daria mea
ți-am zis de multe ori că sînt prost
că am un dinte lipsă
și al doilea e necrozat
că fața mea e roșie mîinile mele sînt negre
iar picioarele albe
cu toate acestea nu
nu-mi este rușine
nu-mi propun să trăim veșnic
ai idee ce înseamnă să ne trezim dimineața
și să ne întrebăm cît or mai avea viață benzinăriile?
sau dacă eu fac dimineața cafea la ibric
crezi că ne-ar mar interesa din punct de vedere științific
cîte milioane de ani o să mai avem un soare?
uneori cînd cad
dau vina pe toți
cînd am gura plină de pământ
ridic pumnul spre cer mai mult nu pot
aș juca paint-ball cu toți sfinții nu să-i menajez
doar cît să nu-i fac să sufere
în rest ți-aș povesti de gara aia blestemată în care
țigăncile îmi cereau 50 de mii pentru un sex oral
de fapt în toată singurătatea asta din redacție
cînd ridic ochii mi se pare că cineva îmi cere ceva
mie mi se pare că sînt un monstru
cu toate rănile mele
că sînt un lepros
pînă acasă
îmi las toate
pe toate drumurile
și crezi că toate sînt bune?
eu nu am scris niciodată în viața mea
doar am ros varul lavabil în speranța că
dincolo va fi vreun păianjen sau ceva care să asculte
am dat jos vopseaua de pe uși pentru că în loc de flori am crescut unghii
apoi mi-am dat seama la ce sînt bune
dimineți cu pascal obispo
Je prefererais que tu m'assassines
Pour de bon maintenantmă lovesc de pat ca o vrabie care se lovește de blocuit ca un om care moare dimineți cu joshua jamesmaică-mea urlînd la minede ce nu faci în curat în camerăde ce nu te duci duminica la bisericăeu foarte calmdumnezeu și-a luat medicalapoi s-a făcut om iar la curățenie fă tu dacă poți am prieteni puțini cît să-i numeri pe degetecel mai bun prieten al meu e praful aș putea să-ți vorbesc de fricile mele mărunte
ca niște pui pe care trebuie să-i îneci după aia
mi-e frică să fac duș cu ochii închiși
cînd închid ochii am senzația că totul se mișcă mai puțin eu
de aia mi-e frică să dorm
mi-e frică să nu se ardă becul și curentul electric să treacă
prin toți vaporii în mine
m-aș arunca în aer cîntînd famous blue rain coat
într-o seară de marți cînd e sfîntul anton
sau pur și simplu în așteptarea ta
aș sta cu fraierii la o masă aș fluiera moartea pe stradă
și-aș zice
mamă
ce țîțe are
pur și simplu
plouă
ca și cum dumnezeu
a văzut prin ce trecem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu