luni, ianuarie 15, 2024

crepi! 🙃🙃🙃




[înainte de liturghia copiilor

preotul încearcă să învioreze

micuții abia treziți

convins că toți vor răspunde

biserica

(împodobită frumos

cu brazi până-n tavan

È™i-o iesle ca-n filme) 

întreabă: copii

care e cel mai frumos loc

din oraÈ™?

se uită atent atent

peste pădurea de mâini ridicate

și-l ochește pe Nicholas

cunoscut È™i ca dom’ preÈ™edinte

(deși e născut în Cipru

când va fi mare Niko

vrea să se facă președintele țării)

ia spune tu Nicholas

care e cel mai frumos loc

din oraÈ™?

Nicholas tușește puțin

apoi răspunde sigur pe el

cel mai frumos loc din oraÈ™

e la KFC]


[la început credeai că-i teatru ieftin

când cei care-și adăpau morții

urlau din toți rărunchii

ah

de-aș fi știut că e ultima oară

aÈ™ fi spus alte cuvinte

aÈ™ fi spus te iubesc

aÈ™ fi spus ce n-am spus

ori ceva cu adevărat memorabil

îi vezi cum se macină

cum se leapădă de cuvinte

ca turiștii străini care dau vina

pe blestemul Pompeiului

și returnează pietricele furate

ca amintire

acum 

după ce ai prins ritmul

începi să te întrebi

oare ce ai alege să spui

dacă ai ști că e ultima oară

când vorbești cu aproapele?

(dacă ați fi pe aceeași lungime

de holter

i-ai ura in boca al morte

È™i È›i se va răspunde cu-n zâmbet: 

crepi!

crepi la morte!)]


[nu-ți mai bați capul cu logica

circuitului funcțional din spital

de ce psihiatria e peste drum

de pediatrie

de ce au mutat cardio

lângă neonatologie 

la patru(o fi aerul mai ozonat)

așa cum proaspăt însurățeii

au grijă să calce cu dreptul

pragul în casă nouă

ai căpătat și tu o obsesie

când cobori citești cu grijă

indicatoarele

etajul IV

etajul III

etajul ll

etajul I

parter

acum e semn rău

dacă încurci lumile

pe vremea când lucrai la ziar

ți se părea amuzant

când coborai încântat 

că ai prima pagină

și din greșeală ajungeai la subsol

printre sicrie

și fulgi de cenușă)


[-du-te că se termină

programul de vizită

și după aia mă relaxez

-vezi nu te relaxa de tot

-cum o vrea ăl de sus

-ăl de sus vrea dacă

și tu vrei

iar dacă vrei spune-o tare

pe căldicei ăl de sus

nu prea-i are la inimă]

Niciun comentariu: