sunt nopţi în care luna
fuge de tine
atunci te aşezi în
balcon ca un mire părăsit în faţa altarului
tragi aer în piept
cu tristeţea unui copil pe care ceilalţi nu l-au vrut în echipa de fotbal
deşi avea o minge
mai bună şi proaspăt umflată la compresor
ca burta unui
înecat
te uiţi în jur îngustezi
ochii sperând să vezi ceva prin întuneric
cei pe care odată
i-ai condus pe ultimul drum s-au întors
să-ţi fie cavaleri
de onoare şi-au dovedit că ultimul drum e doar
o poveste de
speriat viii
acum ei cântă beţi
criţă you will never walk alone
trupul tău e un
sediu de stare civilă în care
sângele o face pe
funcţionarul şi-ţi anulează grăbit
imaginarul livret
de familie
ai fluiera a pagubă
dar n-are rost
ai urî pe cineva
dar ura e pentru primii sosiţi
îţi spui că dracul
nu e chiar aşa negru ci mai mult previzibil
se putea şi mai rău
cum ar fi soarele
imbecil care de atâta singurătate
îşi face singur
buchet de mireasă
îl aruncă în
fiecare dimineaţă
şi tot el îl prinde
la sfârşitul zilei
era o vreme în care
credeai că
rănile vechi se
închid pentru a face loc rănilor noi
că urmele tale sunt
urmele altuia care
la rândul său a
primit urmele celui
ce a fost înainte
acum
străinii adorm şi
visează alţi străini
aproapele adoarme
şi se visează tot mai aproape dar
niciodată nu-şi
visează
aproapele
cînd te uiţi la toate
acestea îţi vine să-ţi scoţi ochii
din orbite să-ţi
faci prăvălii asiatice
în care să vinzi
leacuri de orice fel
şi după o zi în
care nimeni nu ţi-a călcat pragul
împreunezi mâinle
ca şi cum ai trage obloanele apoi
te întorci derutat în
torace
speriat îţi consumi
neputinţa ca o albină
ce-şi devorează
propria miere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu