ce sunete
scoate și noaptea asta! de femeie la ovulație.
eu am două
perne dreptunghiulare și nu pot să dorm decît
dacă le așez
în formă de cruce.
dacă nu pot
să dorm ies în oraș nu mi-e teamă de întuneric
am două
umbre cu mine ca două arme albe
pe care
le-am numit simplu: umbra cea bună și umbra cea rea.
uneori umbra
cea rea face glume proaste mi-o ia înainte și-o face pe
infractorul.
atunci îmi sare din piept inima cum sar nucile cînd le fierbi
să faci
dulceață.
în
întunericul orbitor cîinii mici se țin după oamenii mari
cît să
treacă în siguranță de cîinii mari.
oamenii mici
se țin după cîinii mari cît să treacă în siguranță
de oamenii
mari. mulți mă întreabă dacă nu mi-e
frică
să merg
singur noaptea eu le răspund la cîte grozăvii
am văzut pe
lumină cînd eram reporter
întunericul
mi se pare acum cîntec de leagăn.
manechinele pe
care stau rochii strîmbe de seară ori
cadrilate sacouri
prind viață îmi fac semne să mă apropii.
zîmbesc îmi
închipui că sunt ben stiller și asta-i o noapte
la muzeul
din new york.
mici vreascuri
rupte de vînt par țigări fără filtru
țigările
fără filtru par creioane de colorat cu care
oamenii
străzii au desenat pe asfalt visuri americane
de bogăție.
o frînă
prelungă ca țipătul mamei
ce-și pierde
fiul roțile unui tren ca o mașină de tocat carne
și vocea
unei femei ce anunță sosiri și plecări. mă întreb cum arată
femeia care
anunță trenuri ce vin și trenuri ce pleacă
îmi închipui
că-i un fel de pasăre țesător strînge trenuri cu grijă
ca pe ramuri
uscate pînă face un cuib numai bun de eclozat oameni.
alarma deșteptătoare
a unui huawei starterul unui aragaz electric
miros de
ulei încins de cafea de ochi deschiși după anestezie.
angajații de
la salubritate spală cu furtunul zidurile unor case istorice
pe care s-au
pișat spectatorii după concertul de la ziua diasporei.
casele
istorice par niște evrei stingheri la intrarea-n dachau.
eu aș vrea
să fiu edward mîini de foarfecă
să fac din
aripile îngerului meu păzitor bonsai
cu care să
merg la tîrguri tradiționale.
dacă tot se
vînd ii cusute-n taiwan ori ceramică produsă în china.
lumina se-ntinde
peste oraș ca o pastă de dinți naturală.
îmi văd pentru
prima oară pe anul acesta aburul respirație
și-mi vine
să iau o piatră în gură.
respirația e
semn că trăiesc ori doar că exist?
frigul sărută
mîinile ca un bătrîn de la țară mîinile preotului
venit cu
sfințitul casei. frigul mă face copil stau iar în autobuzul
care
pornește după ce dai vîrtos la manivelă mirosul de motorină
mă face să
vărs. pipăi două monede primite de la bunică-mea să le dau
la sfîntul
anton iar eu păcătosul le țin pentru mine
să cumpăr
comoara din lacul de argint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu