anastasimatar

voce 1:

dacă orice dependență 

se hrănește cu drame

atunci vindecarea ar trebui să răspundă

la întrebarea așa și?

e relativ bine.

nu mai tremură mâna

pe aparatul de ras

când îți faci barba.

în fața oglinzii prin tot corpul străbate

o descărcare electrică.

retrăiești toate momentele

într-un singur moment atât de intens

încât creierul se scurge din țeastă

ca firișorul de pastă când strângi

tubul cu pate de ton

cu care te-ai obișnuit vinerea .

momentele când nu puteai ține 

aparatul în mână și te rugai 

să nu-ți tai din greșeală 

vreun vas de sânge mai important

și să ajungi în cronica morților idioate

vizionate la ore târzii

pe viasat.

palma ți-o imprimi în oglindă 

cum ating polițiștii americani 

farurile de la mașinile trase pe dreapta.

în caz că dispari fără urmă 

cineva se va uita la oglinda murdară 

și va ști că ai fost acolo

și ți-ai făcut barba.

altfel nu ai cum 

să mergi la afterschool

de la poartă să-ți sară copiii în brațe

unul are temă la mate

altul vrea să-l ajuți cu o căsuță de fluturi

barba ta să le irite obrajii

în timp ce mămicile posh

te pozează cu flip-ul din suvuri

să vadă tații din Dublin

că plozii sunt safe. 

apoi mămicile posh să-ți zâmbească

și tu să-ți smulgi părul din cap

la gândul că toate astea 

ar fi putut fi ale tale.

și flip-ul și suvul mămica posh

plodul care colecționează insigne

cu mr krabs.

te mulțumești să-i duci în cârcă

până în sala de clasă

ca un nume ce ești

scris cu Garamond black

pe o copertă de carte folosită

ca opritor la balconul

unui protopop care-a uitat

că insistase o săptămână 

pentru cartea ta "decât" cu autograf.

te scuturi de gânduri

ca cearșafurile de la paliative 

știi că nu te poți uita 

atât de mult în abis

cum ai făcut până acum 

dacă abisul 

nu e o parte din tine.

după un an 

pielea își recapătă culoarea ei

naturală.

după doi oasele redobândesc

densitatea normală.

constați că vindecarea

așa cum e definită în dicționar nu există.

rănile vechi se închid

pentru a face loc altora noi 

înlocuiești o dependență cu alta.

înainte erai obsedat

să scapi de starea de rău. 

acum cauți cu disperare

să nu pierzi starea de bine.

vindecarea adevărată

perfectă

e doar atunci când ai pierdut tot.

și totul se întoarce la starea inițială.

ca un zid prin care cresc 

plante rătăcitoare

ori o clădire surpată

pe care încet

o înghite sălbăticia.