alte fericiri de pe victor hugo

de la o vreme am început să dorm tot mai strâmb

iar când mă trezesc debordez de încredere

îmi îndrept oasele hotărât ca un polițist chemat să aplaneze un conflict conjugal

prietenii îmi spun că de vină pentru somnul meu prost ar fi de vină căldura

ori faptul că mănânc foarte mult seara

eu sunt convins că forța superioară pe care unii o numesc dumnezeu

nu e decât un fierar betonist imigrant iar eu doar un cui

pe care mâinile sale butucănoase l-au bătut strâmb

într-un complex social din east london

draga mea

trebuie să știi despre mine că n-am fost niciodată întreg

și nu mi-a păsat de lucrul acesta

apropiații mi-au spus că e o tactică păguboasă

că fiecare își are omul său în pământ ori deasupra

cu timpul nepăsarea mea s-a dovedit mai sănătoasă

m-a scutit de pseudotraume și sentimente de vină

am luat totul așa cum se cuvine

nu mi-am smuls părul din cap când  am aflat că prima noapte de dragoste

e doar casual sex

morții care ni-s dați ni-s dați gata plânși

noi doar confirmăm o rutină

iubim aproapele pentru că e aproape nu pentru că ar avea stea în frunte

ori că am avea noi un dinte împotriva distanțelor

credem în dumnezeu pentru că nu-l vedem și nu ne răspunde când vrem

el de aia nu are familie pentru că știe să tacă

el de aia nu are nevoie de dragoste pentru că nu e aproape

(ar fi pueril să mai crezi că iubirea e sinonimul credinței)

imaginează-ți ce s-ar întâmpla

dacă într-o noapte ai cădea în genunchi și te-ai ruga cu ardoare la icoana din cameră

te-ai ruga cu ardoare

să-ți dea un loc de muncă stabil un aproape la care să te împarți

și în general te-ai ruga să-ți dea tot ceea ce e de trăit omenește

imaginează-ți că din icoană răstignitul fecioara sau sfântul

s-ar șterge cu dosul palmei pe frunte te-ar întreba

dacă poți duce atâtea

cred că atunci

inima ar începe să bată în coșul pieptului până acesta s-ar sparge

și ca un coșar norocos ea ar lua-o la sănătoasa nu s-ar opri

decât în următorul trup

în fond

când dumnezeu cere ca oamenii să nu despartă ceea ce el unește

reciproca ar trebui să fie valabilă

shape of dispair

dimineața e un depărtător chirurgical ce se înfige în stern

oamenii se adună în jurul tău

să vadă ce se mai întâmplă în tine

dacă se mai întâmplă în tine

totul e un fel de paralizie

ești doar un pacient trezit din anestezie pe masa de operație

toți îți admiră organele art-deco te îmbărbătează

îți spun că va fi totul ok

ai vrea să urli dar ți-e mult prea frică să nu care cumva

oamenii din greșeală să-ți simtă urletul

ușurați să se strângă în brațe: în sfârșit are puls

repeți obsedant

dacă diavolul stă în detalii atunci ți se cuvine o furcă

ai început să-ți cultivi cu grijă

ura față de tot ce-i un jur

ura e mica ta cultură de coca ascunsă în junglă

ea îți va aranja bătrânețea

până atunci holuri înalte de instituții

în care cauți un chip prietenos ca un câine proaspăt strâns de pe străzi

de mașina ecarisajului

poate nu e totul pierdut

aștepți prima probă de angajare ai nevoie să crezi cu tărie

că oamenii sunt buni sunt corecți

ai timp să fii uluit că nu simți nimic

o femeie așteaptă și ea se uită la tine căutând un chip prietenos

ca o vită sedată la intrarea în abator

faci orice să eviți orice contact orice-i uman

citești absent o revistă care anunță o săptămână nebună la kaufland

cupoane pentru cumpărături timp de trei zile

reduceri cu 15% la piersici paraguayos

te întrebi dacă or fi importate din paraguai și te miri că acolo

se cultivă și piersici

timpul se târăște prin fața ta ca un paralitic la schimbatul sondei

îți pierzi coerența

începi să fredonezi în gând

un dumnezeu se legăna pe o bombă americană și pentru că nu exploda

a mai venit un dumnezeu

îți faci calendar din mărci de bere

îți închipui că ești Unabomber și-o să scrii un manifest

de-o să te țină minte poștașul care aduce pensia mai de vreme

doar dacă bătrânii îi lasă și lui de-o cafea

arunci în aer șeful de post și plodul secretarei din primărie

înainte să se bată cu pumnul în piept că postul pentru care și tu candidezi e al lor

arunci soarele-n aer apoi te închizi în el ca un ortac ce protestează în subteran

pentru o șansă în plus

uneori mintea ta se transformă-n simulator pentru aterizări forțate

pe timp de noapte

îți închipui că într-o zi îți vei lua nenorocita de inimă-n dinți

ca un malamut puiul abia născut

te vei duce la ea și-i vei  spune

că ești un om bun

că poate ești ceea ce caută dacă știe ce caută

că nu ești așa cum spun alții un om fără căpătâi

doar nu-ți găsești capătul

dacă ți-ar cere

partea bună din tine ai transforma-o-n profet

din partea rea ai face un rege infatuat

care taie capul profetului și i-l oferă pe o tipsie

pentru un zâmbet ca un dans burlesc

îți pierzi coerența

noaptea se hrănește de tine

ca un porumbel de antartica răscolind placente de focă

pe marginea patului te surprinzi cântând fără noimă

o sută de zile de abstinență o sută de zile de abstinență

dacă iei una mai rămân 99 de zile de abstinență

duci mâna la piept ca un bătrân ce-și lipește urechea de un radio vechi

așteptând să vină americanii

faci pace cu tine cu toți ai tăi nulașipenimeniînurmănulașiniciourmă

și-ți cari zilele ce ți-au rămas mai departe

ca un antonov deasupra unei iurte pustii

zbor deasupra unui cuib de viespi

iată-mă așadar cocoțat pe sternul acesta

ca pe malul unui râu în care oamenii și-au făcut balastiere nenorocite

și-au excavat ultima fărâmă de bunătate

iată-mă așadar întrebându-mă dacă nu e mai bine

să mă arunc în acest vin oțetit pe care-l numesc sânge

și să pun punct

mă simt vinovat ca un greiere care-a petrecut o viață întreagă

și-apoi a cerut împrumut prin vecini o zi să mai simtă ceva

dacă am iubit la mine vreodată ceva a fost felul în care mă iau peste picior atunci când

cei din jur tac la-ntâmplare

poate că da

ar fi mai bine să punem punct

nu mi-au plăcut niciodată

cărțile care se încheie prea descriptiv

filmele care se lungesc inutil

oamenii care bat cu pumnul în pieptul altora cerând înțelegere

ca niște bețivi în miezul nopții care-și confundă casa cu apartamentul vecinului

toți spun că nu le e frică de moarte ci de faptul

că nu au timp să termine ce-au început

de aia tot ceea ce fac fac pe jumătate

cu toate acestea mi-e frică de moarte pentru că doare

curiozități nu mai am să aflu ce-i dincolo

a fost o vreme în care prindeam sfinți cu mâna în ape puțin adânci

la dumnezeu renunțasem demult

îl momisem un timp cu muște porumb fiert fapte bune

ba chiar nu mâncam vinerea carne

când îmi pierdeam speranța catadicsea dumnezeu să trimită la suprafață

două trei bule de oxigen două trei concursuri pentru un post

în administrația publică

uneori nu-mi doresc decât un balcon fără viespi și un prieten

poate un pepene galben căruia să-i pictez ochi și gură

poate o minge de handbal căreia să-i spun mirabilis

să-mi închipui că sânii ei sunt tari ca acvamarinul și coapsele ei

au gust de vișine aproape coapte

să ne certăm copilărește cine a fost mai bun

jimbo sau jagger

când nu mai văd niciun rost în lucruri mărețe

să-mi spună banalități cum ar fi că atunci când

dumnezeu îmi închide ușa diavolul deschide

fereastra

uneori mă întreb dacă nu ar fi mai simplu să urăsc oamenii

dintre toate creaturile care amușină pe țeasta pământului

numai ei nu se întorc la ceea ce-au fost ori au pierdut

albinele se întorc întotdeauna acolo undea au făcut miere

elefanții își dau ultima suflare acolo unde au luat prima gură de aer

la ce bun toate aceste cuvinte când nu am de spus nimic important

în locul lor aș prefera o tuse uscată

o cameră de hotel în paris

o cadă plină cu apă în care să mă scufund și să întreb

are you still here?

îți spun adevărul

m-am săturat să tot îngropăm oamenii mici în oamenii mari

oamenii mari în copii

m-am săturat să ne tot îngropăm unii într-alții

apoi să ne marcăm teritoriul pentru ultima dată

ca niște rinoceri hăituiți de un dumnezeu braconier

care face din cornul lor afrodiziac pentru nou-născuți

cuba libre

spre sfârșitul vieții unii vor croaziere de lux în jurul lumii
alții își pun ordine în fotografii ca niște răcani ce-și împăturesc uniforma
înainte de stingere
eu mă urc într-un cireș din crengi îmi fac o masă de shuffleboard
pentru vremurile ploioase în care nu ies din casă
am propria croazieră de lux în jurul oamenilor
nu mă tem de naufragii
trimit mesaje într-un cod mai tare decât codul morse
pun pariu că nici cei mai educați oameni nu pricep ce vreau să spun
atunci când cade câte o frunză

sunt omul care nu duce lipsă de nimic
dumnezeu mi-a ascultat toate rugile
m-ai întreba de ce sunt așa de sigur
pentru că știu să ascult
când îți răspunde
e ca și cum te-ai afla în metrou și înainte de kings cross
un muncitor care murmură shahada se-mpiedică și scapă din mâini
o lădiță cu scule
iar toată lumea se aruncă la podea îngrozită

rătăcirile masculului omega

sunt zile ce vin ca o noapte

în care bătrâna de la etajul II aruncă

urina bărbatului bolnav de demență senilă

aerul devin usturător

ca un burete muiat în oțet

înjuri de toți sfinții

mama îți spune să ai milă

că nu așa te-a crescut

că niciodată nu știi ce se alege din oameni

că într-o zi altcineva ar putea să-ți arunce urina de la etaj

aerul să devină usturător

ca un burete muiat în vin oțetit

fiul altei mame va înjura de toți sfinții

și-atunci îți vei dori milă

tu o întrebi

dacă pui semnul egal

între iertare și milă

oare asta te face mai om?

am început să-mi vorbesc la persoana a doua

e o tactică simplă să rămân în viață

să dau de știre altora că exist

ca atunci când mergi printr-o pădure necunoscută

și faci zgomot să dai de știre sălbăticiunilor că exiști

încerc să-mi aduc aminte oameni și locuri

dar nu mai am decât chipuri neclare și furnicături

mă simt tot mai des un martor profesionist la propria existență

trăiesc tot mai des reconstituiri în care spun cu jumătate de gură

da

parcă așa a fost

sunt nopți care vin

ca niște zile în care-mi tocesc nervii cu norme metodologice

care reglementează identitatea și domiciliul

nu mi-e rușine s-o spun

mă așez în genunchi și întreb

doamne ce vrei de la mine

doamne pentru ce m-ai făcut

dă un semn cât de mic să știu

încotro s-o apuc

și-un semn cât de mic uneori poate fi

un post obscur de asistent la evidența persoanelor

în fond la asta mă pricep cel mai bine

celor ce au catadicsit să treacă prin mine

le-am făcut poze le-am cerut specimene de semnături să nu-i uit

le-am ținut apoi evidența și-atât

n-am vrut să știu cine sunt ei cu adevărat

să nu ajung să aflu ce nu sunt eu

n-am să înțeleg niciodată dorința cretină a unor mame

de a vorbi furibund despre ce au ajuns fiii altor mame

de parcă ar vrea să te îngroape înainte de vreme

deși când te-au născut te-au născut doar cu gândul

să aibă pe cineva să le-ngroape

la fel n-am să înțeleg de ce dorim altora țărână ușoară

dacă n-am fost acolo n-am de unde să știu cât e de grea

poate-i ușoară ca prima brumă

și-atunci ca un bun creștin de ce să nu doresc altuia

ceea ce mi-aș dori mie

uneori îmi vine să cred

că viața ni-i dată ca învățătură de minte

că viața e iadul în care ajung

cei ce râvnesc la moartea aproapelui

așa cum un viu tânjește după femeia altuia

și mai viu