shevarim 🙃🙃🙃

 

în filmele americane 

când extremiști taie gâturi creștine 

de fiecare dată creștinii 

au timp să îngâne frânturi din psalmul 23

mai ales partea cu valea morții 

în care nu se tem de niciun rău 

pentru că domnul e păstorul care îi apără 

cu toiag și nuia

la fiecare secvență mă tot întreb 

oare poți alege cum să-ți apară dumnezeu 

după ce mori?

oare lor le apare îmbrăcat în păstor?

și dacă da

după cât timp?

după ce trec alea 30 de secunde 

în care savanții spun că devii conștient

de propria moartea?

sau imediat pentru că dumnezeu 

știe să numere doar până la 1

și n-ar avea sens așteptarea 

dacă după el nu mai apare nimeni?

oricum ar fi

eu cred că 

oamenilor le e frică de moarte 

pentru că le frică de Dumnezeu 

în ruptul capului nu vor să accepte 

că doar așa 

devii una cu el

rift 🙃🙃🙃

 

când vrem să fim singuri 

îi dăm lui dumnezeu nume 

iar el ca o umbră

descompusă și umedă 

amușină urmele 

trecerii noastre prin lume 

când dumnezeu vrea să fie singur 

ne trimite în oameni 

iar noi ca niște frunze

descompuse și umede 

ne tot lipim de tălpile lui

fără să știm ce să facem 

cu libertatea de a alege 

cum să ne întoarcem la el

rețea fără acoperire 🙃🙃🙃

 

cărți de la prietenii scriitori 

unii în viață 

câțiva împotrivă 

de parcă a explodat vegetația 

după o iarnă 

prelungă 

autografe limpezi 

profunde

tactile

ca o ecografie 

doar tu n-ai învățat să te scrii 

uneori ți-au ieșit litere 

ca libelule scăpate din insectarul 

unui elev hiper emotiv

alteori 

niște semne 

scrijelituri pe sicrie cu unghia

unui îngropat prea devreme 

scâncești puțin după o mângâiere 

apoi mai scâncești puțin 

după apropiere 

coastele se ridică 

apoi coboară 

lent 

tot mai lent 

ca un tren ce oprește în gară 

zvâcnești scurt -

un GIF pe care dai play 

din greșeală -

trupul încremenește în aer 

ca un semn de admirație 

răsturnat 

și niciun om potrivit 

niciun loc potrivit 

niciun timp potrivit 

doar teama 

că urletul va rămâne în gât 

și-l vor ciuguli graurii 

ca pe strugurii stafidiți 

stingher 

ca o parolă wifi 

lipită pe-un router defect 

încurci 

însingurarea de-aici 

cu cea nesfârșită 

de parcă ai încurca țările de jos 

cu olanda

poveste terapeutică fără prea mari pretenții 🙃🙃🙃

 

despre moarte
rostogoleau toți pe la colțuri ultima bârfă creștină 
a luat-o rău cu pileala și face treabă de mântuială 
înainte era de încredere știai rânduiala 
cine și cum când și de ce
nu era vorbă aiurea că-n lumea asta
doar fiscul și moartea sunt sigure

tremurând ca trestia lui pascal 
moartea înjura printre dinți 
vă fut în gură de ipocriți 
când aveți sânge în instalație 
vă bateți cu pumnul în piept 
că doar clipa contează 
că trăiți orice zi ca și cum ar fi ultima 
dar cum vă arăt un sfert de deget 
cum vă smulgeți părul din cap
vă frângeți mâinile să vă păsuiesc 
vă rugați din toți rărunchii pentru încă o zi 
așa cum mă rog eu de crâșmăriță 
să-mi treacă pe condicuță 
sfertul de muscățel 

dădea din mâini a lehamite 
gura lumii o astupă numai pământul 
lua la rând sacristiile 
înțepa cu seringa dopul de plută 
din sticlele de tokaj
păstrate pentru împărtășanie 
trăgea vinul cu grijă 
punea apă în loc să nu se cunoască 

într-o seară după ce a donat sânge 
și-a luat cinci packuri de bere strong
cu tichetele electronice 
s-a pus pe Disney 
să vadă shawshank redemption 
pe la jumate a adormit 
și-a visat că era morgan freemam 
scrijelea cu briceagul pe oameni 
„moartea a fost aici”
s-a trezit cu frisoane și stare de vomă 
s-a uitat în oglindă 
și-a urlat la chipul deformat de condens: 
tu ce dracu vrei de la viață?
cât crezi că te mai ține s-o arzi 
așa fără direcție și fără vreo 
veșnicie?

(era momentul acela 
de sinceritate sublim de atroce
în care fiecare se urcă pe cruce de probă 
să fie sigur că Bărbosul i-a dat fix
cât poate duce) 
știa că problema e gravă cam de când 
îi scăpase Cristosul
cam tot de pe-atunci se mințea că un păhărel pentru destresare 
face minuni că nimeni nu rămâne de piatră 
când strânge pe oameni cum strânge bijutierul piatra Swarovski în montură tip lacrimă 
dar ăsta e prețul când faci compromisuri 
dacă pui botul la rugile oamenilor 
și nu mor la timp atunci timpul ăsta trebuie ars 
cum țuica bună arde grăsimile 
un om un pahar un om un pahar 
și din iertare-n iertare tăiatul de pe răboj 
devine adicție 

și-a scuturat capul de gânduri 
ca furtunarul penele după ploaie
a pus mâna pe telefon: 
padre mi-a cam ajuns așa nu mai pot 
am nevoie de ajutor de terapie specializată 
vreau să mă bucur de viață din nou
ca sfrijitul de Papanaș care trage fumul în piept sprijinit de gradul episcopiei
bucuros că au tăcut betonierele 
bosul cel mare le-a dat liber plătit 
până când archiologii arhlelologii 
învățații din capitală vor cerceta daraveaua
cu vatra satului dezgropată în timp ce săpau 
sub Precista mare 
m-am săturat să tot văd vieți irosite
ca niște adolescenți cu mobilul pe speaker 
coaie îți place? da coaie gen max aura
confirmă topit de invidie bbf-ul
iar vocile li se pierd în mulțime 
inexpresive și moi
jetoane de plastic pentru cărucioare 
în jumbo 

anzio annie 🙃🙃🙃

în crucea nopții 
un copil cade din pat
în întunericul sufocant și torid 
pare un zornăit de oscioare 
în care triburi ascunse de ochii lumii 
ghicesc dacă anul va fi secetos 
câți băieți se vor naște 
sau cât de uscat e 
tutunul 

două cireșe amare 
cad îndesate pe umăr 
o îmbrânceală mai prietenoasă 
și bărbătească ce-ți aduce aminte 
că dacă azi te-ai trezit
faci parte din planul zilei de azi:
ești prețios 
sigur că ești 
ai fost făcut pentru lucruri 
mai importante 
sigur că da 
motivaționalul de ieri
e whitewash-ul de mâine 

cu cât sunt oamenii mai departe 
cu atât pierderea lor e mai suportabilă 
ca niște destinații mai puțin cunoscute 
în care ai fi vrut să ajungi 
catedrala din Reykjavik 
sau insulele Diomede
nu-i cine știe ce tragedie că 
n-ai reușit 

când locuiești între ei
pierderea lor 
îți ia mințile 
ca organismul dat peste cap 
la o schimbare bruscă 
de anotimpuri 
și-ți vine să zaci ghemuit 
în propria țeastă -
o plajă 
mușcată vârtos 
de anzio annie
zgomotul trupului pe podea

privilegiul sabatin 🙃🙃🙃

 

de ceva timp

o moarte trecută prin școala vieții

mi-a învățat obiceiul

și se ține de mine 

ca cerșetorii din cimitir 

care-au prins șmecheria:

nu cer pomană când intri 

să îngrijești vreun mormânt 

întotdeauna când ieși 

stau cu mâna întinsă 

pentru că puți a durere și frică 

iar asta te face mai darnic

degeaba fredonez cu mințile rătăcite 

morții cu viața eternă 

viii cu cea de tavernă

degeaba mă mint că și ceasul stat 

arată ora exactă 

de două ori într-o zi 

așa cum se poate 

ca ceea ce scriu să fie 

ultima sistolă 

la fel de bine se poate 

să prind 92 

ca alice monroe

suficient să mă facă 

să copilesc rugăciuni 

deși anotimpul prielnic 

a cam trecut 

și pentru că sufletul 

punctual 

iese din trup după moarte 

doar sâmbăta 

m-am hotărât să cedez altora

iertarea de care-aș avea parte

când săvârșesc fapte bune 

ori le săvârșesc alții 

pentru sufletul meu