despre mâini

de fiecare dată când merg pe stradă
habar n-am cum să țin mâinile lângă
trup

la început le mișcam soldățește
dar lumea striga speriată
băiete faci a război
așa cum a faci a ploaie
când ții umbrela deschisă
în casă

apoi am încercat să le țin nemișcate
dar lumea mă împungea cu piciorul
să vadă dacă încă trăiesc
dacă mâinile mele pot fi îngropate
în alte mâini
și astfel să fie purtate de vii

în cele din urmă m-am hotărât
acum le plimb dintr-o parte într-alta a lumii
ca și cum ai poști o țigară
după ce ai făcut dragoste

pămînt universal

în piațeta din centru

un copil miop se joacă singur.

se uită la alți copii cum se dau cu hoverboard-uri

și trotinete electrice.

își trage pe după urechi elasticul ochelarilor apoi

face morișca din brațe.

fără să vrea lovește un fluture verde.

îl ia în palme în palme îi șoptește-n elitre:

n-am vrut să-ți fac rău

trăiește!

îți poruncesc să trăiești

dacă te pierd și pe tine

nu mai am cu cine să joc

samurai.

în piațeta din centru

un copil grizonat vorbește singur în timp

ce așteaptă concursul pentru un post

de consilier debutant.

se uită cu jind la alți candidați cum vorbesc

despre acțiunea-n regres și cît mai costă acum

un post în administrația publică.

un angajat de la spații verzi cară un sac de plastic

pe care scrie de mînă:

pămînt universal – pentru două jardiniere.

copilul cu păr grizonat se întreabă cîți oameni intră

în două jardiniere.

după-amiaza mea de cîine

am învățat că tot ceea ce nu se spune la timpul său

crește domestic în tine și crezi că-i ok

pînă-ntr-o zi cînd îți sfîșie măruntaiele

ca un tigru de circ ce-și ucide dresorul

și publicul crede că face parte din număr

eu n-am știut să-ți vorbesc niciodată

mă trezeam dimineața cu inima-n dinți:

gata astăzi e ziua în care nu las nimic nespus

gata astăzi e ziua în care sunt sfîntul andrei

din trupul tău fac o cruce piezișă pe care

să-mi dau liniștit viața

și nu făceam altceva decît să amușin urma hainelor tale

îți căutam cu privirea mașina în spatele băncii

dacă o parcai strîmb din nou însemna că ai o zi proastă

ca să te simți mai bine

imaginam o după-amiază de cîine în care mă numeam sonny

intram peste toți idioții cu ecusoane portocalii

pe care citeai consilier credite

îi luam ostatici comandam pizza

cuceream mulțimea de gură-casă cu dragostea mea pentru tine

mă rugam coapselor tale

cum se roagă turiștii lipsiți de noroc lui cristo redento

dumnezeu își lua tălpășița din capul meu

cînd prin cămașa încheiată pînă la gît

școlărește

îți vedeam sînii cum saltă ca știucile din iazul episcopiei

cînd ies noaptea să prindă afide

ca să nu mă înghită de viu ce n-am spus

și să devin eu însumi o tăcere călduță

mai vorbesc uneori cu fabio iosefinul

încearcă să m-aducă pe calea cea bună

îmi spune c-aș putea fi un nou sfînt augustin

(mă potrivesc și la vîrstă)

care spune neliniștită este inima noastră pînă

se va odihni în tine

eu îi răspund că prefer varianta lui cummings

port inima ta cu mine

trecem apoi la subiecte lumești cum am votat

ce patroni mai cunosc să sponsorizeze o acțiune de binefacere

zîmbesc undeva în adîncuri îmi închipui

că-i maestrul roshi

iar eu frumosul învins

n-am știut să-ți vorbesc niciodată

mi-a fost teamă să nu aflu că ești altă închipuire

ca tot ce-am imaginat pînă acum pentru tine

nu știu cine a zis dacă iubești pe cineva trebuie

să-l lași să plece

dar cel care a zis-o probabil imagina oameni

cu toate astea te las să pleci pentru că nu am altceva să-ți ofer

decît doi pesos de-argint și o pătură

ca santa anna după victoria inutilă de la alamo

concurs de recrutare

pentru că dumnezeul meu

cu vastă experiență și peste 30 vechime pe cartea de muncă

m-a lăsat cu ochii în soare

și-a plecat să lucreze în canary wharf

și pentru că de la o vreme

cad noaptea din cer ca dintr-un pat

organizez concurs de recrutare pentru ocuparea un post vacant

de dumnezeu debutant

condiții generale:

are cetățenia și domiciliul stabil într-un om

cunoaște bătăile inimii scris și vorbit

are vîrsta minimă 18 ani împliniți

are capacitate deplină de exercițiu (nu se fofilează

după un liber arbitru)

nu a fost condamnat pentru săvîrșirea unei infracțiuni

contra umanității ori contra justiției

nu a fost destituit sau n-au mai crezut în alții în el

pentru motive disciplinare în ultimii șapte ani

condiții specifice: studii universitare de licență

absolvite cu diplomă în domeniul socio-uman

dosarul trebuie să conțină obligatoriu

formular de înscriere

copie după actul de identitate

copie după actele de studii

cazierul judiciar

declarație pe proprie răspundere că nu a desfășurat

poliție politică

ofer:

posibilități reale de avansare în grade profesionale

șansa de a lucra într-un suflet dinamic

contract de muncă pe viață(viața mea)

salariul mediu pentru studii superioare

bonusuri 30 de arginți

și săptămînal team buildinguri sub forma unor

 cine de taină

eu chiar nu știu să scriu poeme de dragoste

două lucruri aș vrea să-ți spun:

1.un pachet de țigări pe care scrie fumatul poate cauza

atacuri de inimă.

îmi spun zîmbind că acela care-a gîndit sloganul e cel

mai mare poet în viață.

pot înțelege atacul de panică atacul de cord

chiar și un atac cerebral.

dar cînd mă gîndesc la atacul de inimă îl văd pe

russel crowe ridicîndu-se din pămînt și

spunînd sunt maximus decimus și voi avea parte

de răzbunare în viața asta sau în cea viitoare.

2. de fiecare dată cînd ies din casă port cu mine

cartea de identitate carnetul de donator carnetul de student

și un proces verbal de constatare a contravenției de a fi trecut

strada prin loc nepermis.

îmi spun că se poate întîmpla oricînd să dea peste mine

o mașină de lux ori să-mi cadă în cap tencuiala unui bloc vechi.

ori să mă apuce atacul de inimă.

călcîiele mi-s crăpate ca pămîntul cînd e secetă vara.

dacă sunt prea desfigurat să mă identifice după nume

atunci poate dupa grupa de sînge. suntem puțini în oraș

care avem fenotipul acesta.

carnetul de student e mai mult să arăt lumii că

n-am făcut degeaba umbră pămîntului

am terminat facultatea la zi la al i cuza nu la

o facultate din scara blocului.

și dacă într-adevăr nimeni nu știe de tine

țin procesul verbal pentru că e ca-ntr-un banc răsuflat

cu statul român care te găsește oricum

dacă nu ți-ai plătit dările

de fiecare dată cînd ies din casă

cam așa te port în inimă. ca pe un act de identitate.

se poate întîmpla oricînd să dea peste mine

ăl de sus și să nu mă recunoască.

nu știu să scriu poeme de dragoste

bună dimineața

bună dimineața și ție

în stația de microbuz mai pustie ca pîntecul unei lăuze

vocile noastre păreau un dublaj

din filmele proaste de acțiune trase pe vhs-uri din 90

un cîine bătrîn se credea om și încerca să prindă noroace prin aer

soarele urca bombănind în părul tău-vatman trezit cu noaptea-n cap

să meargă la muncă

mai mult adormită îți ștergeai ochii copilărește

de parcă-ai fi răscolit spuza unui foc stins

în căutarea unui grăunte de jar

0,2 secunde sunt de-ajuns unei companii de tutun

să sigileze un pachet de țigări

0,2 secunde sunt de-ajuns să-mi treacă prin cap

o mie de gînduri și să nu pot articula vreun cuvînt

m-ai atins din greșeală m-a străbătut o descărcare electrică

pe care n-am știut s-o numesc:

defibrilare

ori fulger nocturn

m-am gîndit uneori să-ți fac mai plăcut locul de muncă

ieșeam în oraș cînd se potoleau furtunile de zăpadă

număram copacii căzuți cîntam în gînd internaționala

făceam proiecte pentru consiliul local

să ridic monumentul copacului necunoscut chiar

în fața biroului tău

apoi între sînii tăi mi-aș fi îngropat mîinile

ca un alpinist ucis de hipotermie pe muntele kenai

mi-aș fi lăsat capul între coapsele tale ca-ntr-un confesional

ori ca în apa iordanului și-aș fi ieșit un om nou

gata să creadă în toți dumnezeii deodată

gata să jure că-ntre coapsele tale am găsit exploziile solare

pe care le tot vedeam simulate la rubrica meteo

dar despre care nu credeam că există

cînd nu mă gîndesc la tine

mă cert cu morgan freeman

a pornit în căutarea lui dumnezeu și-mi toarnă gogoși

despre cum divinitatea se ascunde în noi iar scopul nostru

în viață e să-ajungem la ea

eu urlu dați-mi înapoi moartea pentru că viața

e invers proporțională

cu ceea ce însemnăm la sfîrșit           

te simt în inimă ca doza de ulei camforat

ce-l ținea în viață pe blecher

îmi dau seama că orice ți-aș spune e la fel de util

ca un prepuț după circumcizie

de aceea îți scriu e singurul lucru ce mă păstrează uman

în rest sunt un sac de oase încremenite

cu mîna întinsă așteptînd milă

aud pixul cum scîrțâie pe hîrtie ca un cîine de prerie

ce scurmă pămîntul de frica unui jaguar

oricum tu nu vei ști nimic din toate acestea

am învățat că nu-i bine să spunem totul

dacă n-am avea nimic de ascuns

am fi niște sperie-ciori fără paie