vineri, mai 01, 2015

autobuzul cu tata 2



într-o parte a lumii de după un gard
un copil cu ochii în gol așteaptă autobuzul cu tata
în altă parte a lumii pe un pat de spital
tatăl cu ochii în gol așteaptă nitrazepamul
te-ai întreba care-i asemănarea
de teamă să nu ne zburăm creierii pentru că am făcut
umbră degeaba pămîntului mințim numindu-i pe alții
sînge din sîngele nostru și carne din carnea
noastră
îți spun adevărul
oamenii sunt un fel de pietre
care lovesc diferit luciul apei
deși le aruncă aceeași mînă

într-o parte a lumii din pîntecul ahmadyyei se revarsă
curmale neîncepute pentru nou-născuți în timp ce
bărbații șoptesc la ureche azanul
în altă parte a lumii bărbatul șoptește
tăticule cînd v-am bătut eu
inima se vîră în piept ca o gînganie ce nu suportă lumina
se face mică
se face un șlap desperecheat pe care o vulpe gestantă
l-a ros într-o noapte prin morden

dacă ar fi să aleg
mi-aș trăi restul vieții la ora aceea
cînd nu-i nici noapte nici zi
nici întuneric și nici lumină
dar lumea se trezește ușor de parcă ai vedea prima oară
o naștere în captivitate
din fiecare magazin sainsburys aș face un autobuz uriaș
în care mîna lui dumnezeu
cuminte în mîna tatălui
învață să lege cu buclă
pantofii

Niciun comentariu: