Placebo - Protege Moi / Mirror Mask

Marilyn Manson - Heart-Shaped Glasses

scrisoare catre ultimul metrou

cînd ai plecat trăgeai după tine o gară
şi gara nu voia în ruptul capului să se urnească
făceai focul direct pe podea
n-aveai perdele
doar un radio la care se anunţau morţii
cum anunţă preotul cununiile

eu stăteam în burta unei balene
şi mă gîndeam de ce cînd ne uităm la cer
avem tot timpul gura deschisă
dădeam din coate să prind un loc
înghesuit în oameni ca o valiză made in taiwan
controlorul zîmbea ducea mîna la cozoroc
balena se opintea unii erau proiectaţi pe mal
alţii spre soare

dincolo de pereţi oamenii coseau alţi pereţi
verzi şi înalţi eu nu-i vedeam dar erau acolo
auzeam cum îşi ascut coasele ca un cîntec de leagăn
mi-am lipit fruntea de lamă şi-am scris

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om
cînd tragi seara-n depou şi-ţi găseşti femeia dormind
aşează-te lîngă ea ca şi cum ar fi locul demult căutat
întotdeauna există un om care caută şi unul
care aşteaptă

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om în care se urcă toţi
şi noaptea rămîne singur
din primul salar mi-am luat un mach 3 fără rost
barba mea creşte la fel ca un lan se roteşte
după un soare

mă trezesc dimineaţa cînd se sting neoanele
frigul intră prin tălpi ca o maseuză începătoare
îmi spun ce onoare domnule ce onoare să fiu
lumina lumii
astronomii prezic voi arde un milion de de ani apoi

apoi ajung în redacţie oamenii sunt nişte monitoare în stand-by
ei nu poartă nume de oameni
ei poartă nume de agenţii de ştiri
astăzi fac ocolul pămîntului meu într-o zi
oraşul acesta ştie să-şi primească eroii
dragă metroule
oamenii sunt nişte pahare de unică folosinţă
din care dumnezeu liorbăie o cafea din cînd în cînd
îşi mai frige limba
cînd am plecat trăgeam după mine o barcă
în care sufletul meu începuse
o croazieră de lux spre
spre coapsele unei iubite ce doarme

JAKARTA - ONE DESIRE (Video clip)

scrisori din tara lui oriunde

astăzi am ajuns cu bine acasă
am fost în anzi incaşii aveau nevoie de mine
înţelege-mă draga mea chiar aveau nevoie de mine
(cam aşa repeţi tu cuvintele cînd vrei ceva de la mine)
trebuia să negociez cu montezuma răsăritul şi apusul
incaşii erau dispuşi să-i lase tot aurul el să-şi vadă de soarele lui
l-am luat deoparte i-am spus mă montezuma înţelege şi tu
că iubesc şi că vreau să ajung devreme acasă
devreme în timpul nostru înseamnă să-ţi aud sîngele cum ţîşneşte
pe muzica lui schubert ca o fîntînă arteziană cu muzică
să stăm aşa pe o bancă şi să privim cum se înalţă
aş fi făcut orice pentru clipa asta mă montezuma te rog înţelege
că fac orice mă las botezat şi-am să jur că în creierul meu n-o să mă închin decît unui singur chip

am ajuns cu bine acasă din oriunde ajung întotdeauna acasă
îmi dădeam barba jos ca şi cum tocmai atunci m-aş fi dat jos din pîntec
un pas mic pentru mine o singurătate uriaşă pentru mame
repetam ce de poeme voi scrie ce de poeme şi ce voi face cu ele
am să le pun cap la cap din ele poate o să iasă un om
sau poate o lance
mai bine o lance
am să bat la uşa ta şi-am să mă prezint sunt lancelot
părinţii tăi mă vor privi altfel
bună seara domniţă ce vreme splendidă pentru turnir
trăsura vă aşteaptă la poartă
domeniul meu se întinde din vîrful degetelor pînă sub coaste
acolo am un castel oho foarte strategic frumosule cavaler
nu intră nimeni
nici pe dedesubt
nici pe deasupra


închide ochii şi numără pînă la 33
eu am să mă dau de trei ori peste capul bunei speranţe
am să mă transform într-un măr de aur am să-ţi rămîn în gît
şi te vor plînge piticii dar mai bine aşa decît fără tine

în visul meu se făcea că erai un turn de control vorbitor
eu eram jumătate avion jumătate pasăre în caz că se vor pierde motoarele
iubitule îmi spuneai cum le ştii tu pe toate şi cum te gîndeşti la toate
ca atunci cînd mergeam în excursii şi puneam în rucsac haine berechet pastă de dinţi
doi munţi sau o plajă depinde de locul în care voiam să campăm
în partea păsărească din mine stăteau cei cu bilete lowcost
partea mecanică se numea bussines class
draga mea sunt un om adaptabil în mine încap toţi cei care vor să viseze

închide ochii şi numără pînă la 33 îţi spuneam
eu am să mă dau de trei ori peste cap am să mă transform
într-o buburuză doar că să te aud cîntînd hai măicuţă măriuţă zboară nu mai sta
aşa cîntai cînd erai mică şi eu n-am fost acolo
erai mov de la dude şi eu n-am fost acolo
n-am fost acolo nici cînd te-ai dat jos din pîntec
un pas mic pentru tine o ratare uriaşă pentru mine

am ajuns cu bine acasă am mîncat la cantina săracilor
mare pişicher şi montezuma ăsta a luat tot
soarele aurul buburuza
mai mult îmi pare rău că n-am fost eu primul care a spus
că locuim temporar într-o pară
ştii tu para aia de care vînzătorul spunea că e adusă din argentina
mai amărît ca atunci draga mea n-am fost niciodată
dar nu mă pot abţine să nu cred în oameni aş semna şi cu ochii închişi
o declaraţie pe răspundere proprie că sunt dependent de crezul în oameni

iubitule îmi spuneai cum le ştii tu pe toate şi cum te gîndeşti tu la toate

cer deschis

tatăl nostru care ai fost în ceruri astăzi nu am nimic să-ţi spun
golul din mine e şi el un fel de cer dar nu asta te interesează
nu am nimic să-ţi spun nu-mi cer iertare nu-mi pare rău
mă simt doar ciudat să te ştiu atît de aproape eu la un balcon tu la altul
dimineaţa e o crispare un fel de frig oamenii aprind focuri în oameni se încălzesc apoi pleacă
păsările sparg ouă cu ciocul din coajă iese lumina gălbuie
uneori îmi vine să torc pe asfalt ca o pisică să caut prin tomberoanele zilei ceva lucruri de preţ
nu mai pot doamne ţi-aş spune că nu mai pot foamea intră în mine ca un tren fără oprire mîinile amorţesc odată cu înserarea maxilarele dor buzele s-au mişcat şi n-au spus nimic cerul din mine e şi el un fel de gol dar asta nu te interesează

singurul lucru mai important e să mă spînzur de suflet
să-l las aşa să atîrne de fiecare cuvînt oricum tatăl nostru a fost în ceruri s-a făcut criţă
şi-a spart capul de-acolo curgea apă şi vin medicii l-au rugat să nu mai bea
el dădea a lehamite din mînă dormea prin staţii de autobuz încercînd să ajungă acasă într-un fel de casă
eu mergeam la interviuri în costum jerpelit şi pantofi sparţi
uşile se închideau de la sacou mai cădea cîte un nasture ca nişte gloanţe lovind condamnatul sub privirile tatălui

tatăl nostru care ai fost în ceruri tu ştii pîntecul femeilor e doar un buncăr
în care copii rătăciţi de atîta spaimă nu-şi spun pe nume aşteaptă la rînd cu farfurii de tablă în mînă bucata mucegăită de viaţă
se zguduie buncărul cînd tatăl loveşte cu pumnii ei strîng în braţe jucării de pluş
ei nu ştiu că jucăriile vor trăi veşnic

într-o zi am să-ţi spun tot
ştii că îmi place să vorbesc despre mine
o să ne povestim unul altuia ai să rîzi cînd îţi voi spune că mi-am promis
să nu îmbătrînesc niciodată într-un fel aşa şi e mai plîng la cîte un film
cînd zîmbesc lumea spune că sînt un prunc aşa arată oamenii care nu au nimic de pierdut uneori să mă tragi de mînecă mă las dus de val şi nu mai ştiu
dacă vorbesc doar ca să mă răzbun ori pur şi simplu mi-e dor de oameni

*


copilul se sufoca strîns în braţe mama îl pipăia poate-i lipseşte vreun os
îi aranja vestonul scutura scame închipuite
trenul venea cîntînd ostăşeşte dum-dum dum-dum roţile mestecau lumea
făceau din ea vată de zahăr
ochii mamei ţineau de urît ochii fiului mîinile mamei frămîntau mîinile fiului
o să crească şi-o să împartă pîine cu mac îşi făcea curaj mama
o să dospească şi-o să fie bun ca pîinea caldă îşi făcea curaj mama
dum-dum dum-dum roţile trenului mestecau lumea ca într-un bîlci
unde tatăl trăgea la ţintă cîştiga premiul cel mare
un cocoş de gips care cîntă de trei ori despărţirea
mama ştergea de pe frunte o cută cu degetul
mă vede lumea scîncea copilul mama îi strecura în buzunar o felie de pîine şi nişte salam copilul se bosumfla acum miros a ţăran mama zîmbea în urma lui mirosea a pămînt proaspăt


casa lumea pămîntul s-au golit dintr-o dată mamele dorm cu lumina aprinsă
de teamă să nu treacă soldaţii şi să nu-şi mai aducă aminte de ele
de teamă să nu-şi mai recunoască fiii nebărbieriţi şi traşi la faţă
au plecat în veston şi s-au întors zdrenţe
toţi plecăm în veston şi ne întoarcem cum ştim mai bine
casa lumea pămîntul se-nvîrt toate deodată ca un pîntec
în care moartea îşi cere dreptul la viaţă
mamele nu se mai roagă de teamă ca rugăciunile să nu se întoarcă şi mai nespuse
mîinile mamei frămîntă mîinile fiului ochii mamei ţin de urît ferestrelor sparte ca nişte timpane

mîncare sleită facturi mama îngînă un cîntec
vocea se-ntoarce pustie după atîtea spaţii albe şi vaste
într-o parte a lumii copii se roagă cuminţi lîngă pat
în altă parte soldaţii îngînă un cîntec între două bombardamente
flacăra aragazului pîlpîie flacăra lumînării pîlpîie
trupul chircit face loc nopţii cocoşul de gips cîntă de trei ori despărţirea

femeie iată fiul tău a crescut bine a luptat bine
să nu-ţi fie ruşine mamelor nu trebuie să le fie ruşine copiii sînt făcuţi să plece
mamele sînt făcute să plece
orice naştere moşteneşte un strigăt
orice lume moşteneşte o alta
mamele se sufocă strînse în braţe
copiii le pipăie poate lipseşte vreun os
scutură scame închipuite
dum-dum dum-dum roţile trenului mestecă mame fac din ele vată de zahăr
dum-dum dum-dum roţile trenului frămîntă mame ca într-un bîlci
unde copiii trag toţi la ţintă cîştigă premiul cel mare
năframe cu chipul mamei mirosind a pămînt proaspăt