Postare prezentată

joi, august 18, 2016

puls 0



în nopțile în care nici măcar rădaștele
nu mai tulbură aerul cu zbîrnîitul lor
mă gîndesc la tatăl meu ca la un examen ratat
de licență-n crimonologie
cînd mă rugam la toți sfinții să nu-mi dea mica recidivă
habar n-aveam despre recidiva penală
dar despre aia alcoolică știam aproape totul
și profa mi-a dat chiar recidiva mică
un fragment din vechiul drept penal
pe care niciun student în toate mințile
și cu pile în CUI
nu l-ar fi citit vreodată

m-am scuzat am ieșit la budă m-am pișat sînge
ori cafea nu mai știu
uscătorul de mîini nu mergea-numai noi de la Drept
aveam luxul ăsta-
am rînjit în oglindă ca profetul ioel
mi-am dorit să să am un tată despre care să spun măcar
c-a murit
nu că habar n-am cum o mai duce ori cum arată
și acum lipsa lui viermuiește prin intestinele mele
ca o moarte ce nu se sfîrșește decît odată cu mine

maică-mea e acum în londra
acolo nu sunt cabinete stomato din care iei bonus viruși hepatici
acolo sunt holdere miniscule
nu ca aici unde cel mai bun cardiolog din oraș
i-a pus o cărămidă la șold și niște tuburi de cauciuc
apoi i-a cerut să stea cu mîna întinsă de parcă-ar fi cerșit
un puls mai normal
în lipsa unor lucruri mai importante îmi pun întrebări
fără sens
de ce katniss nu rămîne fără săgeți niciodată
deși omoară tributuri în draci
de ce tocmai cei despre care lumea spune
că n-au nicio șansă în viață demonstrează opusul
de ce cînd mă duc la concursuri de angajare
în instituții publice mi se face cu ochiul complice
mi se șoptește că sigur am muncit în electorală
altfel aș fi nebun să mă prezint
de ce n-am reușit pînă acum să intru în oameni
să văd ce simt ei

dacă aș sta nemișcat
și-aș aștepta umbre de cîini să-și facă nevoile
umbrele cîinilor m-ar amușina
și-ar mormăi pe limba lor
la omul singur nici măcar pișatul nu trage





luni, august 15, 2016

o singurătate mai grea ca vinul negru ca tremurul mîinilor



Aici s-a făcut atît de pustiu
Că pînă și dracului i-a fost frică să doarmă
Cu lumina stinsă și-a început să se roage în gînd
Fă Doamne mai repede ziuă sau Ia-l de pe capul meu pe nebunul acesta Pentru că în curînd Toți vor dori să fie mai buni ca nu cumva să ajungă Ca el
Între timp eu am așezat masa-n tăcere
Trebuia să-mi țină și de prînz și de cină
Capu-mi era plin de întrebi idioate:
De ce cîrnații populari se cheamă cîrnați populari
De ce în orbite am oameni în loc
De globi oculari

Am pus morții o babețică imaginară
Am lăsat viii pe dinafară și-am început cu o cruce mare:
Mulțumesc Doamne pentru aceste daruri pe care mi le-ai dat
Aproape poet
Aproape director
Aproape om
Aproape o casă
Aproape-o femeie
Atît de aproape de cei ce nu mai sunt că cei ce sunt
Au uitat că-s unul de-al lor

Aici s-a făcut atît de pustiu
Că pînă și lui Dumnezeu i-a fost frică să doarmă
Timid m-a trezit și mi-a zis
Îți dau de la mine un an
Numai aprinde naibii lumina

joi, august 04, 2016

gloria mundi



într-o zi am să mă dau de trei ori peste cap
și-o să devin bărbatul cel responsabil pe care toți îl așteaptă
ca pe mesia
voi fi un om de succes
antreprenor de pompe funebre(trei morți pe lună să am
și viu m-am făcut)

îmbrăcat casual de la tony adams și cocoțat pe un hoverboard
-să las impresia de plutire spirituală-
voi avea promoții de-o să vă stea inima
ca un ceas neîntors

în loc de sicrie voi scoate cărți cu supracopertă
pe care scrie sicrie(în fond a scrie o carte
e ca și cum ți-ai săpa groapa și te-așezi de probă în ea
să vezi ce-ai putea să însemni)
în loc de chipuri fardate-n exces
voi scoate la imprimantă 3D
cîte un giulgiu personalizat
din torino

în cele din urmă
-pentru că tuturor nu ne e frică de moarte ci de lipsa aproapelui-
în loc să vă cobor în morminte anoste și proaspete
o să vă înșurubez în memoria cunoscuților
ca pe niște mici balerine
în mici cutii muzicale

terra peutik



pe afișul cu lansarea de carte necunoscuții
îmi desenaseră mustață de muschetar și bărbiță de țap
mă gîndeam ca așa semăn cu monte cristo cu george custer cu faraday
cineva ieșit la o pauză de țigară mă consola îmi spunea bine
că n-au scris porcării nu mi-ar fi picat bine să văd scris
poezia e moartă poeți s-au adunat la pomană
sau
poeții buni sunt pe lumea aialaltă în lumea asta sunt doar
hipsteri bețivi

aproape femeile își umezeau arătătorul cu buzele și întorceau cîte-o pagină
de parcă nepricepute-ar fi încercat să-mi desfacă nasturii de la cămașă cu dinții
o actriță aproape beată cu părul cîrlionțat ca iedera carnivoră
îmi cerea îm batjocură un autograf pe sîn și pe fesa dreaptă a iubitului arheolog
îmi spunea c-a bătut pariu pe o bere
i-am răspuns că nu pot mi-e frică să nu mor subit
ca lordul carnavaron blestemat de-o mumie

și-acum mai văd pe vreun stîlp din oraș afișe îngălbenite cu lansarea de carte
de parcă stîlpii orașului ar fi ultima apariție print a unui ziar
unde oamenii politici și de cultură locali îl regretă etern
pe tatăl andreei marin
…….

duminică ne vom strînge la cor și vom cînta la sărbătoarea familiei
unii vor sta în fața altarului în piept vor avea insigne cu numărul
anilor de căsătorie
bărbații vor pipăi pe ascuns hotărîri de divorț în timp ce caută prin buzunare
bancnote mari pentru colectă
femeile își vor farda vînătăile cu vin de împărtășanie
se vor abține să nu lăcrimeze cînd preotul le va spune
curaj de dragul copiilor asta e crucea voastră și alte gogoși
eu o să mă jur că nu voi mai crede în cei fericiți împreună
chiar și cristosul cînd a predicat fericirile n-a scos o vorbă
despre fericirea în doi

mă gîndesc la viețile mele ca la investiții dezastruoase în bursa de suflete
la ce intuiție am avut și cîți bani mi-au trecut prin mînă
aș fi salvat fabrica de țigarete carpați aș fi ales doar o linie pentru produse de lux
aș fi uscat tutunul așa cum usca bunică-miu carnea de porc în cuptorul pentru forjat
l-aș fi rulat în toate hîrtiile pe care am scris poeme
închipuiți-vă cum s-ar bate
cei mai înrăiți fumători să pună mînă pe cea mai bună parte din mine
fără filtru și fără arome

sau aș fi cumpărat fabrica de steaguri brăila
aș fi produs numai steaguri din piele de om
pe care calendarele ar fi fost obligate să le înalțe
în locul crucilor negre sau roșii