dacă aș ști
cînd îmi vine sfîrșitul
oare aș
deveni dintr-odată mai bun?
oare aș da mai
mult de pomană?
oare aș
renunța la tutun alcool și casual sex?
aș începe să
mă iubesc pe mine însumi
ca pe
aproapele meu?
emotiv cum
mă știu
probabil aș
începe să tremur
ca atunci
cînd la noi în oraș
au adus
moaștele lui anton de padova
la slujba
mare trebuia să citesc lectura a doua
am urcat la
pupitru am privit mulțimea în ochi
și-am
început să tremur necontrolat
pantofii cu
toc băteau darabana în podeaua de lemn
în spatele
meu preoții își dădeau cote
șușoteau că
sunt mai bun ca fred astaire
bolnăvicios
cum mă știu
probabil ar
începe să-mi pocnească timpanele
ca la primul
meu zbor spre londra
cînd
boeingul pierdea altitudine pentru aterizare
stăteam cu
gura căscată să scap de presiune
pasagera din
dreapta mă întreba dacă mi-e frică de prăbușire
îi
răspundeam
draga mea
pentru unul
ca mine
prăbușirea e
un mod de-a trăi
iar
zborul-viața de după
timid cum mă
știu
probabil că
aș tăcea în așa fel
că toți
și-ar astupa urechile stînjeniți
ca la o
lansare de carte cînd aproapele femeile
mă întrebau
ce e poezia
eu le-am
răspuns că-i tăcerea stîngace
care se lasă
între două trupuri după ce-au făcut dragoste
apoi am
tăcut
să fiu
sincer pînă la capăt
mi-e așa
frică de moarte
că tot ce-am
făcut pînă acum
a fost să
trăiesc de azi pe mîine
cu graba
înfometatului care mănîncă pînă îi vine rău
celor ce
cred că n-au nimic de pierdut
le spun să
nu mai braveze
dacă n-am
avea nimic de pierdut
probabil am
fi dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu