prietene
acest drum se apropie de sfârșit
ai crede că totul e la vedere
dar trebuie să fii atent la semne
trebuie doar să vezi dincolo de aceste
zile cu scări de bloc împodobite cu flori și baloane
acordeoniști transpirați care-și trag sufletul lângă
scânduri pe care scrie bine-ați venit
mirese decapitate de parc-ar fi rațe umplute într-o
vitrină din soho
aceste zile în care îți dorești bani cu atâta
ardoare
încât te scarpini în palmă febril mimezi atacuri de
panică
pentru că nu mai știi cum se spune
cu stânga dai cu dreapta primești ori invers
aceste zile în
care lipești fruntea de geam și asculți trenuri de noapte
de parcă ai fi un cardiolog ce montează stenturi
prietene
toate acestea sunt semne că trebuie să ne luăm
tălpășița cu grație
ca o ghiulea umană care ratează aterizarea dar
mai are forța să se ridice și să facă șchiopătând
plecăciune
dacă mă mai amuză ceva la oameni e faptul că
de fiecare dată când ajungem într-un punct fix
ne rugăm pentru încă o șansă de a îndrepta ce-am
făcut strâmb
ne jurăm pe mormintele noastre pe sufletul altora
că nu vom mai bea că ne vom lăsa de fumat că vom
crede mai hotărât
că vom fi pregătiți mai bine să facem totul altfel
apoi când cineva ne întreabă dacă avem regrete sau
ce am schimba dacă-am putea
s-o luăm de la capăt
zâmbim melancolic și spunem
că-am face totul la fel
recunosc
am avut o viață frumoasă deși se putea mai bine
ar fi inutil să mă plâng
arată-mi tu mie pe cineva care are totul și încă e-n
viață
n-am avut o flintă cu ținte de-argint
nici doborâtor de urși n-am avut
nu am dormit sub un baobab așa cum visam de mic
în schimb
am stat lângă fiecare copac și m-am întrebat
câte vieți au trebuit să treacă pentru ca el să
ajungă atât de înalt
l-am bătut prietenește pe scoarță i-am zis omule
sunt aici
nimic nu e mai dureros decât să treci prin viețile
altora fără ca cineva
să te oprească
nu știu dacă e mult sau puțin
dar dacă ceva se va întâmpla într-o zi
nu am ce să las decât ceea ce sunt
uneori mă întreb mucalit ce voi scrie
când în curând voi completa declarația de avere și
interese
fratelui meu îi las un pachet de camel necartonat
și-o dimineață în chamonix când ne-am ascuns în
pădure să ne facem nevoile
și-au dat peste noi concurenții din etapa a noua
europeană de ski fond
mamei îi las 100 de eugenii
ca semn de-mpăcare pentru ziua când învăța pentru
examenul de gradație
și m-a trimis la magazinul sătesc să iau biscuiți de
trei lei
iar eu m-am întors cu o poală de castraveți
tatălui meu îi las golul pe care mi l-a lăsat când
și-a luat
peștele de sticlă de pe televizor și-a plecat
poate în nopțile sale opioide își va găsi timp și-l
va umple
cu pepenii galbeni pe care se jura că ni-i aduce
dacă
dăm jos pielița de pe vinete
în locul lui
prietene
n-am fost nici bun n-am fost nici rău
am fost un om ca oricare altul fiecare om e o
poveste și fiecare poveste
își are o bibliotecă unde să rătăcească
am urât ce-am avut am iubit ce n-a fost al meu
nu sunt adeptul sexului protejat pentru că știu să
mă controlez
chiar și atunci când sunt beat
bts-urile mă lasă rece
antibioticele mă lasă rece
croazierele în jurul lumii mă lasă rece
iadul mă lasă rece
nu există cazane cu smoală diavoli cu furci veșnice
focuri
doar utere numite de medici generic
medii ostile
îți spun toate acestea
pentru ziua când vei da telefon și cineva va
răspunde că am fost odată al meu
pentru ziua când nu voi mai ști cine sunt pentru că
mi-a expirat cartea de identitate
pentru noaptea când voi coace porumb și voi juca
table cu bufnițele
cine ia prima linie tace
la prima poartă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu