suntem
plante rătăcitoare pe amazon îți spuneam
zîmbeai și
cu tine zîmbeau tatuajele de pe coapsă
îmi plăcea
să cred că ai un soare aztec
la care m-aș
fi închinat fără condiții
ori o
coroană din frunze de coca pe care-aș fi mestecat-o
pînă cînd
toată viața mi-ar fi fost transă
prevestitoare
de bine
un singur
lucru ai avea de făcut
să vindeci
micile mele obsesii:
să mă
liniștești
cînd merg
dimineața pe stradă
de după gard
un cîine începe să latre brusc agresiv
brusc inima
mea o ia razna
se dă cu
capul de toate piepturile
-biet castor
prins în capcană de lemn-
puținii
oameni care mă văd încep să rîdă
mi se face
rușine sîngele mi se urcă în cap
și-mi vine
să le cos buzele cu pînză
de păianjeni
domestici
ori să mă
oprești cînd la semafor
mă întreb
dacă pînă la următoarea mașină
am timp să
trec pe roșu mă rog să nu-mi ia vîntul
șapca din
cap
trag ar în
piept traversez în fugă
la mijlocul
drumului vîntul îmi smulge șapca din cap
și-o poartă
pînă la următoare mașină
pentru tine
nu pot altceva decît să inventez personaje
acum e
vremea lui crețu un fost jurnalist
care-și
calcă-n picioare mîndria cu ură
cum intră un
daesh cu suv-ul în turiști pe london bridge
își tuflește
pe cap o panameză roasă de șoareci
să nu-l
recunoască lumea
se crede
sauron vrăjitorul
noaptea
iese-n oraș scormonește prin tomberoane
cum scormonește
chirurgul prin măruntaie
după
apendicul inflamat
într-un
final norocul dă peste el
vede un om
al străzii dormind pe o bancă
sub el două
bancnote de-un leu
pline de
urină și rouă
îmghite
reflexul de vomă cum curva înghite
sperma unui
tirist
înhață banii
și fuge
noaptea asta
chiar a fost
o zi bună
bărbatul
care nu știe să spună povești
nu primește
femeie
mi-ai spune
că poveștile nu țin de foame
nu țin de
foame dar ne țin în viață
pentru că
viețile noastre sunt o conversație
care începe
aprins și se întinde în noapte
pe măsură ce
se face ziuă scade treptat
iar cînd nu
mai avem ce să ne spunem
plecăm toți
la gropile
noastre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu