hai să ghicim viitorul în miez de nucă

dacă primul pas spre vindecare

e să recunoști

că ai o problemă

atunci recunosc

am o mare problemă cu viii

cînd văd bolnavi care se-agață de viață

ca niște pahare de unică folosință uitate pe un pervaz

cînd văd copii care plîng în timp ce părinții se-ascund

crezînd că fac o glumă bună

carnea mi se strînge pe oase ca piulița pe un șurub

așa că prefer să-mi număr morții de parcă-ar fi asistați sociali

iar eu un șef de formație

care îi pune să desțelenească morminte

sunt nopți în care mă rog să treacă timpul mai repede

și nopți în care-mi dau palme că m-am rugat

să treacă timpul mai repede

sunt zile în care visez cu ochii deschiși

și zile în care mă-ntreb dacă nu cumva zilele de visat

cu ochii deschiși

sunt un fel de nopți în care mă rog

să treacă timpul mai repede

n-am înțeles de ce oamenii se tem de sfîrșitul lumii

ori de faptul că soarele se va stinge

pentru mine sfîrșitul lumii ar fi

cea mai frumoasă noapte de dragoste

în care sting soarele ca pe țigara de după

apoi stau gol pe podea și las frigul

să-mi usuce tîmplele

ca pe miezul de nucă

celor ce nu au nimic de pierdut

dacă aș ști cînd îmi vine sfîrșitul

oare aș deveni dintr-odată mai bun?

oare aș da mai mult de pomană?

oare aș renunța la tutun alcool și casual sex?

aș începe să mă iubesc pe mine însumi

ca pe aproapele meu?

emotiv cum mă știu

probabil aș începe să tremur

ca atunci cînd la noi în oraș

au adus moaștele lui anton de padova

la slujba mare trebuia să citesc lectura a doua

am urcat la pupitru am privit mulțimea în ochi

și-am început să tremur necontrolat

pantofii cu toc băteau darabana în podeaua de lemn

în spatele meu preoții își dădeau cote

șușoteau că sunt mai bun ca fred astaire

bolnăvicios cum mă știu

probabil ar începe să-mi pocnească timpanele

ca la primul meu zbor spre londra

cînd boeingul pierdea altitudine pentru aterizare

stăteam cu gura căscată să scap de presiune

pasagera din dreapta mă întreba dacă mi-e frică de prăbușire

îi răspundeam

draga mea

pentru unul ca mine

prăbușirea e un mod de-a trăi

iar zborul-viața de după

timid cum mă știu

probabil că aș tăcea în așa fel

că toți și-ar astupa urechile stînjeniți

ca la o lansare de carte cînd aproapele femeile

mă întrebau ce e poezia

eu le-am răspuns că-i tăcerea stîngace

care se lasă între două trupuri după ce-au făcut dragoste

apoi am tăcut

să fiu sincer pînă la capăt

mi-e așa frică de moarte

că tot ce-am făcut pînă acum

a fost să trăiesc de azi pe mîine

cu graba înfometatului care mănîncă pînă îi vine rău

celor ce cred că n-au nimic de pierdut

le spun să nu mai braveze

dacă n-am avea nimic de pierdut

probabil am fi dumnezeu

fotografie de grup

știi graba cu care părinții așteaptă

primul cuvînt al copilului apoi mîndria stupidă

de-a fi primul cuvînt de parcă asta i-ar face un părinte mai bun?

așa se grăbesc zilele mele să treacă acum

 îmi dau seama

că mi-a rămas timp tot mai puțin

cînd mă cuprinde mîndria stupidă de-a nu întreba

care a fost primul cuvînt pe care l-am spus de teamă

să nu aflu că sunt la fel ca toți ceilalți

ori cînd privesc alpiniștii utilitari cățărați pe clădiri și-mi promit

că n-o să țip dacă vreodată o să cad în gol

în oameni există atîta viață cît poate fiecare să ducă

dacă știi să privești o poți vedea că se-adună în jurul rănilor

cum se-adună vacile domnului pe crăpăturile zidului

cînd ni se dă puțin soare

*

din  duba jandarmeriei coboară malaci cu akm-uri soioase

pe care au scrijelit inimi străpunse de ancore

la judecătorie e zi cu arestați preventivi

două adolescente împart o țigară privesc o avocată în robă

fato ai merge pe stradă îmbrăcată așa?

n-aș putea ever de aia dau la finanțe bănci

din țigară cad petale de flori de cireș

din cireșii zburliți de vînt cade scrum

pe crăpăturile zidului vacile domnului mișcă ușor din picioare

par avocați ce se apropie de un martor

peste drum de autogară un hîrb de vectra expectorează strident

pe parbrizul crăpat stă într-o rînă un cartonaș pe care scrie șoferul fănică

șoferul fănică vînează călătorii întîrziați

îl doare-n cur că transportatorii licențiați s-au plîns în consiliul local

de pirații șoselelor

șoferul fănică vînează drumeții întîrziați și se visează

căpitanul barbosa

*

în parcul municipal voluntarii plantează copaci își fac selfieuri

cu lopata în mînă ori cu puieți de brad

un olimpic la națională se crede deștept întreabă dacă-i normal

să plantezi conifere într-un parc de foioase

un profesor cu cască-n ureche îi răspunde tăios

părinții tăi sunt români dar lucrează în în londra și nu se plîng

trec pe lîngă un geam termopan mă uit la reflexia mea

îmi dau seama că am albit în asemenea hal îmi vine  să cred

că pe capul meu s-au ușurat toate păsările din trafalgar square

s-a deschis și gogoașa moldovenească

miros de vanilie de iarbă proaspăt tăiată îți leagănă simțurile

ca pe un prunc în copaie

vîntul penetrează panouri publicitare pe care mai poți vedea

două borcane și-un slogan în helvetica: ce faci dulceață?

măturătorii discută probleme grave schimbarea sectoarelor

după ce s-au obișnuit cu mirosul de oameni

pe dr. cook feriți-vă de casa babei nebune are șobolanii cît iepurii

după zloata din iarnă au spălat străzile cu șampon

pielea orașului miroase de zici că-i filisteanca dalila

între doi stîlpi flutură o pancartă semn de armistițiu:

șervețel știe tot. 80% carne.

mda. 80% carne de om și restul căderi cam asta rămîne din sfinții

crăcănați pe băncile abia zvîntate se descurcă și ei cum pot

ba un un oral pe bonuri de masă ba un oral pe cartele prepay

măcar știi că ei nu te fac la buzunare

dumnezeu se plimbă prin parc cu cascheta lăsată pe ceafă

e un agent de pază grăsuț și blajin

în prea marea lui bunătate în loc să-i amendeze ori să-i ducă la secție

spune duios de preferat unui proces verbal e procesul oral

așa că mai și el gratuit cîte-o muie

*

o bătrînă în căruț cu rotile se-șază în față la orange

roagă un trecător să-i facă cinci copii după cuponul de pensie

mă roagă să traversez la farmacie să-ntreb de niște medicamente

mîzgălite pe un fragment de ziar cu un articol despre creșterea porumbeilor

mă cuprinde o stare de bine ca să nu mai vorbesc singur aș adopta

un pui de wombat pe care să-l strig poppy

farmacista îmi spune domnule sunteți al patrulea pe care-l trimite baba

să-ntrebe de medicamentele astea probabil n-are destulă țiglă-n mansardă

îmi spun ironic povestea vieții mele

nimic nu se leagă de mine nici măcar faptele bune

pe treptele bibliotecii copii de grădiniță se strîng pentru o fotografie de grup

se țin de mîini pe ascuns înfiripă idile

par vacile domnului adunate pe crăpăturile unui zid

peste noapte orașul s-a umplut cu anunțuri

vînd piatră

îngrijorările mele sunt din ce în ce mai mărunte

să nu-mi ardă bătrînul meu panasonic măgăoaia cu tuburi din 90

să nu mi se rupă geaca army cumpărată de la un charity de prin londra

o fetiță trece pe lîngă mine exclamă mami uite soldatul

nu e soldat e doar un băiat cu geacă

dar băieții nu poartă geacă

ei bine mai poartă din cînd în cînd

zîmbesc sunt băiat nu sunt făcut pentru îngrijorări importante

unii militează pentru cauze nobile

să declare rechinii diavol specii pe care de dispariție

să declare emisiile de carbon alarmante

eu aș declara piatra specie pe cale de dispariție

toți vor să facă din ea case morminte și drumuri

copiii copiilor noștri nu vor avea niciodată ziduri pe care să se adune

cînd ni se dă puțin soare

breaking news din lumea de dincolo

 dimineața

oamenii își fac din instinct cruce

cînd ies din casă

cînd se urcă-n berline

cînd primesc alerte de crime sau accidente

își fac din instinct cruce

ca niște sepii care împroașcă lichid negricios

să scape de cei ce vor să le facă rău

ei n-au aflat că dumnezeu nu există

dumnezeu e o întreprindere individuală ce dă țepe

cu locuri de muncă în cer

ți se promite marea cu sarea

paradis pe pămînt

condiții decente mîncare și băutură pe săturate

ca să plătească taxa de recrutare

cei care cred cu disperare își vînd agoniseala de-o viață

își vînd casele aurul celulele stem

cînd vine timpul să plece se-adună cu tot alaiul

la porțile cerului

și află că cerul a dat faliment

în cele din urmă am înțeles

de ce lumea se-mparte în oameni buni

și oameni buni de nimic

noi ăștia buni de nimic suntem făcuți din țărînă refolosită

pămîntul bun hrănitor s-a dus tot

în curul celor ce-au ajuns ceva în viață

așa că n-ar trebui să mire pe nimeni răul făcut:

am cioplit oameni și m-am închinat lor

am necinstit muribunzii le-am turnat rahaturi despre viața eternă

pruncilor în loc să le cînt de leagăn le-am îngînat

people are strange

l-am iubit pe cristos obsedant

ca un fervent practicant de jocuri sexuale pe roluri

l-am iubit deviant pînă ce cristosul a cerut ordine de protecție

mi-am cerut partea de moștenire

și-am futut-o la păcănele douămiiste

în speranța că poezia-i mai mult decît o factură proformă

pentru drepturi de autor de doi lei

cînd am crezut că mai jos nu se poate s-ajungi

am mîncat roșcoavele porcilor

cînd s-au terminat am tăiat porcii

cînd s-au dus și ăia m-am îmbătat ca un porc apoi

am rîvnit la femeia aproapelui

la bărbatul aproapelui

la un transsexual asiatic

am furat din biserici și magazine totuna

viața de dincolo e o budă turcească

pe care stai după cum ai plătit:

pe vine ori

în picioare

altă cină de taină. același învins

doamne

te rog din toată inima mea amărîtă și dezmembrată

ca o dacie carosată în curtea rematului

mai dă-mi o șansă

o ultimă șansă

s-arăt lumii ce pot și ce sunt cu adevărat

să merg printre oameni ca oamenii

nu ca un manechin pentru testele de impact

mă jur pe ce vrei

pe sufletul meu dacă trebuie-e tot ce mai am

întreg și purtător de dobîndă-

dacă ai milă de mine și-mi dai șansa asta

(știu că așa am zis și ultima oară cînd am crezut

că mai rău nu se poate dar acum e pe bune

mi-a ajuns cuțitul la os și osul în gol)

o să-mi schimb radical viața

n-o să mai pun gura pe alcool și țigară

o să fac pace cu tine și n-o să mai scriu

nimic rău despre judecata ta dreaptă

n-o să-ți mai omor sfinții în versuri

iresponsabil ca un oier care dă lînii foc în loc

s-o vîndă sub prețul pieții

o să-mi plătesc datoriile și-o să mi tund părul

ca să ajut copiii din kenya

așa mă rugam înainte să intru

la concursul de recrutare pentru un post

de inspector la primărie

în loc să rememorez strategia integrată de dezvoltare a municipiului

am început să-mi închipui

cum voi lua peste 80 de puncte la scris

cum pe fb la profil o să apară

started working as inspector at primăria roman

subiectul 2 cerințe pentru un control viabil intern

m-am pus în locul lui dumnezeu și mi-am zis:

frăție

ce dracu mai vrei de la mine

în toți anii ăștia ți-am dat atîtea șanse

încît a trebuit să chem la mine

pe alții mai buni și mai tineri

ca să păstrez echilibrul

între cei care cer și cei care dau fără s-aștepte nimic

lumea a început să se-ndoiască de mine

a început să vorbească

în cer ca și-n administrația publică

se intră doar dacă ești fiul cuiva important

hai copăcel copăcel

învață să trăiești pe cont propriu

dacă-și pun mintea oamenii își fac

și singuri norocul

eu mă tot milogeam

ce te faci doamne

cu cei ce nu știu să facă nimic?

subiectul 5 comentați conduita funcționarului public

în utilizarea resurselor publice 14 puncte

m-am liniștit ca muribundul care trage aer în piept

pentru ultima dată

mi-am închipuit că sunt surdo-mut

și vînd prin trenuri chinezării

nu-mi pasă ce crede lumea

seara stau la o bere în tosca

și-mi place să cred

că pixurile pe care le-am dat cu 3 lei

au purtat noroc la examene de licență

ori că pointerele cu laser pe care le vînd cu 7 lei

sunt forme de viață

mai blînde

sinucideri la cheie

se anunțase oricum o noapte cu lună plină. toată ziua mi-a crescut părul și-am visat c-o să mă-ntorc gradat profesionist cu soldă fixă alocație de hrană și-o să mi se schimbe radical viața. bunică-mea zicea că ăsta-i tot timpul semn rău. cînd visezi cu ochii deschiși pleoapele se usucă ochii rămîn holbați în gol și cînd mori n-ai pe nimeni aproape să ți-i închidă.

la cazarmă nimerisem ok stăteam în cameră cu francisc de assisi(se putea și mai rău să dau spre exemplu de tînărul augustin). pentru că eram singurii romano-catolici șeful de grupă ne striga bozgori sau infiltrați.

sărăcuțul francisc era slab de înger pentru că noaptea i se arătau îngeri în vis iar la șase jumate cînd se suna deșteptarea nu mai era bun de nimic. la garda drapelului încurca sforile și-n loc să ridice un tricolor spălăcit înălța steagul vaticanului. cînd primea pachete de-acasă împărțea totul cu cerșetori și cîini de pripas. la instrucție spaima noastră era comanda stînga-mprejur și o funie cu noduri ce atîrna din tavanul sălii de sport. o alintam stairway to heaven aveam și un calendar în care treceam periodic căzuții din cer.

totul s-a săvîrșit într-o vineri cînd și eu am căzut din cer cu toată greutatea pe piciorul drept. rotula mi-a sărit ca o bilă din urnă la tragerea 6 din 49. mi-au tras patul la sorți mi-au împletit o coroană dintr-un lot abia primit de spaghete pambac deasupra mea au pus o hîrtie pe care scria INAPT. m-am dus în cameră să-mi iau ce aveam bruma de haine bruma de cărți și bruma din iarbă. francisc zăcea chircit în pat ca un pui eclozat pe jumate. pe podea niște folii goale de paracetamol vreo 30 să fi fost. i-au dat să bea fiere oțet și sacîz i-au băgat două degete-n gît dar degeaba. în jurul capului deja se formase aureola de efedrină. niciun bilet de adio nimic. doar pe masă o carte deschisă la pagina 5 și un pasaj subliniat cu marker fosforescent: “tot ce-am scris a fost viață adevărată cîndva”.

*

se anunțase oricum o zi cruntă. toată noaptea m-a durut tibia dreaptă și mi s-a zbătut aripa stîngă. bunică-mea zicea că ăsta-i tot timpul semn rău. am început să vorbesc singur în timp ce mă spălam pe față ca femeile care îngînă rugăciuni cînd spală morții.

am ieșit în oraș. cei pe care odată i-am cunoscut treceau pe lîngă mine de parcă-ar fi ocolit o hală dezafectată să nu le cadă tencuiala în cap. cei pe care odată i-am cunoscut treceau prin mine ca fitilul prin ceara de lumînare în drumul lor spre nicăieri toți vor să fie flacără nimeni ceara pe care o-njuri cînd se lipește de piele.

în drumul meu spre nicăieri merg tot timpul cu capul plecat nu privesc oameni în ochi nu-i recunosc nu-i salut nu vreau să dau explicații de ce am ales așa și nu altfel. ca să fiu sincer viața mea e futută de-a binelea. dacă viața mea ar fi o femeie probabil ar sta în pat revărsată cu labiile umflate ar poști o țigară și-ar plescăi: emile ești dat dracului. mi s-a dus buhul în tîrg că sunt taur comunal că fut vieți cu grație și-acum nimeni nu-și mai lasă viața neînsoțită pe străzi. mă sufoc în izolare ca un copil care-a înghițit o jucărie de plastic. aș vrea să scap de mine ca de o boală a copilăriei ori ca de o cartea proastă căreia trebuie să-i faci o recenzie doar pentru că autorul a plătit pentru asta. cei pe care odată i-am cunoscut s-au lepădat de mine cum se leapădă salamandra de coadă să scape de prădători.

în drumul meu zilnic spre nicăieri prin parcul municipal am dat cu capul de niște picioare încălțate cu botine clujana. am ridicat privirea și l-am văzut pe dumnezeu spînzurat de-un copac din specia paulownia fidelis. dacă tot există în tîrg o firmă de transport în comun și-o formație ce cîntă la nunți care au numele fidelis n-ar trebui să mire pe nimeni că există și un copac cu numele ăsta. e curios cum în momentele de maximă tensiune îți trec prin cap o mie de gînduri în același timp apoi cînd totul se liniștește nu-ți mai aduci aminte nimic.

primul impuls a fost să-i verific pulsul să-l dau jos și să încerc o resuscitare. m-am oprit și m-am întrebat cine sunt eu să mă amestec în alegerile altora. apoi m-am gîndit c-o să-mi petrec toată ziua dînd explicații criminaliștilor de ce n-am conservat locul și urmele faptei că doar de aia am făcut dreptul la zi și am diplomă în criminalistică. și nu e primul mort peste care dau de parcă aș da peste un prieten întors de la muncă din malta.

m-am întrebat apoi dacă o să-l înmormînteze cu preot ori fără dacă are rude sau cunoscuți care să dea de pomană sau va suporta primăria toate costurile ca pentru orice caz social. m-am gîndit să sun la numărul unic dar mi-am zis că pînă trimit ăia o amărîtă de ambulanță cu asistent care să constate decesul o să-mi pună dispecerul întrebări mai ceva ca la un interviu de angajare.

în cele din urmă mi s-a luat o piatră de pe inimă ca trupul cristosului despre care și-acum evreii cred c-a fost luat de apostoli să însceneze o înviere. mi s-a luat o piatră de pe inimă pentru că dacă n-ar fi făcut-o el aș fi făcut-o eu. cîte nopți nu mi-am închipuit că-l sugrum cu mîinile goale pînă ce chipul i se face vînăt ca cerul de noiembrie și-l privesc în albul ochilor cînd își dă peste cap ochii. cîte nopți n-am plănuit să-i smulg unghiile și-n loc să pun sare ori să-l arunc într-un taur sicilian de bronz și să-l  las acolo pînă ce carnea lui se preface în carne de om.

pentru că nu mi-am dorit altceva decît o viață normală. cu carduri de credit țigări fără filtru cimbru și-o pătură ecossaize. să primesc pachete prin curieri să aștept un copil în curtea școlii să-l învăț să-și facă nod la șireturi în timp ce-mi arată cum a învățat să citească orele pe cadranul unui ceas optimus prime. să am lîngă mine o femeie blajină care să roșească la cuvintele puță ori pizdă dar cînd ne trezim dimineața să-mi ia capul în palme și să-l așeze între coapsele ei cum așază o mamă sînul în gura pruncului. să știu o dată pentru totdeauna și să nu mai uit în ce palmă te mănîncă-stînga sau dreapta-atunci cînd primești bani. să mi se întîmple și mie trei lucruri bune pentru că toate lucrurile bune vin cîte trei. să nu-mi fie frică de capătul zilelor mele ca lui marco polo de capătul lumii.

pe o bancă proaspăt vopsită înșirase în ordinea asta portofelul permisul auto cartea de identitate o înștiințare de la un fond de pensii privat că are în cont 8.500 de lei pentru pilonul II un card de fidelitate la un magazin de bricolaj un bon fiscal pentru andive și-o pîine grîu integral și un bilet pe care scria: îmi pare rău că dezamăgesc dar nu mai pot privi în ochi oamenii cînd știu cît le datorez.