și bachelită

dimineața se pișă în foc

de parc-ar turna iod pe rana unui soldat

în fiecare noapte zilele se adună în țeasta mea

ca-ntr-o zalhana

mă rog de cîte-un om să dea un semn de viață

ca atunci cînd eram copil iarna și mă rugam

să nu iasă soarele ca să țină zăpada mai mult

pereții se-adună în jurul meu oameni ai străzii

care dau semne de viață doar cînd tresaltă

pieptul lor scofîlcit

parcările sunt pline de trupuri pe care stau lipite afișe

mă vinde și dedesubt un emoji în lacrimi

pe scările blocurilor interfoanele sună în gol

de parcă un hipster inovator s-a apucat să compună

simfonia pustiului

aș vrea să uit tot ce știu despre oameni

să m-apropii de ei

să le spun că sunt bun

ca sunt sănătos și organic precum o salată pak choi

încep să vorbesc apoi mă rușinez de ejacularea asta precoce

îm las capul în palme îl tot frămînt

pînă cînd mă prefac într-un fir de tutun căzut

dintr-o rulată lipită stîngaci cu salivă

se mai întîmplă o zi în care să mergi la bibliotecă

să lași așa măcar pentru inventar un volum cu autograf

bibliotecara să spună

încîntată să vă cunosc domnule pal dar să știți

păreați mai mare pe vremea cînd vă citeam la ziar

tu să nu știi ce să spui zîmbești prostește

ca un slujbaș din nuvelele lui rebreanu

ai vrea să-ți scoți căciula să arunci o apreciere

pentru activitatea ei literară

dar nu ești în stare și te întrebi dacă asta te face om rău

tocmai atunci un popă intră cu boboteaza

împrăștie peste tot cu aghiazmă de parcă s-au cufurit sfinții

doi trei stropi îți ating fruntea

te liniștești

dacă erai un om rău

ai fi simțit cum te arde aghiazma

în camera ta țintuit

ca o bujie pe blocul motor

te rogi să-ți ajungă țigările pînă luni

cînd vei dona sînge și vei avea de toate

și țigări și brichetă și coroniță de premiant

și tăbliță cu numele cărților tale pe care oamenii străzii

citesc pe silabe în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re

te rogi de cîte-un om să dea un semn de viață

ca atunci cînd erai mic iarna și te rugai

să iasă soarele ca să poți arunca bradu și

să-ți faci din el sabie

taman atunci interfonul sună

un țigan sfrijit de la dorohoi vrea să-ți vîndă o haină de blană

100 de lei mînca-te-ar raiul să am cu ce ajunge acasă

îți închipui că raiul e planeta maimuțelor

Iar bătăile inimii un cod morse prin care oamenii plănuiesc

o revoltă

colț de rai

spre dimineață

cînd întunericul dădea în clocot

și din el săreau stropi de lumină

o reclamă cu leduri clipea debil:

colț de rai

pompe funebre

program non-stop

pentru că toți îmi reproșau

că am scris ani întregi despre moarte

fără să am habar cît mai costă

și pentru că un bărbat trebuie să știe de toate

mi-a trecut prin cap să-i întreb

măcar așa de curiozitate

cît mai costă fericirea pe lumea aialaltă

și cum se plătește

la metru pătrat ori la kilogram

(îmi făceam planuri că la cele șaișunu de kile jumătate

cît am acum

eram numai bun de plutit pe un nor

cu o harpă în mînă

ori cu bastonul de general pe care

orice soldat îl are în raniță)

fularul care-mi atîrna la gît despicat

ca o limbă de salamandră

m-a lovit peste față stîrnit de o rafală de vînt

dumnezeu se chinuia să iasă din mine cu disperare

ca un cîine bătrîn înciotat

într-un cîine mai tînăr