singurul fel în care mă mai recunosc e capul sprijinit
de fereastra vagonului
bezna se lasă pe umărul meu ca o femeie proaspăt divorţată
stăm aşa îmbrăţişaţi
viaţa trece prin faţa ochilor ca o gară dezafectată
ori ca un marfar plin cu motorină
îţi spuneam că îmi plac femeile care dorm cu gura deschisă
doar aşa poţi înţelege cum se răspîndeşte viaţa în lume
şi cum uneori o ia razna
imaginează-ţi că dimineaţa în locul soarelui pe cer se rostogoleşte o inimă
nu-ţi promit nimic dacă rămîi lîngă mine
n-am să merg la muncă în amsterdam pentru că habar n-am cum se tencuieşte o casă
poate nu voi avea bani să-ţi iau un cadou
nu mă pricep să am grijă de mine
singurul lucru la care sînt bun
e să-ţi acopăr ochii cu palma şi să-ţi muşc sînii
te-am luat cu mine oriunde m-am dus
te-ai făcut comodă în spatele coastelor ca pe bancheta din spate
a unei maşini
pe drumuri europene de ţară forestiere
chiar şi atunci cînd vorbeam cu un medic nebun
care voia să inventeze hematiii sintetice care să propulseze maşinile
părul tau îmi intră în gură se face noapte
în locul inimii o altă inimă se rostogoleşte pe cer
singurul fel în care mă mai recunosc
e trupul tău în care mă scufund
ca un proaspăt creştin în apa iordanului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu