arhitectura perfectă a somnului

despre compresii și marșuri de noapte

mă băieți

vouă nu vă e dor să simțiți gustul puței? 

nu vă e dor să simțiți orice gust? 

voi ziceți că femeile sunt cele mai mari curve

pe dracu

voi sunteți bă

(ochii aproape că îi săriseră din orbitele 

adânci ca niște haznale proaspăt săpate)

bă voi sunteți cele mai mari curve

și alcoolul e proxenetul

el vă scoate în chiloței și fustiță 

la unu jumate noaptea vă spune: 

marș la produs

psihiatrul și-a așezat apoi parafa și telefonul 

pe masa tocită ca un eșafod: 

mă băieți

știți de ce mă vedeți așa

cu privirea pierdută și oarecum catatonic? 

acu' două nopți

unu de 26 de ani în stop

că băuse prea mult

le-am zis celor de la ambulanță 

să-i bage adrenalină în inimă

dom' doctor au încercat să-mi explice

bagă-i dracului adrenalină 

că altfel zbori pe cartea de muncă 

bă la 26 de ani să ai trupul cârpă bă

dacă nu răspunzi la adrenalină

și lângă el o bătrână de 82

tot în stop

s-a trezit după după două compresii 

cu palmele

nu mai pot în pula mea nu mai pot

și brusc a lovit masa cu palmele

de parcă ar fi vrut 

să transforme înapoi scândurile în copaci

după două compresii

tăt normal

de când mă știu m-am jucat singur

nu mă plâng nici nu-mi fac titlu de glorie

când eram copil alergam de la o ușă la alta

pe cerdacul boierului Stârcea

să nu mă prindă vântul de primăvară

când am făcut 18 mi-am lăsat un mesaj

pentru când voi avea 28

când am făcut 25 mi-am dat întâlnire la 35

când am făcut 30 am scrijelit pe pia mater

ca pe scoarța unui mesteacăn EVP

să nu mă uit când voi avea 40

iată-mă acum trecut binișor

îmi duc obligat zilele ca pe un tratament pentru

steatoză hepatică

în rest tăt normal cum ar spune prietenul meu din Cahul

hematoame escoriații

durerea fantomă a o omului lipsă

durerea fantomă a dumnezeului lipsă

peste ochi ceață ca norii lichizi de prin Anzi

patologica frică de recădere și viespi

răul fizic de înălțime

anxietate cădere din gol în alt gol 

când oamenii îți pun etichete grăbiți

de parc-ar aduce ofrande să scape de mici obsesii

în rest tăt normal

sunt prințul Mîșkin viața mea un balamuc cu tradiție

în care îmi caut locul

cei cu experiență îmi spun

camerele la doi băieți sunt ok

ai oarece libertate dar eu nu mai suport

colegi de cameră după episodul Olanda

oricum e mai bine decât la fără clanță

acolo te umflă cu arginină - pe care infirmierii

o mai alintă stalinsnkaya -

până ce scuipi bărbătește în palme

din resturi faci un castel interior glossy

apoi o ceri de soție pe una Tereza din Avila

au amorțit păcănelele rând pe rând

ca un murmur ventricular

lumină difuză ca apa gălbuie în care

alcoolicii în recuperare numără

boabe de mazăre și zile de abstinență

undeva între stern și răsaduri de valeriană

copilul umbră cântă misa încoronării

e beat

3,8 la mie în sânge

copilul lumină - a câta oară -

îl primenește și-l cară pe brațe   

pe coițele noastre 

dom' doctor

da' rivotrilul și anxialul nu dau dependență?

nu-i oare mai bine să înjumătățim doza?

psihiatrul a zâmbit larg

ca o carlingă deschisă de antonov:

bă băieți știți de ce-mi sunteți dragi?

știți de ce viața e o minune continuă?

în fiecare zi mă minunez când vin la mine

dependenți care se injectează-n coițe

că nu mai au altă venă

și-ntreabă dacă tratamentul dă dependență

acuma pe bune

dimineața când dădeați pe gât celularul

pentru că tremurați ca planetara în service

v-a trecut vouă prin cap

să-l faceți telefon cu clăpiță?

v-a dat prin cap să beți numai o sută?

băieții s-au chirchit mai bine pe scaune

o undă de frig

ca un fir grosolan de sutură prin stern 

Imovane 7,5

ești doar un organism gazdă pentru o formă superioară de existență 

care nu poate trăi decât în simbioză cu tine

a fi locuit sau doar locuibil e o chestiune de viață și moarte

când cineva îți greșește ești Nero dai foc lumii întregi 

și te lauzi cu asta apoi îţi smulgi părul din cap

nu pentru că e greșit sau nu-i creștinește

pur și simplu devii conștient

flacăra nu are discernământ mistuie și puținii rămași să te-adore

când greșești dai de pomană apoi te arunci în aer la porțile cerului

nu contează că din trupul tău nu mai rămâne

vreo urmă important e să tragi cât mai mulți după tine

sunt mamă tată frate și soră somn frenezie anestezie

tremurul mâinilor țigara de după

sunt roata lui plutchik

benzedrina și abstinența

scrie cu bold să nu uiți

fără mine ai fi epitaf și ecografie

bilirubina-n exces a celor ce ți-au făcut bine

sunt zile în care mă închipui un pui de Nietzsche 

și-mi spun că a sta cu mine

e ca și cum m-aș holba în abis

 și abisul se holbează la mine

dar îmi dau prietenește un bobârnac de unde atâta orgoliu 

să mă cred noțiune abstractă sunt un mulaj pulsatil

pe care cei ce nu mai sunt învață să fie

ca-ntr-un laborator de biologie în care

elevii din generală diseacă broaște

să observe pe viu reflexul condiționat

în rest îmi închipui că sunt o formă încastrată în travertin 

iar Dumnezeu e un Michelangelo hipster 

care adoarme cu Imovane și-n somn

îndepărtează surplusul

neuroetică 

mi se pare ciudat să-ți scriu

pentru că nu te cunosc 

probabil aș avea mai multe să-i spun 

unui străin pe care îl întâlnesc în tren

la fel de ciudat mi se pare să-ți scriu 

dintr-o cameră în care stăm în cerc 

cinci bărbați și un psihoterapeut

discutând despre cum ne-a distrus viața alcoolul. 

fix așa te găsisem și pe tine prin 2002

 când am făcut reportaj la A.A. 

nu te mai văzusem de când 

ai venit la noi cu executorul judecătoresc 

să-ți iei bruma de boarfe din casă

 revendicate la divorț

mi-am promis atunci prin 2002

că nu voi ajunge niciodată ca tine

probabil că în fiecare zi a vieții mele 

a căzut din calendar 

câte un sfânt leșinat de râs

faptul că-ți scriu nu ajută cu nimic

nici să cresc

nici să-ți găsești pacea 

pe care s-o iei în mormânt 

poate vreun psihiatru sau vreun terapeut

va rânji satisfăcut va bifa o căsuță

în lista lui de stereotipuri care-i confirmă 

o teorie pe care o visa când era copil

nu am multe să-ți spun

nu-ți pot mulțumi pentru că mi-ai dat viață

nu ești Dumnezeu să-mi dai viață

nu am ce să iert

dacă vrei iertarea mea ia-o 

nu e a mea să o țin pentru mine 

ești doar un donator de spermă

vremelnic la timpul și locul potrivit

nimic în plus nimic în minus

dar dacă tot trebuie să vorbesc despre ceva

și din întâmplare ești lucid uite: 

Dinamo a retrogradat după 74 de ani

și a fost seară și a fost dimineață 

să-mi intre bine în cap.

niciodată nu suntem acolo când avem cea mai mare nevoie unii de alții

și asta ne face oameni.

și asta ne face să spunem că dumnezeu

ne-a creat după chipul și asemănarea sa.

în rest nimic nou sub acest soare regurgitat. 

nimic nou de spus.

ai avut vreodată o durere care te-a ținut zile întregi săptămâni

 și te-ai obișnuit cu ea într-atât încât ai crezut

c-o vei duce pe picioare tot restul vieții iar într-o zi 

te-ai trezit că nu mai simți nimic?

cam așa e cu oamenii. ei sunt o durere

cu care te-ai obișnuit într-atât încât crezi

c-o vei duce pe picioare tot restul vieții. 

și într-o zi te trezești mai singur ca un blister de tritico 

uitat în sertar

de un abstinent care și-a regăsit

arhitectura perfectă a somnului.