În ultima
perioadă am constatat, tot mai amar, cît de uşor este să faci jurnalism apărat
de căldura unei redacţii. Mergi la o conferinţă de presă - te-ai scos. Notele
informative de la poliţie, ISU şi ambulanţă sunt o constantă zilnică. O
constantă care ne rupe complet de realitate. La fel ca şi statisticile
furnizate de ANAF, AJOFM sau alte instituţii.
De o bună bucată
de vreme, mai în toată presa se găsesc titluri de genul Şomerii ne-au costat
milioane de lei, Şomajul a înghiţit miliarde de la bugetul de stat. Şi tot aşa.
În(cerc) să rămîn
obiectiv. Există destui pierde-vară care se lăfăie pe banii statului,
făcînd din statutul de ajutor social un titlu de glorie. Există destui
analfabeţi care nu au luat bacalaureatul şi visează italieneşte sau englezeşte,
iar pînă atunci sparg o bilă cu 250 de lei pe lună. Orice medalie are un
revers.
A fost extrem de
greu să mă cobor de pe piedestalul pe care mi l-am construit cu peste opt ani
cotizaţi la ajutorul de şomaj. Să bat pe la uşile primăriei. Sau să am de-a
face cu nesimţirea medicului meu de familie care nu m-a consultat în viaţa lui
nici măcar o dată, ca să-şi merite banii pe care-i încasează. Per capita. Auzi
tu, per capita, de parcă aş fi un exemplar ce trebuie să-şi poartă mîndru
crotalul. Iar cînd îi ceri chitanţă pentru cei 10 lei pe care îi dai pentru
adeverinţa că eşti apt să stai degeaba, îţi spune că ţi-a făcut un bine. Că
dacă vrei chitanţă trebuie să dai 15 lei.
Revin. I-aş
întreba cei cu titluri pompoase cît au înghiţit şomerii. Ori dacă le-ar arde de
mestecat în momentul în care s-ar trezi în şomaj. Pentru că se poate întîmpla
oricui. Nimeni nu e de neînlocuit. Economic vorbind, nu sîntem decît o
categorie socială care produce găuri în buget.
*
În dimineaţa de
Bobotează m-am trezit meticulos ca un mentalist. Mi-am zis că toată lumea se
buluceşte la promoţiile de aghiazmă gratuite îmbuteliate de AF B.O.R(sec)(cu certificat de garanţie că te
vindecă şi de ultimul strop de evlavie), astfel că e numai bună ziua de vizat
carnetul de şomaj. Se pare că vizionarea filmelor poliţiste în care apare cîte
un mentalist a dat roade, pentru că pe holul agenţiei pentru ocuparea forţelor de muncă erau
doar vreo zece persoane. M-am aşezat cuminte la rînd. Ţineam carnetul de şomaj
în mînă ca atunci cînd eram mic şi stăteam la coadă la magazinul din Favorit
pentru raţia de zahăr. Miros de balegă, parfum ieftin, V33 şi motorină. În
spatele meu un bărbat trecut bine de 40 de ani. A lucrat la IMR, apoi pe la
Cărămidă, apoi în construcţii. Peste 20 de ani vechime în cîmpul muncii. Şomaj
250 de lei plus un spor pentru grupa de muncă. Că ultimul an a avut pe cartea de muncă venitul minim pe
economie. Îmi vine să cred că sunt născut cu stea în frunte. Opt ani şi cinci
luni cotizaţi, studii superioare, ultimul an cu salariul mediu pe economie.
Felicitări, sunteţi norocosul indemnizat cu 469 de lei timp de nouă luni. Tre
să recunosc. Are şi statul ăsta o ironie specială de calculează şi la sfîrşit
dă 69. Adică ne-o tragem unul altuia cu dragoste neţărmuită.
În sediul
agenţiei un dute-vino continuu. Oameni dezorientaţi cu documente gălbejite. Femei
spăşite de parcă le-a bătut bărbatul cu o seară înainte. Bărbaţi cu ochii
ceţoşi ca fundul paharelor paharelor nespălate de la crîşma de cartier. Funcţionari
care se strcoară făcînd grimase de parcă ar lucra într-o leprozerie. Doi
analfabeţi care pozează cu smartfonul panoul pe care sînt afişate joburile în
străinătate. Că deh, jobul e job şi locul de muncă e loc de muncă. Bă, zice
unul, aici scrie că trebe minim studii liceiale. Ce ie aia? Uăi, rapăn, adică
tre să ai bacul, vine răspunsul.
E rîndul meu să
intru la viză. Steaua(mea din frunte) sus răsare/ca o gaură-n buget mai mare. Mă
simt norocos. Funcţionarii mă întîmpină cu respect. Păi ziceţi şi voi scumpete de
odor cu facultate la Cuza, fără taxe(nu la vreo universitate de prin scara
blocului), ani de muncă prestaţi în folosul propriu, al comunităţii, al statului
şi al binelui universal. Apoi sunt rugat să completez o fişă de evaluare. De
felul meu sînt săritor şi ştiu că una din obligaţiile lor este consilierea în
vederea reintegrării în cîmpul muncii. Că în cîmpul electromagnetic al
angajaţilor nu există pentru moment vreo deschidere. O domnişoară îmi spune:
văd că aţi lucrat cam mult ca jurnalist. Altceva, ca de exmplu în domeniul
juridic-pentru că tot aveţi studii, nu v-aţi gîndit?(Recunosc, singurul lucru
la care m-am gîndit pentru moment e că domnişoara nu avea verighetă pe deget. Mi-am
alungat repede gîndul din cap spunîndu-mi că domnişoara ori este electrician în
timpul liber-iar electricienii nu poartă verighete din cauza riscului meseriei,
ori că e implicată în cine ştie eu ce openmind relationship). Îi răspund, nu
prea convins, că aş încerca. Păi avem ceva posturi de consilier juridic, dar
sînt pe la nişte agenţii imobiliare şi case de pariuri cam dubioase, îmi spune.
Zîmbesc complice şi-i răspund că ştiu exact despre ce e vorba, nu degeaba am
lucrat în presă. V-aş recomanda nişte cursuri de reconversie profesională, dar
ştiţi cum e, e început de an şi nu ştim ce ni se aprobă de la Bucureşti. Ce vi
s-ar potrivi ar fi nişte cursuri de inspector resurse umane, dar alea sunt
contra-cost. De data asta zîmbesc enigmatic. Păi orice reconversie către sine
costă, îi răspund. Păi atunci zice, următoarea viză e pe 6. Perfect. Pe 6 ieşim
din nou în oraş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu