chateau d'if

oraşul meu are şaizeci de mii de oameni. fiecare om e administratorul unei plantaţii.
la stînga şi la dreapta două rîuri celui din dreapta oraşul îi spune astăzi vei merge cu mine.
din cap iese o şosea care duce spre locuri mai importante
la picioare un alt rîu dincolo de el creşte o pădure de morţi
doi morţi în metrourile din madrid
un mort într-un autobuz capcană din israel
un copil sufocat într-o lutărie

aici soarele stimulează ovulaţia dar niciun copil care se naşte
nu e al nostru
bărbaţii năduşesc în laminorul de şaişpe ţoli
femeile pregătesc masa pentru cele optzeci de sărbători ale oraşului

să presupunem că ai coborî din autocar primul lucru care te-ar izbi în piept
ca un berbec medieval
ar fi dragostea mea bolnăvicioasă
pestriţă

cînd păşeşti pentru prima dată toţi au tendinţa să-ţi arate
lucruri nemaivăzute
eu nu-ţi voi spune despre parcul prin care trecem cu patinoarul proaspăt deschis – şi acum se mai caută instructor de patinaj
despre pivniţele lui ştefan cel mare din cauza lor nimeni nu mai locuieşte la suprafaţă
despre parcul zoologic unde nu se mai află decît piramida unui episcop
despre spitalul de nebuni transformat de curînd în hotel de lux

am să-ţi spun doar că avem puţin de mers – asta judecînd după mersul meu
şi-ţi voi spune doar ce văd ochii mei

aici m-am dat cu sania cineva m-a lovit la genunchi am urlat să-mi plăteşti piciorul
pînă în ziua de azi copiii cu sania deveniţi acum bărbaţi cu sănii rîd cînd mă văd şi mi-e ciudă
aici mi-am rupt fîşul dar am găsit o maşinuţă de curse am învăţat astfel că e firesc să pierzi atunci cînd cîştigi
aici e biserica unde cînt în cor stadionul unde poţi face dragoste şi lumea să nu ştie ce minune
se-ntîmplă

*

nu l-am ascultat niciodată
bunicul îmi spunea tot timpul milică
să nu-ţi alegi milică fată din alt sat
flăcăii te iau la bătaie

*
sunt zile cu momente stranii în care mi-e dor de criş
de vulturul negru
de studenţii care aleargă pe mal în cîrduri ca păsările în picaj căutînd peşti
de serile în care miroase a mîl şi peste tine se aşează o perdea de apă
de etajul patru din care vedeam bulevardul de gîndurile de la etajul patru
între mine şi rîu doar o stradă şi lipsa curajului de a face saltul
a doua zi rîul era tot acolo cel mai constant lucru care mi-a fost dat să-l am
vreodată

*

în oraşul acesta creierul meu e un oraş depopulat
ca după o mare explozie
oamenii ies din grote să caute de-ale gurii – ştiai că oamenii preistorici nu erau
vînători
doar căutători iscusiţi
pîndeau vînătoarea mamuţilor se hrăneau cu resturile celor puternici?

să presupunem că ai coborî din autocar nu ţi-aş arăta nimic
am merge de braţ în tăcere ai întreba ce mă frămîntă
oraşul acesta cu şaizeci de mii de plantaţii o să dispară
nu ştiu cît voi mai ţine piept
pădurea de morţi a crescut pînă la porţile lui