infibulaţie

ora cinci dimineaţă la graniţa dintre două oraşe

o ploaie lentă ca serul unei perfuzii

girofaruri caschete pistoale carpaţi

prinse cu scai ecusoane lălîi inscripţionate ordine şi siguranţă

pe fruntea agentului de poliţie se rostogolesc broboane ca stînca unui sisif

pe bancheta din spate a dubei aştept camionul cu două sicrie

nu mai pot face nimic doar mă întreb

ce naiba e în neregulă cu gramatica asta

de ce numai la singular moartea e feminină

dar cînd se moare în doi totul e masculin

dar logica îmi scapă

dacă un mort şi cu-n mort fac doi morţi

atunci de ce un sicriu şi cu-n alt siciru

fac două sicrie

ridic din umeri mă las păgubaş altă explicaţie nu găsesc decît

că moartea e o femeie infibulată

ca la un semn se crapă de ziuă de parcă s-au înţeles toţi bărbaţii

să crape lemne pentru bătrînii singuri în prag de iarnă

l-au omorît maică arabii

de sicriul de zinc urletul mamei se-agaţă

ca tufele de căpşuni de hainele fiului plecat de trei ani în huelva

mulţimea strînsă la poartă strigă împotriva lui dumnezeu

apoi mulţumită îşi înghite lacrimile ca pe nişte boabe

de coriandru

undeva prin hisingen

o femeie se întoarce acasă nemulţumită că la magazin nu a găsit măsline

pe hol dă nas în nas cu ziua de ieri ascunsă sub un văl islamic

eu mi-am decorat camera cu animale exotice

am învăţat să cer ajutor cu trei degete ca un bradypus

să bat din inimă ca aripile unui puffin în sezonul de împerechere

de la o vreme fac un singur lucru

colecţionez compulsiv obiecte imaginare

pe care le înşir să-mi aduc aminte cum e să simţi:

sandalele unei fetiţe înghiţite de lutărie(presupun că tatăl s-a învăţat minte că nu există case de lut atîta timp cît pămîntul ţi-e casă)

scrisoarea unui tată nebun către fiica sa schizoidă prin care-o cerea de soţie

permisul unui şofer care transporta pesticide iar acum sîngele lui alungă omizile

de pe crucile sfîntului andrei

un capăt de lumînare pe care joe indianul a ronţăit-o înainte să moară la ieşirea din peştera lui Mc Douglas

să fim serioşi pe cine mai mint

cred tot mai mult

să simţi e doar un fel de coit întrerupt

iar sufletul un penis prea mare pe care îl strîngi cu o sfoară

să dai dovadă de modestie