scrisoare către umbra mea

draga mea

dacă ai putea vorbi știu ce mi-ai spune

dacă te prind în toane proaste ai scrîșni printre dinți

ce bou e ăsta de scrie propriei umbre

dacă ești binedispusă ai gîndi

uite mă și-a adus aminte de mine

te-aș ruga să mă scutești de întrebări și reproșuri

pentru că îți vreau binele

pentru că într-o zi va trebui să înveți

să te duci singură acasă

să povestești mamei cum mi-a mers ziua

să mănînci gogoșari în oțet

să adormi pe un post de radio

de teamă ca din șifonier să nu iasă furnici uriașe

dacă noaptea te trezești cu senzația că cineva respiră lîngă tine

ești doar tu suflînd în palmă

în speranța că

va trebui într-o zi

să te duci la cor în locul meu

să te prefaci că știi ave verum virginitas

să bei paharul de vin fiert și să fii un tenor la fel de bun ca mine

să minți să ierți să plîngi să-mi pregătești moartea

sincer îți spun

nu cred că mai fac prea mulți purici pe-aici

nu știu dacă ai venit pe lume odată cu mine

dar dacă mai ții minte

ne-am cunoscut pe vremea cînd aveam sandale de plastic și fugeam din ușă în ușă

să nu mă prindă vîntul de primăvarră

te-am salutat lăudat fie isus

mi-ai răspuns în veci amin

cînd venea preotul cu sfințitul îi sărutam măna

ne dădea bomboane

mai ții minte?

am împlinit 32

remus mi-a pictat o icoană cu spălarea picioarelor

pe spate a s scris 18 nov 20011

probabil știe el ce știe

luca îmi arăta colecția lui de insecte

o mîzgăleam pe maria cu pixul eram indieni

de atîta legănat copii cerul și-a schimbat scutecele

ai fost lîngă mine

cînd am cerșit colivă în poarta bisericii

cînd mi-a spart frate-miu capul

cînd am vrut să mă arunc în fața metroului

cînd am urcat pe mont blanc

da draga mea recunosc

e unul din momentele în care toată viața îți trece prin fața ochilor

pînă și numele din cartea de identitate nu vrea să mai aibă de-a face cu mine

într-o zi va trebui să înveți să fugi spre nici o direcție

așa cum am făcut eu

într-o zi va trebui să înveți că trebuie să plătești 10 euro bagajul de cală

să te așezi frumos pe locul tău rezervat și să te rogi

ca totul să se sfîrșească

îți spun adevărul

m-aș dărui cu toată ființa unei plante carnivore

dar așa de tare put a singurătate

că atunci cînd n-oi mai fi

dumnezeu vecinul meu de deasupra o să dea telefon

la deratizare

london here i come

astăzi nu știu cu ce să încep

femeia de la ghișeu îmi spune că la poprire

o treime din venituri mi se reține pînă la stingerea datoriei

după care trebuie să aduc de la administrația financiară adeverință de sistare

o mie de ochi ațintiți îmi vine să-i împung cu acul

sînt locuit de ființe străine fără chip fără sînge și-au făcut cortul

un fel de occupy wall street îmi lipsește forța să sting

orice revoltă

dimineața e un cuțit de bucătărie care îmi intră în piept

eu zac în cadă și urlu aidez-moi ma chère amie

femeia de lîngă mine se ridică și pleacă

îmi lasă o carte de vizită pe care scrie

charlotte corday

avion cu motor ia-mă și pe mine-n zbor

pînă în camden

să țin de urît femeilor bete

m-am săturat să vorbesc singur pe stradă

de parcă aș fi un preot care citește moliftele sfîntului vasile cel mare

e cumplit să trăiești fără să poți uita

cînd m-am născut afurisitele alea de ursitoare

ascultau armin van buuren

și nu mi-au auzit scîncetele

în fiecare seară cînd mă întorc acasă

umbra îmi spală parbrizul apoi se milogește

dă-mi și mie de o bucată de pîine

dă-mi și mie de o bucată de om

în camera mea se adăpostește un lup

îmi smulge ficații

a doua zi îmi cresc alții

dacă aș fi știu că dumnezeu e un executor bancar

nu mi-aș fi făcut descoperire de inimă

nu mi-am plătit rata la timp și-acum plătesc

o treime din ce trăiesc pînă cînd se va stinge

pustiul

astăzi cerul e insula utoya

trag la întîmplare în îngeri

32

aș minți dacă aș spune că am pierdut tot

în fond nu am avut nimic

și totuși

pe zi ce trece mă simt un strugure necules

și uscat

nu am decît acest suflet pe care

într-un moment de nebunie mi l-am vîndut lui dumnezeu

sperînd că voi avea ce au alții

acum dumnezeu stă într-un colț

rînjește își freacă mîinile se gîndește

ce va face cu mine cînd voi fi al lui

am obosit să trăiesc întrebîndu-mă

cum și cînd se va termina această poveste

sînt hansel fără gretel

mușc singur din cerul acesta

cu acoperiș de cozonac și geamuri de zahăr

asa da

fade out hotel 2

de cu seară mi-am ascuțit dinții de scoarța unui castan

vreau să mușc pînă la sînge pămîntul acesta care mă ține strîns

poate așa o să mă elibereze

voluntar îmi pierd mințile

încep să cînt doamne tu mi-ai luat viii

dă-mi-i înapoi

dă-mi-i înapoi

că de nu eu vin cu pușca și cu trei copoi

și cu păsări-lăți-lungilă

;i cu sfarmă piatră să te frămînte puțin

mă rog sfîntului iuda să-mi aducă înapoi

tot ce-am pierdut

fac terapie cu electroșocuri

să mă conving că trăiesc

respir dar nu e un argument care mă mulțumește

sînt o casă părăsită în grabă de teama unui rîu de lavă

o femeie intră pe-ascuns

și fură ce se mai poate

fade out hotel

n-a mai rămas nimic

mîinile mele s-au săturat și-au pus în desagă pustietatea

și au plecat în lume

inima vine o dată pe zi are grijă de mine

ca o bandantă ce spală un bătrîn

contra cost

ochii refuză lumina

ca pe un cec fără acoperire

viața mea e o cameră de hotel de două stele

din care pînă și gîndacii au plecat de teama pereților goi

mi-aș dori să fiu un bătrîn care vinde flori crescute în curte

să am o seră unde cresc andive ca pe niște copii care și-au făcut un rost

în viață

pe zi ce trece îmi pare că sînt dumnezeu

toți și-au întors fața de la mine pentru că n-am vrut

să ascult ori să iert

nu mă mai încălzește nici măcar gîndul

că poate

n-au știut să se roage