nu vreau morminte

într-o altă viață cineva m-a întrebat: ce-ai vrea să fie scris pe cruce? la momentul respectiv am zis ceva genial. atît de genial încît am uitat.

să fim bine înțeleși. îmi iubesc viața ca pe mama mea. sînt reporter ok? mi se întîmplă să scriu ori să văd povești cu oameni învinși care și-au pus capăt zilelor. îmi cer scuze că sînt sociopat.

să vă explic. de vreo doi ani de zile în mine e un gol mai ceva ca-n țeasta din hamlet. cînd am crezut că scap de executarea silită banca a cesionat către alt executor judecătoresc care a calculat aceeași sumă. dimineața îmi vine să mă dorm pînă la crăciun și să-mi bag picioarele dacă iau penalizare la muncă. dar nu despre asta e vorba.

mai nou am început să visez noaptea tot ce am trăit ziua. așa cum vreau eu.

am început să mă iubesc pe mine însumi de parcă mi-aș fi aproapele.

aș vrea să trăiesc veșnic să văd cum lumea se transformă. nu vreau să pierd nimic.

cu toate acestea nu vreau morminte.

am avut ocazia să mă duc la mormîntul bunicii mele. unii au rupt buruienile care au crescut pe mormînt alții au aprins o lumînare. alții s-au rugat de parcă ar fi schimbat cu ceva. ori e în rai ori e în iad. doar dumnezeu știe. dumnezeu nu are nevoie de rugăciuni. dumnezeu are nevoie să știe că omul ăla a însemnat ceva. dumnezeu e om. dumnezeu uită pe cei care nu au însemnat nimic. degeaba ai un mormînt. îngroapă frate bine în inima ta pe cei care au trecut prin viețile tale. dumnezeu nu uită dacă tu nu uiți.  în fiecare dimineață deschide ochii ca și cum ai aprinde lumina în cameră. nu vreau morminte. vreau un cîntec de dragoste. un final care să mă găsească pe un aeroport. anonim dar atît de iubit cum am fost. și să nu te pună dracu să mă judeci. că doar dumnezeu trage linie. și el spune cît bagaj de mînă am voie dincolo.   

ps. nu te-am putut privi niciodată în ochi de teamă să nu vezi bocitoarele de ocazie.

how fast we grow

N-am vrut niciodată să scriu. Am vrut să-ți vorbesc. Am vrut ... nu știu ce dumnezeu am vrut. Iată-mă ajuns la capătul meu. Scriu după mult timp în care n-am făcut altceva decît să-mi văd de viață. Nu mai am nevoie de femei de oameni de elefanți sau girafe.

Uneori am drumuri lungi. Atunci îmi lipesc fruntea de parbriz. Alung toate vietățile care au fost în mine. Mă liniștesc. Zîmbesc. Îmi aduc aminte de emilian cel mic, cel care stătea pe marginea drumului și făcea din mînă mașinilor cu număr de Polonia. Și ei ne aruncau bomboane.

Probabil că am rădăcini foarte tari. De aia cînd mi-am dat foc am rămas întreg. De fapt am fost un prost. Am stins pe mîinile mele mai mult de 20 de chiștoace și n-am înțelest că eu sînt focul. Iar foc pe foc nu se stinge.

Eu cu maică-mea nu comunic. Și într-o seară mă trezesc că cineva bate în ușa dormitorului. Cei care au fost pe la mine știu cum e. Măi și bate bate în ușă eu mă uitam la un serial pe AXN. Bătea cu disperare. Mi-am zis: puii mei. Noroc că e vineri și sîmbătă am liber. Plus că dacă ar fi ieșit maică-mea ar fi blestemat pe oricine era.

Am deschis ușa. Recunosc nici eu nu eram întreg la minte. A intrat val vîrtej și s-a așezat pe un colț de pat.

Am vrut să-ți dau add pe fb. îmi zice.

Sorry da io tocmai am trecut printr-un proces în care am scăpat de tot ce e inutil, i-am răspuns.

Ok. Io sînt inutil?

Am tăcut.

Soarele a mustăcit puțin apoi a continuat: Ai absolvit Dreptul, nu?

I-am zis da. Numai în pielea să nu fii. Deja trecuse ora la care trebuia să adorm.

Ai cunoștințe de Dreptul Muncii?

La naiba. Tîmpenia asta de drept al muncii se modifică din doi în doi ani.

Ok, zice soarele. Am înțeles că nu te pricepi. Dar zi-mi și mie, dacă știi. Codul muncii zice că se lucrează de luni pînă vineri, iar sîmbăta și duminica se plătește dublu.

Depinde de patron, i-am zis. Îți poți lua recuperări.

Ai o țigară?

Poftim.

Sincer să fiu nu știam că soarele are plămîni, dar am zis ok, am halucinații deci totul e permis.

Te rog nu fuma în cameră.

S-a uitat la mine ca și cum aș fi fost vinovat de ceva.

Bă emilică eu te știu de mic. Am crescut odată cu tine da asta nu înseamnă că ne tragem de șireturi.

Bun și?

Am venit să te întreb o chestie. Dacă poți să răspunzi bine. Dacă nu e ok.

Fuckin hell. N-am știut știut niciodata să rulez foi de țigări dar în momentul ăla așa îmi erau degetele. Țigări rulate.

Ce vrei să știi?

Băi tată, ție îți mai bate inima?

Da.

Mă trezești și pe mine mîine?

Stop cadru

Stau la trecerea de pietoni și aștept să se facă verde. Pe partea opusă o bătrînică face același lucru. Are poșeta deschisă. În spatele ei două țigănci. Una are un șal lung sub care își ascunde mîna. Se face verde. Pe mijlocul trecerii de pietoni țiganca își strecoară mîna în poșeta bătrînei. Urlu instinctiv: Ia mîna. Țigăncile se sperie și o iau la fugă. Nu înainte să mă blagoslovească cu vrei doi dumnezei și trei sfinți. Bătrînica se uită confuză în jur. Nu înțelege ce se întîmplă. Într-un final realizează ce se întîmplă. Vede poșeta deschisă. Mă strigă: domnu, domnu, mulțumesc. Eu sînt deja departe. Mulți ar spune că am riscat. Pentru că în spatele țigăncilor se ascunde de cele mai multe ori un bărbat care le supraveghează și puteam s-o iau pe cocoașă.

Al doilea cadru. Merg pe stradă. La vreo 20 de metri în fața mea un bătbat urlă brusc duce mîna la inimă apoi cade în genunchi. Lumea întoarce capul se uită curioasă apoi își vede de drum. Mă grăbesc să ajung la el. Îl stropesc cu apă îl întreb dacă îi este rău dacă vrea să sun la 112. Își revine spune că n-are nimic. Miroase a alcool. Are forța să-mi spună împleticit: mulțumesc.

Să fiu bine înțeles. Nu vreau să fac din asta un titlu de glorie. Cred că nepăsarea noastră ucide probabil de două ori mai mult decît fumatul. O țigară îți afectează dantura plămîni îți scurtează durata de viață. Te poți lăsa și atunci șansele de a tră mai mult cresc. De nepăsare însă n-ai să scapi niciodată. Dacă ai fost nepăsător o dată atunci așa vei fi tot timpul. Pentru că asta ți-e firea.

M-am obișnuit ca de fiecare dată cînd văd un om căzut pe stradă să-l întreb dacă e beat sau i s-a făcut rău. Lumea se uită la mine ca la un nebun.

Dacă cineva îmi cere țigări pe stradă îi dau și ultima țigară. Cînd dai cuiva bani poate nu are nevoie de ei. Dar cînd dai cuiva o țigară știi cu adevărat că acela vrea o țigară și nu bani cu care să-și cumpere. Nu știi niciodată unde sau ce-ți face viața. Gesturile mici contează cînd lipsesc gesturile mari. M-am obișnuit să fac toate aceste gesturi mici pentru că nu știu niciodată cînd voi avea nevoie de cineva care să ma întrebe dacă sînt bine. Și-atunci sper să pot avea și eu forța să spun mulțumesc

my sorrow

Nu am nimic de ascuns. Da. Noaptea mă gîndesc uneori cum ar fi viața fără mine. Poate vor fi blocuri atît de înalte că Dumnezeu va locui într-o garsonieră în care intri după ce un mecanism idiot îți scanează retina. Poate vor fi mașini care zboară. Da. Asta regret că nu apuc să văd. Că nu trăiesc veșnic. În rest nu am nimic de ascuns. Mi-e teamă că într-o zi inima se va opri ca o tîmpită geloasă și-mi va spune ce-am căutat în alt trup? Apoi o să se așeze pe bordură și-o să-mi zică gata între noi s-a terminat totul. N-ar fi așa o mare tragedie. La cîte trupuri vezi pe stradă nimeni nu întreabă de inimă.

Mi-e teamă că într-o zi mă va înțepa o viespe și voi intra în șoc anafilactic. Mi-e teamă că într-o zi voi face duș becul se va arde iar curentul va trece prin vaporii de apă și-o să mor electrocutat. De moarte mă tem tot timpul. Viața nu mă sperie. Mă sperie cînd merg în Kaufland și habar n-am cum să fac rost de un cărucior de cărat produse pentru că habar n-am pe unde se bagă fisa de cinci bani. Mă sperie noaptea dulapul cînd am impresia că respiră cu mine. Cînd eram mic am tăiat un porc. Nu i-am nimerit jugulara din prima. Cei mari au făcut treaba în locul meu. Apoi o femeie m-a rugat să tai o găină. Am privit cum trupul sare de colo colo împroșcînd singe. Am acoperit-o cu un lighean. Apoi am văzut cum se taie un iepure. Am început să mă întreb oare ce gust are carnea de om. Pentru că a mea știu ce gust are. 

tower bridge

caut bolnav în metastază căruia să-i injectez doza letală

caut sinucigaș căruia să-i scriu bilete de adio

condamnat căruia să-i citesc psalmii

vreau să mă obișnuiesc cu gîndul

că sîntem atît de singuri că nici umbra nu mai crede în dragostea noastră

așa cum ziua privește cu ură

spre noapte

viața mea e un crocodil pe care îngrjitorii unui circ

l-au scăpat prin oraș

mă simt ca o hidră

noaptea pun capul în pernă ca pe un eșafod

morții despre care am scris cu inițiale aruncă în mine cu piersici

că o bardă somnul retează grumazul

a doua zi îmi crește alt cap

dumnezeu suferă de obezitate morbidă

se linge pe degete de fiecare dată

cînd îmi smulge  o rugă

provincială

din nou la școală

pentru că n-am mai suportat într-o zi mirosul de scorțișoară

m-am hotărît să-mi schimb jobul

și m-am făcut profesor suplinitor de uitare

ehei ce trai ce viață nenicule

de-aș fi știut că se poate trăi atît de ușor

m-aș fi născut dintr-o dată uitînd

pe 12 și 27 în fiecare lună am avansul și lichidarea

primesc doi bănuți pentru pleoape

și frunze de dud să-mi hrănesc umbra

în funcție de numărul de zile lucrate

viața mea se întîmplă așa

în fiecare dimineață intru în trup ca într-o sală de clasă

deschid catalogul și fac prezența

hemoglobina? prezent

plănmînii? prezent

inima? scutire medicală s-a îndrăgostit

de o viață cu o iarnă mai mică din clasa vecină și a făcut oreion

limfa? prezent

trag aer în piept ca și cum aș pătrunde-o femeie

apoi încep

dragii mei deschideți sternul la pagina cinci

astăzi vom învăța să uităm chipuri

ne gîndim la unul  pînă se destramă și nu mai știm al cui e

apoi vom învăța să uităm nume le ștergem din piele

cu apă și vin

uităm numere zile străzi continente planete

uităm pînă și ce am avut aseară la cină

cînd vom ajunge la capătul nostru vom învăța să uităm oameni

ei se uită cel mai ușor e de ajuns doar să-i ierți

pentru că pleacă