rătăcirile masculului omega

sunt zile ce vin ca o noapte

în care bătrâna de la etajul II aruncă

urina bărbatului bolnav de demență senilă

aerul devin usturător

ca un burete muiat în oțet

înjuri de toți sfinții

mama îți spune să ai milă

că nu așa te-a crescut

că niciodată nu știi ce se alege din oameni

că într-o zi altcineva ar putea să-ți arunce urina de la etaj

aerul să devină usturător

ca un burete muiat în vin oțetit

fiul altei mame va înjura de toți sfinții

și-atunci îți vei dori milă

tu o întrebi

dacă pui semnul egal

între iertare și milă

oare asta te face mai om?

am început să-mi vorbesc la persoana a doua

e o tactică simplă să rămân în viață

să dau de știre altora că exist

ca atunci când mergi printr-o pădure necunoscută

și faci zgomot să dai de știre sălbăticiunilor că exiști

încerc să-mi aduc aminte oameni și locuri

dar nu mai am decât chipuri neclare și furnicături

mă simt tot mai des un martor profesionist la propria existență

trăiesc tot mai des reconstituiri în care spun cu jumătate de gură

da

parcă așa a fost

sunt nopți care vin

ca niște zile în care-mi tocesc nervii cu norme metodologice

care reglementează identitatea și domiciliul

nu mi-e rușine s-o spun

mă așez în genunchi și întreb

doamne ce vrei de la mine

doamne pentru ce m-ai făcut

dă un semn cât de mic să știu

încotro s-o apuc

și-un semn cât de mic uneori poate fi

un post obscur de asistent la evidența persoanelor

în fond la asta mă pricep cel mai bine

celor ce au catadicsit să treacă prin mine

le-am făcut poze le-am cerut specimene de semnături să nu-i uit

le-am ținut apoi evidența și-atât

n-am vrut să știu cine sunt ei cu adevărat

să nu ajung să aflu ce nu sunt eu

n-am să înțeleg niciodată dorința cretină a unor mame

de a vorbi furibund despre ce au ajuns fiii altor mame

de parcă ar vrea să te îngroape înainte de vreme

deși când te-au născut te-au născut doar cu gândul

să aibă pe cineva să le-ngroape

la fel n-am să înțeleg de ce dorim altora țărână ușoară

dacă n-am fost acolo n-am de unde să știu cât e de grea

poate-i ușoară ca prima brumă

și-atunci ca un bun creștin de ce să nu doresc altuia

ceea ce mi-aș dori mie

uneori îmi vine să cred

că viața ni-i dată ca învățătură de minte

că viața e iadul în care ajung

cei ce râvnesc la moartea aproapelui

așa cum un viu tânjește după femeia altuia

și mai viu